Omor calificat Art 175 cod penal. Decizia 66/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - art. 174, 175 Cod penal -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA NR. 66
Ședința publică din 16 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Biciușcă Ovidiu
JUDECĂTOR 2: Ghertner Artur
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat de procuror
Pe rol, judecarea apelului declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 31.01.1956, în prezent aflat în stare de arest preventiv la Penitenciarul Botoșani, împotriva sentinței penale nr. 280 din 4 noiembrie.2009, pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr-.
La apelul nominal au răspuns inculpatul apelant G, asistat din oficiu de avocat, și părțile civile intimate și.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care, nefiind cereri de formulat, instanța constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat oficiu, pentru inculpatul apelant, solicită admiterea apelului și, dându-se eficiență sporită circumstanțelor atenuante, să se dispună reducerea pedepsei aplicate. Solicită a se avea în vedere faptul că inculpatul nu a avut antecedente penale și a avut o poziție procesuală corectă, de recunoaștere și regret a faptei comise. Totodată, a lăsat la aprecierea instanței menținerea stării de arest a inculpatului apelant.
Părțile civile intimate și, având pe rând cuvântul, lasă la aprecierea instanței soluționarea cauzei.
Procurorul, având cuvântul, arată că pedeapsa aplicată inculpatului de prima instanță este temeinică și legală, sens în care pune concluzii de respingere a apelului, ca nefondat, și menținerea stării de arest a inculpatului apelant.
Inculpatul apelant G, având ultimul cuvânt, arată că își însușește concluziile apărătorului desemnat din oficiu.
Declarând închise dezbaterile, care au fost înregistrate în sistem audio, conform disp. art. 304 Cod procedură penală,
După deliberare,
CURTEA,
Asupra apelului penal de față, constată următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava nr. 394/P/2009 din data de 23.06.2009, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul G pentru săvârșireainfracțiunii de omor calificat, prev. de art. 174 alin.1, 175 alin.1 lit. c, i Cod penal, faptă constând în aceea că, la data de 30.05.2009, în jurul orelor 18,00, pe fondul consumului în exces de băuturi alcoolice și a unui conflict spontan avut cu soția sa, inculpatul a agresat-o la nivelul feței, iar apoi i-a comprimat formațiunile vasculo - nervoase ale gâtului, ceea ce a condus la scurt timp la decesul acesteia.
În fapt, s-au reținut următoarele:
Inculpatul G are vârsta de 53 ani și are domiciliul pe raza comunei Vulturești, satul, județul De aproximativ 30 de ani a fost căsătorit cu numita, inițial soții locuind în mun. Târgoviște, unde au lucrat la Întreprinderea "". În cursul anului 1995, cei doi s-au mutat din mun. Târgoviște la actuala locuință, inculpatul a achiziționat o casă de la o mătușă de a lui. din căsătoria celor doi nu au rezultat copii și sunt mari consumatori de băuturi alcoolice (votcă).
Datorită consumului în exces de băuturi alcoolice, relația celor doi soți s-a deteriorat, instalându-se certuri aproape zilnice și o stare de tensiune permanentă.
În cursul lunii martie 2009, soția inculpatului a fost internată în Spitalul mun. F pentru dezalcoolizare.
În cursul zilei de 30 mai 2009, în jurul orelor 15:00, soții împreună cu vecina lor, o apropiată a acestora, s-au deplasat cu faetonul - proprietatea inculpatului, din satul în satul pentru a face unele cumpărături și pentru a consuma băuturi alcoolice la un local. Ajunși pe raza satului, cei trei au oprit în dreptul locuinței lui G pentru a discuta cu acesta în legătură cu treburile și muncile agricole pe care urmau să le desfășoare.
S-a reținut faptul că soții și lucrau pentru numitul G, ajutându-l la treburile gospodăriei și la cele agricole. Au stat de vorbă cu acesta preț de aproximativ J de oră, au lăsat faetonul în dreptul locuinței lui, după care s-au îndreptat către magazinul mixt aparținând SC SRL, administrator fiind. După ce a făcut unele cumpărături, s-a alăturat celor doi așezându-se la o masă pe terasă pentru a consuma băuturi alcoolice, respectiv aproximativ 300 ml rom (conform declarației inculpatului).
După aproximativ J de oră, inculpatul împreună cu soția sa și numita au părăsit terasa magazinului, îndreptându-se pe jos spre locuința numitului G pentru a lua faetonul, intenționând să se întoarcă spre casă. Pe fondul unor discuții în contradictoriu și a unor jigniri reciproce cu, a hotărât să nu îi mai însoțească, continuându-și deplasarea pe jos.
În drumul spre casă (o distanță de aproximativ 4 km) a iscat un nou scandal cu inculpatul, proferând la adresa acestuia injurii și amenințări, strigând cu voce tare. La aproximativ 300 de locuința comună, inculpatul, orbit de furie și iritat de comportamentul nevrotic al soției, a încercat inițial să o reducă la tăcere, lovind-o cu pumnul la nivelul feței, mai exact al buzelor, după care văzând că nu reușește acest lucru, a strâns-o de gât cu putere, cu ambele mâini, preț de câteva minute, împingând-o de pe scândura pe care se aflau, în coșul atelajului hipo. Victima a decedat la scurt timp, inculpatul și-a continuat deplasarea liniștit și a intrat cu faetonul în curtea locuinței. Ulterior, G s-a deplasat la locuința fratelui său, respectiv, spunându-i să dea telefon la poliție, întrucât soția lui a decedat. La scurt timp după acestea, la locuința inculpatului și-a făcut apariția organele de poliție, iar mai apoi o mașină de la serviciul de pompe funebre.
Conform raportului de necropsie nr. 218 din 31.05.2009, întocmite de S, s-a stabilit că moartea vicitimei a fost violentă, s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute instalată, ca urmare a comprimării căilor aeriene și parchetelor vasculo-nervoase ale gâtului. S-a stabilit de asemenea, că prin gravitatea lor, leziunile au fost sigure și direct letale. În momentul decesului, victima se afla în stare de intoxicație etilică acută, având o alcoolemie de 3,75 gr la mie.
În cauză s-a dispus începerea urmăririi penale față de sus-numitul, sub aspectul săvârșirii infracțiunii anterior menționate prin rezoluția Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava 394/P/2009 din 31.05.2009, iar în baza ordonanței cu același număr din 31.05.2009, orele 20,30, acesta a fost reținut pe o perioadă de 24 de ore, începând cu data de 31.05.2009, orele 20,30 până la data de 01.06.2009, orele 20,30.
Prin ordonanța nr. 394/P/2009 din data de 01.06.2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva inculpatului G pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prev. de art. 174 alin. 1, art. 175 alin. 1 lit. c, i Cod penal.
Prin încheierea Camerei de Consiliu nr. 15 din data de 01.06.2009 Tribunalul Suceava, însușindu-și propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, a dispus arestarea preventivă a sus-numitului pentru săvârșirea infracțiunii amintite, pe o durată de 29 de zile, începând cu data de 01.06.2009 până la 29.06.2009, inclusiv și emiterea de urgență a mandatului de arestare preventivă.
În cursul urmăririi penale, fapta reținută în sarcina inculpatului a fost probată cu: procesele verbale de sesizare din oficiu (f, 12); procesul verbal de cercetare la fața locului și planșa fotografică aferentă (3-16); procesul verbal de examinare criminalistică ( 17-25); concluziile provizorii medico-legale și certificatul medico-legal constatator al decesului ( 26-27); raportul de necropsie; declarațiile martorilor ( 33-35, 36, 37, 38 și 39); raportul de constatare tehnico-științifică asupra comportamentului simulat ( 56-61), rezoluția de începere a urmăririi penale ( 44); ordonanța de reținere nr. 394/P/2009 din 31.05.2009 ( 51); ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale nr. 394/P/2009 ( 52); încheierea de ședință a Camarei de consiliu nr. 15A și mandatul de arestare preventivă, ambele din data de 1 iunie 2009, coroborate cu declarațiile inculpatului G ( 40-43, 45-46, 48-50, 54-55).
Pe parcursul urmăririi penale, inculpatul a adoptat o poziție oscilantă, întrucât inițial nu a recunoscut săvârșirea faptei. În acest sens, a fost testat cu tehnica tip poligraf, expertul concluzionând că la întrebările relevante cauzei, s-au evidențiat reacții specifice comportamentului simulat, subiectul nefiind sincer ( 59 ds. ). Ulterior, fiind audiat, inculpatul Gar ecunoscut fapta săvârșită, declarând că inițial i-a fost frică să spună adevărul. Cu această ocazie, a arătat că anterior comiterii faptei, a mai agresat-o pe victimă, motivat de faptul că atunci când aceasta consuma băuturi alcoolice, devenea agresivă, îl înjura și îi vorbea urât. Inculpatul a mărturisit că a încercat să o facă pe soția sa să înceteze, să nu mai urle la el și să nu-l mai jignească.
Prin sentința penală nr. 280 din 4.11.2009, pronunțată de Tribunalul Suceava, s-au dispus următoarele:
A fost condamnat inculpatul G, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prev. de art. 174 alin. 1 Cod penal raportat la art. 175 alin. 1 lit.c, i Cod penal, la pedeapsa principală de 18 de ani închisoare și 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și b Cod penal, după executarea pedepsei principale.
În temeiul art. 71 alin. 1, 2 Cod penal, i-au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și b Cod penal, cu titlu de pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.
În temeiul art. 88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 31 mai 2009 la zi.
În temeiul art. 350 Cod procedură penală, s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului
S-a admis acțiunea civilă formulată de către părțile civile și, în sensul că a fost obligat inculpatul G la plata sumei de 3.000 lei reprezentând daune materiale.
În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul să plătească suma de 4.000 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această sentință, s-a reținut aceeași situație de fapt ca cea descrisă în rechizitoriu, situație de fapt care se probează, în cursul cercetării judecătorești cu: declarațiile martorilor din lucrări ( 36), ( 37), ( 38), G ( 40), ( 60) ( 76), declarațiile martorilor propuși de părțile civile, respectiv ( 101), ( 100), declarațiile martorilor propuși de inculpat, respectiv ( 99) și ( 98 ds.) coroborate cu declarațiile inculpatului G ( 12 și 39 ds.), care a recunoscut săvârșirea faptei.
Coroborând probele administrate în cursul urmăririi penale cu cele din faza cercetării judecătorești, Tribunalul a constatat că, în drept, fapta inculpatului G, constând în aceea că la data de 30.05.2009, în jurul orelor 18,00, pe fondul consumului în exces de băuturi alcoolice și a unui conflict spontan avut cu soția sa, inculpatul a agresat-o la nivelul feței, iar apoi i-a comprimat formațiunile vasculo - nervoase ale gâtului, ceea ce a condus la scurt timp la decesul acesteia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat, prev. de art. 174 alin.1, 175 alin.1 lit. c, i Cod penal, pentru care pedeapsa prevăzută de lege este de la 15 la 25 ani și interzicerea unor drepturi.
Conform cazierului judiciar de la fila 53 ds., inculpatul se află la prima încălcare a legii penale.
Pe parcursul cercetării judecătorești inculpatul a avut o poziție procesuală sinceră și de regret a faptei, astfel cum rezultă din declarațiile sale de la filele 12 și 39 ds. fond.
La individualizarea judiciară a pedepsei ce a fost aplicată, instanța a avut în vedere gradul de pericol social al faptei săvârșite, împrejurările concrete în care aceasta a fost comisă, precum și persoana inculpatului în vârstă de 53 ani, care inițial a adoptat o atitudine procesuală oscilantă, iar ulterior, după testarea sa cu testul poligraf, a recunoscut săvârșirea faptei.
În considerarea acestor criterii, instanța a apreciat că scopul pedepsei penale, prev. de art. 52 Cod penal, de reeducare a inculpatului și de prevenire a săvârșirii altor infracțiuni, poate fi atins prin aplicarea unei pedepse de 18 ani închisoare.
În temeiul art. 65 Cod penal coroborat cu art. 175. instanța a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, drepturile prev. de art. 64 al.1 lit. a teza a II-a, lit., pe o perioadă de 10 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 al. 1, 2 Cod penal instanța a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a, lit. b Cod penal, cu titlu de pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.
Întrucât prin ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava nr. 394/P/2009 din 31.05.2009, orele 20,30, inculpatul a fost reținut pe o perioadă de 24 de ore, începând cu data de 31.05.2009, orele 20,30 până la data de 01.06.2009, orele 20,30, instanța, în temeiul art. 88 Cod penal, a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive, de la data de 31 mai 2009 la zi.
Constatând că temeiul prev. de art. 148 lit. f Cod proc. penală, în baza căruia a fost arestat inculpatul, subzistă, măsura preventivă luată față de acesta fiind legală și temeinică, instanța, în conformitate cu disp. art. 350 al. 1 Cod proc. penală, a menținut arestarea preventivă a inculpatului.
La termenul de judecată din data de 5 august 2009, numiții și (frații victimei) s-au constituit părți civile în cauză ( 32 ds.) cu suma de 6.500 lei reprezentând cheltuieli de înmormântare și pomenirile ulterioare, din care 1.000 lei taxa pentru a scoate victima de la morgă, 3.500 lei înmormântarea victimei, 1.500 lei pomenirea de la 40 de zile și 500 lei pomenirea de la 9 zile.
În dovedirea acțiunii civile, părțile civile au depus la dosar o serie de înscrisuri și au propus ca martori pe numiții și.
Soluționând latura civilă, Tribunalul a constatat că acțiunea civilă formulată de părțile civile este întemeiată doar în parte, fiind întrunite elementele răspunderii civile delictuale prev. de art. 998, 999 Cod civil, așa încât aceasta a fost admisă, în sensul că a fost obligat inculpatul G la plata sumei de 3.000 lei reprezentând daune materiale, anume cheltuieli de înmormântare (1.500 lei), cheltuieli de pomenire la 40 zile (500 lei) și cheltuieli pentru scoatere victimei de la morgă (1.000 lei).
Pentru evaluarea cheltuielilor de înmormântare și cu praznicul la 40 zile ale defunctei, instanța a avut în vedere că potrivit declarațiilor martorilor, și la înmormântarea victimei s-au dat pachete în valoare de aproximativ 100.000 lei vechi, dându-se la pomenire spre un număr de aproximativ 50 de pachete, ceea ce înseamnă că s-a cheltuit suma de 500 lei (RON). La înmormântare, instanța a avut în vedere că pe lângă pachetele date ca s-au cheltuit și alte sume, cum ar fi pentru punerea la prosesie de prosoape și colaci, taxa de înmormântare, etc. iar numărul de pachete date drept este de regulă mult mai mare decât la pomenirile anterioare, de cele mai multe ori fiind dublu.
În ceea ce privește susținerea inculpatului că părțile vătămate ar fi beneficiat de ajutor de înmormântare acest aspect nu a fost dovedit de către inculpat. De fapt chiar acesta a susținut că ajutorul de înmormântare a fost ridicat de numita de la Casa Județeană de Pensii S, sora defunctei, care însă nu s-a constituit parte civilă în cauză. Pe de altă parte nu s-a făcut dovada cu nimic că banii primiți de numita ca ajutor de înmormântare au fost folosiți de către părțile civile.
De aceea instanța a considerat că nu poate reține această susținere a inculpatului că fiind întemeiată, fapt pentru care nu poate reduce pe acest motiv daunele acordate inculpaților.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel inculpatul G, care a criticat-o pentru netemeinicie.
În motivarea cererii de apel arătat că pedeapsa ce i-a fost aplicată de prima instanță este prea aspră față de fapta săvârșită și persoana sa.
A arătat că este o persoană fără antecedente penale, care a adoptat pe parcursul procesului penal o atitudine de recunoaștere și regret a faptei săvârșite, motive față de care se pot reține în favoarea sa circumstanțe atenuante și reducerea pedepsei ce i-a fost aplicată.
A solicitat admiterea apelului și redozarea pedepsei aplicate, prin reducerea acesteia.
Examinând apelul declarat de inculpat sub aspectul motivelor invocate, cât și sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, Curtea reține următoarele:
Din examinarea actelor de urmărire penală și cercetarea judecătorească, respectiv procesele-verbale de cercetare la fața locului și planșa fotografică aferentă, procesul-verbal de examinare criminalistică, concluziile provizorii medico-legale și certificatul medico-legal constatator al decesului, raportul de necropsie, raportul de constatare tehnico-științifică asupra comportamentului simulat, declarațiile martorilor, G, și, coroborate cu declarațiile inculpatului G, prin care a recunoscut săvârșirea faptei, a rezultat cu certitudine că, la data de 30.05.2009, în jurul orelor 18,00, pe fondul consumului în exces de băuturi alcoolice și a unui conflict spontan avut cu soția sa, inculpatul, aflat împreună cu aceasta pe o uliță din preajma imobilului său, a agresat-o la nivelul feței, iar apoi i-a comprimat formațiunile vasculo-nervoase ale gâtului, ceea ce a condus, la scurt timp, la decesul acesteia.
Stabilind o situație de fapt și o încadrare juridică corectă, instanța de fond a aplicat inculpatului o pedeapsă judicios individualizată, cu respectarea criteriilor generale de individualizare, prev. de art. 72 Cod penal.
Astfel, la individualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată inculpatului s-au avut în vedere gradul de pericol social al faptei, împrejurările și modalitatea de săvârșire, cât și persoana acestuia, care a adoptat o atitudine oscilantă și nesinceră în faza de urmărire penală.
Față de criteriile de individualizare avute în vedere de către instanța de fond enumerate anterior, cât și de limitele de pedeapsă prevăzute de textul legal incriminator, Curtea apreciază că nu se impune reținerea în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante și redozarea pedepsei prin reducerea acesteia.
De asemenea, se apreciază că cuantumul pedepsei aplicate inculpatului este de natură a satisface scopul pedepsei penale prevăzut de art. 52 Cod penal, respectiv acela de reeducare a inculpatului și de prevenire a săvârșirii altor infracțiuni.
Față de cele prezentate, Curtea urmează ca, în baza art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, să respingă apelul declarat de inculpatul G, ca nefondat.
Întrucât temeiurile care au determinat inițial luarea împotriva inculpatului a măsurii arestării preventive, respectiv cele prevăzute de art. 143 și art. 148 lit. f Cod procedură penală, subzistă și în prezent și impun în continuare privarea lui de libertate, se va menține această măsură preventivă.
În baza art. 381 Cod procedură penală, se va deduce în continuare durata arestării preventive a inculpatului de la data pronunțării sentinței penale, respectiv 4.11.2009, la zi.
Onorariul pentru avocatul din oficiu al inculpatului apelant se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Văzând și disp. art. 192 al. 2 Cod procedură penală,
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 280 din 4.11.2009 a Tribunalului Suceava, ca nefondat.
Deduce în continuare arestarea preventivă a inculpatului de la 4.11.2009 la zi și menține această măsură preventivă.
Obligă inculpatul apelant să plătească statului suma de 350 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru avocatul din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru părțile civile și de la comunicare pentru inculpat.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.12.2009.
Președinte, Judecător, Grefier,
Red.
Tehnored.
3 ex.
22.12.2009
Președinte:Biciușcă OvidiuJudecători:Biciușcă Ovidiu, Ghertner Artur