Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 3/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR.3/A/2008

Ședința publică din 14 ianuarie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Monica Rodina

JUDECĂTOR 2: Livia Mango

GREFIER: - -

Ministerul Public este reprezentat prin procuror -, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj

S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul împotriva deciziei penale nr.156/A/2007 a Curții de Apel Cluj pronunțată în dosar nr-, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de omor, faptă prev.și ped.de art.174, 175 lit.i penal.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul aflat în stare de arest asistat de apărător desemnat din oficiu, av., cu delegație avocațială depusă la dosar și partea civilă, lipsă fiind părțile civile și Clinica de Urochirurgie C

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, întrebat fiind, inculpatul declară că înscrisul de la dosar este recurs la hotărârea de condamnare și prin acesta solicită rejudecarea cauzei sale, fiind nemulțumit de faptul că i s-a respins apelul.

Apărătorul inculpatului solicită recalificarea cererii ca fiind recurs la decizia Curții de Apel Cluj 156/A/2007 și în consecință a se dispune trimiterea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru judecarea recursului.

Reprezentantul Parchetului are aceleași solicitări ca și apărătorul inculpatului.

CURTEA

Prin sentința penală nr. 170 din 10 august 2007 Tribunalului Bistrița -N s-a dispus în baza dispozițiilor art. 345 al 2 Cod procedură penală condamnarea inculpatului, fiul lui și, născut la data de 28 aprilie 1986 în B, domiciliat în B, cartier, nr. 97, județul B-N, cetățean român, 9 clase, necăsătorit, fără copii, la pedeapsa de 12 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art. 64 lit. "a, b" Cod penal, pentru o perioadă de 5 ani, pentru comiterea infracțiunii de omor calificat prev.de art. 174 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 175 alin. 1. "i" Cod penal cu apIic. art. 74 lit."a, c" Cod penal raportat la art. 76 alin.1 it. "a" Cod penal.

S-a făcut aplicarea art. 71 raportat la art. 64 lit."a, b" Cod penal, cu privire la pedeapsa accesorie.

În baza art. 350 Cod procedură penală s-a menținut starea de arest a inculpatului și în baza art. 88 Cod penal și s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada de reținere și arestul preventiv de la 13 aprilie 2005, la zi.

A fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la data de 19 martie 1985 în T, județul H, cetățean român, studii 6 clase, stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupație, necăsătorit, fără copii, domiciliat în comuna, nr. 420, județul H, fără antecedente penale, la pedeapsa de 15 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art. 64 lit. a, b Cod penal, pentru o perioadă de 5 ani, pentru comiterea infracțiunii de omor calificat, prev.de art. 174 alin. 1 Cod penal rap.1a art. 175 alin.1 lit."i" Cod penal.

S-a făcut aplicarea art. 71 rap.la art. 64 lit."a, b" Cod penal, cu privire la pedeapsa accesorie.

Potrivit art. 88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada de reținere și arestul preventiv de la 13 aprilie 2005, la 10 iunie 2005.

În baza art. 14, 346 Cod procedură penală rap.la art. 998, 1088 cod civil și art.106 din OUG. nr. 150/2002, inculpații au fost obligați în solidar, la plata către Clinica de Neurochirurgie CNa cheltuielilor de spitalizare în cuantum de 884,4087 lei pentru victima, pentru perioada de spitalizare 12-13 aprilie 2005, sumă ce va fi indexată cu dobânda legală calculată din prima zi următoare decesului (14 aprilie 2005) și până la data achitării, potrivit OG.nr. 9/2000, modificată prin Legea nr. 356/6 februarie 2002.

În baza art. 14, 346 Cod procedură penală rap.la art. 998 Cod civil, inculpații au fost obligați în solidar la plata despăgubirilor civile reprezentând cheltuieli de înmormântare a victimei, în cuantum de 3.000 lei și daunelor morale în cuantum de 5.000 lei către partea civilă, daunelor morale în cuantum de câte 25.000 lei în favoarea minorilor a, născută la 17 martie 1996 și, născut la 26 decembrie 2000, aflați în întreținerea mamei lor, reprezentanta legală a acestora (în total suma de 50.000 lei pentru ambii minori) unei rente globale în cuantum de câte 3.640 lei în favoarea fiecărui minor pentru perioada cuprinsă între data decesului victimei și data pronunțării prezentei sentințe (aprilie 2005- 10 august 2007),unei rente lunare în cuantum de câte 130 lei în favoarea fiecărui minor începând cu data pronunțării sentinței( 10 august 2007 ) și până la majoratul fiecărui minor.

S-a acordat apărătorilor din oficiu pentru inculpatul, onorariu în cuantum de câte 100 lei pentru avocat și avocat, sume ce se vor suporta din fondurile Ministerului Justiției.

În temeiul dispozițiilor art. 191 Cod procedură penală inculpatul a fost obligat la cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 660 lei și pe inculpatul la cheltuieli judiciare către stat în cuantum de 860 lei, sume care includ și onorariile avocaților din oficiu.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că în seara zilei de 11 aprilie 2005, inculpatul a mers la barul ""din cartierul al municipiului B, unde s-a întâlnit cu alți prieteni:, - și. Toți au consumat alcool, iar apoi, între victima și inculpatul a apărut o neînțelegere, aceștia certându-se. La ieșirea din bar, pe fondul discuțiilor anterioare și a împrejurării că victima era în stare de ebrietate, aceasta a aplicat o lovitură după cap inculpatului, care a lovit-o cu podul palmei pe victimă care a căzut la pământ și probabil a adormit în acel loc.

Cei doi inculpați și tinerii care-i însoțeau, respectiv, și s-au îndreptat spre casa martorului, unde au mai stat o perioadă de vorbă, apoi s-au hotărât să mai consume alcool, astfel că au hotărât ca după băutură să plece și - (zis" "), cu un scuter, restul celor din grup rămânând în fața casei martorului. După plecarea celor doi, inculpatul - a spus că merge să vadă ce face victima, plecând înspre barul "" de unde tocmai veniseră. Inculpatul - și au plecat în direcția opusă barului "", spre barul"La ". Ajungând în locul unde rămăsese căzut, inculpatul a văzut că acesta nu se află acolo. În timp ce inculpatul - și martorul se întorceau de la barul "La ",l-au întâlnit pe, care era în armat cu un par, a coborât de pe scuter și s-a deplasat spre victimă care a încercat să-l lovească cu parul, dar nu a reușit, deoarece inculpatul - s-a ferit. Victima a început să amenințe cu moartea pe și să fugă după acesta. In acel moment la locul incidentului a apărut și inculpatul, acesta văzând că după inculpatul fugea victima, înarmată cu un par, cu intenția de a-l lovi. Inculpatul l-a văzut pe inculpatul și i-a cerut ajutorul. a intervenit și a reușit să deposedeze victima de par, lovind-o pe la spate cu piciorul, iar după ce i-a luat parul, i-a aplicat o lovitură cu pumnul în față, victima a căzut la pământ. Atât inculpatul cât și inculpatul - au lovit victima, primul cu parul peste corp (la un moment dat parul rupându-se), cu pumnii și picioarele peste corp și față, iar cel de-al doilea cu pumnii și picioarele peste corp, în zona toracică și peste față și, la un moment dat, s-a urcat "călare" peste, prinzându-l de gulerul hainelor și l-a trântit cu capul de pământ. Apoi, cei doi au abandonat victima și s-au îndreptat spre casa lui, ajungând aproape concomitent acolo, inculpatul ajungând cu puțin înaintea lui -. După ce au ajuns în compania prietenilor lor (unde martorul, care conducea scuterul, ajunsese înainte), inculpatul a cerut să i se dea o brichetă pentru a vedea dacă are urme de sânge, la lumina acesteia cei de față văzând că acesta avea urme de sânge pe mâini, pe haine și pe pantofi. Acesta a relatat că l-au bătut pe. Si inculpatul avea urme de sânge pe mâini.

Potrivit concluziilor raportului de constatare medico-legală, moartea victimei (la data de 13 aprilie 2005) a fost violentă și s-a datorat hemoragiei, contuziei și dilacerării meningo-cerebrale cu hematom intraparenchimatos secundar de trunchi cerebral, în cadrul unui traumatism cranio-cerebral. Leziunile victimei, tanatogeneratoare, s-au putut produce prin loviri active repetate cu corpuri dure și posibil cădere, între leziuni și decesul acesteia existând legătură de cauzalitate directă.

In faza de urmărire penală, sora victimei, s-a constituit parte civilă cu suma de 3000 lei despăgubiri civile reprezentând cheltuieli de înmormântare a victimei și cu suma de 10.000 daune morale, în instanță (112 dosar urmărire penală și respectiv 29 dosar instanță).

În instanță s-au constituit părți civile și copiii victimei, a, născută la 17 martie 1996 și, născut la 26 decembrie 2000, prin reprezentanta lor legală, mama lor și respectiv avocatul cu suma de 50.000 lei, cu titlu de daune morale, totodată solicitându-se și obligarea inculpaților la plata unei rente lunare de întreținere pentru minori.

Sub acest aspect, s-a reținut că victima era tatăl minorilor sus-menționați, era divorțat de mama minorilor, în baza sentinței civile nr.3763/25 septembrie 2003, dată de Judecătoria Bistrița în dos.nr.3513/2003, prin care fusese obligat la plata unei pensii de întreținere în favoarea acestora, de câte 345.000 lei lunar (34,5 lei noi) până la majoratul minorilor, aceștia fiind încredințați spre creștere și educare mamei lor.

In faza de urmărire penală, s-a constituit parte civilă în cauză Casa de Asigurări de Sănătate a Județului C cu suma de 884,4087 lei (8.- lei vechi), reprezentând contravaloarea prestațiilor medico-sanitare acordate Spitalului Clinic Județean C Clinica de Neurochirurgie victimei. In drept s-au invocat dispozițiile art.14 și urm. Cod procedură penală, art.106 din OUG nr.150/2002 și art.998,999 și 1088 din Codul civil, solicitându-se ca, la suma sus-menționată, să se calculeze dobânda legală de întârziere, începând cu prima zi următoare externării și până la data achitării integrale a debitului.

Pe parcursul cercetării judecătorești s-a introdus în cauză, Clinica de Neurochirurgie C-N, date fiind modificările aduse nr.OUG150/2002, cu privire la titularul cheltuielilor de spitalizare.

Cu privire la fapta dedusă judecății, descrisă anterior, poziția inculpaților a fost oscilantă, pe parcursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești.

Inițial ambii inculpați, audiați de către procuror și judecător, în vederea luării măsurii arestării preventive, au recunoscut cu lux de amănunte împrejurarea că în seara incidentului (11/12 aprilie 2005) au exercitat violențe asupra victimei, împrejurările în care au ajuns să o lovească pe victimă, modalitatea în care au agresat victima. Ambii inculpați și-au modificat declarațiile cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, susținând că doar ar fi fost cel care ar fi lovit-o pe victimă. Ulterior, pe parcursul cercetării judecătorești, inculpatul a revenit la declarațiile anterioare, motivând intenția sa de a-l proteja pe prin prisma faptului că a fost prieten cu sora lui, aceasta și rudele ei insistând pentru ca inculpatul să declare că doar el este vinovat de fapta dedusă judecății, atunci când au vizitat inculpații în arest. Pentru modificarea declarațiilor inițiale cei doi inculpați au purtat discuții cât timp s-au aflat în arest, împrejurare care rezultă din probele administrate, aceștia înțelegându-se pentru "a-l scăpa" pe.

Declarațiile inițiale ale inculpaților și cele date pe parcursul cercetării judecătorești de către inculpatul s-au coroborat cu probele administrate în cauză, respectiv declarațiile martorilor care au însoțit inculpații în seara incidentului:, (45-46,86 -88 și 145-146, cu ocazia confruntării acestor martori). Eventualele diferențe (inadvertențe) între declarațiile acestora sunt nesemnificative, justificate de modul în care fiecare a perceput evenimentele, de atenția acordată acestora, memorie, etc. Martorul, care a fost coleg de cameră cu inculpatul a declarat că între cei doi inculpați s-au purtat discuții pe durata arestului, inculpatul promițându-i celuilalt inculpat că-i va trimite pachet la Penitenciar și că-i va angaja avocat, în cazul în care va fi eliberat. Totodată, acest martor a relatat că inculpatul avea sânge pe haine și încălțăminte când a fost arestat, că i-a povestit că ar fi fost constrâns să declare inițial că ar fi fost vinovat de moartea victimei, dar nu a văzut urme de lovituri pe corpul acestuia și nici leziuni din care să rezulte că acestuia i-ar fi fost strânse degetele cu ușa, așa cum susținea. Același martor a relatat ceea ce-i relatase inculpatul despre incident, el deducând din această relatare că ar fi aplicat lovituri victimei, lovituri care, potrivit susținerilor sale, nu au fost de natură să conducă la moartea victimei. Martorul (196 și rum.), deținut o perioadă în cameră cu inculpatul -, chiar ulterior incidentului dedus judecății, a declarat că acesta s-a că a "zdrobit creierul victimei și că a sărit cu picioarele pe capul acesteia". Acesta a menționat și că încălțămintea lui era murdară cu sânge, inculpatul precizând proveniența sângelui-de la capul victimei. Același martor a mai declarat că nu a văzut urme de lovituri pe corpul lui și nici nu i s-a plâns că ar fi fost agresat pentru a declara într-un anumit fel, că între cei doi inculpați s-au purtat discuții pentru ca să declare că doar el a comis fapta, asigurându-i astfel scăparea inculpatului.

Prin prisma acestor declarații, s-au apreciat irelevante declarațiile unor martori, deținuți, colegi de cameră cu inculpatul, care au relatat doar aspecte despre care au luat cunoștință din spusele inculpatului (, - că recunoașterea inițială s-a datorat constrângerii exercitate de organele de poliție asupra inculpatului, că acesta nu a lovit victima sau că i-ar fi aplicat lovituri ce nu au fost de natură a conduce la decesul ei) și care nu se coroborează cu probațiunea administrată în cauză.

S-a reținut că atât din declarațiile date de către colegii de cameră ai inculpaților, cât și din adresa B- N (161-164) se confirmă susținerile inculpatului în sensul că cei doi inculpați s-au înțeles pentru a-l scăpa de pedeapsă pe inculpatul, mai ales că inculpatul, prieten cu sora inculpatului, a fost vizitat la arest de a, la 1.06.2005, cu o zi anterior datei când acesta a modificat declarațiile anterioare, susținând că ar fi comis fapta singur.

Pe de altă parte, declarația dată de la instanță nu s-a coroborat cu nici o altă probă testimonială, în această declarație acesta susținând că nu a lovit deloc victima, doar a împins-o la ieșirea din bar. Nu au fost primite susținerile acestuia că ar fi fost bătut și constrâns de organele de poliție să declare într-un anume fel, care să-l inculpe, câtă vreme nici unul din martorii audiați (colegi de celulă cu el) nu ar fi menționat că ar fi văzut vreo urmă de violență asupra inculpatului sau că inculpatul le-ar fi arătat vreo urmă de violență pe corpul său. Pe de altă parte, inculpatul a fost audiat și de către judecător, cu ocazia soluționării propunerii de arestare preventivă, ocazie cu care a recunoscut săvârșirea faptei, deși dacă s-ar fi făcut presiuni fizice sau psihice asupra sa, acesta avea posibilitatea să relateze judecătorului care a dispus arestarea sa acest aspect.

Pe de altă parte, în afara martorilor care au însoțit inculpații în seara incidentului și a celor care au stat în celulă cu inculpatul, ulterior reținerii sale, care au declarat că hainele și încălțămintea inculpatului prezentau urme de sânge și martorele și au relatat că, ulterior incidentului, au văzut că hainele acestuia erau pătate cu sânge. Ori, în ipoteza susținută de către inculpatul, în care doar ar fi împins victima, nu ar fi avut cum să se păteze de sânge pe îmbrăcăminte și încălțăminte.

S-a reținut că în cauză s-a administrat o vastă probațiune testimonială, audiindu-se toți martorii propuși de către inculpatul, după extinderea procesului penal cu privire la acesta pentru fapta dedusă judecății, la data de 10 ianuarie 2007 inculpatul, prin apărător ales, indicând toate probele de care a înțeles să se servească și menționând expres că nu dorește confruntarea cu nici o parte sau martor.

Instanța a apreciat, în baza probelor administrate, că s-a făcut cu certitudine, dovada contribuției inculpatului la agresiunea exercitată asupra victimei, agresiune care a condus la moartea acesteia.

Fapta inculpatului de a aplica lovituri cu parul, pumnii și picioarele victimei, la data de 11/12 aprilie 2005, lovituri care au cauzat leziuni ce au condus la decesul acesteia, la data de 13 aprilie 2007, întrunește elementele infracțiunii de omor calificat, prev.de art.174 alin.1 Cod penal, raportat la art.175 alin.1 lit.i Cod penal.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, s-a ținut seama de criteriile prevăzute de art.72 Cod penal, respectiv de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită, de gradul de pericol social al infracțiunii săvârșite, de împrejurarea că inculpatul nu are antecedente penale, că a recunoscut fapta comisă, pe care o regretă sincer, că prezintă o "întârziere mintală ușoară", potrivit certificatului de expertiză și orientare școlară (38). S-a ținut seama și de concluziile expertizei psihiatrice efectuate în cauză de Institutul " Minovici" B, potrivit cărora inculpatul prezintă tulburări de personalitate de tip instabil impulsiv, are capacitatea de apreciere a conținutului și consecințelor faptelor sale, având discernământul păstrat pentru fapta pentru care este cercetat.

In temeiul celor sus-menționate s-au reținut în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante judiciare prev.de art.74 lit.a și c Cod penal (conduita bună a infractorului înaintea săvârșirii infracțiunii și respectiv, atitudinea sa după săvârșirea infracțiunii).

In baza textelor de lege mai sus arătate, a criteriilor generale de individualizare a pedepselor, tribunalul a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 12 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art.64 lit.a,b Cod penal pentru o perioadă de 5 ani, făcând și aplicarea art. 74 lit.a,c Cod penal și art. 76 alin.1 lit.a Cod penal, precum și a disp.art.71 rap.la art.64 lit.a și b Cod penal, referitoare la pedeapsa accesorie.

Conform art.350 Cod procedură penală și art.88 Cod penal, instanța a menținut starea de arest a inculpatului și a dedus din pedeapsa aplicată perioada de reținere și arestul preventiv, de la 13 aprilie 2005, la zi.

S-a reținut că fapta inculpatului - de a aplica victimei, la data de 11/12 aprilie 2005, lovituri cu pumnii și picioarele peste corp, zona toracică și peste față și de aot rânti cu capul de pământ, cauzându-i leziuni ce au condus, ulterior, la decesul acesteia, la data de 13 aprilie 2005, astfel cum aceasta a fost reținută mai sus, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat, prev.și ped.de art.174 a1.1 Cod penal, rap.la art.175 alin.1 lit.i Cod penal.

La individualizarea pedepsei aplicate acestuia s-a ținut seama de criteriile generale de individualizare a pedepsei aplicate, respectiv de limitele prevăzute de textul de lege pentru infracțiunea săvârșită, de gradul de pericol social al faptei, împrejurările comiterii acesteia, de atitudinea avută de inculpat ulterior comiterii faptei deduse judecății, de nerecunoaștere a acesteia, precum și de împrejurarea că nu are antecedente penale. Conduita bună a inculpatului anterior săvârșirii faptei deduse judecății a fost avută în vedere la cuantumul pedepsei aplicate (minimul special prevăzut de lege), nefiind reținută însă, ca o circumstanță atenuantă judiciară, de către instanță.

In baza textelor de lege care incriminează fapta săvârșită de către inculpatul, s-a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa de 15 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art.64 lit.a,b Cod penal pentru o perioadă de 5 ani.

Totodată, s-a făcut aplicarea dispozițiilor art.71 rap.la art.64 lit.a,b Cod penal, cu privire la pedeapsa accesorie.

In temeiul dispozițiilor art.88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada de reținere și arest preventiv a inculpatului, de la 13 aprilie 2005, la 10 iunie 2005.

In latura civilă a cauzei, în temeiul dispozițiilor art.14, 346 Cod procedură penală, rap.la art.998,1088 Cod civil și art.106 din OUG nr.150/2002, modificată prin art.313 din Legea nr.95/2006 și OUG nr.72/2006, s-a dispus obligarea, în solidar, a inculpaților, la plata către Clinica de Neurochirurgie CNa cheltuielilor de spitalizare pentru victima, pentru perioada 12-13 aprilie 2005, în cuantum de 884,4087 lei, sumă care se va indexa cu dobânda legală calculată din prima zi următoare decesului ( 14 aprilie 2005) și până la data achitării acesteia, în baza nr.OG9/2000, modificată prin Legea nr.356/6 februarie 2002.

In temeiul dispozițiilor art.14,346 Cod procedură penală rap.la art.998 Cod civil, prejudiciul constând în cheltuielile legate de înmormântarea victimei au fost acoperite de cei doi inculpați, deoarece partea civilă ce a solicitat acoperirea acestora,sora victimei, numita, a făcut dovada efectuării lor. In plus, s-a apreciat că aceste cheltuieli nu depășesc cheltuielile normale, necesitate de un astfel de eveniment, raportat la religia victimei, starea și condiția acestuia, obiceiul locului, acestea impunându-se a se acorda, deoarece între ele și infracțiune există o legătură cauzală.

In temeiul acelorași dispoziții legale, s-a apreciat ca întemeiată cererea formulată de sora victimei, referitoare la daunele morale, în cuantum de 5.000 lei, acestea reprezentând despăgubirile acordate pentru a compensa suferința pricinuită de moartea victimei, prin lezarea sentimentului de afecțiune dintre partea civilă și defunct, între victimă și partea civilă existând o legătură afectivă strânsă, dovedită și prin împrejurarea că aceasta a fost cea care s-a ocupat de înmormântarea și pomenirea victimei, de întreținerea și îngrijirea minorilor acesteia.

S-a găsit, totodată, întemeiată cererea părților civile a și cu privire la daunele morale ce s-au solicitat de aceștia, prin reprezentantul lor, în cuantum de câte 25.000 lei, aceste despăgubiri morale impunându-se pentru a suferința pricinuită prin moartea victimei, care era tatăl lor și de care-i lega puternice sentimente de afecțiune, sentimente de care aceștia vor fi frustrați pe tot restul vieții lor.

Ținându-se seama și de împrejurarea că victima presta o întreținere periodică minorilor, constând în pensia de întreținere la care acesta fusese obligat prin sentință civilă, în cuantum de câte 34,5 lei pentru fiecare minor, în temeiul acelorași dispoziții legale, sus-menționate și al principiului acoperirii integrale a prejudiciului suferit de părțile civile minore, s-a dispus, obligarea, în solidar, a celor doi inculpați la plata unei rente globale în cuantum de câte 3.640 lei în favoarea fiecărui minor, pentru perioada cuprinsă între data decesului victimei și data pronunțării sentinței (aprilie 2005 -10 august 2007) și în continuare, a unei rente lunare în cuantum de câte 130 lei în favoarea fiecăruia, începând cu data pronunțării sentinței, 10 august 2007 și până la majoratul fiecăruia.

La stabilirea acestui cuantum al rentei lunare, s-a ținut seama de împrejurarea că victima putea contribui material la întreținerea minorilor, el puțin la nivelul venitului minim pe economia națională, venit care, la data pronunțării sentinței era de 390 lei.

In baza art.189 Cod procedură penală, s-au acordat apărătorilor din oficiu pentru inculpatul,a vocații și, onorariile în cuantum de câte 100 lei, ce s-au suportat din fondurile Ministerului d e Justiție.

Ținând seama de dispozițiile sentinței, prin care s-a dispus condamnarea inculpaților, în baza dispozițiilor art.191 Cod procedură penală, inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel în termenul legal inculpații și.

În motivarea apelului inculpatului se arată că nu i s-a oferit posibilitatea de a se apăra suficient, astfel că după punerea în mișcare a acțiunii penale acesta a propus audierea unor martori și a solicitat reaudierea celorlalți martori în prezența apărătorului însă nu a avut ocazia de a le adresa întrebări acestora.

Pe de altă parte declarația inculpatului nu se coroborează cu cele ale martorilor care sunt contradictorii, astfel că există un dubiu al vinovăției inculpatului, care trebuie să profite acestuia.

Ca atare solicită admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și în consecință trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, iar în subsidiar achitarea sa în baza art.10 lit.c proc.pen. iar referitor la soluționarea laturii civile a cauzei solicită exonerarea sa de la plata despăgubirilor civile.

În motivarea apelului inculpatului se arată că acesta prezintă tulburări de personalitate, însă a colaborat cu organele de urmărire penală, iar atitudinea sa oscilantă a fost datorată promisiunilor primite din partea familiei inculpatului în sensul că aceasta va efectua demersuri pentru punerea sa în libertate.

Pe de altă parte, acțiunea inculpatului a fost o reacție de apărare a acestuia la atacul victimei astfel că s-ar impune reținerea dispozițiilor art.73 lit.b pen. precum și circumstanțele atenuante prev. de art.74 lit.a pen. deoarece inculpatul este la prima confruntare cu legea penală, a recunoscut și regretat fapta sa s-a obligat să achite despăgubirile civile.

Ca atare solicită admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și în consecință reducerea cuantumului pedepsei aplicate.

Prin decizia penală nr.156/A din 25 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, n baza art. 379 pct.1 lit.b Cod procedură penală, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpații domiciliat în comuna nr. 5. județul H și (fiul lui și al lui, născut la 28 aprilie 1986), arestat și deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva sentinței penale nr. 170 din 10 august 2007 Tribunalului Bistrița N.

În baza art. 383 alin.11Cod procedură penală, a fost menținută măsura arestării inculpatului.

In baza art. 88 Cod Penal s-a dedus din pedepsele aplicate inculpaților timpul reținerii și arestării preventive, începând cu data de 13.04.2005 și până la zi, pentru inculpatul și începând cu data de 13.04.2005 până la data de 10.06.2005, pentru inculpatul.

In baza art. 189 Cod procedură penală s-a stabilit în favoarea Baroului de Avocați C-N suma de câte 100 lei onorariu pentru apărător din oficiu pentru fiecare inculpat, ce fost avansat de la fondul Ministerului Justiției.

In baza art. 193 Cod procedură penală a fost obligat fiecare inculpat să plătească suma de câte 200 lei fiecare cheltuieli judiciare, către partea civilă, domiciliată în B, Cartier nr. 128 județul

In baza art. 192 alin.2 Cod procedură penală a fost obligat fiecare inculpat să plătească în favoarea statului suma de câte 250 lei fiecare, cheltuieli judiciare, din care suma de câte 100 lei reprezentând onorariu avocațial.

Pentru a hotărî astfel instanța a reținut următoarele:

Instanța de fond ca urmare a administrării unor probe utile, pertinente și concludente respectiv procesul verbal de cercetare la fața locului și planșa foto (4-13), raportul de constatare medico-legală și foile de observație clinică (14-70), declarațiile date în cursul urmăririi penale de către (73-76,.140 și 143) declarațiile date în cursul urmăririi penale de către inculpatul (79-83, f-141 și 144), declarațiile martorilor (85), (88) (95 și 100), (102-104,) iu (107) (110), declarația persoanei vătămate (112), procesul verbal de confruntare între martorii și (105), declarațiile inculpatului și, date cu ocazia soluționării propunerii de arestare preventivă a acestora (5-6 dos.nr.2000/P/2005 al Tribunalului Bistrița N ), sentința civilă nr.3763/25 septembrie 2003 (22-23), certificatele de naștere ale minorilor -a și (24,25), declarațiile date pe parcursul cercetării judecătorești de către inculpatul (27,143-144 și 383-385), declarațiile date pe parcursul cercetării judecătorești de către inculpatul (47-48,.171, 305), certificatul de expertiză și orientare școlară cu privire la (38), declarațiile martorilor (86), (89), iu (102-103), (104), (120), (123), (125), (138), (11), procesul verbal de confruntare dintre martorii și (145), (193), G (195), (196 și urm.), (230), (358), (360), (362), constituirea de parte civilă pentru copiii (minorii) victimei (39), răspunsul IPJ BN( 161) și concluziile expertizei psihiatrice efectuate cu privire la inculpatul de către Institutul " Minovici" B, a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea, de altfel reconfirmată și cu ocazia audierii inculpaților cu ocazia judecării apelului (35), iar încadrările juridice ale faptei, se circumscriu elementelor constitutive ale infracțiunii de omor prev. de art.174/175 lit.c pen.

Astfel în esență în noaptea de 11/12 aprilie 2005 inculpatul i-a aplicat lovituri cu parul, pumnii și picioarele victimei, iar inculpatul cu aceeași ocazie și aceleiași victime i-a aplicat lovituri cu pumnii și picioarele peste corp, zone toracică și peste față și a trântit-o cu capul de pământ. Aceste lovituri aplicate de către ambii inculpați au condus ulterior la data de 13.04.2005 la decesul victimei.

La data de 28 iunie 2006 s-a solicitat de către procuror - extinderea procesului penal în baza art.337 alin.1 proc.pen. față de inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prev. de art.174, 175 lit.i penal, iar în urma admiterii cererii de către instanță, procurorul a declarat că pune în mișcare acțiunea penală față de inculpatul pentru infracțiunea de omor calificat, prev. și ped. de art.174, 175 lit.i pen. acordându-se ulterior termen pentru a fi citat în calitate de inculpat, precum și desemnarea unui apărător din oficiu.

La data de 19.07.2006 inculpatul a formulat o cerere de amânare a cauzei în vederea angajării unui apărător ales (245 dos.inst.de fond), ulterior la termenul de judecată din 20.06.2006, inculpatul s-a prezentat în fața instanței de fond asistat de apărătorul ales (264-265) ulterior la termenul de judecată din 4 oct.2006 inculpatul nu s-a prezentat.

La termenul din 08.11.2006 la solicitarea apărătorului ales instanța i-a acordat un nou termen de judecată inculpatului în vederea pregătirii apărării, la următorul termen acesta lipsind din motive medicale.

Așa cum rezultă din practicaua sentinței din 10 ian. 2007, după audierea inculpatului, apărătorul ales solicitat audierea martorilor, a și, nu s-a opus efectuării expertizei medico-legale psihiatrice a inculpatului și a menționat expres că nu dorește confruntarea cu nici o parte sau martor.

Probele au fost încuviințate, iar la termenul de judecată următor la care a lipsita inculpatul prevalându-se de motive medicale ulterior a și depus acte medicale în acest sens, apărătorul ales al acestuia a fost prezent la toate termenele de judecată la care au fost administrate probele solicitate chiar de către acesta.

În acest context este evident că dreptul la apărare al inculpatului a fost respectat și nu se impune trimiterea cauzei spre rejudecare pentru acest motiv.

În mod corect instanța de fond în urma unui vast probatoriu administrat a stabilit cu certitudine contribuția inculpatului la agresiunea exercitată asupra victimei care a condus la moartea acesteia, astfel o soluție de achitare a inculpatului în baza art.10 lit.c proc.pen. este exclusă.

Este relevantă și declarația inculpatului precum și a colegilor de cameră deținuți ai inculpaților (161-164) care relevă o înțelegere intervenită între cei doi inculpați, în sensul că inculpatul să declare că ar fi singurul autor al faptei în schimbul ajutorului oferit de către inculpatul ce ar fi constat în trimiterea de pachete la Penitenciar, angajarea unui avocat și liberarea pe cauțiune a acestuia.

Cu ocazia individualizării pedepsei aplicate inculpaților au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art.72 pen. adică gradul de pericol social al faptei, modul concret de săvârșire al acesteia, precum și persoana inculpaților, astfel că pedepsele aplicate au fost just dozate și nu se impun a fi reduse.

Numai absența antecedentelor penale ale inculpatului nu constituie un element determinant și suficient pentru a se reevalua cuantumul pedepsei, în contextul în care acesta a avut o poziție oscilantă în ceea ce privește modul de săvârșire a faptei și nici nu a depus diligențe pentru recuperarea măcar parțială a prejudiciului cauzat și ca atare nu se impune reducerea pedepsei aplicate ca urmare a valorificării circumstanțelor atenuante prev. de art.74 penal.

Este nefondată și solicitarea apărătorului inculpatului de a reține dispozițiile art.73 lit.b pen. datorită stării de ebrietate. Analiza acestui text determină concluzia că pentru atenuarea răspunderii penale în condițiile unei apărări legitime depășite este necesar a se dovedi, sub aspect obiectiv, că inculpatul a săvârșit fapta în afara limitelor unei apărări proporționale cu gravitatea pericolului și împrejurările în care s-a produs atacul material direct și injust venit din partea victimei.

În speță, condițiile referitoare la starea de provocare nu sunt întrunite prin prisma acestui text legal.

Reintegrarea socială a inculpaților poate fi realizată numai prin privare de libertate raportat la natura și gravitatea infracțiunii, astfel că executarea pedepselor în regim de detenție este oportună așa cum în mod corect a apreciat și instanța de fond.

Latura civilă a cauzei a fost soluționată în concordanță cu probele administrate în cauză și stabilindu-se vinovăția inculpaților, evident că s-a impus și obligarea acestora în solidar la plata despăgubirilor civile.

Ca atare, Curtea în baza art.379 pct.1 lit.b proc.pen. a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpații și împotriva sentinței penale nr.170/ 10.08.2007 a Tribunalului Bistrița -

În baza art.383 alin.11proc.pen. a menținut măsura arestării inculpatului.

În baza art.88 proc.pen. a dedus din pedepsele aplicate inculpaților, timpul reținerii și arestării preventive începând cu data de 13.04.2005 și până la zi pentru inculpatul și începând cu data de 13.04.2005 până la data de 10.06.2005 pentru inculpatul.

În baza art.189 proc,pen. s-a stabilit în favoarea Baroului de avocați C suma de câte 100 lei onorariu pentru apărător din oficiu ce a fost avansat de la fondul Ministerului Justiției.

În baza art.193 proc.pen. a obligat pe fiecare inculpat să plătească suma de câte 200 lei fiecare cheltuieli judiciare către partea civilă.

În baza art.192 alin.2 a obligat pe fiecare inculpat să plătească în favoarea statului suma de câte 250 lei fiecare cheltuieli judiciare din care suma de câte 100 lei reprezentând onorariu avocațial.

La data de 3.12.2007, inculpatul a depus la Tribunalul Bistrița N un înscris intitulat "apel peste termen", în care a arătat că în mod greșit a fost condamnat în această cauză și a solicitat rejudecarea cauzei.

În ședința publică din data de 14.01.2008, inculpatul, prezent în fața Curții, a învederat faptul că, prin înscrisul depus la dosar intenționează să atace decizia prin care i-a fost respins în mod nejustificat apelul, dorind astfel să urmeze toate cele trei grade de jurisdicție.

Față de cele ce preced, având în vedere că, potrivit art.29 pct.2 lit.b p Cod Penal, competența privind judecarea recursului revine Înaltei Curți de Casație și Justiție, va scoate cauza de pe rol și o va trimite instanței competente.

Cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

Va stabili onorariu apărător din oficiu ce se va avansa din în favoarea av..

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Scoate de pe rol cauza având ca obiect recursul inculpatului, în prezent deținut la Penitenciarul Gherla, fiul lui și, născut la data de 19.03.1985, împotriva deciziei penale nr. 156/A/2007 a Curții de Apel Cluj și o trimite spre competentă soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Stabilește onorariu apărător din oficiu ce se va avansa din în favoarea av..

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 14.01.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER

- - - - - -

Red./

5 ex./17.01.2008

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR-

CĂTRE,

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

Alăturat vă înaintăm dosarul mai sus menționat cuprinzând recursul declarat de către inculpatul împotriva deciziei penale nr.156/A/2007 a Curții de Apel Cluj pronunțată în dosar nr-, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de omor, faptă prev.și ped.de art.174, 175 lit.i penal, întrucât prin decizia penală nr.3/A/2008 s-a dispus coaterea cauzei de pe rol și trimiterea spre competentă soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Facem precizarea că dosarul cauzei conține un nr. de 13 file la care sunt atașate dosarele - a Tribunalului Bistrița N ( 490 file ), - a Curții de Apel Cluj ( 52 file ), 158/P/2005 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița N 147 file ) și 2000/2005 a Tribunalului Bistrița N ( 19 file ).

C N la 22 ianuarie 2008

Grefier

Președinte:Monica Rodina
Judecători:Monica Rodina, Livia Mango

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 3/2008. Curtea de Apel Cluj