Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 52/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROM A NIA
CURTEA DE APEL
SECTIA PENALA SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 52
Ședința publică din data de 31 martie 2008
PREȘEDINTE: Cristina Georgescu
JUDECĂTOR 2: Ștefana Anghel
GREFIER - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de inculpatul, fiul lui si, născut la 7 iulie 1985, in prezent aflat in Penitenciarul Ploiești, împotriva sentinței penale nr. 58/30.01.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, prin care inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prev. de art. 174, faptă din 20.07.2007, la pedeapsa de 12 ani închisoare si interzicerea drepturilor prev, de art. 64 al.1 lit. a si b cu excepția dreptului de a alege, pe o perioadă de 5 ani. Inculpatul a fost lipsit de drepturile prev. de art. 64 al.l lit. a si b cu excepția dreptului de a alege, în condițiile art. 71
In baza art. 88 s-a dedus din durata pedepsei timpul reținerii si arestării preventive a inculpatului de la 21.07.2007 la zi.
In baza art. 350 al.1 p s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului.
Prin aceeași sentință, in baza art. 14 si art. 346 rap C.P.P. la art. 998 si 999 cod civil, a fost obligat inculpatul să plătească părții civile suma de 37.700 lei cu titlu de despăgubiri civile pentru daune materiale si suma de 100.000 lei cu daune morale.
La apelul nominal făcut in ședință publică au răspuns apelantul inculpat, in stare de arest preventiv si asistat de avocat, potrivit împuternicirii avocațiale nr. 167/2008 din cadrul Baroului P si intimatul parte civilă, personal și asistată de avocat, din cadrul Baroului P, potrivit împuternicirii avocațiale nr. 32/15.03.2008.
Procedura legal îndeplinita.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința după care,
S-a dat posibilitatea apărătorului să ia legătura cu apelantul inculpat aflat in stare de arest preventiv.
Apelantul inculpat, personal având cuvântul arată că înțelege să-și retragă apelul formulat împotriva sentinței penale nr.58/30.01.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Curtea fata de susținerea apelantului inculpat, în sensul ca înțelege să-și retragă apelul formulat împotriva sentinței penale nr.58/30.01.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, procedează la verificarea identității acestuia, aducându-i totodată la cunoștință consecințele retragerii apelului, respectiv că nu mai are dreptul de a declara recurs, constată cauza în stare de judecată și acorda cuvântul în dezbaterea apelului.
Avocat, pentru apelantul inculpat, solicita a se lua act că acesta înțelege să-și retragă apelul formulat împotriva sentinței penale nr.58/30.01.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Avocat pentru intimata parte civilă, solicită a se lua act că apelantul inculpat iți retrage apelul formulat împotriva sentinței penale nr. 58/30.01.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, pune concluzii in sensul de a se lua act că apelantul inculpat înțelege să-și retragă apelul formulat împotriva sentinței penale nr. 58/30.01.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Apelantul inculpat,având ultimul cuvânt, solicită a se lua act că înțelege să-și retragă apelul.
CURTEA:
Asupra apelului penal de fată:
Prin sentința penală nr.58/30.01.2008, Tribunalul Prahovaa condamnat pe inculpatul, fiul lui si, născut la 7 iulie 1985, in prezent aflat in Penitenciarul Ploiești, pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prev. de art. 174, faptă din 20.07.2007, la pedeapsa de 12 ani închisoare si interzicerea drepturilor prev, de art. 64 al.1 lit. a si b cu excepția dreptului de a alege, pe o perioadă de 5 ani. Inculpatul a fost lipsit de drepturile prev. de art. 64 al.l lit. a si b cu excepția dreptului de a alege, în condițiile art. 71
In baza art. 88 s-a dedus din durata pedepsei timpul reținerii si arestării preventive a inculpatului de la 21.07.2007 la zi.
In baza art. 350 al.1 p s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului.
Prin aceeași sentință, in baza art. 14 si art. 346 rap C.P.P. la art. 998 si 999 cod civil, a fost obligat inculpatul să plătească părții civile suma de 37.700 lei cu titlu de despăgubiri civile pentru daune materiale si suma de 100.000 lei cu daune morale.
In baza art. 191 a C.P.P. fost obligat inculpatul să plătească statului 400 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță reținut că inculpatul la data de 20 iulie 2007 la domiciliul victimei din orașul, str. -.2..17 sugrumat-o cu mâinile, i-a astupat gura și nasul cu palma si apoi i-a pus pe față o pernă astupându-i căile respiratorii, provocându-i moartea prin asfixiere mecanică.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, fără însa a arăta în scris motivele de apel ce l-au determinat să promoveze această cale de atac.
In ședința publica din data de 31.03.2008, apelantul inculpat, după ce i-a fost verificată identitatea și i-au fost aduse la cunoștință consecințele retragerii apelului, respectiv că nu mai are dreptul de a declara apel, acesta a precizat că înțelege sa-și retragă apelul formulat împotriva sentinței penale nr. 58/30.01.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Fată de această manifestare de voință a apelantului inculpat, exprimată de acesta in mod liber si neechivoc, precum si față de dispozițiile art. 369 al.l p curtea urmează să ia act de susținerea apelantului inculpat în sensul că înțelege să-și retragă apelul formulat împotriva sentinței penale nr. 58/31.01.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Văzând si disp. art. 192 al.2
C.P.P.PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Ia act de retragerea apelului declarat de inculpatul, fiul lui si, născut la 7 iulie 1985, in prezent aflat in Penitenciarul Ploiești, împotriva sentinței penale nr. 58/30.01.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova.
arestarea preventivă a inculpatului de la data de 21.07.2007, la zi.
Obliga apelantul inculpat la 130 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei onorariu apărător din oficiu ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați
Definitivă.
Pronunțată in ședința publică astăzi, 31.03.2008.
Președinte, Judecător,
Grefier,
Red. MM
4 ex/2.04.2008
f-
jud. fond
Operator de date cu caracter personal
Nr. Notificare 3113/2006
Președinte:Cristina GeorgescuJudecători:Cristina Georgescu, Ștefana Anghel