Nerespectarea hotărârilor judecătorești (art. 271 cod penal). Decizia 107/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 107/R/2010
Ședința publică din data de 16 februarie 2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Luminița Hanzer JUDECĂTOR 2: Virgil Viorel Andreieș Iuliana
JUDECĂTORI: - - -
: -
GREFIER:
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin PROCUROR:.
S-a luat spre examinare recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș, împotriva deciziei penale nr.167/A/22.10.2009, pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Maramureș, privind pe inculpatul, trimis în judecată prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg.L, pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea hotărârii judecătorești prev.de art.271 alin.2 penal cu aplic.art.83 alin.1 penal.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa inculpatului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la dosarul cauzei s-a comunicat prin fax procesul verbal de executare a mandatului de aducere privind pe inculpatul din care rezultă că acesta a relatat că nu se poate prezenta la instanță datorită vârstei înaintate și întrucât este bolnav.
Reprezentantul Parchetului solicită acordarea unui nou termen de judecată în vederea citării inculpatului cu mandat de aducere pentru a fi audiat având în vedere că la instanța de fond și în apel acesta a fost achitat, iar recursul parchetului vizează agravarea situației inculpatului.
Instanța, având în vedere este al doilea termen de judecată iar la termenul anterior cauza s-a amânat pe aceleași motive și nefiind depuse la dosar motive care să justifice lipsa inculpatului, respinge cererea de amânare.
Nefiind alte cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.
Reprezentantul Parchetului, solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate de instanța de fond și cea de apel și rejudecând cauza, să se dispună, condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii, fiind incident în cauză art.385/9 pct.18 pr.pen. întrucât greșit s-a apreciat că fapta inculpatului nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. Ambele instanțe nu au avut în vedere la pronunțarea hotărârilor faptul că între părți s-a purtat un proces civil iar prin sentința civilă s-a dispus obligarea inculpatului să lase în deplină proprietate și pașnică folosință terenul în litigiu. Hotărârea judecătorească a fost pusă în executare iar inculpatul a refuzatsă semneze procesul verbal de executare pe motiv că hotărârea este nedreaptă. Inculpatul a avut o poziție de recunoaștere dar a arătat constant că nu recunoaște sentința civilă, nu regretă comiterea faptei și nu intenționează să-i lase părții vătămate terenurile niciodată întrucât îi aparțin. Mai mult, inculpatul a mai suferit condamnări anterioare. Raportat la modalitatea de comitere a faptei, la persoana inculpatului și poziția acestuia, apreciază că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art.18/1 penal.
CURTEA
Deliberând reține că prin sentința penală nr. 29/11.02.2009 a Judecătoriei Tg. L, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a proc.pen. raportat la art. 10 lit. b/1 proc.pen. s-a dispus achitarea inculpatului, fiul lui și, născut la data de 01.12.1939, în localitatea, județul M, CNP -, cetățean român, studii 4 clase, stagiul militar nesatisfăcut, pensionar, necăsătorit, cu antecedente penale, domiciliat în localitatea, nr.97, jud. M pentru infracțiunea de nerespectarea hotărârilor judecătorești, prevăzută de art. 271 alin. 2 pen. cu aplicarea art. 83 alin. 1 Cod penal.
În baza art.181raportat la art.91 lit.c pen. a fost aplicată inculpatului amenda administrativă în cuantum de 1000 lei RON.
În temeiul art. 191 alin.1 proc.pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 470 lei RON cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei RON cu titlu de onorariu apărător din oficiu a fost suportat din fondurile Ministerului Justiției, iar 30 lei cheltuieli judiciare din faza de urmărire.
Prin încheierea dată în Camera de Consiliu din data de 21.09.2009 în temeiul art.196 proc.pen. a fost introdus un nou alineat, în minuta și dispozitivul sentinței penale 29 din 11.02.2009, pronunțată în dosarul -, referitor la soluția laturii civile " În baza art. 14 și 346.proc.pen. raportat la art.998 și 999 Cod civil, s-a admis în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă și s-a obligat inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 500 lei cu titlu de despăgubiri civile".
Pentru a pronunța această hotărâre, judecătoria a reținut că în data de 07.08.2006 a fost pusă în executare sentința civilă nr. 173/03.03.2005 a Judecătoriei Tg. L, pronunțată în dosarul nr. 1441/2004, având ca obiect revendicare, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 752/R/03.10.2005 a Tribunalului Maramureș, sentință prin care a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea vătămată, iar inculpatul având calitatea de pârât, fiind obligat să lase în deplină proprietate și pașnică folosință un număr de 7 suprafețe de teren de pe raza localității, județul
Cu toate acestea inculpatul, în cursul lunii septembrie 2006 continuat să folosească parte din terenurile părții vătămate, prestând munci agricole pe unele din suprafețe, respectiv pășunarea cu animale a altor suprafețe de teren.
Prima instanță a apreciat că starea de fapt menționată și vinovăția inculpatului cu privire la săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa, au fost dovedite cu declarațiile martorilor audiați în cauză cât și cu celelalte probe administrate atât în faza de urmărire penală a procesului, cât și în cea de judecată.
Din declarațiile de martori rezultă că inculpatul a folosit terenurile părții vătămate chiar și după punerea în executare a hotărârii judecătorești. Ca urmare a acestei stări de fapt, văzând că este o persoană în vârstă, și celelalte condiții concrete de săvârșire a faptei apreciază că fapta inculpatului nu prezintă pericolul social minim necesar pentru ca fapta săvârșită de el să constituie infracțiunea prevăzută de art. 271 alin.2 pen.
Prin prisma pericolului social al faptei, instanța a dispus achitarea inculpatului și i-a aplicat acestuia o pedeapsă administrativă, apreciind că reeducarea sa se poate face și prin aplicarea unei amenzi administrative într-un cuantum de 1000 lei, astfel încât inculpatul să înțeleagă conduita sa antisocială și să nu mai repete pe viitor astfel de fapte.
La individualizarea și aplicarea sancțiunii instanța a ținut cont de împrejurarea că partea vătămată nu a suferit un prejudiciu în urma faptei săvârșite de către inculpat. Astfel este de observat din declarația părții vătămate că el nu a folosit terenul în litigiu. În acest sens este declarația acestuia (fila 6 dosar parchet): " Menționez faptul că nu cunosc foarte multe detalii, cum au decurs aceste aspecte pe motiv că în perioada august - noiembrie 2006 am fost plecat la muncă în Spania, nici la punerea în executare a sentinței mai sus menționate nu am luat parte, mai multe detalii poate da bunicul meu ". Pe cale de consecință exact în perioada în care inculpatul a săvârșit fapta, partea vătămată se afla în Spania și nu putea folosi terenul în litigiu în mod personal. În fapt litigiu există între inculpat și bunicul părții vătămate, ambele persoane în vârstă și care au un litigiu personal datorită proprietății și folosinței unor terenuri. Cu toate acestea fapta inculpatului prezintă un anumit grad de pericol social dar nu în măsura în care aceasta să constituie infracțiune, deoarece inculpatul trebuia să respecte hotărârea judecătorească care a fost pusă în executare, mai ales că a participat la punerea sa în executare și avea obligația să lase în folosința părții vătămate terenul în litigiu pentru a-l putea folosi chiar dacă prin intermediar (bunic, etc.).
Față de toate considerentele expuse mai sus, instanța a apreciat că fapta săvârșită aduce o atingere minimă valorilor sociale ocrotite de legea penală, astfel încât nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, drept urmare, fapta săvârșită nu atrage aplicarea unei sancțiuni penale, astfel că l-a achitat pe inculpat și a aplicat acestuia o pedeapsă administrativă, respectiv amendă de 1000 lei RON.
Cu privire la latura civilă, instanța a luat act de faptul că partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză, prejudiciul cuantificat la suma de 20 milioane lei rol potrivit declarației date în fața instanței (fila 24), fiind apreciat ca exagerat în raport de urmările produse.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. L solicitând desființarea hotărârii primei instanțe și condamnarea inculpatului pentru infracțiunea de nerespectare a hotărârii judecătorești. S-a motivat apelul cu aceea că instanța de fond în mod greșit a dispus achitarea inculpatului și aplicarea dispozițiilor art.181pen. în condițiile în care inculpatul a declarat că nu regretă comiterea faptei și că nu-i va permite părții vătămate niciodată să folosească terenurile obținute în baza acelei hotărâri judecătorești pe care o consideră nedreaptă.
S-a mai invocat că instanța de fond în mod greșit nu s-a pronunțat și asupra soluționării laturii civile a cauzei potrivit dispozițiilor art.346 alin.2 proc.pen. având în vedere că partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză.
De asemenea, împotriva acestei hotărâri a declarat apel și inculpatul, care, prin apărător, a solicitat aplicarea dispozițiilor art.10 lit.c proc.pen. invocând împrejurarea că nu a săvârșit fapta pentru care a fost trimis în judecată și că prejudiciul solicitat de partea vătămată nu a fost dovedit.
Prin decizia penală nr. 167/A/22.10.2009 a Tribunalului Maramureș, în temeiul art.379 pct. 2 lit.a din proc.pen. s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lîngă Judecătoria Tg. L și de inculpatul, iar sentința penală nr.29/11.02.2009 a Judecătoriei Tg. L s-a desființat în parte, împreună cu Încheierea penală dată în Camera de Consiliu la 21.09.2009, și procedînd conform art.345 și urm. proc.pen. s-a redus cuantumul amenzii administrative aplicate inculpatului, de la 1000 lei la 400 lei și s-a respins cererea formulată de partea civilă.
Pentru a pronunța această decizie s-a reținut pe baza probelor administrate în cauză că în data de 07.08.2006 a fost pusă în executare sentința civilă nr.173/3.03.2005 a Judecătoriei Tg. L, sentință prin care a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea vătămată, în contradictoriu cu inculpatul din prezenta cauză, fiind obligat acesta din urmă să lase în deplină proprietate și pașnică folosință un număr de șapte suprafețe de teren de pe raza localității din județul
Inculpatul a recunoscut că în cursul anului 2006 continuat să folosească o parte din acele suprafețe de teren prestând diverse munci agricole, motivând că hotărârea judecătorească i se pare că este nedreaptă.
În pofida acestei poziții avute de inculpat și raportat la pericolul social concret al faptei comise de acesta, la condițiile concrete în care s-a comis fapta și nu în ultimul rând, la persoana inculpatului care este în vârstă și are o situație materială precară, tribunalul a apreciat că aplicabilitatea prev. art.18/1 pen. este justificată, drept pentru care această soluție dată laturii penale a cauzei va fi menținută.
Sentința a fost considerată deficitară sub aspectul cuantumului amenzii administrative spre care s-a orientat instanța de fond întrucât suma de 1.000 lei este prea mare. apreciindu-se că se impunea reducerea cuantumului acesteia la 400 lei, motiv pentru care s-a desființat sentința instanței de fond în acest sens.
Cu privire la latura civilă s-a reținut că din conținutul minutei întocmite cu ocazia pronunțării din data de 11.02.2009, precum și din conținutul dispozitivului sentinței penale atacate instanța de fond a omis să se pronunțe cu privire la latura civilă a cauzei, deși partea vătămată a formulat pretenții civile în cauză la nivelul sumei de 20.000.000 lei, constituire de parte civilă care a fost analizată în considerentele sentinței.
Ulterior, prin încheierea penală dată în Camera de consiliu din 21.09.2009, în temeiul art.196 proc.pen. instanța de fond în mod nelegal a introdus un nou alineat prin care " În baza art. 14 și 346 Cod procedură penală, raportat la art.998 și 999 Cod civil, admite în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă și obligă pe inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 500 lei cu titlu de despăgubiri civile".
Tribunalul a reținut că dispozițiile art.196 proc.pen. nu sunt aplicabile în cauză întrucât omisiunea de a se pronunța cu privire la latura civilă a cauzei nu poate fi circumscrisă noțiunii de eroare materială evidentă care să poată fi îndreptată din oficiu pe calea prev. de art.194 - 196 din proc.pen.
Ambele apeluri declarate în cauză vizează și latura civilă a cauzei, dreptul de apel al procurorului cu privire la latura civilă a cauzei nefiind limitat aspect care rezultă și din Decizia nr.190 din 26 februarie 2009 Curții constituționale prin care a fost declarată neconstituțională prevederea din textul art.368 alin.1 teza a II-a din proc.pen. care restrânge dreptul de apel al procurorului din latura civilă.
Cum această nelegalitate referitoare la modalitatea de soluționare a laturii civile a cauzei nu poate fi îndreptată în nici un alt mod și având în vedere și caracterul esențialmente devolutiv al căii de atac a apelului, caracter care rezultă din dispozițiile art.371 alin.2 și art.379 alin.1 pct.2 lit.a din proc.pen. tribunalul a dispus desființarea sentinței, dar și a încheierii din data de 21.09.2009.
Procedând în conformitate cu art.345 proc.pen. s-a respins acțiunea civilă formulată de partea vătămată, reținând că suma solicitată nu a fost dovedită.
S-au menținut restul dispozițiilor sentinței, iar cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.
S-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției a onorariului în sumă de 200 lei către avocatul desemnat din oficiu în apărarea inculpatului.
Împotriva ambelor soluții a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș, critcându-le pentru nelegalitate și netemeinice, solicitând casarea deciziei Tribunalului Maramureș împreună cu sentința instanței de fond și pronunțarea unei decizii prin care să se dispună condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii motivând că greșit s-a apreciat că fapta inculpatului nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. S-a mai arătat că deși ambele instanțe nu au avut în vedere la pronunțarea hotărârilor faptul că hotărârea judecătorească a fost pusă în executare, inculpatul a refuzat să semneze procesul verbal de executare pe motiv că hotărârea este nedreaptă și că, deși inculpatul a avut o poziție de recunoaștere, a arătat constant că nu recunoaște sentința civilă, nu regretă comiterea faptei și nu intenționează nici pe viitor să respecte hotărârea astfel cum a fost pusă în executare. Se mai arată că inculpatul a mai suferit condamnări anterioare și, raportat la modalitatea de comitere a faptei, la persoana inculpatului și poziția acestuia, apreciază că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art.18/1 pen.
Procedând la soluționarea recursului prin prisma motivelor invocate și pe baza actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată următoarele:
Atât instanța de fond, cât și cea de apel au reținut o stare de fapt conformă cu realitatea și sprijinită pe interpretarea și analiza judicioasă a probelor administrate în cauză.
Rezultă din ansamblul probator că reținut că prin sentința civilă nr. 173/03.03.2005 a Judecătoriei Tg. L, pronunțată în dosarul nr. 1441/2004, având ca obiect revendicare, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 752/R/03.10.2005 a Tribunalului Maramureș, s-a admis acțiunea civilă formulată de partea vătămată, iar inculpatul, având calitatea de pârât, a fost obligat să lase în deplină proprietate și pașnică folosință un număr de 7 suprafețe de teren de pe raza localității, județul M ( 7-10 dos.). În data de 07.08.2006 sentința de mai sus a fost pusă în executare ( 11-14 dos.) în prezența inculpatului care încă de la acel moment a contestat punerea în executare (aspect consemnat în procesul verbal de punere în posesie a părții vătămate) și a refuzat să semneze procesul verbal.
Cu toate acestea, în cursul anului 2006 inculpatul a continuat să folosească parte din terenurile care au fost atribuite părții vătămate prin sentința civilă menționată, refuzând să le lase la dispoziția acestuia, aspect recunoscut de inculpat și probat cu declarațiile martorilor, (33-40 dos. 63-64, 80-82 dos.fond).
Deși inculpatul a arătat constant că apreciază ca fiind nedreaptă sentința civilă nr. 173/03.03.2005 a Judecătoriei Tg. L și că din acest motiv se opune executării dispozitivului acesteia, Curtea apreciază că în mod corect s-a reținut că fapta inculpatului nu prezintă gradul concret de pericol social al unei infracțiuni având în vedere vârsta înaintată a inculpatului și poziția sinceră a acestuia, natura relațiilor dintre părți (acestea fiind rude apropiate, bunicul părții vătămate și inculpatul fiind frați), gradul de apreciere a forței unei sentințe judecătorești și posibilitatea de interpretare a unei norme juridice, pdar și urmările cauzate din perspectiva faptului că inculpatul a folosit terenurile doar în cursul anului 2006.
În ceea ce privește sancțiunea administrativă stabilită Curtea reține că aceasta își poate îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, numai în măsura în care corespunde gravității faptei, potențialului de pericol social pe care-l prezintă în mod real, persoana infractorului, cât și atitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența măsurii luate față de el. Așa fiind, în contextul în care inculpatul a mai fost sancționat pentru o faptă similară, Curtea consideră că pentru atenționarea inculpatului și constrângerea acestuia se impune aplicarea unei sancțiuni administrative orientate spre maximul prevăzut de lege, respectiv sancțiunea amenzii administrative în cuantum de 1000 lei astfel cum a stabilit instanța de fond.
Cu privire la latura civilă a cauzei, având în vedere că inculpatul a continuat să folosească doar parte din terenuri, folosința constând în cosirea și pășunarea în cursul anului 2006, Curtea consideră că suma de 500 lei cu titlu de depăgubiri este justificată și corespunzătoare prejudiciului efectiv cauzat.
Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 385/15 pct. 2 lit. d proc.pen.
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș împotriva deciziei penale nr. 167/A/22.10.2009 a Tribunalului Maramureș pe care o casează în întregime și menține în totalitate sentința penală nr. 29/11.02.2009 a Judecătoriei Tg.
Potrivit art. 192 al. 2.proc.pen. se va obliga inculpatul să plătească statului 300 lei cheltuieli judiciare în apel.
Potrivit art. 192 al. 3.proc.pen. cheltuielile judiciare în recurs vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș împotriva deciziei penale nr. 167/A/22.10.2009 a Tribunalului Maramureș pe care o casează în întregime și menține în totalitate sentința penală nr. 29/11.02.2009 a Judecătoriei Tg.
Obligă inculpatul, domiciliat în localitatea nr.97 jud. M, să plătească 300 lei cheltuieli judiciare în apel.
Cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului.
Decizia este definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 16 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECATORI GREFIER
- - - - - -
Red.H/Dact.
4 ex./18.02.2010
Jud.fon:
Jud.apel: și
Președinte:Luminița HanzerJudecători:Luminița Hanzer, Virgil Viorel Andreieș Iuliana
