Vătămarea corporală gravă (art. 182). Decizia 451/2009. Curtea de Apel Bucuresti

OSAR NR-

(Număr în format vechi 451/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-A PENALĂ

DECIZIA PENALA NR. 451

Ședința publică de la 30 martie 2009

COMPLETUL CONSTITUIT DIN:

PREȘEDINTE: Sofica Dumitrașcu

JUDECĂTOR 2: Vasile Băjan

JUDECĂTOR 3: Niculae Stan

GREFIER: - -

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - reprezentat de procuror.

Pe rol, se află judecarea RECURSURILOR declarate deinculpatul- șipartea civilăîmpotriva de deciziei penale nr. 17/A din 27 IANUARIE 2009, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Penală, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul -inculpat -, personal, asistat de apărător ales, avocat, cu împuternicire avocațială depusă la dosar; de asemenea, a răspuns recurentul - parte civilă, personal, asistat de apărător ales, avocat, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind intimatul - parte civilă Spitalul Clinic de Urgență -

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Apărătorul ales al recurentului - parte civilăsolicită admiterea probei cu înscrisuri în circumstanțiere, respectiv acte medicale.

Apărătorul ales al apelantului - inculpat și reprezentantul Ministrului Publicnu se opune admiterii probei cu înscrisuri în circumstanțiere pentru recurentul - parte civilă.

Curtea, după deliberare, admite proba cu înscrisuri în circumstanțiere pentru recurentul - parte civilă, apreciind proba pertinentă, concludentă si utilă cauzei.

Apărătorul ales al recurentului - parte civilădepune la dosar acte în circumstanțiere pentru recurentul - parte civilă.

Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul ales al recurentului - parte civilă critică hotărârea instanței de apel apreciind că, la momentul pronunțării, nu a avut în vedere întreg materialul probator administrat în cauză, reținând în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă a provocării, cât și culpa comună părților.

Pentru reține starea de provocare trebuia să se facă dovada existenței unui act provocat, voit și conștient ori, din probele existente la dosar, rezultă că partea vătămată se afla sub influența băuturilor alcoolice dar nu era violent, în timp ce inculpatul nu se afla sub influența băuturilor alcoolice; mai mult decât atât, înainte de săvârșirea faptei inculpatul a fost oprit dintr-o altă tentativă de lovire a părții vătămate de către martorul, acesta și depunând mărturie în acest sens, martor căruia inculpatul i-a promis că-i va da părții vătămate iar el va pleca acasă. Este de reținut că inculpatul, după îndepărtarea martorului, și-a pierdut cumpătul și s-a repezit asupra părții civile și săvârșit fapta.

Invoca cazul de casare prev. de art. 385 ind. 9 pct. 10 Cpp apreciind, așa cum a arătat și mai sus, că instanța de apel nu a avut în vedere la deliberare toate probele existente la dosar; solicită admiterea recursului și, în temeiul art. 385 ind. 15 pct. 2 lit. c) Cpp, să se dispună casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare acestei instanțe.

Cu privire la recursul declarat de către inculpatul solicită respingerea acestuia ca fiind nefondat.

Apărătorul ales al recurentului - inculpat, având în vedere că recursul nu a fost declarat în termen, solicită să se aibă în vedere motivele ce pot fi avute în vedere de către instanță din oficiu.

Cu privire la recursul declarat de către partea civilă solicită respingerea acestuia ca fiind nefondat; apreciază că atât instanța de fond cât și instanța de apel au avut în vedere toate probele administrate în cauză.

De asemenea, apărătorul ales al părții civile a invocat la acest termen depoziția martorului, insă solicită să se aibă în vedere că acesta nu a declarat că inculpatul ar fi fost oprit de către partea vătămată, ori că a văzut vreo acțiune directă a inculpatului asupra părții vătămate, motivul pentru care acesta a căzut fiind, probabil, starea de ebrietate în care se găsea.

Reprezentantul Ministerului Publicîn ceea ce privește recursul declarat de către partea civilă,greșita reținere a circumstanței atenuante a provocării nu se încadrează în disp. art. 385 ind. 9 pct. 10 Cpp, ci poate fi discutată doar prin prisma cazului de casare prev. de art. 385 ind. 9 pct. 17 Cpp.

Apreciază că în mod corect au fost reținute disp. art. 73 lit. b) Cp, întrucât inculpatul a acționat urmare a unei puternice tulburări ce i-a fost provocată de către partea vătămată, aflată în stare de ebrietate, prin adresarea în mod constant de cuvinte jignitoare inculpatului, acesta din urmă aflându-se împreună cu copilul său și în prezența colegilor săi de serviciu.

De reținut sunt si declarațiile martorilor, și, din cuprinsul acestora rezultă împrejurarea că partea vătămată a adresat, în mod repetat, cuvinte jignitoare inculpatului.

Cu privire la recursul declarat de către inculpatul,acesta poate critica doar hotărârea dată în apel, întrucât nu a exercitat calea de atac a apelul împotriva hotărârii date de instanța de fond, iar în apel au avut loc modificări în ceea ce privește latura civilă și proporția culpei.

Apreciază că nu se încadrează în nici unul din cazurile prevăzute de lege majorarea ori micșorarea cuantumului daunelor materiale ori morale acordate astfel încât, în consecință, solicită respingerea ca nefondate a recursurilor declarate atât de către partea civilă cât și de către partea vătămată.

Recurentul - inculpat, având cuvântul, se raliază concluziilor apărătorului său.

CURTEA

Prin sentința penală nr.309/27.11.2008 a Judecătoriei Oltenița,în baza art.182 alin.2 Cod penal cu art.73 lit.b Cod penal,cu ref.la art.76 lit.d Cod penal,a condamnat pe inculpatul ,la 5 luni închisoare.

n baza art.81 Cod penal cu art.82 Cod penal și art.71 alin.ultim Cod penal, a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani și 5 luni.

In temeiul art.71 a1.2 Cod penal a interzis inculpatului drepturile prev. de art.64 lit.a teza II și lit.b Cod penal.

A aplicat art.359 Cod procedură penală.

Reținând culpa comună a inculpatului cu a părții vătămate, în proporție de 25% culpa inculpatului și 75% culpa părții vătămate, a obligat pe inculpat la câte 220 lei lunar prestație periodică către partea vătămată de la emiterea deciziei de pensionare - din 16.10.2007 până la încetarea plății acesteia ca urmare a încetării stării de invaliditate.

A respins ca nedovedit capătul de cerere privind obligarea inculpatului la plata despăgubirilor materiale solicitate de partea vătămată.

A obligat pe inculpatul la 157,7 lei cheltuieli de spitalizare către Spitalul de Urgență, la 125 lei cheltuieli de judecată către partea civilă și la 400 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța astfel,instanța de fond a reținut că la data de 8.10.2006 Din actul de sesizare al instanței se rețin următoarele:

La data de 28.10.2006,inculpatul,și partea vătămată,colegi de muncă și prieteni au participat la o petrecere organizată de SC SRL,la baza Sportivă Oltenita.

Petrecerea a început în jurul orei 12,00, iar în cursul ei inculpatul care era însoțit și de fiica sa în vârstă de 8 ani, s-a ocupat de prepararea fripturilor la.Partea vătămată,urmare consumului de alcool a ajuns în stare de ebrietate, împrejurare care a început să se ia de colegii săi inclusiv de inculpatul,care a refuzat să-i dea friptură pentru acasă.

În jurul orei 18,00 majoritatea participanților au început să plece către casă inculpatul și partea vătămată, întâlnindu-se în apropierea ieșirii dinspre stadion prilej cu care au început să-și adreseze reciproc,injurii și s-au îmbrâncit.

Pentru a-i despărți a intervenit martorul, și întrucât confruntarea s-a reluat după plecarea acestuia partea vătămată continuând să-I înjure, martorul, a intervenit să-I calmeze.

Acesta a părut să se conformeze însă imediat ce martorul s-a îndepărtat s-a îndreptat spre partea vătămată și a îmbrâncit- Drept urmare acesta a căzut lovindu-se cu capul de bordura aleii și pierzându-și cunoștința.

Inculpatul și-a continuat drumul,dar în ajutorul părții vătămate au intervenit, și alți colegi care i-au acordat primul ajutor, și au anunțat serviciul de ambulantă Oltenita.

Urmare agresiunii, a fost internat la Spitalul Clinic de Urgență - B, în perioada 28.10.-07.11.2006, cu diagnosticul " cranio-cerebral mediu".

S-a concluzionat că leziunile constatate la partea vătămată, necesită pentru vindecare 90 - 100 zile îngrijiri medicale și au pus în primejdie viata victimei care rămâne cu infirmitate fizică permanentă.

În cursul anul 2007, în intervalul 19.11 - 05.12.2007, partea vătămată a fost internată din nou la același spital astfel că, consecințele cu privire la numărul de zile de îngrijiri medicale a fost mărirea numărului acestora la 160 180 de zile, menținându-se aceleași concluzii ca în raportul inițial.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel partea civilă ,solicitând înlăturarea disp.art.73 lit.b Cod penal, ca fiind nejustificată.

Prin decizia penală nr.17/A/27.01.2009 a Tribunalului Călărașis -a admis apelul declarat, a modificat în parte sentința și rejudecând a obligat pe inculpat la 1000 lei daune materiale către partea civilă și la 5000 lei daune morale către aceeași parte din 2000 lei daune materiale și 10.000 daune morale, sume apreciate urmare reținerii culpei concurente, dar, în procent de 50% pentru fiecare și la 314,48 lei către Spitalul Clinic de Urgență,în loc de 157,7 lei.

A obligat pe inculpat la 400 lei cheltuieli judiciare statului.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Tribunalul a apreciat că, în raport de toate probatoriile administrate,rezultă neîndoielnic faptul că partea vătămată a avut atitudine sâcâitoare și de provocare asupra inculpatului astfel că în mod corect instanța de fond a făcut aplicarea art.73 lit.b Cod penal.

Față de derularea în concret a faptelor,tribunalul a modificat procentul culpei reținute în sarcina celor două părți, ambii având o contribuție egală la producerea faptei.

Urmare a modificării procentuale a culpei, instanța de apel a modificat și cuantumul despăgubirilor la care inculpatul a fost obligat către partea civilă,dar și către spital.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul și partea civilă.

Partea civilă critică soluția pentru greșita reținere a disp.art.73 lit.b Cod penal.

Partea vătămată se afla sub influiența băuturilor alcoolice,dar nu era violent,iar inculpatul a săvârșit fapta după îndepărtarea martorului,care încercare să-l oprească pe inculpat din acțiunea de lovire a părții vătămate.

Inculpatul, prin avocat, solicită ca instanța să aibă în vedere din oficiu motivele de recurs

Verificând decizia atacată pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei,Curtea constată recursurile nefondate.

În urma administrării probelor,s-a constatat în mod corect că partea vătămată a avut un comportament provocator,prin injuriile aduse inculpatului și prin faptul că a aruncat cu o sticlă de bere în direcția acestuia,astfel că în mod corect s-au reținut disp.art.73 lit.b Cod penal,cu consecințele asupra laturii penale și a laturii civile a cauzei.

Pentru aceste considerente, recursul declarat de partea civilă urmează a fi respins ca nefondat.

Analizând din oficiu recursul declarat de inculpat,se constată că decizia recurată este legală și temeinică.

În cauză,nu sunt motive de nulitate,drepturile inculpatului au fost respectate și asigurate,situația de fapt a fost corect stabilită,nefiind contestată de acesta,iar încadrarea juridică este,de asemenea,corectă.

Pedeapsa aplicată este individualizată conform art.72 Cod penal și își poate atinge scopul.

Așa fiind,se va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat,cu obligarea recurenților la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge,ca nefondate,recursurile declarate de inculpatul și partea civilă împotriva deciziei penale nr.17A/27 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Călărași Secția Penală în dosarul nr-.

Obligă pe recurenți la câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică,azi 30 martie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECATOR

GREFIER

Red.VB

Dact.IE/2 ex./27.05.2009

Trib.

Hodel

Jud.fond:

Președinte:Sofica Dumitrașcu
Judecători:Sofica Dumitrașcu, Vasile Băjan, Niculae Stan

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Vătămarea corporală gravă (art. 182). Decizia 451/2009. Curtea de Apel Bucuresti