Obligarea de a nu parasi tara sau localitatea. Decizia 308/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr. -
DECIZIA PENALĂ NR. 308/R/2008
Ședința publică din 22 mai 2008
PREȘEDINTE: Soane Laura JUDECĂTOR 2: Munteanu Traian
JUDECĂTOR 3: Sotoc Daniela
Judecător: - -
Grefier: - -
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio potrivit prevederilor art.304 alin.1 Cod procedură penală.
S-au luat în examinare recursurile penale formulate de inculpații recurenți, domiciliat în O, Bd.-.-, nr.21,.128, județul B și, domiciliat în A,-, județul A, cu reședința în, bloc 226,.12, județul T, împotriva încheierii penale nr. 19 din 08.05.2008, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect luarea măsurii obligării de a nu părăsi țara, potrivit prevederilor art.145/1 Cod procedură penală.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul recurent personal și asistat de apărător ales avocat, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar și inculpatul recurent personal și asistat de apărător din oficiu avocat, în baza delegației nr.2645/2008 emisă din oficiu de Baroul Bihor, și interpretul de limba italiană.
Ministerul Public este reprezentat prin procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul celor de mai sus, după care:
Instanța, procedează la audierea inculpaților, declarațiile acestora fiind consemnate în procese verbale separat atașate la dosar.
Nefiind alte cereri sau excepții prealabile, curtea acordă părților cuvântul asupra recursului.
Apărătorul inculpatului, avocat, susține recursul solicitând admiterea acestuia, în principal, solicită casarea în întregime a încheierii recurate cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare pentru a fi analizată cererea de sesizare a Curții Constituționale sau rejudecarea cauzei și admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale, cu consecința trimiterii cauzei la instanța de fond pentru a fi înaintată excepția spre soluționare.
În subsidiar, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru ca instanța de fond să respecte dispozițiile legale ce cenzurează sub aspectul legalității luarea măsurilor preventive, audierea sa, sesizarea din partea procurorului și motivarea hotărârii, rejudecarea cauzei sub aspectul legalității și temeiniciei luării măsurii restrictive de libertate a obligării de a nu părăsi țara și neluarea acestei măsuri.
Critică hotărârea atacată, susținând că instanța de fond nu putea respinge nici excepția ridicată și nici cererea de sesizare a Curții Constituționale cu judecarea acestei excepții, deoarece judecătorul trebuia să verifice dacă norma legală este în vigoare, dacă nu a fost anterior admisă o excepție de neconstituționalitate cu privire la aceeași dispoziție normativă și dacă dispoziția legală are legătura cu cauza.
În situația îndeplinirii acestor condiții, prima instanță era datoare să suspende judecarea cauzei și să sesizeze prin încheierea Curtea Constituțională, neputând adopta o altă soluție.
În mod evident, prevederile art.145/1 Cod procedură penală sunt cuprinse într-o lege în vigoare, nu au fost declarate anterior neconstituționale și au legătură cu obiectul cauzei.
Într-o atare situație, nu putea fi respinsă nici excepția și nici cererea de sesizare a Curții Constituționale și ca urmare a admiterii cererii de sesizare a instanței de control a constituționalității legilor, se impunea suspendarea cauzei și lăsarea nesoluționată a problemei dispunerii măsurii preventive până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.
Pe de altă parte, se apreciază că, în situația în care instanța considera excepția ridicată ca fiind inadmisibilă, se impunea respingerea ei ca atare prin încheiere motivată. Ori, încheierea recurată nu este motivată în privința respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale. Astfel, printr-o decizie de speță Înalta Curte de casație și Justiție a stabilit că se impune casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare în situații similare cu prezenta speță.
Dacă se va aprecia că în mod corect prima instanță a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, solicită a se constata că măsura dispusă nu este legală, fiind încălcate prevederile art.145/1 raportat la art.145 Cod procedură penală cu referire la art.143 Cod procedură penală. Astfel, potrivit dispozițiilor legale ce reglementează luarea măsurii obligării de a nu părăsi țara, aceasta se ia doar dacă sunt îndeplinite condițiile art.143 Cod procedură penală. Ori, una din condițiile esențiale pentru a dispune o măsură preventivă este audierea persoanei private sau restricționate de libertate. Nici în practica CEDO, ascultarea inculpatului cu ocazia ultimului cuvânt nu echivalează cu o audiere efectivă.
Pe de altă parte, apreciază că măsura dispusă este nelegală în măsura în care ea a fost dispusă, din oficiu, de instanță înainte de prima zi de înfățișare. Se invocă decizia nr.58/2007 a Înaltei Curți de casație și Justiție, unde se reține că din moment ce prin rechizitoriu nu s- cerut dispunerea unei asemenea măsuri și prima zi de înfățișare era stabilită pe 5 iunie 2008, instanța în mod nelegal a dispus din oficiu fixarea unui termen intermediar pentru luarea măsurii preventive. Dispozițiile procesual penale nu prevăd în afara situației când inculpatul este arestat în cauză, fixarea unui termen de judecată înainte de primul termen de judecată pentru discutarea măsurilor preventive.
Nu în ultimul rând, apreciază încheierea ca fiind legală deoarece nu este motivată. Încheierea prin care se ia măsura preventivă, potrivit art.137 Cod procedură penală, trebuie să arate fapta care face obiectul învinuirii sau inculpării, textul de lege și pedeapsa prevăzută de lege. De asemenea, potrivit alin.3, în cazul luării măsurii obligării de a nu părăsi țara, actul prin care se ia măsura trebuie să indice temeiurile concrete ce au determinat luarea măsurii. Astfel, din considerentele încheierii nu se desprinde nici fapta care face obiectul inculpării și nici pedeapsa prevăzută de lege. Mai mult, susținerile instanței în sensul că nu a început cercetarea judecătorească, că este cetățean italian, pentru a fi audiat și dată fiind gravitatea faptelor, nu pot fi socotite ca temeiuri concrete ce determină luarea măsurii. Depune la dosarul cauzei extrase de jurisprudență.
Prin intermediul interpretului s-a procedat la traducerea concluziilor puse de apărătorul inculpatului.
Apărătorul inculpatului recurent avocat solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor recurate, achiesând la concluziile antevorbitorului său. În susținerea recursului se arată că măsura obligării de a nu părăsi țara s-a luat în mod nelegal, deoarece temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri nu subzistă. Depune la dosarul cauzei acte de stare civilă.
Reprezentanta parchetului pune concluzii de respingere a recursurilor ca nefondate, menținerea încheierii atacate ca legală și temeinică.
Prin intermediul interpretului se procedează la traducerea concluziilor puse de procuror.
Inculpatul recurent, în ultimul său cuvânt, prin intermediul interpretului, a solicitat revocarea măsurii obligării de a nu părăsi țara.
Inculpatul recurent, în ultimul său cuvânt, a solicitat instanței să revoce măsura obligării de a nu părăsi țara și a arătat că soția sa este din Republica M, că are probleme de sănătate și are nevoie de acte care numai din acea țară le poate procura și că nu se poate deplasa personal în acest sens.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursurilor penale de față constată următoarele:
Prin încheierea penală nr. 19 din 08 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor
s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale.
S-a luat față de inculpații - cetățean român, fiul lui și, ns. la data de 27.06.1979 în A, jud. A, domiciliat în A,-, jud. A, cu reședința în,.226,.12, jud. A, CNP - - și - cetățean italian, fiul lui și, ns. la 03.12.1971 în, Italia, domiciliat în,-, Italia, cu reședința în O, -. -, nr.21,.128, jud. B, măsura obligării de a nu părăsi țara.
In baza art. 145 al.1 ind. 1.Pr. s-a atras atenția inculpaților că pe durata măsurii obligării de a nu părăsi tara are următoarele obligații:
- de a se prezenta la instanță ori de câte ori este chemat;
- de a se prezenta la organul de poliție desemnat cu supravegherea conform programului de supraveghere întocmit de organele de poliție sau ori de câte ori este chemat;
- să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței
- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme;
În baza art. 145 al.2 indice 2.Pr. atrage atenția inculpaților că, in caz de încălcare cu rea credință a măsurii sau a obligațiilor impuse, se va lua față de acesta măsura arestării preventive.
În baza art. 145 al.2 Pr. un exemplar al prezentei încheieri se comunică, la data rămânerii definitive, inculpaților, Poliției mun. S și B, Poliției comunitare, Serviciului Public Comunitar de Emitere și Eliberare a Pașapoartelor Simple B și O, Poliției de Frontieră B, în vederea asigurării respectării obligațiilor impuse inculpaților, urmând ca organele in drept să refuze eliberarea pașaportului sau să ridice provizoriu pașaportul pe durata măsurii.
Cu recurs în 24 de ore de la pronunțare în ce privește dispoziția de luare a măsurii obligării de a nu părăsi țara.
Cu recurs în 48 de ore de la pronunțare în ce privește dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale.
Pentru a pronunța această încheiere, Tribunalul Bihora constatat că prin rechizitoriul T -Serviciul Teritorial Oradea, înregistrat la instanță la data de 06.05. 2008, au fost trimiși în judecată inculpații:
pentru savarsirea infractiunii prev. de art. 2 al.2, aet, 3 al.2, art. 4 al.2, toate cu art. 16 din Legea 143/2000.
pentru savarsirea infractiunii prev. de art. 2 al.2, art, 3 al.2, din Legea 143/2000.
pentru savarsirea infractiunii prev. de art. 4 al.2, art, 4 al.1, din Legea 143/2000.
Prin încheierea din 28.02.2008 a Tribunalului Bihors -a dispus arestarea preventivă a inculpatului, măsură care a fost înlocuită cu măsura obligării de a nu părăsi țara, pe o perioadă de 30 de zile, prin încheierea penală nr.17/IR/2008 pronunțată de
Prin încheierea din 28.02.2008 a Tribunalului Bihors -a dispus arestarea preventivă a inculpatului, măsură care a fost înlocuită cu măsura obligării de a nu părăsi țara, pe o perioadă de 30 de zile, prin încheierea penală nr.17/IR/2008 pronunțată de
Prin încheierea din 18.03.2008 a Tribunalului Bihors -a dispus arestarea preventivă a inculpatului G, măsură care a fost revocată prin încheierea penală nr.21/IR/2008 pronunțată de
Față de cele arătate, instanța de fond a reținut că, potrivit deciziei 75 din 5.XI 2oo7 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție B, măsura obligării de a nu părăsi țara luată în cursul urmăririi penale nu subzistă decât în măsura în care, după sesizarea instanței, s-a rediscutat luarea acestei măsuri. Întrucât până în prezent nu a început cercetarea judecătorească, iar cei doi inculpați față de care s-a luat măsura obligării de a nu părăsi țara sunt unul cetățean italian, iar celălalt rezident în Italia, a apreciat că se impune luarea acestei măsuri și pe parcursul judecății, ca o garanție a posibilității de a se efectua cercetarea judecătorească, în mod deosebit, audierea inculpaților.
Instanța de fond a apreciat că, instituirea acestei măsuri procesuale în sarcina celor doi inculpați își găsește justificare raportat și la gravitatea faptelor pentru care sunt trimiși în judecată.
S-a luat față de inculpații - cetățean român, fiul lui și, ns. la data de 27.06.1979 în A, jud. A, domiciliat în A,-, jud. A, cu reședința în,.226,.12, jud. A, CNP - - și - cetățean italian, fiul lui și, ns. la 03.12.1971 în, Italia, domiciliat în,-, Italia, cu reședința în O, -. -, nr.21,.128, jud. B, măsura obligării de a nu părăsi țara.
In baza art. 145 al.1 ind. 1.Pr. s-a atras atenția inculpaților că pe durata măsurii obligării de a nu părăsi tara au următoarele obligații:
- de a se prezenta la instanță ori de câte ori este chemat;
- de a se prezenta la organul de poliție desemnat cu supravegherea conform programului de supraveghere întocmit de organele de poliție sau ori de câte ori este chemat;
- să nu îsi schimbe locuința fără încuviințarea instanței,
- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme;
În baza art. 145 al.2 indice 2.Pr. s-a atras atenția inculpaților că, in caz de încălcare cu rea credință a măsurii sau a obligațiilor impuse, se va lua față de acesta măsura arestării preventive.
În baza art. 145 al.2 Pr. un exemplar al prezentei încheieri se va comunica, la data rămânerii definitive, inculpaților, Poliției mun. S și B, Poliției comunitare, Serviciului Public Comunitar de Emitere și Eliberare a Pașapoartelor Simple B și O, Poliției de Frontieră B, în vederea asigurării respectării obligațiilor impuse inculpaților, urmând ca organele in drept să refuze eliberarea pașaportului sau să ridice provizoriu pașaportul pe durata măsurii.
Împotriva încheierii mai sus arătate au formulat recurs inculpații și solicitând admiterea recursurilor, casarea încheierii mai sus arătate pentru următoarele motive:
Inculpatul a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Bihor pentru a fi reanalizată cererea de sesizare a Curții Constituționale sau rejudecarea cauzei de către instanța de recurs și admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale, cu consecința trimiterii cauzei la instanța de fond pentru a fi sesizată Curtea Constituțională; în subsidiar, a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond pentru ca aceasta să respecte dispozițiile legale ce cenzurează sub aspectul legalității luarea măsurilor preventive (privind audierea inculpatului, sesizarea instanței de către procuror și motivarea hotărârii).
În motivarea recursului formulat inculpatul a arătat că cererea sa de suspendare a cauzei și de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 145/1 Cod procedură penală ridicată de el a fost respinsă greșit și fără ca instanța să o motiveze în vreun fel. A mai arătat inculpatul că măsura luată față de el aceea a obligării de a nu părăsi țara nu este legală fiind încălcate prevederile art. 145/1 reportat la art. 145 și 143 Cod procedură penală care prevăd ca această măsură se ia doar dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute limitativ la literele a, f ale art. 143.
Una din condițiile esențiale pentru a dispune o măsură preventivă este audierea persoanei față de care se solicită luarea acestei măsuri ori în speță, această condiție nu este îndeplinită, încheierea fiind lovită de nulitate absolută.
Pe de altă parte s-a apreciat că măsura luată este nelegală întrucât a fost dispusă de instanță din oficiu înainte de prima zi de înfățișare stabilindu-se în acest sens un termen intermediar.
Inculpatul a solicitat la rândul său casarea încheierii recurate, și a nu se lua față de el măsura obligării de a nu părăsi țara întrucât temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri nu subzistă. În motivarea recursului acesta a arătat că soția sa este din Republica M, are probleme de sănătate și are nevoie de actele de stare civilă ale acesteia care sunt în această țară și nu se poate deplasa personal în acest sens.
Examinând încheierea recurată, din oficiu și prin prisma motivelor invocate de către inculpați dar în limitele permise de lege, curtea va reține următoarele:
In ședința publică din 08 mai 2008 desfășurată la Tribunalul Bihor cu ocazia luării măsurii obligării de a nu părăsi țara față de cei doi recurenți, inculpatul prin avocatul său a formulat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 145/1 Cod procedură penală solicitând suspendarea cauzei și trimiterea dosarului la Curtea Constituțională pentru a se pronunța asupra acestei excepții.
Cererea formulată a fost respinsă de către instanță, în conținutul părții introductive a încheierii recurate arătându-se că aceasta nu are legătură cu obiectul cauzei.
Referitor la excepția de neconstituționalitate invocată, curtea va reține că prima instanță în mod greșit a respins excepția de neconstituționalitate întrucât doar Curtea Constituțională este în măsură să se pronunțe asupra unei excepții de neconstituționalitate, prima instanță având doar posibilitatea de a admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale. De altfel, deși în conținutul părții introductive a încheierii recurate s-a reținut că se respinge " excepția de neconstituționalitate" în dispozitivul încheierii s-a menționat că instanța a respins de fapt cererea " de sesizare a Curții Constituționale."
Raportat la această ultimă mențiune a primei instanțe se constată că aceasta este netemeinică câtă vreme potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 cererea de sesizare a Curții Constituționale. Este admisibilă dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: - excepția de ne constituționalitate privește o lege sau o ordonanță sau o dispoziție dintr-un asemenea act normativ în vigoare, dispoziția respectivă nu a fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și are legătură cu soluționarea cauzei în orice față a procesului și oricare ar fi obiectul acestuia.
Relevanța excepției de neconstituționalitate din punctul de vedere al soluționării cauzei se apreciază din momentul în care este invocată și de starea de fapt, criterii față de care se constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor cuprinse în art. 145/1 Cod procedură penală, are relevanță pentru soluționarea cauzei având totodată implicit legătură cu obiectul acesteia. Aceste aspecte rezultă și din motivele invocate de inculpat cu ocazia formulării excepției, acesta susținând că textul legal criticat contravine articolului 21 alin. 3 și art. 23 alin. 1 din Constituția României în măsura în care instanța în cursul judecății se sesizează din oficiu cu privire la luarea măsurii restrictive de lipsire de libertate fără ca această măsură să fie cerută de procurorul care a întocmit rechizitoriul sau de procurorul de ședință cu ocazia termenului fixat pentru judecarea cauzei.
Având în vedere cele mai sus arătate, instanța va admite recursurile penale declarate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 19 din 08 mai 2008 Tribunalului Bihor pe care o va casa și modifica în sensul că va admite cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a disp. art. 145/1 Cod procedură penală ridicată de inculpatul și va dispune trimiterea cauzei la Tribunalul Bihor pentru suspendarea judecății și sesizarea Curții Constituționale.
Potrivit articolului 303 alin. 6 Cod procedură penală în situația în care se dispune sesizarea Curții Constituționale și suspendarea judecății, dacă față de inculpat s-a dispus măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara se aplică în mod corespunzător art. 145 și art. 145/1 Cod procedură penală.
Raportat la dispozițiile art. 145/1 Cod procedură penală care sunt aplicabile în speță, curtea va reține că față de inculpatul nu se impune luarea măsurii obligării de a nu părăsi țara, din actele aflate la dosarul cauzei rezultând că în speță nu există motive care să justifice luarea acestei măsuri.
Astfel, inculpatul a stat la dispoziția organelor de anchetă pe toată perioada urmăririi penale, în prezent urmărirea penală fiind finalizată iar dosarul fiind trimis la instanță. Inculpatul și-a menținut pe toată durata procedurii judiciare desfășurată împotriva sa declarațiile cu privire la faptele reținute în sarcina sa, învederând acest lucru și în fața Curții de Apel cu ocazia audierii acestuia în ședința din 22 mai 2008.
De asemenea, se va avea în vedere cantitatea mică de drog care se susține că ar fi fost traficată de acesta - 0.9 gr. cocaină - cantitate care a fost găsită asupra inculpatului.
Curtea, va reține și că în prezent inculpatul locuiește într-o pensiune unde plătește suma de 30 euro pe noapte din actele depuse la dosar rezultând totodată că acesta înainte de a veni în România avea în derulare afacerii în Italia și are de plătit cecuri în valoare de peste 50.000 euro, riscând astfel prin neplata acestora, să aibă tangență cu legea penală și în Italia; tot din actele depuse la dosar rezultă că mama acestuia are probleme medicale grave și are nevoie de îngrijire permanentă, în condițiile în care familia sa este compusă doar din inculpat și mama acestuia.
Față de aceste motive urmează a se respinge sesizarea din oficiu, ca neîntemeiată, cu privire la luarea măsurii obligării de a nu părăsi țara față de inculpatul.
Referitor la susținerile recurenților privind nulitatea absolută a încheierii recurate, determinată de omisiunea instanței de a-i audia pe cei doi inculpați, curtea va reține că în ședința publică din 22 mai 2008, aceștia au fost audiați de către instanța de recurs, față de dispozițiile art. 145/1 raportat la disp. art. 143 Cod procedură penală potrivit cărora măsura obligării de a nu părăsi țara poate fi luată numai duspă ascultarea acestuia, în prezența apărătorului său.
Potrivit art. 197 alin. 2 Cod procedură penală sunt prevăzute sub sancțiunea nulității absolute dispozițiile relative la competența după materie, după calitatea persoanei, la sesizarea instanței, la compunerea acesteia și la publicitatea ședinței de judecată precum și cele relative la participarea procurorului, prezența învinuitului sau a inculpatului și asistarea acestora de apărător când sunt obligatorii, precum și la efectuarea referatului de evaluare în cauzele cu infractori minori.
Față de aceste dispoziții se constată că omisiunea audierii recurenților atrage nulitatea relativă a încheierii recurate, nefiind printre motivele de nulitate absolută expres și limitativ prev. în art. 197 alin. 2 Cod procedură penală.
Potrivit art. 197 alin. 5 Cod procedură penală în situațiile care atrag nulitatea relativă, instanța poate să dispună refacerea actului anulabil, sens în care au și fost audiați cei doi recurenți de către instanța de recurs.
Referitor la motivele invocate de către inculpatul, curtea constată că față de acesta se impune luarea măsurii obligării de a nu părăsi țara, având în vedere că acesta și-a modificat declarațiile date în cursul urmăririi penale situație în care se impune audierea sa de către instanța de fond în vederea stabilirii corecte a stării de fapt, iar împrejurarea că soția sa locuiește în Republica M și este bolnavă, nu impune deplasarea inculpatului în țara respectivă, aceasta putând să vină în România; în eventualitatea în care anumite acte de stare civilă, care-i sunt necesare soției inculpatului sunt în România, acestea pot fi trimise în Republica M și prin alte mijloace, nefiind obligatorie deplasarea personală a inculpatului.
Pentru aceste motive, se vor menține restul dispozițiilor încheierii recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 385/15 pct. 2 lit." d" Cod procedură penală,
ADMITE recursurile penale declarate de inculpații și împotriva încheierii penale nr. 19 din 08 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o casează și modifică în sensul că:
Admite cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 145/1 Cod procedură penală ridicată de inculpatul.
Respinge sesizarea din oficiu cu privire la luarea măsurii obligării de a nu părăsi țara față de inculpatul.
Dispune trimiterea cauzei la Tribunalul Bihor pentru a se dispune suspendarea judecății și sesizarea Curții Constituționale.
Menține restul dispozițiunilor hotărârilor recurate.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 22 mai 2008.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
- - - - - -, - -
cu opinie separată
redactat decizie - /30.05.2008
Judec. fond - -
OPINIA SEPARATĂ
Apreciez că, în cauză în mod corect s-a dispus de către instanța de fond luarea față de inculpați a măsurii obligării de a nu părăsi țara, în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 lit. f Cod procedură penală existând indicii temeinice că aceștia au săvârșit o faptă penală.
Având în vedere infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, aceea de trafic internațional de droguri de mare risc, apreciez că este îndeplinită condiția pericolului pentru ordinea publică constând în reacția negativă pe care o poate avea societatea civilă la săvârșirea unor astfel de fapte și că, față de persoane cercetate pentru asemenea infracțiuni grave, nu se ia nici o măsură preventivă.
De asemenea, trebuie avut în vedere scopul luării măsurilor preventive prevăzut în art. 136 Cod penal, respectiv pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată. Ori, este de remarcat că în cauză nu a început încă cercetarea judecătorească, iar inculpatul, cetățean italian, nu a fost audiat.
Judecător,
- -
opinia separată/03.06.2008
Președinte:Soane LauraJudecători:Soane Laura, Munteanu Traian, Sotoc Daniela
