Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 48/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 48/
Ședința publică din data de 04 Iunie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Minodora Rusu judecător
JUDECĂTOR 2: Dumitru Diaconu
Grefier: -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin
- procuror
S-a luat în examinare, pentru soluționare, apelul declarat de revizuientul, deținut în Penitenciarul Colibași, împotriva sentinței penale numărul 50/F din data de 22.04.2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - secția penală, în dosarul nr-.
S-a procedat la înregistrarea cauzei cu mijloace tehnice, potrivit art.304 alin.1 cod procedură penală.
a apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns apelantul - revizuient, în stare de detenție, asistat de avocat din oficiu în baza împuternicirii avocațiale nr.2188/01.06.2009 emisă de Baroul Argeș.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Potrivit art.172 alin.7 Cod procedură penală, s-a încuviințat
apărătorului apelantului-revizuient să ia legătura cu acesta.
Avocat, pentru apelantul - revizuient și reprezentantul parchetului, având pe rând cuvântul, arată că nu au cereri prealabile de formulat acordării cuvântului asupra apelului.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, curtea apreciază apelul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Avocat, pentru apelantul - revizuient, solicită admiterea apelului, desființarea sentinței penale pronunțată de instanța de fond, ca fiind nelegală și netemeinică, iar pe fond admiterea cererii și revizuirea sentinței penale 18 din 09.02.2004, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul numărul 1254/2003, apreciind că sunt îndeplinite dispozițiile art.394 Cod procedură penală.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, pune concluzii de respingere a apelului declarat de revizuientul G, ca nefondat și de menținere a sentinței penale pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică, apreciind că nu sunt îndeplinite dispozițiile art.394 Cod procedură penală, cu obligarea apelantului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Apelantul - revizuient G, având ultimul cuvânt potrivit dispozițiilor art.377 alin.ultim Cod procedură penală, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat și susținut în ședință de apărătorul desemnat din oficiu.
CURTEA:
Asupra apelului penal de față:
Prin sentința penală nr.50/F din 22 aprilie 2009 a Tribunalului Vâlceaa fost respinsă cererea de revizuire a sentinței penale nr.18/09.02.2004 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, formulată de revizuientul-condamnat
S-a reținut că motivele pentru care s-a solicitat revizuirea sentinței sus-menționate, mai precis declarațiile mincinoase ale martorilor și lipsa revizuientului de la cercetarea la fața locului, nu se încadrează în dispozițiile art.394 alin.1 lit.b din Codul d e procedură penală.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel condamnatul-revizuient, arătând că, în mod greșit, a fost respinsă cererea.
Apelul este nefondat pentru motivele ce vor fi expuse:
Potrivit prevederilor art.394 alin.1 lit.b Cod procedură penală, revizuirea poate fi cerută când un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere.
În primul rând, este inadmisibil în această procedură să se obțină practic o prelungire a probatoriului pentru fapte sau împrejurări deja cunoscute și verificate de instanțele jurisdicției ordinare.
Astfel, prin promovarea cererii de revizuire nu mai pot fi reaudiați martorii solicitați de revizuient și nu se mai poate realiza o confruntare între aceștia și apelantul în cauză sau o reconstituire la fața locului, câtă vreme nu s-au solicitat aceste probe pe parcursul cercetării judecătorești și ele nu se înscriu în dispozițiile art.394 Cod procedură penală.
În privința caracterului mincinos al depoziției martorilor G, și, în mod corect cererea de revizuire a fost respinsă, în condițiile în care această împrejurare nu a fost dovedită printr-o hotărâre judecătorească definitivă sau o ordonanță a procurorului care să constate săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă.
În condițiile reținute, față de dispozițiile art.394 lit.b Cod procedură penală, apelul va fi respins ca nefondat, iar în baza art.192 Cod procedură penală va fi obligat apelantul la 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu se avansează din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de revizuientul G, deținut în Penitenciarul Colibași, împotriva sentinței penale nr.50/F din 22 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția Penală, în dosarul nr-.
Obligă pe apelant la 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu se avansează din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi 4 iunie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Penală și pentru cauze cu Minori și de Familie.
, dr.
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./12.06.2009
Jud.fond:
Președinte:Elena Minodora RusuJudecători:Elena Minodora Rusu, Dumitru Diaconu