Omor calificat Art 175 cod penal. Decizia 22/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ Nr. 22/A/2008
Ședința publică de la 30 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Leontin Coraș
JUDECĂTOR 2: Maria Covaciu
Grefier - -
Prezentul complet a fost constituit potrivit art.95 și urm. din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba -I reprezentat prin procuror -
Pe rol se află judecarea apelurilor declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL ALBA, inculpat, și partea civilă - împotriva sentinței penale numărul 49/3.03.2008 pronunțată de TRIBUNALUL ALBA - secția penală în dosar penal nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns:
- inculpat - personal și asistat de avocat din Baroul A, apărător ales cu împuternicire avocațială la dosar și avocat din Baroul A, cu împuternicire avocațială la dosar, apărător ales pentru apelant partea civilă care este lipsă, lipsă fiind și intimat parte civilă - SPITALUL JUDEȚEAN
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar s-au depus motive de apel formulate de inculpatul apelant prin apărător.
S-a procedat la audierea inculpatului apelant, declarația acestuia fiind atașată la dosar.
Apărătorul ales al inculpatului apelant depune la dosar extras practică judiciară în materie.
Nefiind alte cereri de formulat, excepții de invocat, alte chestiuni prealabile instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta parchetului solicită admiterea apelului declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL ALBA așa cum a fost formulat în scris, susținând că în cauză greșit s-a aplicat inculpatului apelant art.64 lit.c Cod penal și critică hotărârea atacată sub aspectul netemeiniciei. În speță nu se justifică aplicarea disp. art.73 lit.b Cod penal privind reținerea stării de provocare. Din probațiunea administrată rezultă că inculpatul a declanșat incidentul iar ce a urmat, apoi a fost interes legitim al părții vătămate și a fost astfel declanșat un incident cu tatăl victimei și apoi victima l-a prins de spate pentru a-l opri și al deferi justiției iar inculpatul a scos un briceag și a aplicat lovituri.
Față de modul de derulare a incidentului nu a fost nici un timp mort. Părinții victimei s-au deplasat imediat la locul săvârșirii faptei și nu se justifică reținerea art.73 lit.b Cod penal și nici reducerea pedepsei sub limita minimă prevăzută de lege.
Un alt aspect de nelegalitate, în subsidiar, este faptul că trebuiau înjumătățite daunele acordate victimei, respectiv cheltuielile de spitalizare.
În concluzie solicită admiterea apelurilor declarate de inculpatul apelant și de partea civilă, apelul parchetului fiind favorabil ambelor părți.
Apărătorul ales al inculpatului apelant, avocat solicită admiterea apelului așa cum a fost motivat în scris.
În primul rând starea de fapt este puțin diferită raportat la modul cum a fost prezentată de către parchet. În speță a fost un timp mort iar partea vătămată s-a prezentat cu familia, a urmărit inculpatul l-au agresat și inculpatul practic s-a apărat. Există la dosar declarațiile martorilor audiați în cauză, martori oculari care erau pe și care au arătat că inculpatul a fost în legitimă apărare și greșit instanța de fond nu a achitat inculpatul în acest temei.
Greșit s-a stabilit că există infracțiunea de tentativă de omor. Nu există această infracțiune în speță, inculpatul a executat acea lovitură la întâmplare pentru a se apăra în condițiile în care existau 5 persoane care-l agresau și nu a avut intenția directă pentru a-i suprima viața și nici din raportul medico legal efectuat în cauză nu rezultă că inculpatul prin lovitura aplicată i-a pus viața în pericol părții vătămate.
În concluzie solicită schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tentativă la omor calificat, în art.180 alin.2 Cod penal deoarece nu există intenția directă a inculpatului de suprimare a vieții părții vătămate. Nu s-a stabilit concret că partea vătămată a fost lovită cu cuțitul de inculpat din declarațiile martorilor reiese faptul că partea vătămată putea fi accidentată și de alți coinculpați, incident fiind astfel art.10 lit.d Cod procedură penală.
Cu privire la apelul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL ALBA solicită respingerea acestuia iar cu privire la apelul declarat de partea civilă susține că daunele acordate sunt disproporționat de mari și solicită respingerea acestuia.
Apărătorul ales al părții civile apelate, avocat solicită admiterea apelului așa cum fost formulat în scris, instanța de fond a reținut o greșită stare de fapt și astfel a reținut în favoarea inculpatului starea de provocare.
Ce s-a reținut a fi o altercația verbală a fost de fapt un atac fizic îndreptat asupra părții vătămate. A se vedea în acest sens declarațiile martorilor și probatoriul administrat în cauză de unde rezultă și agresivitatea inculpatului și atunci când tatăl părții vătămate a oprit mașina lângă inculpat și inculpatul i-a amenințat cu moartea atât pe tatăl părții vătămate cât și pe partea vătămată.
Mai mult decât atât inculpatul a avut o atitudine ostilă pe tot parcursul cercetării judecătorești.
Partea vătămată a alergat după inculpat, i-a pus mâna pe umăr și inculpatul s-a întors și a aplicat lovitură apoi și asupra tatălui părți vătămate, inculpatul având această intenție, tot timpul amenințându-i cu moartea.
și nelegală este hotărârea instanței de fond și cu privire la cuantumul despăgubirilor, instanța de fond greșit diminuând cuantumul acestora și solicită obligarea în integralitate a acestora. Partea vătămată a necesitat de urgență o intervenție chirurgicală, a fost spitalizat și este și în prezent sub supraveghere medicală.
Mai mult decât atât s-a creat o stare de temere față de inculpat deoarece inculpatul i-a transmis părții vătămate amenințări și acestea au influențat rezultatele școlare ale părții vătămate.
În concluzie solicită admiterea apelului declarat de partea civilă și de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL ALBA și respingerea apelului declarat de inculpat.
Inculpatul apelant, în ultimul cuvânt, susține că este nevinovat.
CURTEA DE APEL
Asupra apelurilor penale de față;
Examinând actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.49/2008 pronunțată de TRIBUNALUL ALBA în dosarul nr- s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat prin apărătorul său și în baza art.20 raportat la art.174, 175 lit.i Cod penal, cu aplicarea art.73 lit.b Cod penal a fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la data de 09.06.1986 în A, județul A, cetățean român, studii 5 clase, fără ocupație, fără loc de muncă, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, domiciliat în,-, jud. A, CNP -, fără antecedente penale, la o pedeapsă de:
-3 ani închisoare cu aplicarea art.64 lit.a-c și 71 alin.2 Cod penal și 1 an interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a,b Cod penal.
În baza art.1/1 din Legea nr.61/1991 a fost condamnat același inculpat la
pedeapsă de:
-8 luni închisoare cu aplicarea art.64 lit.a-c Cod penal și art.71 Cod penal.
În baza art.33, 34 Cod penal au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului
în pedeapsa ce mai grea de3 ani închisoare cu aplicarea art.64 lit.a-c și 71 alin.2 Cod penal și 1 an interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a,b Cod penal.
În baza art.86/1 Cod penal s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale și a pedepsei accesorii pe durata unuitermen de încercare de 5 ani.
În baza art.88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa principală reținerea din data de 19.09.2006, precum și arestarea preventivă începând cu data de 22.09.2006 și până la 20.10.2006.
În baza art.350 Cod procedură penală a fost revocată măsura obligării de a nu părăsi localitatea, luată împotriva inculpatului prin încheierea din 17.10.2006 pronunțată de TRIBUNALUL ALBA în dosar nr-, rămasă definitivă prin decizia penală nr.151/20.10.2006 a Curții de Apel Alba -I - secția pentru minori și familie, dispoziție care va intra în vigoare la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.
Conform art.86/3 Cod penal pe durata termenului de încercare stabilit anterior condamnatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:
a)să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune al Tribunalului Alba;
b) să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
c)să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
d)să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență:
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.86/4 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
S-a admis acțiunea civilă promovată de partea civilă Spitalul Județean de Urgență A și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 757,04 RON în favoarea acestuia, reprezentând cheltuielile ocazionate cu spitalizarea părții vătămate.
A fost admisă acțiunea civilă promovată de partea civilă și obligat inculpatul la plata sumei de 5000 RON în favoarea acestuia, reprezentând daune morale.
În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la 1200 RON cheltuieli judiciare în favoare statului.
S-a dispus comunicarea sentinței pronunțate la Serviciul de Probațiune al Tribunalului Alba și încunoștințarea inculpatului asupra obligațiilor stabilite pe durata termenului de încercare, după rămânerea definitivă a sentinței.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Inculpatul locuiește în orașul, județul A, nu are ocupație și este cunoscut ca fiind o persoană recalcitrantă și violetă. antecedente penale, fiind trimis în judecată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Aiud prin rechizitoriul nr.856/P/2005 pentru infracțiunea de vătămare corporală gravă.
În data de 09.09.2006 inculpatul s-a deplasat la discoteca din comuna, județul A, loc în care a fost implicat într-o altercație fizică, fiind agresat de către o persoană ce domiciliază în această comună. La plecarea de la discotecă, inculpatul a amenințat, în prezența mai multor persoane, printre care și partea vătămată, că va tăia pe orice persoană din pe care o va prinde pe raza orașului.
La data de 16.09.2006, în jurul orelor 20,45, în timp ce partea vătămată stătea de vorbă cu fratele său și cu un prieten al acestora, pe o bancă din parcul orașului, au fost abordați de către inculpat, ce avea o bicicletă și era însoțit de prietenul său. Inculpatul i-a întrebat dacă sunt din și dacă sunt șmecheri, i-a pus mâna în gât părții vătămate și i-a amenințat pe toți trei cu moartea, motivând că și el luase bătaie în comuna. Când i-a pus mâna în gât părții vătămate, inculpatul a împins-o, determinând-o să cadă pe spate pe bancă.
Apoi, inculpatul și au plecat din parc, în direcția, iar pe drum, inculpatul i-a spus lui că are asupra lui un briceag pe care îl va folosi în caz de nevoie.
După ce inculpatul și prietenul lui au plecat de lângă banca respectivă, pe strada -, în direcția, partea vătămată i-a telefonat tatălui său, ce se afla în, spunându-i acestuia despre incidentul cu inculpatul. La scurt timp, după cca.5 minute, în apropierea parcului respectiv au apărut părinții părții vătămate numiții și, cu autoturismul marca VW Passat proprietate personală, care i-au luat pe partea vătămată, pe fratele acestuia, și pe, în mașină, deplasându-se în direcția în care plecaseră inculpatul și prietenul său, în scopul de a clarifica motivele incidentului și de a-l pune pe inculpat la dispoziția poliției pentru actele de amenințare și de violență exercitate în parc asupra părții vătămate.
După ce au parcurs cca. 500 metri pe str. -, ajungând în intersecția acestei străzi cu strada - (spre stânga) și cu str. - - (spre dreapta), a i-au ajuns pe inculpat și pe prietenul lui, au oprit mașina înaintea lor, în drum, și s-au dat jos din aceasta.
Văzându-i, numitul fugit de la fața locului, iar
inculpatul a aruncat bicicleta sa în mașina ce oprise în fața lui și a început să-
amenințe cu moartea pe ocupanții acesteia, care coborau din mașină.
Inculpatul a încercat și el să fugă înspre strada - - (drumul pieței), dar, după cca. 3- 4 metri de la mașină, a fost prins de haine de către tatăl părții vătămate, numitul, care a încercat să-
imobilizeze pentru a-l putea duce la sediul Poliției orașului. În încercarea sa de a scăpa de imobilizare, inculpatul și-a ridicat mâinile în sus și și-a lăsat haina ce, o purta în mâinile tatălui părții vătămate. Cu ocazia acestei încleștări, tatăl părții vătămate l-a prins de gât pe inculpat iar acesta din urmă a mai suferit leziuni în zona brațului stâng, a nasului, a toracelui și a coapsei stângi, datorate atât gesturilor sale cât și gesturilor și mișcărilor tatălui părții vătămate.
Reușind să scape din strânsoare, inculpatul a luat-o la fugă, a traversat intersecția cu str. - (drumul ) și a intrat pe str. - (drumul spre Poliție). Dintre persoanele care coborâseră din mașina familiei părții vătămate, au fugit după inculpat doar partea vătămată, iar în spatele acesteia, la dreapta, se mai aflau tatăl și fratele său, numitul.
După cca. 10 metri de la intersecție, aflându-se pe str. -, partea vătămată l-a ajuns din urmă pe inculpat și i-a pus mâna pe umăr pentru a încerca să-l oprească. În acel moment, inculpatul s-a oprit, s-a întors cu fața spre partea vătămată, a scos din buzunarul din partea dreaptă a pantalonilor un cuțit tip briceag și ținându-l în mâna dreaptă, i-a aplicat părții vătămate o lovitură cu acesta, de la dreapta spre stânga, în zona spatelui, sub umărul stâng, respectiv în regiunea scapulară stânga. În timpul aplicării loviturii, partea vătămată a încercat să se apere cu mâna, dar nu a reușit. Imediat părții vătămate a început să-i curgă sânge și aceasta chiar a strigat "M-a tăiat!".
De la locul comiterii faptei, inculpatul s-a deplasat înapoi, spre intersecția
respectivă, având în mâna dreaptă briceagul cu care a încercat să-l lovească și pe
tatăl părții vătămate, amenințându-l cu moartea atât pe acesta cât și pe ceilalți
ocupanți ai mașinii familiei părții vătămate care coborâseră și se aflau în mijlocul intersecției. Cu ocazia proferării acestor amenințări, inculpatul făcea mișcări laterale stânga - dreapta și sărea scurt din picioare, folosind cuvintele " că vă omor pe toți!". Apoi acesta a fugit de la fața locului, pe strada -, în direcția, sărind gardul unei școli din apropiere, având la el cuțitul cu care a comis fapta.
În urma loviturilor suferite, partea vătămată a fost transportată cu o ambulanță la Spitalul Județean A, unde a fost supusă unei intervenții chirurgicale de urgentă, constatându-se că lovitura de cuțit aplicată victimei s-a oprit în arcul intercostal al corpului acesteia.
S-a constatat de către instanța de fond că faptele inculpatului de a purta, fără drept, în public, un cuțit - briceag și de a încerca, în public să-i suprime viața părții vătămate prin aplicarea unei lovituri cu acest obiect în zona scapulară, cauzându-i leziuni grave ce au impus intervenție chirurgicală de urgență și care i-ar fi putut pune viața în primejdie, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de tentativă de omor calificat prev. de art.20 Cod penal rap. la art. 174, art. 175 lit.i Cod penal și de port ilegal de armă albă în public, prev. de art. 1/1 pct. 1 din Legea nr.61/1991, totul cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.
Partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă în cauză cu o sumă de 10.000 euro.
Ca urmare a internării părții vătămate în Spitalul Județean de urgență A-
Secția Chirurgie, această instituție s-a constituit parte civilă cu suma de 757,04
RON reprezentând cheltuieli de spitalizare.
Organele de urmărire penală au fost sesizate prin denunțul scris al tatălui părții vătămate, numitul și au efectuat activitatea de cercetare la fața locului, întocmind proces - verbal și planșe fotografice.
În declarația sa, partea vătămată a arătat, în mod amănunțit, modul și împrejurările comiterii faptei.
Din raportul de constatare medico - legală întocmit în cauză reiese că partea vătămată a suferit o plagă prin înjunghiere în regiunea scapulară stânga, hemoragie masivă, stare de șoc, fiind supus unei intervenții chirurgicale, ocazie cu care s-a constatat existența unei leziuni cu un traiect oblic intens hemoragic, cu secțiune a mușchiului trapez de 12 - 15 cm, până în plan costal cu atingerea feței externe costale. În concluziile acestui raport s-a arătat că partea vătămată prezintă leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu un corp ascuțit - tăietor, posibil briceag - cuțit, leziuni ce pot data din 16.09.2006, necesită pentru vindecare 8-9 zile de îngrijiri medicale și nu sunt de natura celor ce pun viața în primejdie.
La dosarul cauzei s-a depus și copia foii de observație clinică generală privind internarea părții vătămate în Spitalul Județean A - Secția Chirurgie.
Organele de poliție au ridicat hainele purtate de partea vătămată cu ocazia incidentului, întocmind proces - verbal și planșe fotografice.
Martorii oculari, și, au confirmat întru-totul împrejurările reținute la rubrica "în fapt", fiind de față în toate momentele incidentului, fie în parcul din, fie lângă mașina familiei părții vătămate, fie la momentul înjunghierii părții vătămate de către inculpat.
Inculpatul nu recunoscut comiterea faptelor, nici măcar că a avut asupra lui briceagul cu care a lovit victima. Astfel, a declarat că a fost agresat de toți ocupanții mașinii familiei părții vătămate, care l-au urmărit, dar el ar fi reușit să scape și să fugă în direcția, fără aoa gresa în vreun fel pe partea vătămată.
Martorii, și au declarat că au auzit ulterior că inculpatul a înjunghiat-o pe partea vătămată. Martorii, și, declară că au văzut doar prima parte a incidentului, respectiv cea de lângă mașina familiei părții vătămate, când ocupanții acesteia au încercat să-l imobilizeze pe inculpat. martori au mai arătat că, ulterior, au auzit zvonindu-se că pe partea vătămată ar fi înjunghiat-o fie inculpatul, fie numitul. În sprijinul acestei ultime variante, martorii și au declarat că s-au întâlnit pe str. - - (drumul pieței) cu numitul, în seara incidentului, ocazie cu care au observat la el, într-una din mâini, un cuțit, iar acesta ar fi spus "Doamne, ce am făcut!". Totodată, martorele și au declarat că l-au văzut pe în zona intersecției în care a avut loc incidentul, observând la el un cuțit în mâna dreaptă. Martora l-ar fi auzit pe acesta spunând "Doamne, ce am făcut!", iar martora l-ar fi văzut pe când a lovit-o cu cuțitul pe partea vătămată, ridicând mâna dreaptă în care ținea cuțitul, în sus, și lovind-o de sus în jos pe partea vătămată pe la spate.
Această versiune susținută de martorii sus amintiți nu a fost confirmată în nici un fel ori mod de materialul probator al cauzei. S-a observat că martorii oculari au văzut când inculpatul a lovit-o cu briceagul pe partea vătămată de la dreapta la stânga, ori lateral de sus în jos, în timp ce inculpatul și partea vătămată erau față în față și în picioare, în timp ce martora a afirmat că a lovit partea de sus în jos pe la spatele acesteia. Apoi, chiar inculpatul a afirmat că din momentul incidentului de lângă mașina familiei părții vătămate, numitul a fugit de la fața locului și nu l-a mai văzut. Și alți martori oculari l-au văzut pe fugind în direcția străzii - - (strada pieței) din momentul opririi mașinii familiei părții vătămate.
Prin urmare, declarațiile martorilor care susțin varianta că ar fi înjunghiat-o pe partea vătămată, urmează a fi înlăturate de la aprecierea probelor, deoarece sunt de natură a induce în eroare organele judiciare cu privire la aflarea adevărului și în stabilirea vinovăției inculpatului.
De altfel, martora a revenit nejustificat asupra declarației date în cursul urmăririi penale când a fost audiată în fața instanței de judecată arătând că nici inculpatul și nici nu l-au agresat pe partea vătămată în pofida celor susținute în cursul urmăririi penale că l-a văzut pe cu un cuțit la locul incidentului.
Inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tentativă la omor în infracțiunea de lovire prev. de art. 180 alin. 2 Cod penal, cerere care s-a apreciat a fi nefondată având în vedere natura leziunilor constatate în raportul de expertiză medico-legală asupra victimei. Chiar dacă în acest raport de expertiză se prevede că leziunile nu sunt de natura celor care pun viața în primejdie instanța a apreciat că, în funcție de obiectul folosit - un briceag, zona în care a fost lovită victima, acesta suferind o plagă prin înjunghiere în regiunea scapulară, consecințele acestei traume - hemoragie masivă, stare de soc, intervenție chirurgicală, ocazie cu care s-a constatat existența unei leziuni cu un traiect oblic intens hemoragic cu secțiune a mușchiului trapez de 12- 15 cm. până în plan costal cu atingerea feței externe costale, acțiunea inculpatului se încadrează laturii obiective a infracțiunii de omor calificat și nicidecum a infracțiunii de lovire astfel că urmează să respingă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat.
De asemenea, având în vedere derularea evenimentelor așa cum au fost reținute din declarațiile martorilor, Tribunalul a apreciat că inculpatul a acționat în stare de provocare având în vedere că a trecut un timp de la data când inculpatul a avut o altercație verbală cu partea vătămată și până la momentul în care partea vătămată împreună cu tatăl său și cu fratele acestuia au încercat să-l prindă și să-l imobilizeze pe inculpat iar inculpatul a ridicat mâinile în sus și și-a lăsat haina ce o purta în mâinile tatălui părții vătămate care l-a prins de gât pe inculpat. După toate acestea inculpatul i-a aplicat lovitura cu briceagul părții vătămate și mai mult și inculpatul la rândul său a suferit leziuni vindecabile în 4-5 zile îngrijiri medicale. Totuși, instanța nu a putut reține legitima apărare, nefiind întrunite cerințele art. 44 Cod penal în raport de timpul scurs între incidentele descrise dintre părți din ziua de 16.09.2006 și poziția anterioară acestei date a inculpatului față de victimă cu care a avut o altercație verbală în data de 09.09.2006.
Împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță a declarat apel Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL ALBA, inculpatul și partea civilă.
Apelurile au fost declarate în termen.
În motivarea apelului parchetul a criticat hotărârea atacată sub aspectul laurii penale și civile, susținând că în mod greșit prima instanță a interzis inculpatului dreptul prevăzut de art.64 alin.1 lit.c Cod penal, iar, deși a reținut scuza provocării ca circumstanță atenuantă legală, prevăzută de art.73 lit.b Cod penal, nu a redus cuantumul cheltuielilor ocazionate de spitalizarea victimei, obligându-l pe inculpat la plata acestor cheltuieli în sumă de 757,04 lei.
De asemenea parchetul a susținut că în mod greșit s-a reținut circumstanța atenuantă legală prev. de art.73 alin.1 lit.b Cod penal, apreciind că inculpatul nu s-a aflat într-o stare de provocare.
Inculpatul a criticat hotărârea atacată, sub aspect penal și civil, susținând că s-a făcut o greșită încadrare juridică a faptei, nefiind pusă în pericol viața victimei, că fapta a fost săvârșită în legitimă apărare, iar cuantumul despăgubirilor civile este prea mare raportat la prejudiciul cauzat.
Partea civilă a criticat hotărârea atacată, sub aspect penal și civil, susținând că s-a reținut greșit dispozițiile art.73 lit.b Cod penal, s-a făcut o greșită individualizare judiciară a pedepsei, pedeapsa aplicată fiind prea mică, iar daunele acordate nu sunt juste și echitabile comparativ cu prejudiciul cauzat, respectiv suferința și efectele negative asupra educației și instrucției școlare.
Examinând hotărârea atacată, prin prisma temeiurilor invocate și a cererilor formulate de apelanți, și sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, instanța apreciază că apelurile parchetului și inculpatului sunt fondate, iar apelul părții civile este nefondat, din următoarele considerente:
Instanța de fond a administrat probele necesare elucidării laturii obiective și subiective a cauzei, din care rezultă că în data de 16.09.2006, în parcul orașului a avut loc un incident între inculpat și partea vătămată, iar după aproximativ 5 minute partea vătămată însoțită de părinții și fratele acestuia, precum și de l-au urmărit pe inculpat, care s-a retras fugind, tatăl inculpatului prinzându-l pe inculpat de haină. Inculpatul a reușit să scape, abandonându-și haina, și s- retras în fugă pe strada - unde fost ajuns de partea vătămată care a încercat să-l oprească punându-i mâna pe umăr. În aceste împrejurări inculpatul i-a aplicat victimei lovituri cu un briceag în zona spatelui, sub umărul stâng, cauzându-i leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare un număr de 8-9 zile de îngrijiri medicale.
Tribunalul raportat la starea de fapt reținută a făcut o justă încadrare juridică a faptei potrivit art.20 Cod penal raportat la art.174, 175 lit.i Cod penal cu aplicarea art.73 lit.b Cod penal și art.1/1 din Legea nr.61/1991.
Privind primul motiv de apel al parchetului acesta este fondat deoarece în mod greșit tribunalul nu a supus examinării necesitatea interzicerii dispozițiilor art.64 lit.c Cod penal, interzicându-i dreptul iar inculpatul nu a exercitat o profesie și nu a ocupat o funcție de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii.
Al doilea motiv de apel al parchetului, prin care s- criticat obligarea inculpatului la plata integrală a cheltuielilor de spitalizare, deși s-a reținut scuza provocării, este fondat, deoarece reducerea proporțională a obligației este determinată de concursul cauzal, care a determinat prejudiciul, respectiv culpa comună a părților pe care instanța o apreciază în cote părți egale, de 50% fiecare.
Al treilea motiv de apel al parchetului, prin care s-a solicitat înlăturarea dispozițiilor art.73 alin.1 lit.b Cod penal, este nefondat, deoarece inculpatul a săvârșit infracțiunea sub stăpânirea unei puternice emoții, determinată de urmărirea inculpatului de către patru persoane, după ce în prealabil i-a avertizat pe urmăritori că va folosi cuțitul în cazul în care se va încerca imobilizarea acestuia, imobilizare care nu era legitimă și imperios necesară, inculpatul retrăgându-se fugind și fiind în defensivă, după ce în prealabil a scăpat din prinderea efectuată de tatăl părții vătămate, prin abandonarea hainei pe care o purta, ocazie cu care a suferit leziuni vindecabile în 4-5 zile de îngrijiri medicale.
Din rațiunile expuse mai sus, apelul inculpatului este fondat privind pedeapsa accesorie și reținerea unei culpe comune în cauzarea cheltuielilor de spitalizare.
Privind motivul de apel al inculpatului, prin care s- susținut schimbarea încadrării juridice a faptei, acesta este nefondat, deoarece prin folosirea unui briceag și aplicarea unei lovituri de intensitate sporită în regiunea scapulară, care a cauzat o leziune cu un traiect oblic intens hemoragic cu secțiune mușchiului trapez de 12 -15 cm, până în planul costal cu atingerea feței externe cauzale, inculpatul a acționat cu intenția de a ucide.
Al doilea motiv de apel al inculpatului, prin care s-a invocat legitima apărare, este nefondat, deoarece inculpatul nu s-a aflat în fața unui atac material, direct, imediat și injust.
Primul motiv de apel al părții civile, din rațiunile prezentate mai sus, prin care s- solicitat înlăturarea circumstanței atenuante legale prevăzute de art.73 alin.1 lit.b Cod penal, este nefondat.
Motivul de apel al părții civile, prin care s-a solicitat majorarea despăgubirilor la 10.000 lei, este nefondat, deoarece prin reținerea culpei civile delictuale comune în cotă de 50%, ca urmare aplicării art.73 alin.1 lit.b Cod penal, maximul care poate fi acordat este în cuantum de 5000 lei.
Referitor la motivul de apel al părții civile, prin care s-a criticat modalitatea de individualizare judiciară a pedepsei, instanța îl apreciază ca nefondat, deoarece menținerea în comunitate a inculpatului sub supravegherea serviciului de probațiune asigură atât caracterul preventiv cât și cel educativ al pedepsei, creând premise favorabile executării despăgubirilor civile, acordate victimei pentru suferința cauzată.
Având în vedere considerentele de mai sus, în temeiul art.379 alin.1 pct.2 lit.b Cod procedură penală, instanța va admite apelul parchetului și al inculpatului, privind conținutul pedepsei accesorii și cuantumul cheltuielilor de spitalizare, va desființa sentința penală atacată și procedând la o nouă judecată, în aceste limite, va înlătura dispozițiile art.64 alin.1 lit.c Cod penal și îl va obliga pe inculpat la plata sumei de 378,5 lei cheltuieli de spitalizare, urmând ca suma de 378,5 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare, să fie suportată de partea civilă.
În temeiul art.379 alin.1 pct.1 lit.b Cod procedură penală, instanța va respinge ca nefondat apelul părții civile.
Conform art.192 alin.2 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în apel vor fi suportate de partea civilă apelantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL ALBA și inculpatul împotriva sentinței penale nr.49/3.03.2008 pronunțată de TRIBUNALUL ALBA în dosar penal nr-.
Desființează sentința penală atacată numai sub aspectul conținutului pedepsei accesorii aplicate inculpatului și a cuantumului despăgubirilor civile către Spitalul Județean de Urgență A și procedând la o nouă judecată în aceste limite:
Înlătură din conținutul dispozițiilor art.64 Cod penal și lit.c al acestui text de lege.
Stabilește cuantumul cheltuielilor de spitalizare la care va fi obligat inculpatul către Spitalul de Urgență A la suma de 378,5 lei RON, restul sumei până la pragul de 757,04 RON urmând a fi suportată de către partea civilă .
Menține în rest toate celelalte dispoziții ale hotărârii penale atacate.
Respinge ca nefondat apelul declarat de partea civilă împotriva aceleiași hotărâri penale.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă pe partea civilă să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare.
Cu recurs în 10 zile de la pronunțare și comunicare cu părțile civile.
Pronunțată în ședința publică din 30 Iunie 2008
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Red./dact.
2ex/07.07.2008
-
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
MINUTA DECIZIEI PENALE Nr. 22/A DIN 30.06.2008
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL ALBA și inculpatul împotriva sentinței penale nr.49/3.03.2008 pronunțată de TRIBUNALUL ALBA în dosar penal nr-.
Desființează sentința penală atacată numai sub aspectul conținutului pedepsei accesorii aplicate inculpatului și a cuantumului despăgubirilor civile către Spitalul Județean de Urgență A și procedând la o nouă judecată în aceste limite:
Înlătură din conținutul dispozițiilor art.64 Cod penal și lit.c al acestui text de lege.
Stabilește cuantumul cheltuielilor de spitalizare la care va fi obligat inculpatul către Spitalul de Urgență A la suma de 378,5 lei RON, restul sumei până la pragul de 757,04 RON urmând a fi suportată de către partea civilă .
Menține în rest toate celelalte dispoziții ale hotărârii penale atacate.
Respinge ca nefondat apelul declarat de partea civilă împotriva aceleiași hotărâri penale.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă pe partea civilă să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare.
Cu recurs în 10 zile de la pronunțare și comunicare cu părțile civile.
Pronunțată în ședința publică din 30 Iunie 2008
Președinte, Judecător,
SS.- - SS.- -
PENTRU,
Președinte:Leontin CorașJudecători:Leontin Coraș, Maria Covaciu