Obligarea de a nu parasi tara sau localitatea. Decizia 883/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-- 14.09.2009

DECIZIA PENALĂ NR. 883/

Ședința publică din data de 17.09.2009

PREȘEDINTE: Ion Dincă JUDECĂTOR 2: Laura Bogdan

JUDECĂTOR 3: Victor Ionescu

GREFIER: - -

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism- Serviciul Teritorial Timișoara este reprezentat de procuror.

Pe rol se află judecarea recursului formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism- Biroul Teritorial Timișoara, împotriva încheierii penale nr.123/CC din 11.09.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosar nr-.

La apelul nominal se prezintă avocat ales cu împuternicire avocațială la dosar pentru învinuitul intimat lipsă.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea cauzei.

Procurorul sintetizează oral motivele de recurs formulate în scris, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii și în rejudecare să se pronunțe o nouă hotărâre prin care să se respingă plângerea învinuitului, apreciind că raportat la circumstanțele reale ale cauzei și le cele personale ale învinuitului, măsura preventivă dispusă față de acesta asigură o mai bună desfășurare a urmăririi penale, în sensul asigurării prezenței la activitățile de urmărire penală.

Apărătorul ales al învinuitului solicită respingerea recursului și menținerea încheierii tribunalului ca legală și temeinică, apreciind că pentru prezentarea materialului de urmărire penală nu se impune prelungirea măsurii obligării de a nu părăsi țara.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei penale constată următoarele:

Prin încheierea penală nr. 123/CC din 11.09.2009, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Timiș în baza art. 140 indice 2 cod pr penala raportat la art. 136 alin. 1 lit. c cod pr penala a admis plângerea formulată de învinuitul.

In temeiul art. 140 indice 2 alin. 7 cod pr penala, a dispus revocarea ordonanței procurorului prin care s- dispus prelungirea măsurii preventive a obligării învinuitului de a nu părăsi tara pe o perioada de 30 zile emisă la data de 07.09.2009 în dosarul 148/D/P/2009 al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara.

Pentru a pronunța această încheiere, instanța a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr- la 08.09.2009, învinuitul a formulat plângere împotriva ordonanței de prelungire a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, emisă de Biroul Teritorial Timiș, în dosarul nr. 148/D/P/2009, din 06.08.2009.

În motivarea plângerii, petentul critică ordonanța emisă sub aspectul nelegalității, motivat de faptul că la data de 10 07 2009 prin ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau s-a dispus față de acesta măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara.

Ulterior prin ordonata procurorului DIICOT s-a dispus prelungirea acestei măsuri, prelungire pe care a considerat-o nejustificată, având în vedere că în prezent toate actele de urmărire penală au fost efectuate și nu există riscul să se sustragă de la urmărirea penală, după cum s-a apreciat de către procuror.

Totodată, s-a mai arătat că măsura luată față de el durează de 60 zile și este de natură să-i îngrădească dreptul la libera circulație prin prisma faptului că țara sa de origine, Bulgaria, este membra a Uniunii Europene.

În probațiune a fost atașat dosarul de urmărire penală nr.148/D/P/2009 al DIICOT - Serviciul Teritorial Timișoara.

Analizând actele și lucrările din dosar, instanța a reținut următoarele:

Prin rezoluția din 11 07 2009, pronunțată în dosarul nr.148/D/P/2009 s-a dispus începerea urmăririi penale față de învinuiții și pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire de grup infracțional organizat, trafic de migranți, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale și complicitate la fals privind identitatea, fapte prev. și ped. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, rap. la art. 71 din OUG 105/2002, aprov. prin Legea nr. 243/2002 și art. 26C.pen. rap la art. 288 al. 1.pen. și art. 26.pen. rap. La art. 293 al. 1.pen.

Prin ordonanța din 06.08.2009, s-a dispus prelungirea măsurii preventive a obligării învinuitului de a nu părăsi țara pe o perioadă de 30 de zile, din data de 09.08.2009 până la data de 07.09.2009, atrăgându-se atenția învinuitului ca în caz de încălcare a acestei măsuri se poate lua împotriva sa una din celelalte măsuri preventive prevăzute de lege.

Pe perioada prelungirii măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, în sarcina învinuitului au fost stabilite următoarele obligații: să se prezinte ori de câte ori este chemat de organele de urmărire penală, să nu se apropie de persoanele cercetate în dosar și de martori și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect.

Prin ordonanța procurorului din data de 07 09 2009 s- dispus, din nou, prelungirea acestei masuri restrictive de libertate pe o perioada de 30 de zile.

In motivarea ordonanței de mai sus s-a stabilit că este justificată prelungirea duratei măsurii restrictive de libertate de necesitatea finalizării cercetărilor, respectiv efectuare de confruntări, prezentarea materialului de urmărire penală.

Având a se pronunța asupra legalității și temeiniciei acestei noi prelungiri, instanța a observat următoarele:

Potrivit art. 145 ind. 1 alin. 2 Cod procedură penală raportat la art. 145 alin. 2 cod pr penală, durata măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara se poate lua doar pe 30 de zile și poate fi prelungită în cursul urmării penale doar în caz de necesitate și motivat.

In prezenta cauză măsura a fost luată la data de 10 07 2009 pe o durată de 30 de zile, iar apoi prelungită consecutiv la data de 06 08 2009 si data de 07 09 2009.

Din analizarea materialului de urmărire penală administrat până in prezent, precum și din cuprinsul ordonanței procurorului rezultă că aproape întreaga activitate de cercetare penală este epuizată, impunându-se doar efectuarea actului procesual de prezentare a materialului de urmărire penală. Pe parcursul cercetării, învinuitul s-a prezentat în fața organelor de urmărire penală pentru a da declarații și a participa la confruntări, iar prin conduita sa a contribuit la aflarea adevărului în cauză.

Față de aspectele evidențiate mai sus, instanța a considerat că o nouă prelungire a măsurii restrictive de libertate față de învinuit nu se mai justifică.

Instanța a apreciat că procedura prezentării materialului de urmărire penală nu este un motiv întemeiat care să justifice o nouă prelungire a măsurii obligării învinuitului de a nu părăsi țara, cu atât mai mult cu cât învinuitul este cetățean străin, iar în atare situație măsura interdicției de a părăsi România are un caracter mult mai restrictiv decât în situația unui cetățean român întrucât pe lângă dreptul la circulație, îi îngrădește și posibilitatea de a lua legătura cu familia.

Față de considerentele expuse în baza art 140 indice 2 cod pr penală raportat la art 136 alin. 1 lit c cod pr penala a admis plângerea formulată de învinuitul .

In temeiul art 140 indice 2 alin 7 cod pr penala a dispus revocarea ordonanței procurorului prin care s- dispus prelungirea măsurii preventive de obligare învinuitului de a nu părăsi țara pe o perioada de 30 zile emisă la data de 07 09 2009 în dosar 148/D/P/2009.

Împotriva încheierii penale nr. 123/CC din 11.09.2009 pronunțată de Tribunalul Timișa declarat recurs DIICOT- Serviciul Teritorial Timișoara arătând că în mod greșit instanța a apreciat că măsura restrictivă de libertate a obligării de a nu părăsi țara nu se mai justifică.

Recursul este fondat.

Analizând încheierea recurată în raport cu solicitările formulate de parchet precum și în apărarea învinuitului și din oficiu, în condițiile art. 3859alin. 3 Cod procedură penală, se constată că instanța în baza art.1402Cod procedură penală rap. la art.136 alin.1 lit.c Cod procedură penală a admis plângerea formulată de învinuitul și a revocat ordonanța procurorului prin care s- dispus prelungirea măsurii preventive a obligării acestuia de a nu părăsi țara pe o perioadă de 30 de zile.

Învinuitul este cercetat pentru fapte deosebit de grave precum constituirea de grup infracțional organizat, trafic de migrați, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale și complicitate la fals privind identitatea iar față de acesta s-a luat doar măsura obligării de a nu părăsi țara.

S-a apreciat în mod corect că această măsură poate asigura prezența învinuitului la urmărirea penală și înlătură posibilitatea sustragerii acestuia de la urmărirea penală. De asemenea, se constată că urmărirea penală nu este epuizată, urmând a mai fi efectuate anumite acte procedurale, printre care și prezentarea materialului de urmărire penală.

Pentru a asigura o bună desfășurare în continuare a urmăririi penale, având în vedere și natura infracțiunilor săvârșite precum și persoana inculpatului se apreciază că este necesară menținerea măsurii obligării de a nu părăsi țara, dispuse de procuror prin ordonanță.

În consecință, în baza art. 38515pct.2 lit. a Cod procedură penală va fi admis recursul DIICOT- Biroul Teritorial Timișoara se va casa încheierea recurată, iar în rejudecare va fi respinsă ca nefondată plângerea formulată de învinuit împotriva ordonanței procurorului prin care s-a dispus prelungirea măsurii preventive a obligării acestuia de nu părăsi țara.

Potrivit art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare din recurs rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

În temeiul prevederilor art.38515alin.1 pct.2 lit.d Cod procedură penală admite recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- Direcția de Investigare a Infracțiunii de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Timișoara împotriva încheierii penale nr.123/CC din 11.09.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș.

Casează încheierea penală recurată și rejudecând, respinge ca nefondată plângerea formulată de inculpatul împotriva ordonanței procurorului prin care s-a dispus prelungirea măsurii preventive a obligării acestuia de a nu părăsi țara.

În baza dispozițiilor art.192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 17 septembrie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -.

GREFIER,

- -

Red. 06.10.2009

Tehnored.

2ex/06.10.2009

Prima inst.- Trib.

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-- 14.09.2009

MINUTĂ DECIZIE PENALĂ NR. 883/

Ședința publică din data de 17.09.2009

În temeiul prevederilor art.38515alin.1 pct.2 lit.d Cod procedură penală admite recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- Direcția de Investigare a Infracțiunii de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Timișoara împotriva încheierii penale nr.123/CC din 11.09.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș.

Casează încheierea penală recurată și rejudecând, respinge ca nefondată plângerea formulată de inculpatul împotriva ordonanței procurorului prin care s-a dispus prelungirea măsurii preventive a obligării acestuia de a nu părăsi țara.

În baza dispozițiilor art.192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 17 septembrie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -.

Președinte:Ion Dincă
Judecători:Ion Dincă, Laura Bogdan, Victor Ionescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Obligarea de a nu parasi tara sau localitatea. Decizia 883/2009. Curtea de Apel Timisoara