Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 307/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- Secția penală și pentru cauze cu minori
DOSAR NR. -
DECIZIA PENALA NR. 307/R/2008
Ședința publică din 22 mai 2008
PREȘEDINTE: Sotoc Daniela JUDECĂTOR 2: Condrovici Adela
JUDECĂTOR 3: Soane Laura
Judecător: - -
Grefier:
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio potrivit prevederilor art.304 alin.1 din Codul d e procedură penală.
S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpata recurentă, fiica lui și, născut la 21 aprilie 1966, din Penitenciarul Oradea, împotriva încheierii nr.30 din 9 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect menținerea măsurii arestării preventive, conform art.160/b din Codul procedură penală.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpata recurentă, în stare de arest din Penitenciarul Oradea, asistată de av. substituind pe apărătorul desemnat din oficiu, în baza delegației de la dosar.
Ministerul Public este reprezentat prin procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, după care:
Nefiind excepții sau alte cereri prealabile, instanța acordă părților cuvântul asupra recursului.
Avocatul inculpatei recurente, arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea recursului declarat de către aceasta.
Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingere a recursului ca fiind nefondat, a se menține ca legală și temeinică încheierea recurată, având în vedere gradul de pericol social ridicat al faptei reținute în sarcina inculpatei.
Inculpata recurentă, arată că dorește să fie pusă în libertate.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin încheierea penală nr. 30 din 09 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, în baza art. 300/1 Cod procedură penală s-a constatat legală și temeinică măsura arestului preventiv luată împotriva inculpatei fiica lui și, născută la 21.04.1966 in S,. loc., nr.101, com., jud. B, CNP - arestată preventiv în baza încheierii nr. 13/21.03.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 14/2008 pe care a menținut-
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță, verificând din oficiu potrivit art. 300/1 Cod procedură penală, legalitatea și temeinicia luării măsurii arestului preventiv față inculpată, a constatat că arestarea preventivă a acesteia s-a dispus în conformitate cu dispozițiile legale în materie, iar temeiurile ce au determinat luarea acestei măsuri subzistă în continuare.
Astfel, inculpata a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infractiunii de omor calificat prev. de art. 1745 - 175 lit.d Cod penal, constând în aceea că, in după amiaza zilei de 19 martie 2008, aflându-se la locuința concubinului său G din comuna, împreuna cu nepotul concubinului sau - minorul -, pe fondul stării avansate de ebrietate in care s-a aflat, fără o motivație anume, l-a lovit pe acesta de mai multe ori cu muchia unui topor în zona capului, provocându-i o hemoragie puternică urmată la scurt timp de decesul acestuia.
În faza de urmărire penală au fost administrate probe, ce permit a se ajunge la concluzia că, există indicii temeinice că inculpata a comis infracțiunea reținută în sarcina sa, întrunite fiind condițiile prevăzute de art. 143 Cod procedură penală.
Pe de altă parte, instanța de fond a apreciat că în cauză subzistă în continuare temeiul prev. de art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, în sensul că există probe certe din care rezultă fără echivoc pericolul pentru ordinea publică ce s-ar putea agrava prin lăsarea inculpatei în stare de libertate, pericol dedus din gravitatea faptei pentru care a fost trimisă în judecată cât și din reacția colectivității dacă inculpata ar fi cercetată în stare de libertate, reacție posibil a produce perturbări în disciplina publică și respectiv față de lege.
Împotriva acestei încheieri penale mai sus arătate, a formulat recurs inculpata, solicitând admiterea acestuia în sensul revocării măsurii arestării preventive și punerii sale în libertate.
Examinând încheierea prin prisma recursurilor declarate, cât și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 385/6 și art. 385/14 Cod procedură penală, sub aspectul tuturor motivelor de casare prevăzute de art. 385/9 Cod procedură penală, curtea constată că aceasta este legală și temeinică, iar recursul declarat de inculpată este nefondat și va fi respins ca atare, potrivit dispozitivului prezentei, în mod corect reținând prima instanță că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive se mențin și nu s-au modificat.
Astfel, pericolul pentru ordinea publică rezultă din gravitatea faptei pentru care inculpata a fost trimisă în judecată și din reacția colectivității care ar avea impresia că organele judiciare au o reacție pasivă față de persoanele care săvârșesc o infracțiune de o gravitate deosebită, aceea de omor calificat, creindu-se astfel un sentiment de insecuritate printre membrii comunității.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală și art. 189 Cod procedură penală va fi obligată inculpata recurentă la plata sumei de 90 lei, cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 40 lei, onorariu pentru apărător din oficiu, va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 385/15 pct. 1 lit."b" Cod procedură penală,
RESPINGE ca nefondat recursul penal declarat de inculpata recurentă, din Penitenciarul Oradea, împotriva încheierii penale nr. 30 din 09 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în întregime.
Obligă pe recurentă să plătească statului suma de 90 lei, cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 40 lei, onorariu pentru avocat din oficiu, va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.
DEFINITIVA.
Pronunțată în ședința publică, azi 22 mai 2008.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
- - - - - -
red. decizie - A/29.05.2008
Jud fond.-
Dact. 3 ex./29.05.2008,
Președinte:Sotoc DanielaJudecători:Sotoc Daniela, Condrovici Adela, Soane Laura