Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 53/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR.53/

Ședința publică din data de 19 iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Adriana Ispas

JUDECĂTOR 2: Maria Uzună

Grefier - - -

Ministerul Publica fost reprezentat prin

Procuror -

S-au luat în examinare apelurile penale declarate de:

-PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANȚAși

- inculpatul - domiciliat în satul, Com. -,-, județ C, împotriva sentinței penale nr. 247 din 20 mai 2008, pronunțată de TRIBUNALUL CONSTANȚA, în dosarul penal nr-, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. "i" Cod penal.

Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 02 iunie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, și când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 10 iunie 2009 și data de 19 iunie 2009, când a pronunțat următoarea hotărâre:

CURTEA:

Asupra apelurilor penale de față:

Prin sentința penală nr. 247 pronunțată la data de 20 mai 2008, in dosarul cu nr-, TRIBUNALUL CONSTANȚAa hotărât:

"În baza art. 20 cod penal rap. la art.174-175 lit. i cod penal cu aplicarea art.74 alin.1 lit. a, c și alin 2 și art.76 lit. b cod penal condamnă inculpatul - fiul lui și, născut la data de 31.101.1980 în C, studii medii, în agent de pază la SC SRL C,necăsătorit, fără copii, fără antecedente penale, domiciliat în sat comuna - -,- județul CI seria - nr.- CNP -,la pedeapsa de 3 (trei)ani și 6(șase) luni închisoare.

Face aplicarea art. 76 alin. 3 cod penal privind pedeapsa complementară privativă de drepturi.

În baza art.71 cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit. a teza II și lit. b cod penal, ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 88 cod penal deduce perioada arestării preventive de la data de 6.12.2006 la data de 25.05.2007 din cuantumul pedepsei aplicate.

Constată că partea vătămată nu a formulat pretenții civile în cauză.

Obligă inculpatul la despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență C în sumă de 6328 lei.

Confiscă în interesul statului țeava metalică galvanizată cu diametrul de 04 cm și lungime de 1,60, folosită de inculpat la săvârșirea infracțiunii și care a fost înaintată instanței odată cu dosarul cauzei.

În baza art. 191 cod penal obligă inculpatul la cheltuieli judiciare către stat în sumă de 1000 lei. "

Pentru pronunțarea hotărârii, instanța a stabilit situația de fapt următoare:

În noaptea de 2/3 decembrie 2006, aflându-se pe terasa discotecii " " din localitatea -, pe fondul unei stări conflictuale între două grupuri, inculpatul a aplicat cu o țeavă, două lovituri succesive in zona capului părții vătămate, provocându-i leziuni traumatice, care au necesitat 50-55 zile îngrijiri medicale, i-au pus viața in primejdie și au condus la infirmitate permanentă prin lipsă de substanță osoasă - craniană.

Situația de fapt s-a dovedit cu mijloacele de probă următoare: procesul verbal de cercetare la fața locului și planșele fotografice, procesul verbal de reconstituire și planșele fotografice, declarațiile părții vătămate, declarațiile martorilor, -, și -, raportul de constatare medico-legală nr. 602/LR/4.12.2006 LR/4.12.2006 al SML, procesul verbal de confruntare între inculpat și partea vătămată, toate coroborate cu declarațiile inculpatului.

Împotriva hotărârii, in termenul legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanta si inculpatul au declarat apel.

Apelul formulat de procuror a vizat individualizarea pedepsei pentru a i se aplica inculpatului o pedeapsă mult mai aspră față de faptul că, partea vătămată a rămas cu infirmitate permanentă și de poziția procesuală a inculpatului care a negat in cursul urmăririi penale săvârșirea " faptei de omor ", recunoscând participarea la conflict, iar în cursul cercetării judecătorești s-a apărat prin lipsa de intenție de a lovi victima, ci doar de a se apăra.

In apelul său, inculpatul a motivat că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii de schimbare a încadrării juridice in infracțiunea prev. de art. 182 alin. 2 cu aplic. art. 73 lit. "b" cod penal, solicitare pe care o reiterează și in fața curții, urmând ca, după schimbarea încadrării juridice în acest sens, cuantumul pedepsei aplicate să fie diminuat, iar modalitatea de executare, cu aplicarea art. 81 cod penal.

Criticile formulate de ambii apelanți sunt neîntemeiate.

In cauză, hotărârea primei instanțe nu este lovită de nulitate deoarece in considerentele acesteia, judecătorul a evidențiat explicit și amănunțit argumentele pentru care încadrarea juridică a faptei este în infracțiunea de "tentativă de omor" și nu de "vătămare corporală gravă" așa incât nepronunțarea expresă prin dispozitiv asupra cererii de schimbare a încadrării juridice, nu are relevanță.

Pe fond, conform art.345 cod procedură penală, instanța pronunță condamnarea când constată existența faptei, că aceasta constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat;dar potrivit art.52, art.66 cod procedură penală, vinovăția inculpatului trebuie stabilită dincolo de orice îndoială în cadrul unui proces echitabil în sensul art.6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În speță, s-au respectat exigențele unui proces echitabil, inculpatul dispunând de timpul și înlesnirile necesare pregătirii apărării, beneficiind de asistență juridică calificată și având efectiv posibilitatea audierii tuturor martorilor;astfel, s-au administrat pe parcursul procesului, în ședințe publice, de către instanțe, în fond, respectiv în apel, atât probele acuzării-ascultarea părții vătămate, a martorilor oculari, constatări medico-legale și expertize tehnice, martori și înscrisuri privind acțiunea civilă cât și probele apărării-audierea inculpatului, martori, înscrisuri medicale.

În ceea ce privește acțiunea penală, pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești - procesul verbal de cercetare la fața locului și planșele fotografice, procesul verbal de reconstituire și planșele fotografice, declarațiile părții vătămate, declarațiile martorilor, -, și -, raportul de constatare medico-legală nr. 602/LR/4.12.2006 LR/4.12.2006 al SML, procesul verbal de confruntare între inculpat și partea vătămată, rezultă fără putință de tăgadă că în noaptea de 2/3 decembrie 2006, aflându-se pe terasa discotecii " " din loc. -, pe fondul unei stări conflictuale între două grupuri, inculpatul a aplicat cu o țeavă, două lovituri succesive in zona capului părții vătămate, provocându-i leziuni traumatice, care au necesitat 50-55 zile îngrijiri medicale, i-au pus viața in primejdie și au condus la infirmitate permanentă prin lipsă de substanță osoasă - craniană, faptă prev. de art. 20 rap. la art. 174 cod penal pentru care s-a făcut o justă individualizare a pedepsei în raport de criteriile prev. de art.72 cod penal de circumstanțele atenuante personale reținute în favoarea inculpatului.

Referitor la încadrarea juridică, esențial pentru delimitarea "tentativei la infracțiunea de omor" de infracțiunea de "vătămare corporală gravă", este latura subiectivă, respectiv intenția cu care a acționat inculpatul care se stabilește pe baza tuturor împrejurărilor în care a fost săvârșită fapta; ori lovirea părții vătămate in mod repetat, cu un corp să producă moartea ( țeavă metalică de dimensiuni apreciabile ), într-o zonă vitală ( capul ), cu intensitate manifestată prin leziunile grave suferite de partea vătămată din cauza cărora a rămas și cu infirmitate, sunt împrejurări care conduc la convingerea că inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale ( moartea părții vătămate ) și deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui, acționând cu intenția indirectă de a ucide, caracteristică tentativei la infracțiunea de omor, prev. de art. 20 rap. la art. 174 cod penal, motiv pentru care, nu se poate proceda la schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 182 cod penal a cărei latură subiectivă viza doar afectarea integrității corporale a părții vătămate și nu viața.

În condițiile în care martorii, au declarat constant că partea vătămată nu era înarmată în momentul in care inculpatul a lovit-o, fapta părții vătămate de a se îndrepta spre acesta în timp ce inculpatul se afla pe terasă, despărțiți de balustradă, nu a fost de natură să-i provoace o puternică tulburare sub stăpânirea căreia să fi ripostat, nefiind îndeplinite cerințele art. 73 lit. "b" cod penal; în același sens sunt și declarațiile martorilor și - date în cursul urmăririi penale, afirmațiile acestora în fața instanței referitoare la înarmarea părții vătămate cu o sapă, neputând fi luate în considerare deoarece nu sunt susținute de alte probe cum ar fi găsirea sapei la locul incidentului dat fiind că în urma loviturii partea vătămată a căzut la sol, aceasta nu ar fi putut să depășească balustrada dacă ar fi avut asupra sa un asemenea obiect, iar relațiile date la parchet erau mult mai aproape de momentul producerii incidentului, așa încât fidelitatea relatărilor celor doi martori la urmărire penală, este mai aproape de realitate.

Sub aspectul individualizării pedepsei, în raport de criteriile prevăzute de art. 72 cod penal, printre care și pericolul social sporit concret al faptei dat de modul in care a acționat inculpatul, rezultatul produs ( lezarea unei zone vitale a părții vătămate până la rămânerea cu infirmitate), aplicarea pedepsei cu închisoarea este de natură să asigure prevenția generală, reeducarea inculpatului, să dea o minimă satisfacție opiniei publice profund marcată de asemenea fapte violente, săvârșite mai ales în plină stradă.

În condițiile în care incidentul s-a produs ca urmare a jignirilor adresate de către grupul inculpatului, părții vătămate, persoanelor apropiate acestora, în care partea vătămată și persoanele ce-l însoțeau au încercat să riposteze verbal și prin aruncarea cu pietre, se pot reține ca circumstanțe atenuante conduita bună a inculpatului anterior și ulterior comiterii faptei dată de lipsa antecedentelor penale, a altor abateri, în sensul art. 74 lit. a), c) cod penal cu consecința reducerii cuantumului pedepsei sub minimul prevăzut de textul incriminator, pedeapsa stabilită de instanța de fond fiind just individualizată.

Cum de la data pronunțării hotărârii nu au apărut date care să agraveze sau dimpotrivă să atenueze responsabilitatea penală a inculpatului, nu se impune reindividualizarea pedepsei nici în sensul majorării ori micșorării cuantumului și nici cu privire la modalitatea de executare a acesteia.

Prin urmare, negăsind nici vreun caz de nulitate a hotărârii, apelurile formulate de procuror, respectiv inculpat sunt nefondate și, în baza art. 379 pct. (1) lit. "b" cod procedură penală, vor fi respinse.

Conform art. 192 alin. (2) cod procedură penală, apelantul va fi obligat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat.

Conform art.189 cod procedură penală, a "Protocolului", onorariul în sumă de 200 lei pentru asistența juridică acordată din oficiu de către avocat se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.379 pct.1 lit."b" Cod procedură penală, respinge apelurile penale declarate de:

-PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANȚAși

- inculpatul - domiciliat în satul, Com. -,-, județ C, împotriva sentinței penale nr. 247 din 20 mai 2008, pronunțată de TRIBUNALUL CONSTANȚA, în dosarul penal nr-, ca nefondate.

Conform art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă apelantul la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat.

Conform art.189 Cod procedură penală, "Protocolului" încheiat între Ministerul Justiției și Libertăților și Uniunea Națională a Barourilor din România (26.11.2008), onorariul în sumă de 200 pentru avocat se va plăti din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.

Conform art.309 alin. ultim Cod procedură penală, minuta s-a întocmit în 2 exemplare.

Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru părțile prezente și de la comunicare pentru cele lipsă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 19.06.2009.

Președinte, Judecător,

- - - -

Grefier,

- -

Jud.fond -

Red.dec.Jud.

Tehnodact. Gref.

2 ex./07.07.2009

Președinte:Adriana Ispas
Judecători:Adriana Ispas, Maria Uzună

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 53/2009. Curtea de Apel Constanta