Omor calificat Art 175 cod penal. Decizia 84/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.84/
Ședința publică de la 04 septembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Viorica Costea Grigorescu
JUDECĂTOR 2: Valentin Iancu
Grefier - - -
Cu participarea Ministerului Public prin procuror -
S-a luat în examinare apelul penal declarat de inculpatul - deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județul C, împotriva sentinței penale nr.166 din data de 24.06.2008, pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul penal nr-, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.175 Cod penal.
În conformitate cu dispozițiile art.297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelantul inculpat -, în stare de arest, asistat de avocat din oficiu în baza împuternicirii avocațiale nr.3251/1008, emisă de Baroul
Se constată lipsa intimatei parte civilă și a intimatelor părți vătămate, -a, și -
Procedura este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art.176-181 Cod procedură penală.
Curtea, în conformitate cu dispozițiile art.378 alin.11Cod procedură penală, procedează la ascultarea apelantului inculpat -, cele declarate fiind consemnate în procesul-verbal atașat la dosar.
În conformitate cu dispozițiile art.301 Cod procedură penală, părțile prezente arată că nu mai au cereri de formulat și nici excepții de ridicat.
Curtea, nu are de ridicat excepții din oficiu conform art.302 Cod procedură penală, constată îndeplinite cerințele art.375-376 Cod procedură penală și acordă cuvântul părților pentru dezbateri în ordinea prevăzută de art.377 Cod procedură penală.
Având cuvântul, avocat pentru apelantul inculpat -, solicită admiterea apelului, desființarea sentinței pronunțată de Tribunalul Tulcea și pe fond reindividualizarea pedepsei, în sensul reducerii cuantumului acesteia.
Referitor la măsura arestării preventive, apreciază că se poate dispune judecarea acestuia în stare de libertate, întrucât nu mai prezintă pericol pentru ordinea publică.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, formulează concluzii de respingere a apelului declarat de inculpatul - și menținerea sentinței de fond, ca temeinică și legală, cuantumul pedepsei fiind corespunzător infracțiunii săvârșite.
Cu privire la măsura arestării preventive solicită menținerea acesteia întrucât temeiurile nu s-au schimbat.
Având ultimul cuvânt, apelantul inculpat - solicită reducerea cuantumului pedepsei. Precizează că soția sa consuma băuturi alcoolice, la momentul respectiv lucra la o firmă de pază și protecție.
- CURTEA -
Asupra apelului penal de față:
Tribunalul Tulcea, prin sentința penală nr.166 din data de 24 iunie 2008 hotărât:
În baza art. 174 alin. 1 - 175 lit. c Cod penal, condamnă pe inculpatul -, fiul lui și, născut la 26.02.1970 în T, CNP:-,domiciliat în T,-, fără antecedente penale, stagiul militar îndeplinit, studii 8 clase, în prezent deținut în Penitenciarul Tulcea la pedeapsa de 18 ani închisoare.
În baza art. 65 alin. 2 Cod penal cu referire la art. 175 Cod penal
Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin, 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal, pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art.71 Cod penal, aplică inculpatului - pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.
În baza art.350 Cod procedură penală, menține starea de arest a inculpatului.
În baza art.88 Cod penal, deduce perioada reținerii și arestării preventive de la 7 august 2007 la zi.
Admite în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă.
În baza art. 14 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 800 lei cu titlu de despăgubiri materiale.
În baza art.348 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata către părțile vătămate minore, și -a, a sumei de câte 10.000 lei fiecare, cu titlu de daune morale.
În baza art. 191 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 1400 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Onorariul apărător oficiu în sumă de 100 lei se va deconta din fondul Ministerului Justiției către Barou de Avocați T, pentru avocat.
Pentru a se pronunța, instanța de fond, în baza următoarelor mijloace de probă: procesul-verbal încheiat cu ocazia cercetării la fața locului din 7 august 2007, la care s-a atașat planșa fotografică, referatul de constatare medico-legală, raportul de expertiză criminalistică, declarațiile date de inculpat, a reținut în fapt:
- a fost căsătorit cu victima, rezultând copii, și -
În ziua de 6 august 2007, soții au fost la piață, după cumpărături, s-au oprit apoi la o terasă, unde au consumat băuturi alcoolice, apoi au făcut și o vizită unei vecine, unde au fost serviți cu vin, ajungând acasă în jurul orei 17.
Inculpatul i-a cerut victimei să se culce, iar el a plecat cu fetița lor la medic.
Deoarece a constatat că a uitat acasă certificatul de naștere al minorei, s-a reîntors acasă și văzând-o pe victimă în stare de ebrietate, umblând prin casă, a luat-o la bătaie aplicându-i lovituri în zona feței și cu piciorul în spate.
După ce s-a întors de la medic, din nou inculpatul a lovit-o pe victimă, cu palma peste nivelul cefei, aceasta căzând între masă și aragaz, de unde ridicat-o de păr și a tras-o de un picior.
În jurul orelor 22,00-23,00, fiul lui s-a întors acasă și a auzit din curte țipetele mamei sale și zgomotele.
Când s-a uitat pe geamul casei, l-a văzut pe tatăl lui, când îi aplica lovituri victimei, care era căzută pe pat.
Inculpatul a refuzat să-i dea drumul fiului său în casă, dar peste aproximativ 20 de minute, cel din urmă l-a văzut când a acoperit geamul cu o pătură și striga: "Scoală! Scoală!"
Când a intrat în casă, a constatat că victima era întinsă pe pat, udă, dar nu dădea semne de viață.
La rugămintea copiilor, inculpatul a anunțat serviciul de ambianță, cadrele medicale au constatat decesul.
Din actul constatator medico-legal, rezultă că moartea numitei, s-a datorat șocului traumatic și hemoragiei acute interne, dilacerările masive și extinse a ficatului, splinei și mezenterului cauzate prin numeroase lovituri repetate cu și de obiect contondent/suprafețe dure.
Între leziunile traumatice contuze și deces există raport de cauzalitate.
Inculpatul recunoaște că a avut cu victima dispute verbale și lovituri reciproce deoarece nu vroia să se culce.
Recunoaște că i-a aplicat lovituri cu pumnul în zona toracelui, a abdomenului, a căzut la sol, după care, a ridicat-o, a așezat-o în pat, a acoperit-o cu un cearșaf. După câteva ore a anunțat serviciul de salvare.
Apelul declarat de inculpat împotriva sentinței penale de mai sus, vizează doar individualizarea pedepsei, criticând pedeapsa aplicată ca fiind foarte mare.
Verificând din oficiu, motivul de apel, se constată a fi nefondat.
Instanța de fond, pe baza probelor administrate, a stabilit o corectă stare de fapt, încadrare în drept, vinovăția inculpatului.
Inculpatul a săvârșit fapte, așa cum a fost reținut de instanța de fond cu intenție indirectă, apreciind lovituri repetate peste toate zonele corpului numai cu pumnii, dar cauzându-i vătămări corporale la nivelul zonelor vitale a prevăzut rezultatul acțiunii sale, și deși nu l-a urmărit, a acceptat producerea lui.
La individualizarea pedepsei s-a avut în vedere, gradul concret de pericol social a faptei sale, situația de nerecuperat pentru victimă, împrejurările concrete în care s-a săvârșit, dar și, în condițiile agravantei prevăzută de lit.c a art.175 Cod penal, victima fiind mamă a trei copii.
Întrucât din oficiu, nu se constată motive de apel, care să fie invocate în favoarea inculpatului, urmează a respinge ca nefondat apelul declarat.
Urmează a menține starea de arest a inculpatului și a computat timpul executat la zi.
Văzând și dispozițiile art.192 Cod procedură penală, inculpatul va fi obligat la plata sumei de 180 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.379 pct.1 lit.b Cod procedură penală;
Respinge ca nefondat apelul penal declarat de inculpatul - deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județul C, împotriva sentinței penale nr.166 din data de 24.06.2008, pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul penal nr-.
Menține starea de arest a inculpatului.
În baza art.88 Cod penal;
timpul executat de la 24 iunie 2008 la zi.
În baza art.191 Cod procedură penală;
Obligă la 180 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu din fondul Ministerului Justiției.
Cu recurs, în termen de 10 zile de la pronunțare pentru părțile prezente și de la comunicare pentru cele lipsă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 4 septembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Jud. fond:
Red.dec.jud.: - -
Tehnored.gref./3 ex./15.09.2008
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
- SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar penal nr-
CATRE,
PENITENCIARUL POARTA ALBĂ
In conformitate cu dispozițiile art. 360 alin. 3 cod pr.penală, vă înaintăm alăturat copia deciziei penale nr.84/P din data de 4 septembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA, pentru a fi comunicată inculpatului - născut la 26.02.1970, fiul lui și.
PREȘEDINTE DE COMPLET, GREFIER,
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
- SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar penal nr-
CATRE,
PENITENCIARUL POARTA ALBĂ
In conformitate cu dispozițiile art. 360 alin. 3 cod pr.penală, vă înaintăm alăturat copia deciziei penale nr.84/P din data de 4 septembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA, pentru a fi comunicată inculpatului - născut la 26.02.1970, fiul lui și.
PREȘEDINTE DE COMPLET, GREFIER,
Președinte:Viorica Costea GrigorescuJudecători:Viorica Costea Grigorescu, Valentin Iancu