Nerespectarea hotărârilor judecătorești (art. 271 cod penal). Decizia 311/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR. 311
Ședința publică de la 21 mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anton Dan
JUDECĂTOR 2: Obreja Manolache Ancuța Gabriela
Judecător - - -
Grefier -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI - reprezentat prin procuror
La ordine fiind judecarea recursului formulat de partea vătămată - împotriva deciziei penale nr. 47 din 09.03.2009 a Tribunalului Iași.
La apelul nominal lipsă părțile.
Dezbaterile asupra recursului penal de față au avut loc în ședința publică din data de 14.05.2009, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru azi, când,
Curtea de Apel,
Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Judecătoria Vaslui, prin sentința penală nr. 1529 din 31.10.2008, l-a condamnat pe inculpatul, fiul lui și -, născut la data de 06.05.1961 în com., jud. V, domiciliat în V, str. -, nr. 12, jud. V, fără antecedente penale, CNP -, la pedeapsa de 2 000 lei amendă pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a hotărârilor judecătorești prevăzută de art. 271 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 63 alin. 3 teza a II-a pen. și i-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 63 ind. 1 cod penal.
În baza art. 170 Cod procedură penală, Judecătoria Vasluia dispus restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii și l-a obligat pe inculpatul să lase în deplină posesie și pașnică folosință părții vătămate - suprafața de 1222. teren situat în extravilanul mun. V,-, jud.
Prin aceeași sentință, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă -, și a fost obligat inculpatul să îi achite acesteia suma de 1524,40 lei cu titlu de despăgubiri civile reprezentând lipsa de folosință a terenului pentru perioada 2003-2007. fost respins restul daunelor materiale și morale, până la concurența sumelor solicitate, ca nefondat. Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Vasluia reținut că, la data de 15.03.1992, între inculpatul și numitul s-a încheiat un act sub semnătură privată prin care primul a cumpărat de la cel de-al doilea un teren în suprafață de 1.250. situat în mun. V,-. La data de 27.11.1992, între aceleași părți s-a încheiat un alt înscris sub semnătură privată prin care inculpatul a cumpărat un teren în suprafață de 850. învecinat cu primul teren. Părțile s-au înțeles ca ulterior să perfecteze ambele contracte, lucru care însă nu s-a întâmplat.
Acest fapt l-a determinat pe inculpat să intenteze o acțiune în constatare, iar Judecătoria Vaslui, prin sentința civilă nr. 4238/16.10.1996, a constatat că inculpatul a cumpărat de la terenul în suprafață de 1.222. cu prețul de 500.000 lei.
La data de 26.03.1996, a vândut părții vătămate -, prin actul de vânzare autentificat cu nr. 909, acea suprafață de teren de 1.222
Partea civilă a formulat la 16.09.1996 o acțiune în revendicare și ridicare de construcții împotriva inculpatului, pentru terenul în suprafață de 1.222. Instanța a constatat că titlul prezentat de către partea vătămată este preferabil, întrucât acesta era transcris în registrul de publicitate imobiliară cu nr. 6083/27.05.1996, anterior datei de 28.05.1996 la care inculpatul a promovat acțiunea în constatare.
Prin sentința civilă nr. 6407/15.11.2000, pronunțată de Judecătoria Vaslui în dosarul 5558/1999, inculpatul a fost obligat să lase în deplină proprietate și liniștită posesie lui -, suprafața de 1.222. teren situat în intravilanul mun. V,-, cu următoarele vecinătăți:, și DN 24. Sentința rămasă definitivă și învestită cu formulată executorie a fost pusă în executare silită prin executorul judecătoresc, încheindu-se procesul-verbal din 17.07.2006.
Ulterior momentului punerii în executare, la data de 10.02.2007, partea vătămată l-a găsit pe inculpatul în timp ce se afla pe terenul în cauză, ocupându-se cu treburi de grădinărit, după ce, în prealabil, modificase poziția împrejmuirii terenului, împiedicându-l în același timp să pătrundă pe terenul respectiv.
Apărarea inculpatului, potrivit căreia deține un titlu cu privire la terenul în cauză, pe care l-a cumpărat în anul 1992, invocând sentința civilă nr. 4238/16.10.1996 a Judecătoriei Vaslui, prin care îi fusese admisă acțiunea în constatare și că în baza acestui titlu a folosit terenul respectiv nu a fost primită, întrucât el cunoștea foarte bine dispozitivul sentinței civile nr. 6407/15.11.2000 a Judecătoriei Vaslui, formulându-și apărările și a folosit și căile de atac împotriva acestei hotărâri. A cunoscut și motivarea hotărârii, în care se arăta că partea vătămată are un titlu preferabil față de al său, fiind transcris în registrul de publicitate imobiliară. De asemenea, inculpatul a avut cunoștință și despre punerea în executare a sentinței civile prin intermediul executorului judecătoresc, însă, cu toate acestea, a ignorat dispozitivul titlului executor, precum și procesul -verbal de punere în executare.
Prin decizia penală nr. 47/A/09.03.2009, Tribunalul Vasluia respins apelurile formulate de partea vătămată apelantă -, domiciliat în V, str. -,. 367,. C,. 10, jud. V și inculpatul apelant împotriva sentinței penale nr. 1529/31.10.2008 a Judecătoriei Vaslui.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a constatat că situația de fapt reținută de Judecătoria Vaslui corespunde probelor din dosar care au fost corect apreciate, existența faptei și vinovăția inculpatului rezultând din probele administrate în cauză, atât la urmărirea penală, cât și la judecată, iar pedeapsa aplicată este legală și a fost judicios individualizată.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, în apel s-a reținut că în mod corect a fost obligat inculpatul la plata despăgubirilor materiale reprezentând lipsa de folosință a terenului, așa cum a rezultat aceasta din expertiza tehnică efectuată, că în mod justificat instanța a respins cererea de obligare a inculpatului la plata sumei de 1031 lei reprezentând contravaloarea transporturilor rezultate din demolarea construcțiilor edificate de inculpat pe terenul părții civile, inculpatul fiind un constructor de bună credință în sensul art. 494 alin. 3 teza a II - a Cod civil, situație în care partea civilă nu putea să ceară ridicarea acestor construcții și nici să facă acest lucru pe cheltuiala inculpatului. Partea civilă avea la dispoziție cele două posibilități arătate în partea finală a dispozițiilor art. 494 alin. 3 Cod civil.
S-a mai constatat că prin actele depuse la dosar partea civilă a dovedit că a achitat impozitul pe teren începând cu anul 2003. Potrivit art. 256 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, orice persoană care are în proprietate teren datorează pentru acesta un impozit anual și, deci, în mod corect instanța nu a inclus în cuantumul despăgubirilor și impozitul pe teren plătit de partea civilă.
Instanța de apel și-a însușit motivarea Judecătoriei Vaslui cu privire la soluția de respingere a sumelor de bani solicitate cu titlu de despăgubiri pentru amenzi administrative, contravaloarea contractului de credit și daune morale.
Împotriva deciziei indicate mai sus a declarat recurs -.
În motivarea recursului s-a arătat că inculpatul trebuia condamnat și pentru infracțiunea de tulburare de posesie, prevăzută de art. 220 din Codul penal, fapta lui întrunind și elementele constitutive ale acestei infracțiuni, fiind indicată în plângerea penală.
S-a mai susținut că pedeapsa aplicată inculpatului este prea mică având în vederea atitudinea lui în timpul procesului penal.
În motivarea recursului, partea civilă a mai susținut că în mod greșit i s-a respins cererea de obligare a inculpatului la plata sumei de 1031 lei reprezentând contravaloarea transportului bunurilor rezultate din demolarea construcțiilor edificate de inculpat pe terenul părții civile, precum și cererea privind acordarea sumei de 589 de lei reprezentând contravaloarea taxelor și impozitelor pe teren, pe care le-a plătit pentru perioada 2002-2007, inclusiv.
Examinând actele și lucrările dosarului Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În baza probelor administrate legal și temeinic apreciate, instanțele de judecată au reținut corect vinovăția inculpatului în comiterea faptei pentru care a fost trimis în judecată, trăgând concluzii corespunzătoare în ceea ce privește încadrarea juridică a acesteia.
Potrivit dispozițiilor art. 271 alin. 2 din Codul penal, constituie infracțiunea de nerespectare a hotărârilor judecătorești împiedicarea unei persoane de a folosi o locuință sau o parte dintr-o locuință ori imobil deținute în baza unei hotărâri judecătorești.
În prezenta cauză, s-a stabilit corect, în baza probelor, că fapta inculpatului, care l-a împiedicat pe - să folosească suprafața de teren de 1.222. situat în intravilanul mun. V,-, jud. V, cu vecinătățile:, și DN 24, teren pe care inculpatul a fost obligat să îl lase în deplină proprietate și liniștită posesie lui - prin sentința civilă nr. 6407/15.11.2000 a Judecătoriei Vaslui, irevocabilă, pusă în executare silită prin executor judecătoresc la data de 17.07.2006, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de nerespectare a hotărârilor judecătorești, prevăzute de dispozițiile art. 271 alin. 2 din Codul penal.
Fapta inculpatului constituie doar infracțiunea prevăzută de dispozițiile art. 271 alin. 2 din Codul penal, nu două infracțiuni, de nerespectare a hotărârilor judecătorești și tulburare de posesie, în concurs.
esențială între cele două infracțiuni constă în faptul că pentru existența infracțiunii de nerespectare a hotărârilor judecătorești este necesar ca deținerea imobilului să se realizeze în baza unei hotărâri judecătorești, așa cum rezultă chiar din denumirea infracțiunii, doar în lipsa acestei hotărâri punându-se problema existenței sau inexistenței infracțiunii de tulburare de posesie, prevăzută de art. 220 din Codul penal.
Cum în speță este îndeplinită cerința esențială a deținerii imobilului în baza unei hotărâri judecătorești, instanțele de judecată nu puteau constata și existența infracțiunii de tulburare de posesie.
Prin urmare, nu există motive pentru a se reține necesitatea aplicării dispozițiilor legale privind schimbarea încadrării juridice dată faptei dintr-o infracțiune în două infracțiuni sau extinderea procesului penal pentru alte fapte.
În ceea ce privește pedeapsa aplicată de instanță inculpatului pentru infracțiunea de nerespectare a hotărârilor judecătorești prevăzută de art. 271 alin. 2 din Codul penal, se constată că aceasta este amenda de 2000 de lei.
Potrivit prevederilor art. 72 din Codul penal, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Din examinarea părții speciale a Codului penal în care este incriminată infracțiunea pentru care a fost condamnat inculpatul, se constată că pedeapsa prevăzută de lege pentru nerespectare a hotărârilor judecătorești este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda.
Raportat la prevederile art. 63 alin. 3 din Codul penal, se constată că maximul special al amenzii ce se poate stabili pentru infracțiunea prevăzută de art. 271 alin. 2 din Codul penal este de 3000 de lei.
Comparând pedeapsa stabilită pentru infracțiunea comisă cu limitele speciale susmenționate, se observă că prima instanță de fond s-a oprit la o amendă cu un cuantum îndreptat spre maximul special al acesteia.
Ținând seama de vârsta inculpatului, de gradul de pericol social concret al faptei comise, precum și de natura și gravitatea încălcării aduse hotărârii judecătorești executate silit, având în vedere că inculpatul nu are antecedente penale, instanța de recurs consideră că Judecătoria Vasluia realizat o corectă individualizare a pedepsei principale în concordanță cu criteriile stabilite de art. 72 din Codul penal și cu scopul pedepsei prevăzut de art. 52 din același act normativ.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, Curtea constată că respingerea cererii de obligare a inculpatului la plata contravalorii transporturilor în urma demolării construcțiilor edificate de inculpat pe terenul părții civile este justă, însă motivarea este greșită, urmând a fi înlocuită cu următoarele considerente:
Una dintre condițiile esențiale pentru repararea prejudiciului cauzat prin fapta ilicită este aceea de a exista legătură de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs.
În prezenta cauză această condiție nu este îndeplinită.
Prin sentința civilă nr. 6407/15.11.2000 a Judecătoriei Vaslui, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 1859/31.10.2001 a Curții de APEL IAȘI, s-a hotărât obligarea inculpatului să lase în deplină proprietate și liniștită posesie lui - suprafața de 1222. teren situat în extravilanul mun. V,-, jud. I, precum și respingerea capătului de cerere privind demolarea și ridicarea de către pârâtul a construcției edificate pe terenul susmenționat.
Cum inculpatul nu a fost obligat la ridicarea construcției de pe terenul în cauză, nu se poate reține că eventualele cheltuieli efectuate de partea civilă - pentru desființarea construcției au fost produse prin fapta inculpatului.
Referitor la critica părții civile privind neacordarea despăgubirilor reprezentând contravaloarea taxelor și impozitelor pe care le-a plătit pentru perioada 2002-2007, inclusiv, instanța de recurs constată că este neîntemeiată.
Potrivit dispozițiilor art. 256 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, orice persoană care are în proprietate teren datorează pentru acesta un impozit anual.
Așa fiind, just a reținut instanța de apel că partea civilă avea obligația de a plăti impozitul pe teren în calitate de proprietar. Împrejurarea că partea civilă a fost împiedicată să folosească terenul nu are nici o legătură cu îndatorirea acesteia de a-și executa obligațiile fiscale care au o natură juridică și izvor diferite față de cele născute din săvârșirea faptelor ilicite.
În consecință, având în vedere că susținerile părții civile privind omisiunea condamnării inculpatului și pentru infracțiunea de tulburare de posesie, greșita individualizare a pedepsei și soluționarea eronată a acțiunii civile sunt neîntemeiate, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 385 indice 15 pct. 1 lit. b din Codul d e procedură penală, va respinge recursul ca nefondat.
Având în vedere și dispozițiile art. 192 alin. 2 din Codul d e procedură penală,
Pentru aceste motive,
În numele legii,
Decide:
Respinge ca nefondat recursul formulat de petentul partea vătămată -, împotriva deciziei penale nr. 47/A din 09.03.2009, a Tribunalului Vaslui pe care o menține.
Obligă partea vătămată să plătească statului suma de 80 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 21 Mai 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - - | Judecător, - - |
Grefier,
Red./Tehnored.: / 2 ex
Jud. apel:
-
Jud. fond:
Președinte:Anton DanJudecători:Anton Dan, Obreja Manolache Ancuța Gabriela
