Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 51/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR.51 /

Ședința publică din data de 30.04.2009

PREȘEDINTE: Ion Dincă Udecător Codrina Iosana Martin

-: - - -

GREFIER: - -

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA este reprezentat de procuror.

Pe rol se află judecarea apelului formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, împotriva sentinței penale nr.351 din 05.11.2008, pronunțată de Tribunalul Arad, în dosar nr-.

La apelul nominal se prezintă avocat din oficiu din cadrul Baroului T pentru inculpatul intimat lipsă, lipsind și partea vătămată intimată

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța constată neexecutat mandatul de aducere privind pe inculpatul intimat pentru a fi ascultat așa cum rezultă din procesul verbal întocmit de Poliția.

Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea cauzei.

Procurorul dezvoltă oral motivele de apel formulate în scris, apreciind că sentința penală este netemeinică și dată cu încălcarea legii. Arată că în mod greșit prima instanță a reținut în beneficiul inculpatului circumstanțele atenuante prevăzute de art. 73 lit.b și 74 lit.a Cod procedură penală, câtă vreme, pe de o parte, atitudinea inculpatului nu a fost determinată de provocarea victimei ci de reacția nervoasă a acestuia, la încercarea părții vătămate de a-i bloca agresiunea orientată împotriva unei persoane, iar cuantumul pedepsei și modalitatea de executare a acesteia, suspendarea ei sub supraveghere, nu sunt de natură a realiza scopurile definite de art. 52 Cod penal, respectiv reeducarea inculpatului și prevenirea de noi infracțiuni. Pentru aceste motive solicită admiterea apelului, înlăturarea prevederilor art. 73 lit.b, 74 lit. a Cod procedură penală, iar pedeapsa să fie majorată.

Avocatul din oficiu al inculpatului solicită respingerea apelului și menținerea soluției dată de instanța de fond, care în mod corect la aplicarea pedepsei a ținut cont de criteriile generale de individualizare a pedepsei, persoana inculpatului, modalitatea de comitere a acesteia, aplicând în mod corect și prevederile art. 74 lit.a Cod penal.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei penale constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 351 din 5.11. 2008, pronunțată de Tribunalul Arad, în dosar nr-, în baza art. 20 Cod penal rap. la art. 175 lit. i Cod penal și art. 174 Cod penal, cu aplic. art. 73 lit. b, art. 74 lit. a și art. 76 lit. b Cod penal a condamnat pe inculpatul, fiul al lui, născut la 06.02.1987 în A,. în com., sat nr. 178, jud. A, CNP -, la:

- 4 (patru) ani închisoare pentru tentativă de omor.

În baza art. 71 Cod penal interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b Cod penal exceptând dreptul de a alege.

În baza art. 861și art. 862Cod penal a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate, stabilind un termen de încercare de 6 ani și a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864Cod penal privitor la revocarea suspendării.

În temeiul art. 863Cod penal, pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Arad;

b) să anunțe în prealabil, orice schimbare de reședință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

A obligat inculpatul la plata sumei de 7.312,65 lei cheltuieli de spitalizare către Spitalul Clinic Județean

A constatat că partea vătămată G nu a formulat pretenții civile în cauză.

A obligat inculpatul la plata sumei de 1.400 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această sentință penală, instanța de fond a reținut următoarele: prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad nr. 252/P/2007, înregistrat la 01 aprilie 2008, fost trimis în judecată inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat - prev. de art. 20 rap. la art. 174-175 lit. Cod penal.

Prin rechizitoriu s-au reținut următoarele:

În ziua de 05.04.2007, în jurul orelor 21,00, în fața alimentarei din loc., com., jud. A, pe trotuar stăteau și consumau bere, partea vătămată G împreună cu martorii și. La un moment dat, din direcția locuinței sale a apărut inculpatul, care avea în mână două sticle de bere goale. În trecere pe lângă grupul celor trei, din greșeală, partea vătămată Gaf ost atins cu una dintre sticle în zona cotului mâinii, motiv pentru ce l-a determinat pe acesta să-l întrebe pe inculpat dacă sticlele ce le purta "aveau curent". s-a scuzat față de, arătând că a fost doar o neatenție. În acest context, (care se afla în stare de ebrietate) i s-a adresat inculpatului cu expresia "lasă măi țigane că îți eu curentul din cap." Inculpatul nu i-a răspuns deși îl înjura în continuare. .-se și ieșind din alimentara, a continuat să-l înjure pe inculpat, acesta răspunzându-i doar când a trecut împreună cu fratele său - - prin dreptul grupului, replicându-i "lasă că o să vedem cui îi scoți tu curentul din cap."

După aproximativ 3-4 minute, s-a întors cu o în mână. Știind că acesta s-a întors cu bâta pentru a-l lovi pe, partea vătămată G s-a deplasat în direcția inculpatului pentru a-l calma și a-l determina să nu ajungă până la acesta. L-a apucat de haine pe inculpat și a reușit să-l rețină până când acesta s-a răsucit și a scăpat din prinsoare. Ceilalți martori printre care și, se aflau la o distanță de 20 metri, dar a văzut când l-a prins din nou de haine pe inculpat pentru a-l trage înapoi.

Enervat, inculpatul s-a întors cu fața înspre partea vătămată și i-a aplicat mai multe lovituri în regiunea capului și a corpului.

La fața locului au ajuns fratele inculpatului, numitul și mama inculpatului -, care au reușit să îl dezarmeze pe inculpat de și să-l ducă la domiciliu.

Partea vătămată a fost transportată la spital și internată în stare de comă.

Din concluziile raportului de constatare medico-legală, întocmit de Serviciul Județean de Medicină Legală A, se reține că, leziunile suferite de partea vătămată au putut fi produse prin lovire cu și de corpuri dure și necesită 28-30 de zile îngrijiri medicale, iar viața numitului a fost pusă în primejdie. Totodată, se arată că în urma leziunilor suferite, a fost necesară extirparea splinei, printr-o intervenție chirurgicală.

Audiat fiind în fața organelor de cercetare inculpatul a recunoscut în esență săvârșirea faptei, arătând că a lovit-o pe partea vătămată doar în momentul când aceasta a ridicat mâna la el, fiind convins că avea un cuțit în mână.

Din probele administrate în cauză și anume, declarația inculpatului, declarațiile martorilor, constituirea de partea civilă Spitalului Clinic Județean A, raportul de evaluare a inculpatului, coroborate cu probațiunea administrată în faza de urmărire penală, respectiv: plângerea părții vătămate, declarația inculpatului, raport de constatare medico-legală, declarațiile martorilor, instanța a reținut că starea de fapt descrisă în rechizitoriu corespunde realității, iar inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa, pentru cele ce vor fi expuse în continuare.

Astfel, în seara zilei de 05.04.2007, inculpatul s-a deplasat la alimentara din localitatea pentru a cumpăra bere, având asupra sa niște sticle de bere pe care voia să le dea la schimb. În fața localului se aflau mai mulți cetățeni din localitate, consumând băuturi alcoolice, printre aceștia aflându-se partea vătămată, și. Trecând pe lângă grupul acestora din urmă, între inculpat și numitul s-a declanșat o discuție neprincipială, soldată cu jignirea inculpatului de către consăteanul său și adresarea de injurii. Aflându-se într- stare tensionată, inculpatul a părăsit zona alimentarei, deplasându-se înspre locuința sa (aflată în apropierea localului), dar, după o scurtă perioadă de timp (aproximativ 5 minute) s-a reîntors înarmat cu o. Apropiindu-se de grupul persoanelor aflate în fața alimentarei, și fiind evidentă intenția sa de a se răfui cu, partea vătămată s-a deplasat în întâmpinarea inculpatului, cu intenția de a-l împiedica să ajungă la acesta.

Prin urmare, partea vătămată a încercat să-l imobilizeze pe inculpat, prinzându-l de haine, după care, inculpatul prin smucire, a reușit să se elibereze, dar partea vătămată l-a prins din nou, trăgându-l înapoi; văzând aceasta, inculpatul s-a enervat și, cu bâta ce o avea asupra sa, i-a aplicat mai multe lovituri părții vătămate, în zona capului și corpului; în urma loviturilor primite, partea vătămată a căzut, iar inculpatul a încetat agresiunea și ca urmare a intervenției fratelui său, sosit în grabă la locul incidentului.

Din raportul medico-legal întocmit în cauză rezultă că partea vătămată a avut nevoie de 28-30 zile de îngrijiri medicale, a suferit o extirpare a splinei și viața i-a fost pusă în primejdie.

Audiat în fața instanței, inculpatul a recunoscut în esență că l-a lovit cu o pe partea vătămată, dar a susținut că și partea vătămată a încercat să- lovească cu un cuțit. Inculpatul descrie cu totul altfel desfășurarea evenimentelor decât starea de fapt reținută de instanță, dar, aceasta se explică pe de o parte, prin aceea că inculpatul încearcă în apărare să-și minimalizeze gradul de vinovăției, iar pe de altă parte, percepția sa asupra realității poate fi în mod obiectiv afectată prin aceea că inculpatul (de altfel și partea vătămată) se aflau sub influența băuturilor alcoolice. Martorul care a fost în măsură să indice în mod obiectiv desfășurarea evenimentelor este numitul (fila 43 dosar), persoană care a văzut toată desfășurarea altercației, și din punctul de vedere al instanței, martorul prezintă credibilitate, cu atât mai mult cu cât nu a fost implicat în vreun conflict cu inculpatul, dar, nici nu a susținut apărarea pe care acesta și-a formulat-o; de altfel, apărarea inculpatului, în sensul că el doar s-a apărat de o eventuală agresiune a părții vătămate, nu este confirmată de niciunul dintre martorii audiați în cauză, cu excepția martorului, ceilalți martori audiați în cauză au arătat că au văzut doar parțial conflictul dintre cei doi, dar depozițiile lor se completează cu relatarea martorului; la stabilirea stării de fapt, instanța nu a luat în considerare depoziția martorului, care nu poate fi coroborată cu nici o altă probă, martorul fiind subiectiv și interesat să ascundă faptul că el a fost persoana care a generat conflictul părților.

Pornind de la starea de fapt mai sus menționată, instanța a constatat că, la momentul săvârșirii faptei, inculpatul nu s-a aflat nici în stare de legitimă apărare (neexistând vreo dovadă că partea vătămată era înarmată cu un cuțit și ar fi încercat să-l atace), nici în situația incidenței circumstanței atenuante prevăzute de art. 73 lit. a Cod penal. Însă instanța a reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă prevăzute de art. 73 lit.b Cod penal, considerând că acesta a săvârșit fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții determinată de o provocare din partea persoanei vătămate produsă prin violență; altfel spus, inculpatul a perceput inițiativa părții vătămate de a-l imobiliza drept o violență la adresa sa, fapt ce i-a de terminat o stare de tulburare, și ca urmare a aspectului că anterior consumase băuturi alcoolice, acest fapt a fost de natură a spori irascibilitatea inculpatului.

În drept, fapta inculpatului, care în ziua de 05.04.2007, în jurul orelor 21,00 i-a aplicat mai multe lovituri cu o, părții vătămate, cauzându-i leziuni care i-au pus viața în primejdie, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor calificat - prev. de art. 20 rap. la art. 174 Cod penal și 175 lit. i Cod penal, cu aplicarea art. 73 lit. b Cod penal.

Pentru a se reține că infracțiunea săvârșită de inculpat se încadrează în infracțiunea de tentativă de omor, s-a avut în vedere că acesta a acționat cu intenție, lovind-o pe partea vătămată în mai multe rânduri cu bâta, iar datorită loviturilor primite cu acest obiect dur și urmarea leziunilor produse, viața i-a fost pusă în pericol.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut seama de disp. art. 72 Cod penal, privitor la criteriile generale de individualizare a pedepsei, respectiv gradul concret de pericol social al faptei, modalitatea de comitere a acesteia, persoana inculpatului, atitudinea procesuală avută, situația antecedentelor penale, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală; de asemenea, instanța a reținut în favoarea inculpatului și circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a Cod penal, constând în conduita bună a acestuia înainte de săvârșirea infracțiunii, astfel că făcând aplicarea art. 76 lit. b Cod penal, a aplicat inculpatului pedeapsa de 4 ani închisoare.

Pe durata și în condițiile prev. de art.71 cod penal a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art.64 lit. a și b cod penal, exceptând dreptul de a alege.

Întrucât inculpatul nu are antecedente penale și considerând că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta și, chiar fără executarea pedepsei, acesta nu va mai săvârși infracțiuni, instanța, în baza art. 861și art. 862Cod penal a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate, stabilind un termen de încercare de 6 ani și atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864Cod penal privitor la revocarea suspendării.

În temeiul art. 863Cod penal, pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuind să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Arad;

b) să anunțe în prealabil, orice schimbare de reședință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

În cauză, Spitalul Clinic Județean Aaf ormulat pretenții civile reprezentând cheltuieli de spitalizare ale părții vătămate G, astfel că instanța, în baza art. 313 din Legea 95/2006, va obliga inculpatul la plata sumei de 7.312,65 lei cheltuieli de spitalizare către Spitalul Clinic Județean

S-a constatat că partea vătămată G nu a formulat pretenții civile în cauză.

Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad criticând-o pentru netemeinicie, întrucât în mod greșit în seama inculpatului au fost reținute dispozițiile art. 3 lit.b Cod penal, art.74 lit.a Cod penal, iar pedeapsa aplicată nu este de natură a realiza scopurile definite de art. 52 Cod penal, respectiv reeducarea inculpatului și prevenirea de noi infracțiuni.

Apelul declarat de procuror nu este fondat, pentru motivele care vor fi analizate în continuare, urmând a fi respins.

În declarația de la fila 43 dosar instanță fond, martorul precizează: " la un moment dat a venit inculpatul înspre alimentară pentru a returna sticle goale de bere, iar în momentul în care a trecut pe lângă l-a atins din greșeală în zona cotului cu o asemenea sticlă. s-a exprimat că în urma atingerii, parcă ar fi fost curentat, iar i-a spus textual inculpatului:" eu curentul din tine". La ieșirea din alimentară, trecând pe lângă grupul nostru, inculpatul a fost din nou abordat de în sensul că acesta din urmă i-a adresat injurii".

În continuarea acestei declarații, martorul precizează: "Am remarcat că inculpatul nu avea nici o problemă cu partea vătămată, ci voia să ajungă la, persoana care anterior îl insultase și înjurase. În schimb a încercat să-l împiedice pe inculpat să ajungă la alimentară, astfel că l-a apucat de haine și trăgându-l spre a-i împiedica deplasarea. Inculpatul l-a împins pe după care între cei doi s-a declanșat un conflict soldat cu înjurături reciproce, iar la un moment dat am văzut că inculpatul l-a lovit cu parul pe partea vătămată o dată sau de două ori".

Același martor ocular mai precizează:"În imediata apropiere a celor doi ( exceptându-l pe fratele inculpatului) la momentul altercației nu s-a mai aflat nici o persoană."

În declarația de la fila 45 dosar instanță, martorul precizează:" mă aflam în fața magazinului din împreună cu și numitul - proprietarul localului; într-adevăr de față era și, noi consumând bere. La un moment dat a venit inculpatul însoțit de unul sau doi prieteni și știu că a declanșat o altercație verbală cu G, cei doi înjurându-se reciproc".

Aceste declarații dovedesc provocarea victimei pentru început de către, ulterior și de către partea vătămată G care a adresat expresii injurioase inculpatului, astfel că aplicarea dispozițiilor art.73 lit.b Cod penal privind scuza provocării au fost corect reținute de instanța de fond.

Cu privire la criticile formulate de procuror prin apelul declarat vizând comportarea agresivă a inculpatului, în declarația de la fila nr. 29 dosar instanță de fond, martorul precizează: " mie nu mi s-a părut că inculpatul avea o atitudine foarte agresivă sau dornic să facă mare scandal", în continuarea aceleiași declarații martorul precizând: " Mi s-a prezentat declarația din faza urmăririi penale prin care afirmam că inculpatul este violent și a mai făcut scandaluri și s-a bătut prin sat dar actualmente retractez și arăt că am vrut să spun că partea vătămată a făcut scandaluri prin localitate; prin urmare, declar că la acel moment eram confuz cu privire la numele părților, astfel că probabil am menționat numele inculpatului în loc de cel al părții vătămate. Apreciez că în seara incidentului partea vătămată era puțin băut". Această declarație dovedește netemeinicia criticilor formulate de procuror cu privire la comportarea agresivă, la scandalurile făcute anterior în sat de către inculpat, declarația martorului în faza urmăririi penale, fiind generată de confuzia părților, în calitatea lor procesuală de parte vătămată, respectiv inculpat.

Aceste declarații, ca de altfel coroborarea lor cu celelalte probe administrative în cauză dovedesc aplicarea corectă a dispozițiilor art.73 lit.b, art. 74 Cod penal de către prima instanță, care reținut corect starea de fapt și încadrarea juridică.

Vârsta inculpatului coroborată cu împrejurările concrete în care a fost săvârșită infracțiunea, schimbul de replici dintre inculpat, partea vătămată și numitul, dovedesc lipsa de maturitate a acestora, în primul rând a inculpatului, cu privire la consecințele ce pot fi generate de astfel de comportamente, astfel că în mod corect prima instanță a apreciat că scopul educativ al pedepsei poate fi realizat și fără privarea de libertate a inculpatului.

Individualizarea pedepsei în cuantumul ei și al modalității de executare s-a făcut și ea cu respectarea dispozițiilor art. 72Cod penal, astfel că nefiind motive de desființare a sentinței penale apelată, în baza dispozițiilor art. 379 alin. 1, pct.1 lit.b Cod procedură penală, apelul va fi respins ca nefondat.

În apel inculpatul nu a fost ascultat, întrucât nu s- prezentat în instanță, deși a fost citat cu mandat de aducere.

Această absență a inculpatului în apel nu poate fi apreciată ca o sustragere de la cercetarea judecătorească, neexistând dovezi în acest sens.

În temeiul prevederilor art.192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare în apel, vor rămâne în sarcina statului și se va dispune plata din contul Ministerului Justiției în contul Baroului Tas umei de 200 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

În baza art. 379 pct.1 lit. b Cod procedură penală respinge, ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad împotriva sentinței penale nr. 351 din 05.11.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- pe care o menține.

În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare către stat rămân în sarcina acestuia, iar suma de 200 lei, reprezentând onorariu apărător din oficiu se va avansa din contul Ministerului Justiției în contul Baroului

Cu recurs în 10 zile de pronunțare cu părțile prezente și de la comunicare pentru cele lipsă.

Pronunțată în ședință publică, azi 30.04.2009.

PREȘEDINTE, J-,

- - - - -

GREFIER,

- -

Red. 08.05.2009

Tehnored.

2ex/ 12.05.2009

inst. fond.

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

MINUTĂ DECIZIE PENALĂ NR.51 /

Ședința publică din data de 30.04.2009

În baza art. 379 pct.1 lit. b Cod procedură penală respinge, ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad împotriva sentinței penale nr. 351 din 05.11.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- pe care o menține.

În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare către stat rămân în sarcina acestuia, iar suma de 200 lei, reprezentând onorariu apărător din oficiu se va avansa din contul Ministerului Justiției în contul Baroului

Cu recurs în 10 zile de pronunțare cu părțile prezente și de la comunicare pentru cele lipsă.

Pronunțată în ședință publică, azi 30.04.2009.

PREȘEDINTE, J-,

- - - - -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

COPIE MINUTĂ DECIZIE PENALĂ NR.51 /

Ședința publică din data de 30.04.2009

În baza art. 379 pct.1 lit. b Cod procedură penală respinge, ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad împotriva sentinței penale nr. 351 din 05.11.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- pe care o menține.

În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare către stat rămân în sarcina acestuia, iar suma de 200 lei, reprezentând onorariu apărător din oficiu se va avansa din contul Ministerului Justiției în contul Baroului

Cu recurs în 10 zile de pronunțare cu părțile prezente și de la comunicare pentru cele lipsă.

Pronunțată în ședință publică, azi 30.04.2009.

PREȘEDINTE, J-,

- - - - -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

COPIA DECIZIEI PENALE NR.51/

Ședința publică din data de 30.04. 2009

În baza art. 379 pct.1 lit. b Cod procedură penală respinge, ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad împotriva sentinței penale nr. 351 din 05.11.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- pe care o menține.

În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare către stat rămân în sarcina acestuia, iar suma de 200 lei, reprezentând onorariu apărător din oficiu se va avansa din contul Ministerului Justiției în contul Baroului

Cu recurs în 10 zile de pronunțare cu părțile prezente și de la comunicare pentru cele lipsă.

Pronunțată în ședință publică, azi 30.04.2009.

PREȘEDINTE, J-,

- - - - -

GREFIER,

- -

.

Președinte:Ion Dincă Udecător Codrina Iosana Martin
Judecători:Ion Dincă Udecător Codrina Iosana Martin

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 51/2009. Curtea de Apel Timisoara