Violare domiciliu Art 192 cod penal Spete. Decizia 312/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR. 312
Ședința publică de la 21 mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anton Dan
JUDECĂTOR 2: Obreja Manolache Ancuța Gabriela
Judecător - - -
Grefier -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI - reprezentat prin procuror
La ordine fiind judecarea recursului formulat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 186/A din 14.10.2008 a Tribunalului Vaslui dată în dosarul nr- având ca obiect "violare de domiciliu" (art. 192 Cod penal).
La apelul nominal lipsă părțile.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra recursului penal de față au avut loc în ședința publică din data de 14.05.2009, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru azi, când,
Curtea,
Asupra recursurilor penale de față;
Prin sentința penală nr. 309/4.03.2008 a Judecătoriei Vaslui s-au hotărât următoarele:
A fost condamnat inculpatul, la următoarele pedepse:
- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 192 al. 2 Cod penal;
- 2 luni închisoare pentru săvârșire infracțiunii prevăzută de art. 180 al. 1 Cod penal.
În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b Cod penal s-a dispus contopirea celor două pedepse, rezultând pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 83 Cod penal s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 208 - art. 209 Cod penal aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 2027/13.09.2005 a Judecătoriei Vaslui, pedeapsă pe care a cumulat-o cu pedeapsa rezultantă aplicată în prezenta cauză, inculpatul urmând să execute astfel, pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare, în regim de detenție.
S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b Cod penal în condițiile prevăzute de art. 71 al. 2 Cod enal.
p.În baza art. 14 și 346 Cod procedură penală s-a constatat că partea vătămată, domiciliat în sat, comuna, județul V, nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 191 Cod procedură penală a obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 85 lei, cheltuieli judiciare avansate în cursul urmăririi penale și al judecății.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr.2080/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, înregistrat pe rolul acestei instanțe sub numărul -, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penal și trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.192 al.2 Cod penal (violare de domiciliu) și art.1801 al.1 Cod penal (lovire sau alte violențe), ambele cu aplicarea art.33 lit. a și art.37 lit. a Cod penal.
S-a reținut în actul de sesizare a instanței ca în seara zilei de 23.06.2007, inculpatul, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a pătruns în curtea părții vătămate și l-a lovit cu pumnii și picioarele.
Partea vătămată a arătat că își menține plângerea formulată și că nu se constituie parte civilă în cauză, solicitând proba testimonială, fiind audiați martorii -, și -.
Inculpatul a fost audiat și a propus în apărare proba cu martorii G și.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În seara zilei de 23.06.2007, inculpatul aflat în stare de ebrietate, s-a întâlnit cu partea vătămată căreia i-a reproșat că i-a certat copiii, apoi l-a lovit cu pumnul în zona feței.
, vătămatul a fugit în curtea locuinței sale, însă inculpatul l-a urmărit, a pătruns în curtea respectivă, l-a ajuns pe vătămat pe care l-a împins, acesta căzând. În timp ce era căzut, inculpatul l-a lovit cu pumnii și picioarele până ce a intervenit soția părții vătămate și fratele -, care au reușit să-l scoată afară din curte.
Situația de fapt reținută este dovedită cu mijloacele de probă aflate la dosar: plângerea și declarația părții vătămate, declarațiile inculpatului, declarațiile martorilor, procesul-verbal de cercetare la fața locului, procesul-verbal de verificare, fișa de cazier judiciar a inculpatului.
În cursul urmăririi penale inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor așa cum au fost reținute de instanță, însă în cursul cercetării judecătorești a revenit asupra declarațiilor afirmând că, de fapt, el a fost cel acostat pe drum, dus în curtea vătămatului cu forța și lovit de acesta și de frații săi. Declarația acestuia nu se coroborează însă, cu nici una din probele administrate în cauză. Astfel, martorii (fila 20), - (fila 21) și (fila 28 ) confirmă declarația părții vătămate. Declarațiile martorilor (fila 23) și G (fila 22) sunt contradictorii și vădit părtinitoare inculpatului, motiv pentru care instanța le va înlătura. Astfel deși amândoi martorii arată că au auzit partea vătămată strigând după ajutor, declară că au văzut cum inculpatul era lovit și apoi dus într-o râpă de unde martorul Gaf ost dus acasă de el și de soția inculpatului, iar martorul arată că a fost dus acasă de soția inculpatului și de un copil al acestuia. Rezultă din declarațiile acestora că paradoxal, deși partea vătămată striga după ajutor, inculpatul era lovit de acesta.
Față de considerentele expuse mai sus, instanța a apreciat că săvârșirea faptei și vinovăția inculpatului au fost pe deplin dovedite.
Astfel, faptele inculpatului de a pătrunde, pe timp de noapte, în curtea vătămatului și de a-l lovi pe acesta, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu prevăzută de art.192 al.2 Cod penal și lovire sau alte violențe prevăzute de art.180 al.1 Cod penal cu aplicarea art.33 lit. a Cod penal.
În consecință, instanța a aplicat inculpatului câte o pedeapsă cu închisoarea pentru fiecare din infracțiunile săvârșite, în limitele prevăzute de textele incriminatoare.
La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de art.72 Cod penal și anume: dispozițiile părții generale a Codului penal, gradul de pericol social concret al faptelor comise, persoana inculpatului care nu a recunoscut săvârșirea faptelor în fața instanței și care este recidivist postcondamnatoriu, săvârșind fapta în cursul termenului de încercare al pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare stabilită prin sentința penală nr.2027/13.09.2005 a Judecătorie V, urmările faptelor și limitele de pedeapsă fixate în partea specială a Codului penal.
Fiind vorba de infracțiuni concurente, instanța a dispus contopirea acestora în pedeapsa rezultantă cea mai grea.
În temeiul art.83 Cod penal a fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.208-209 Cod penal, aplicată inculpatului prin sentința penală nr.2027/13.09.2005 a Judecătorie V, pedeapsă pe care a cumulat-o cu pedeapsa rezultantă aplicată în prezenta cauză, inculpatul urmând să execute pedeapsa astfel rezultată în regim de detenție.
S-au interzis inculpatului și drepturile prevăzute de art.64 lit. a teza II, lit. b Cod penal în condițiile prevăzute de art.71 al.2 Cod penal.
Din motivarea Deciziei nr. 2/06.2005 a Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Hirst contra Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord) rezultă că dreptul la vot, garantat de art. 3 din Protocolul 1 al Convenției, nu este absolut și poate face obiectul unor limitări, statele contractante având o largă marjă de apreciere în materie. Această marjă de apreciere nu este însă nelimitată, restricțiile și limitările în materia dreptului la vot trebuind apreciate de o instanță independentă în fiecare caz în parte.
Din decizia instanței europene rezultă că ceea ce este criticabil este legea ce interzice automat și nediferențiat dreptul la vot unei categorii întregi de persoane.
Art. 71 al. 1 Cod penal, referitor la pedepsele accesorii, prevede: condamnarea la pedeapsa detențiunii pe viață sau a închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64, al. 1, lit. a, b, c Cod penal din momentul în care hotărârea a rămas definitivă și până la terminarea executării pedepsei.
Art. 64, al. 1, lit. a Cod penal se referă la dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice. Această pedeapsă se aplică de drept odată cu pronunțarea unei pedepse privative de libertate pentru comiterea unei infracțiuni.
Acest procedeu este nerezonabil, interdicția drepturilor electorale fiind aplicată fără respectarea principiului proporționalității în fiecare caz în parte.
Raportat la gradul de pericol social al faptei pentru care inculpatul a fost condamnat, instanța a apreciat că acesta are capacitatea de a aprecia asupra unei valori fundamentale, ca dreptul la alegeri libere într-o societate democratică.
Prin urmare, nu este proporționată și justificată măsura interzicerii drepturilor sale electorale pe durata executării pedepsei, ci doar interdicția dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice.
În latura civilă a cauzei, s-a constatat că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Văzând și dispozițiile art.191 Cod procedură penală s-a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate către stat, iar suma reprezentând suma onorariul avocatului din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului, se arată, în primul rând, că urmărirea penală s-a desfășurat pentru infracțiunile prevăzute de art. 180 al.1, art.192 al.1 Cod penal și nu pentru acelea prevăzute de art.180, 192 al.2, așa cum s-a reținut în rechizitoriu.
De asemenea, inculpatul a precizat că nu i s-a luat declarație olografă cu toate că știe să scrie, ci a fost pus să semneze două declarații fără a le cunoaște conținutul (4, 8 dosar urm. pen.).
Mai precizează inculpatul că s-au încălcat dispozițiile art. 175 Cod procedură penală pentru că nu a fost citat niciodată la procuror pentru a i se prezenta materialul de urmărire penală și nici pentru a fi audiat, nici cu citație și nici cu mandat de aducere iar procesul-verbal de verificare din data de 19 septembrie 2007 nu corespunde adevărului.
În afară de aspectele invocate, privind încălcarea dreptului său la apărare, inculpatul mai contestă modalitatea de apreciere a materialului probatoriu de către instanța de fond, care a înlăturat depozițiile martorilor propuși de el și a dat valoare declarațiilor martorilor propuși de partea vătămată, cu toate că erau rude și aveau motive să fie părtinitori.
În ce privește situația de fapt, inculpatul pretinde că a fost târât în curtea părții vătămate, unde a fost bătut de partea vătămată și frații săi, după care a fost aruncat într-o râpă.
În concluzie, inculpatul solicită să se constate încălcarea dispozițiilor art. 197, art. 263 Cod procedură penală și fiind vorba de aspecte ce vizează legala sesizare a instanței soluția care se impune în opinia sa este aceea a restituirii cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale.
În subsidiar, inculpatul solicită achitarea pentru cele două infracțiuni.
Prin decizia penală nr.186/A/21.10.2008 a Tribunalului Vasluis -a decis:
Admite apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 309/4.03.2008 a Judecătoriei Vaslui, pe care o desființează în parte, în latura penală.
Rejudecând, înlătură cumulul aritmetic pentru pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare dintre pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2027/13.09.2005 a Judecătoriei Vaslui și pedeapsa de 3 ani închisoare rezultată în urma contopirii pedepselor aplicate pentru faptele deduse judecății în cauză.
Descontopește pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare în pedepsele componente, de 3 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 192 al.2 Cod penal și 2 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art.180 al.1 Cod penal, pe care le înlătură.
Condamnă inculpatul la următoarele pedepse:
- 1(un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 192 al.2 Cod penal, cu aplicarea art. 74 al.2, art. 76 lit. d Cod penal, art. 33 lit. a Cod penal;
- 200 (două sute) lei amendă pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 180 al.1 Cod penal, cu aplicarea art. 74 al.2, art. 76 lit. e teza a II-a, art. 33 lit. a Cod penal.
În baza art. 34 al.1 lit. d Cod penal, contopește cele două pedepse în pedeapsa cea mai grea, de 1 (un ) an închisoare, pe care o aplică inculpatului.
Menține dispoziția privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2027/2005 a Judecătoriei Vaslui, pe care o cumulează cu pedeapsa rezultantă aplicată prin prezenta decizie, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare.
Înlătură dispozițiile contrare din sentință și menține celelalte dispoziții.
În luarea acestei decizii tribunalul a argumentat după cum urmează:
Motivele care vizează modalitatea de citare a inculpatului pe parcursul urmăririi penale exced cauzelor de nulitate absolută prevăzute de art. 197 al.2 Cod procedură penală, ceea ce înseamnă că și în ipoteza în care s-ar aprecia că sunt întemeiate, nu ar putea atrage decât nulitatea relativă a actelor contestate.
În conformitate cu dispozițiile art. 197 al.4 Cod procedură penală, neregularitățile privind citarea în cursul urmăririi penale și actul de sesizare al instanței trebuiau invocate la primul termen de judecată cu procedura completă deoarece este vorba despre acte efectuate în cursul urmăririi penale, însă la fond nu s-au invocat aceste aspecte la niciunul dintre termene, nici la dezbaterea în fond a cauzei.
De altfel, întocmirea procesului-verbal de verificare de către polițist atestă cele consemnate până la înscrierea în fals în ceea ce privește lipsa inculpatului de la domiciliu când a fost căutat pentru a i se aduce la cunoștință că trebuie să se prezinte la Parchet pentru a i se prezenta materialul de urmărire penală.
Este verosimilă constatarea făcută de polițist în sensul că inculpatul este plecat la muncă în condițiile în care chiar la judecata în apel, la unul dintre termene, s-a prezentat concubina inculpatului care a precizat că acesta este la B și nu îi cunoaște adresa.
De asemenea, faptul că declarațiile aflate la filele 7, 8 din dosarul de urmărire penală corespund celor redate de inculpat este confirmat chiar de inculpat, care le-a semnat, revenirea sa în cursul judecății, când nu mai recunoaște cele consemnate nefiind justificată.
Inculpatului i s-a luat declarație în calitate de învinuit la data de 14 august 2007, deci avea cunoștință despre existența unui proces-penal aflat în curs de desfășurare împotriva sa și putea să se intereseze de stadiul în care se află procesul.
Aceste considerente conduc la concluzia că inculpatul nu a invocat în termen neregularitățile vizând desfășurarea urmăririi penale (citare, exercitare drept la apărare, încadrare juridică) și nu sunt întrunite condițiile pentru a se dispune restituirea la Parchet a cauzei, potrivit dispozițiilor art. 332 Cod procedură penală. Pe de altă parte, criticile formulate nu sunt întemeiate nici pe fond.
La fond, inculpatul a fost ascultat și s-au audiat doi martori la solicitarea sa deci a beneficiat de posibilitatea efectivă de a-și susține apărările.
Instanța de fond a stabilit în mod corect situația de fapt și a reținut vinovăția inculpatului pe baza amplului material probatoriu administrat în cauză.
Toți martorii relevă existența unui conflict între părți, însă este de reținut că aceștia au perceput conflictul în diverse momente, fiind puțini cei care au văzut etapa inițială, în care s-a consumat practic infracțiunea de violare de domiciliu.
Martora relatează însă ceea ce i-a povestit fiica sa, care a văzut cum a început conflictul, arătând că inculpatul a sărit la vătămat, acesta s-a refugiat în curte, iar inculpatul a intrat după el. Martorul, audiat în apel, nu a văzut exact ce s-a întâmplat și cum s-a "mutat" conflictul din fața porții vătămatului în curte și ulterior într-o râpă.
Din analiza probatoriului se desprinde concluzia că martorii propuși de partea vătămată (20, 21, 28 dosar fond) au perceput în mod direct sau indirect conflictul în faza sa de început, iar martorii propuși de inculpat (22, 23 dosar fond, 42 dosar apel) finalul acestuia.
Proba testimonială reflectă astfel că între părți a avut loc un conflict, că acesta a fost inițiat de inculpat, care l-a agresat pe vătămat și l-a urmat în curte când acesta din urmă a încercat să scape. Ulterior, la strigătele părții vătămate au apărut soția și frații acestuia, care l-au lovit la rândul lor pe inculpat până l-au scos în afara gospodăriei vătămatului, într-o râpă.
Faptul că martorii relatează despre agresiuni pe care le-ar fi suferit inculpatul de la partea vătămată și rudele sale nu exclud vinovăția inculpatului pentru infracțiunile deduse judecății, care sunt dovedite în cauză.
Se mai reține că încadrarea juridică dată faptei de violare de domiciliu, respectiv art. 192 al.2 Cod penal este corectă deoarece fapta s-a comis pe timpul nopții.
Prin urmare, este neîntemeiat motivul de apel care vizează achitarea inculpatului, întrucât prezumția de nevinovăție a fost înlăturată în mod corect pentru ambele infracțiuni.
Cu toate acestea, tribunalul constată că tratamentul sancționator stabilit de instanța de fond pentru inculpat este excesiv de sever tocmai raportat la condițiile concrete ale săvârșirii faptelor, așa cum se desprind acestea din probele administrate, apelul inculpatului fiind fondat sub acest aspect, luat în examinare din oficiu.
În considerarea celor expuse, în baza art.379 pct.2 lit. a Cod procedură penală va fi admis apelul declarat de inculpat împotriva sentința penală. nr.309/2008 a Judecătoriei Bârlad, care va fi desființată în parte, în latura penală.
Rejudecând, se va înlătura cumulul aritmetic pentru pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare dintre pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2027/13.09.2005 a Judecătoriei Vaslui și pedeapsa de 3 ani închisoare rezultată în urma contopirii pedepselor aplicate pentru faptele deduse judecății în cauză.
Se va descontopi pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare în pedepsele componente, de 3 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 192 al.2 Cod penal și 2 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art.180 al.1 Cod penal, care vor fi înlăturate.
Inculpatul va fi condamnat la două pedepse, cu luarea în considerare a criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 Cod penal și cu reținerea de circumstanțe atenuante în condițiile art. 74 al.2 Cod procedură penală, constând în preexistența conflictului dintre părți și condițiile concrete ale săvârșirii faptelor, așa cum rezultă acestea din probatoriul analizat atât prin sentința apelată cât și prin prezenta decizie.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul, criticând-o ca fiind netemeinică, solicitând redozarea pedepsei în sensul reducerii cuantumului ei deoarece este prea mare, raportat la pericolul social al faptelor care este redus.
Analizând cele două hotărâri sub aspectul criticilor formulate și al legalității lor, instanța de recurs constată că recursul inculpatului este nefondat din următoarele motive:
În cadrul sancțiunilor de drept penal un loc important ocupă pedeapsa care e singura sancțiune penală și este menită să asigure restabilirea ordinii de drept încălcată prin săvârșirea de infracțiuni. Pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare, prevăzută de lege, aplicată de instanța judecătorească infractorului în scopul prevenirii săvârșirii de infracțiuni.
Trăsăturile pedepsei reținute mai sus se regăsesc și în definiția legală dată acesteia prin dispoziția art.52 Cod penal, unde se arată că: "Pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului. Scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni".
Prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni se realizează și pentru cel căruia i se aplică o pedeapsă care este menită să asigure constrângerea și reeducarea infractorului - prevenție specială.
Solicitarea inculpatului de reducere a pedepsei aplicate nu poate fi primită de instanța de recurs cu motivarea că în cadrul complex de individualizare a pedepselor, instanța de apel a ținut cont de criteriile generale de individualizare a pedepselor, prevăzute de art.72 Cod penal precum și de scopul acestora, prevăzut de art.52 Cod penal și i-a admis apelul inculpatului reducând mult pedepsele aplicate de prima instanță, reținând în favoarea sa circumstanțe atenuante, conform art.74 al.2 raportat la art.76 Cod penal.
În concret instanța de apel a ținut cont de modul și împrejurările comiterii faptelor, de gradul de pericol social al faptelor comise, de limitele de pedeapsă pentru acest gen de infracțiuni, de datele care caracterizează persoana inculpatului, precum și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Și instanța de recurs constată că pedepsele aplicate inculpatului sunt bine individualizate și corespund scopului pedepselor privind prevenția generală și specială, și sunt de natură să-l determine ca pe viitor să nu mai comită fapte penale.
Nu sunt alte motive de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii atacate. Pentru cele ce preced, instanța de control judiciar constată că decizia recurată este legală și temeinică, recursul fiind nefondat și pe cale de consecință, în baza art.385 ind.15 lit. b din Codul d e procedură penală urmează să fie respins ca atare.
Inculpatul-recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art.192 al.2 Cod procedură penală.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.186/A din 14.10.2008 a Tribunalului Vaslui, pe care o menține.
Obligă recurentul să plătească statului suma de 280 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei onorariu de avocat oficiu, care va fi avansat din fondurile statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Vaslui:
- -LJ.
--
25.2009/2 ex.-
Președinte:Anton DanJudecători:Anton Dan, Obreja Manolache Ancuța Gabriela
