Omor calificat Art 175 cod penal. Decizia 8/2010. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ Nr. 8
Ședința publică de la 19 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Otilia Susanu
JUDECĂTOR 2: Maria Cenușă
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat prin procuror -
S-au luat spre examinare apelurile declarate de inculpații și împotriva sentinței penale nr. 440 din data 24 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Iași, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av., apărătorul ales al inculpaților apelanți, martorii și, lipsesc celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cele indicate mai sus cu privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare.
Av. pentru inculpații apelanți depune la dosar, în circumstanțiere, un număr de trei acte de stare civilă, copia adresei nr. 859/VIII emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI, xerocopiile a două plângeri formulate de inculpatul, înscrisuri ce sunt primite, datate și semnate de președintele completului de judecată.
Sub prestare de jurământ sunt audiați martorii și, declarațiile acestora fiind consemnate în procese verbale atașate separat la dosarul cauzei.
Av. pentru inculpații recurenți arată că nu mai are de formulat alte cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra apelului de față.
Av. pentru inculpații apelanți solicită schimbarea încadrării juridice dată inițial faptei, prin rechizitoriu, din infracțiunea de tentativă la omor în infracțiunea de vătămare corporală, pev. de art. 181 Cod penal, având în vedere că zona corpului vizată nu a fost capul ci spatele și umerii. De asemenea solicită a se avea în vedere că intensitatea loviturilor a fost de scurtă durată, iar leziunile au necesitat pentru vindecare 35-40 de zile.
Pe fondul cauzei solicită achitarea inculpaților în baza dispozițiilor art. 10 lit. "e" Cod procedură penală coroborat cu disp. art. 11 al. 2 Cod procedură penală, existând una din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei, respectiv faptul că inculpații au fost în legitimă apărare. Inculpații nu au făcut decât ă se apere.
Pentru motivele expuse pe larg în nota depusă la dosar, solicită admiterea apelului declarat de inculpați, așa cum a fost formulat.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul formulează concluzii de respingere a apelurilor ca nefondate.
Instanța de fond a analizat corect materialul probator administrat în cauză și a stabilit corect pedeapsa aplicată.
Cererea de schimbare a încadrării juridice nu este posibilă întrucât infracțiunea de tentativă la omor a fost pe deplin dovedită. Victima a fost lovită în repetate rânduri, peste cap și spate, după ce căzuse la pământ, iar din actul medico-legal rezultă că s-au aplicat lovituri active, cu corpuri contondente.
Formulează concluzii de respingere a apelurilor formulate de inculpați, ca nefondate.
CURTEA DE APEL
Prin sentința penală nr. 440/24.06.2009 a Tribunalului Iașis -au dispus următoarele:
A fost respinsă cererea inculpaților de schimbare a încadrării juridice și, în consecință:
Au fost condamnați inculpații:
1., fiul lui și, născut la 25.11.1980 în comuna, județul I, cu domiciliul în satul, comuna, județul I, CNP -, recidivist, la pedeapsa de 6(șase) ani închisoare și 2(doi) ani interzicerea exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a, teza a doua și lit. b Cod penal, ca pedeapsă complementară, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 Cod penal raportat la art. 174 - 175 lit. i Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a, art. 74 lit. c și 76 lit. Cod penal.
În baza art. 83 Cod penal a fost revocat beneficiul suspendării condiționate pentru pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 121/22.03.2007 Judecătoriei Iași, pe care o adaugă pedepsei aplicată prin prezenta sentință, inculpatul având de executat, în final, pedeapsa de 8(opt) ani închisoare.
2., fiul lui și, născut la 23.01.1982 în comuna R, domiciliat în satul, comuna, județul I, -, necunoscut cu antecedente penale, la pedeapsa de 6(șase) ani închisoare și 2(doi) ani interzicerea exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a, teza doua și lit. b Cod penal, ca pedeapsă complementară, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 Cod penal raportat la art. 174 - 175 lit. i Cod penal, cu aplicarea art. 74 lit. și 76 lit. b Cod penal.
În baza art. 71 Cod penal au fost interzise inculpaților exercițiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a, teza doua și lit. b Cod penal.
S-a constatat că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în prezenta cauză.
A fost admisă acțiunea civilă formulată de părțile civile Spitalul Clinic de Urgență "Prof. Dr. " I și Serviciul de Ambulanță I și, în consecință:
Au fost obligați inculpații, în solidar, să plătească părții civile Spitalul Clinic de Urgență "Prof. Dr. " suma de 2320,75 lei, reprezentând cheltuielile de spitalizare ale victimei, iar părții civile Serviciul de Ambulanță I suma de 325 lei.
Au fost obligați inculpații la plata sumei de câte 800 lei, cheltuieli judiciare către stat, în care s-a inclus și suma de câte 200 lei, pentru fiecare inculpat, onorariu apărător din oficiu către Baroul Iași, ce a fost avansată din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași au fost trimiși în judecată, în stare de libertate, la data de 5.09.2008, inculpații și pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 Cod penal raportat la art. 174 - 175 lit. i Cod penal, iar în ceea ce privește pe inculpatul și cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, constând în aceea că în seara zilei de 13.02.2008 au aplicat mai multe lovituri părții vătămate cu o scândură din gard în zona corpului, provocându-i leziuni ce au pus în primejdie viața victimei.
Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarea situație de fapt:
În seara de 13.02.2008 inculpații s-au deplasat la barul aflat în satul, comuna, județul I, unde au ajuns în jurul orelor 1930.
În incinta barului se aflau mai multe persoane ce consumau băuturi alcoolice, printre care și martorii, precum și partea vătămată.
Pe fondul consumului de alcool și al unei nemulțumiri mai vechi determinată de refuzul martorului de ara un teren al inculpatului, acesta din urmă l- abordat pe martor pentru a-i reproșa acest lucru.
La un moment dat, inculpații au ieșit din bar pentru a aștepta plecarea martorului spre casă și a continua răfuiala cu acesta, scop în care au rupt din gardul ce împrejmuiește barul două scânduri. Cu toate că fost injuriat și amenințat cu moartea, martorul nu ripostat, însă la ieșirea din bar când intenționa să plece spre casă fost acostat din nou de inculpați. Partea vătămată care ieșise și ea afară, pentru se deplasa spre casă intervenit pentru aplana conflictul, dar a fost lovită cu pumnul în zona ochiului stâng de inculpatul, lovitură care provocat dezechilibrare acesteia și impactul cu fruntea și nasul de zona betonată din fața barului.
Partea vătămată încercat să se ridice, însă în același moment inculpații au început să o lovească cu scândurile din gard în zona capului, în mod repetat, până când și-a pierdut cunoștința și ajuns în poziție inertă.
Ulterior, inculpații au plecat în urmărirea martorului pe care l-au alergat înarmați cu aceleași scânduri până la intervenția martorei care îi cunoștea pentru că îi angaja la lucru în gospodăria sa și care le- cerut să înceteze.
În urma solicitării ferme a martorei, inculpații s-au oprit, au aruncat scândurile în șosea, de unde au fost ridicate de martori și au plecat spre casă.
Victima a fost internată în spital în perioada 14- 25.02.2008, unde fost supusă unei intervenții chirurgicale.
Din certificatul medico-legal nr. 6648 emis la data de 28.02.2008 rezultă că partea vătămată suferit un traumatism cranio-facial, fractură de boltă craniană, hematom extradural stâng și drept și confuzie hemoragică frontal.
Leziunile s-au produs prin lovire activă cu corpuri contondente și au necesitat pentru vindecare 35 - 40 de zile de îngrijiri medicale.
Leziunile cranio-cerebrale prin ele însele și la data producerii lor au fost de natură a-i pune victimei viața în primejdie.
Situația de fapt, astfel cum fost reținută și descrisă anterior fost dovedită cu mijloacele de probă administrate în ambele faze ale procesului penal, respectiv cu procesul verbal de cercetare la fața locului, (aflat la filele 8 - 23 din dosarul de urmărire penală), certificatul medico-legal emis de I la 28.02.2008, declarația părții vătămate din cursul urmăririi penale și depozițiile martorilor audiați în mod nemijlocit, respectiv, - și care au perceput selectiv conflictul dintre părți, iar unii chiar indirect, aflând despre existența acestuia de la persoanele care au asistat la incident, cum ar fi martorul sau.
Dinamica producerii evenimentului din seara de 3.02.2008 poate fi configurată atât cu elementele de fapt relevate de martorii participanți la conflict, dar și de împrejurările relatate de ceilalți martori care au luat la cunoștință de incident ulterior consumării acestuia și au văzut victima sângerând puternic la cap și în stare de inconștiență. Diferențele dintre declarațiile martorilor, și formulate în cursul urmăririi penale și ulterior în instanță privind împrejurările reale în care fost lovită victima, care inițial au fost relatate în mod amănunțit, iar ulterior mai succint pot fi: datorate atât trecerii timpului care dus la diluarea și estomparea unor amănunte, dar și încercării acestora de a mai atenua din vinovăția inculpaților, în contextul în care victima și- revenit aproape complet și și- reluat activitățile curente.
În considerarea acestor principii, instanța a reținut ca relevante și servind ca temei în dovedirea faptei și în stabilirea vinovăției făptuitorului declarațiile martorilor audiați atât în faza cercetării judecătorești, dar și cele din cursul urmăririi penale, ce au fost formulate la scurt timp după comiterea agresiunii și au permis descriere mai amplă situației de fapt, acestea coroborându-se atât cu susținerile părții vătămate și cu concluziile medico legale, dar și cu declarațiile inculpaților.
În fața instanței fost posibilă doar audierea inculpatului care recunoscut parțial agresiunea, arătând că aplicat victimei doar o singură lovitură cu scândura peste spate, după ce anterior, fratele său îi aplicase și un pumn.
Susținerile inculpatului au fost înlăturate de instanță ca nereale întrucât sunt contrazise atât de probele științifice care au stabilit numărul și morfologic leziunilor cranio-faciale, dar și de cele testimoniale, martorii audiați declarând că partea vătămată sângera puternic în zona capului, fiind lovită în zona centrală acestuia.
Nici explicațiile oferite de inculpat privind o eventuală lovire în cădere victimei de beton, ca urmare agresiunii exercitate de fratele său cu pumnul nu poate fi reținută ca relevantă și nu poate exonera sau atenua răspunderea penală a inculpaților, în condițiile în care certificatul medico-legal stabilește producerea leziunilor prin lovire activă cu mijloace contondente.
În drept, faptele inculpaților de aplica în mod repetat victimei lovituri cu scândura peste cap producându- acesteia leziuni cranio-faciale ce i-au pus viața în primejdie realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 Cod penal raportat la art. 174. 175 lit. "i", ca urmare a producerii faptei în loc public, împrejurare ce califică fapta prin norma de incriminare cu un grad sporit de periculozitate.
În acest context, instanța a apreciat că apărările inculpaților privind schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de vătămare corporală gravă urmează fi respinse întrucât din modalitatea în care inculpații au conceput și realizat fapta, respectiv prin ruperea unor scânduri din gard, înarmarea cu acestea și așteptarea afară în întuneric, pentru a urmări victima, ca și modalitatea de a aplica într-o zonă vitală corpului, respectiv capul, după ce victima era la pământ, în mod repetat lovituri cu un mijloc contondent confirmă intenția, chiar și indirectă inculpaților de suprima viața victimei rezultat pe care deși nu l-au urmărit, au acceptat posibilitatea producerii lui.
Împrejurarea că urmăreau o altă persoană și au lovit partea vătămată care s-a interpus pentru a aplana conflictul nu este esențială în caracterizarea laturii subiective infracțiunii, aceasta fiind definită de zona vitală care fost vizată, de obiectul folosit și de intensitatea loviturilor aplicate, nicidecum de identitatea victimei.
Cu ocazia audierilor efectuate pe parcursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, nici inculpații și nici martorii audiați în mod nemijlocit nu au relatat vreo împrejurare de fapt care să vizeze cel puțin vag ipoteza legitimei apărări determinată de existența vreunui atac declanșat de partea vătămată care ar putea pune în discuție incidența acestei cauze de înlăturare caracterului penal al faptei.
În consecință, pe lângă gradul de pericol social concret al faptelor comise determinat de valoarea socială lezată reprezentată de dreptul la viață al persoanei și de urmările acestora, instanța a dat o eficiență sporită și circumstanțelor personale ale făptuitorilor, constând în conduita manifestată ulterior comiterii faptelor, prin prezentarea în fața autorităților judiciare și recunoașterea parțială a infracțiunilor.
Întrucât fapta reținută în sarcina inculpatului a fost comisă în termenul de încercare stabilit pentru o condamnare anterioară de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 121/22.03.2007, instanța a constatat incidența dispozițiilor art. 83 Cod penal ce impune revocarea beneficiului suspendării condiționate și executarea integrală a acestei pedepse pe lângă cea stabilită prin prezenta hotărâre.
Cât privește pedepsele accesorii aplicabile inculpaților, în examinarea conținutului acestora trebuie avută în vedere jurisprudența și Protocolul nr. 1 adițional Convenției Europene a Drepturilor Omului care sunt direct aplicabile, având forță constituțională și supralegislativă.
În consecință, instanța a interzis inculpaților, ca pe perioada executării pedepsei principale să beneficieze de dreptul de a fi aleși în autoritățile publice sau în funcții elective publice, ținând seama de natura faptelor comise și de circumstanțele personale ale inculpaților care conduc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64 lit. teza II- și lit. Cod penal.
Totodată, instanța a constatat îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale în sarcina inculpaților decurgând din comiterea faptelor ilicite exercitate împotriva părții vătămate care au condus la efectuarea de cheltuieli cu transportul și spitalizarea acesteia și pentru a căror recuperare integrală vor fi obligați inculpații în solidar, sumele stabilite cu titlu de despăgubiri fiind dovedite cu înscrisurile medicale atașate la dosar de părțile civile Serviciul de Ambulanță și, respectiv Spitalul Clinic de Urgență "Prof. Dr. "
În termenul prevăzut de art. 363 Cod procedură penală hotărârea a fost apelată de inculpații și și criticată pentru nelegalitate și netemeinicie.
Inculpații solicită reaprecierea probelor, schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prev. de art. 181 Cod penal - invocând zona anatomică lezată, intensitatea loviturilor și nr. de zile de îngrijiri medicale - și achitarea lor pentru această infracțiune întrucât ar fi incidente dispozițiile art. 44 Cod penal adică legitima apărare, cauză ce înlătură caracterul penal al faptei.
Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, în limite procedurale, Curtea constată că apelurile nu sunt fondate.
În cauză a fost administrat un amplu probatoriu ce a fost apreciat judicios, conform prevederilor disp. art. 63 al. (2)1Cod procedură penală.
Și în apel - dat fiind efectul devolutiv al acestei căi de atac - pentru a lămuri cauza sub toate aspectele și a verifica apărările invocate de inculpați au fost ascultați martorii și, martori direcți care au asistat la incident și au fost ascultați și la instanța de fond (filele 131,132) și a fost administrată proba cu înscrisuri.
Coroborând declarațiile martorilor cu cele ale inculpaților -care au consimțit să fie ascultați și în instanță - procesul verbal de cercetare la fața locului, certificatul medico-legal emis de I la 28.02.2008, declarația părții vătămate, rezultă cu certitudine că inculpații au comis cu vinovăție fapta pentru care au fost trimiși în judecată.
Susținerile inculpatului vizând schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prev. de art. 181 Cod penal, precum și cele văzând incidența disp. art. 44 Cod penal, au fost examinate și de prima instanță, fiind invocate de inculpați în apărare.
Într-adevăr, în jurisprudență se vorbește de criteriile ce trebuie avute în vedere pentru a delimita infracțiunea de tentativă de omor de cea de vătămare corporală, aceste criterii fiind cele la care au făcut referire inculpații: zona anatomică vizată, intensitatea și nr. loviturilor aplicate, gravitatea leziuni8lor produse.
Din probele dosarului (declarația părții vătămate și ale martorilor) rezultă că inculpații s-au înarmat cu scânduri și au așteptat victima, lovind-o cu aceste corpuri contondente în cap. Loviturile au fost multiple, până când victima a căzut inertă.
Actele medico-legale atestă că zona anatomică interesată a fost capul, certificatul medico-legal precizând că partea vătămată a suferit un traumatism cranio-facial fractură de boltă craniană, hematom extradural stâng și drept, confuzie hemoragică. De asemenea se menționează că leziunile s-au produs prin lovire activă cu corpuri contondente și au fost - prin ele însele de natură a pune în primejdie viața victimei.
Așa cum a motivat și instanța de fond, modalitatea în care inculpații au acționat -așteptând înarmați pe partea vătămată și lovind-o în cap cu putere de mai multe ori - confirmă intenția cu care aceștia au acționat, ei acceptând posibilitatea suprimării vieții acesteia, chiar dacă nu au urmărit acest lucru.
Încadrarea juridică dată faptei este legală iar probele dosarului nu relevă elemente care să conducă la o schimbare a calificării juridice în infracțiunea prev. de art. 181 Cod penal astfel cum solicită inculpații.
Martorii audiați atât la urmărirea penală cât și la prima instanță și în apel, au descris în detaliu conflictul. sub influența băuturilor alcoolice, enervați de faptul că martorul refuzase să le are un teren, inculpații au încercat să-l agreseze pe acesta, deși "se scuzate într-un fel, pentru a nu avea discuții cu ei".
Când a ieșit din bar, inculpații l-au urmărit, cu intenția vădită de a-l agresa. Atunci a intervenit partea vătămată, pentru a aplana conflictul.
Martorii direcți și, au relatat cum inculpații, înarmați cu scânduri au lovit partea vătămată, până ce aceasta a căzut inertă. Ceilalți tineri aflați în bar nu au intervenit, fiindu-le frică de inculpați care erau înarmați cu scânduri și se comportau violent.
Aceeași martori au declarat că partea vătămată "nu a făcut nimic pentru a-i deranja" pe cei doi inculpați, aspect confirmat și de ceilalți martori audiați în cauză.
Este greu de crezut că, după momentul când cei doi inculpați s-au înarmat cu scânduri, pentru a agresa partea vătămată și a intimida pe cei care eventual ar fi avut intenția de a se implica în apărarea acesteia, partea vătămată sau alți tineri din grup ar fi provocat în vreun fel inculpații. Toți martorii relatează că respectivul incident a fost inițiat de inculpați care s-au manifestat agresiv încă de la intrarea în bar, când l-au văzut pe martorul, și nici o altă persoană nu a avut inițiativa conflictului, astfel cum au încercat inculpații să acrediteze.
Probele dosarului nu relevă existența unei acțiuni ripostă ce ar implica analiza proporționalității între acțiunea atac și cea ripostă, datele oferite de probatoriul administrat vizând doar acțiunea atac inițiată de inculpați ce a avut drept consecință, producerea leziunilor descrise în actul medico-legal.
În acest context, dispozițiile art. 44 Cod penal invocate în apărare de inculpați nu sunt incidente în cauză și în mod corect instanța de fond a reținut că, nu sunt întrunite condițiile cumulative impuse de disp. art. 44 Cod penal. În apel, martorii și au relatat că partea vătămată "nu a deranjat în nici un mod pe inculpați, nu le-a reproșat nimic".
La stabilirea tratamentului sancționator aplicat inculpaților, instanța a respectat criteriile prev. de art. 72 Cod penal, ținând cont atât de cauzele ce agravează răspunderea penală, cât și de cele care o atenuează, pedepsele aplicate fiind în măsură să realizeze atât scopul coercitiv cât și cel educativ astfel cum este prevăzut în art. 52 Cod penal.
Instanța de fond a reținut în favoarea inculpaților circumstanțe atenuante - prezentarea lor în fața autorităților judiciare și recunoașterea parțială a infracțiunilor și în acest context, dând eficiență disp. art. 76 lit. b Cod penal, pedepsele au fost coborâte sub limita minimului special prevăzut de textul de incriminare, deși inculpatul este recidivist.
Constatând că nu sunt motive de desființare a sentinței apelate, în temeiul disp. art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală Curtea va respinge ca nefondate recursurile inculpaților care vor fi obligați la plata cheltuielilor, conform art. 192 al. 2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate apelurile formulate de inculpații și împotriva sentinței penale nr. 440 din data de 24.06.2009 pronunțată de Tribunalul Iași, în dosarul nr-, sentință penală pe care o menține.
Obligă pe apelanți să plătească statului suma de câte 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 19.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - -
Grefier
- -
Red.
Tehnored.
2 ex.
09.02.2010
Tribunalul Iași:
-
Președinte:Otilia SusanuJudecători:Otilia Susanu, Maria Cenușă