Omorul deosebit de grav (art. 176 cod penal). Decizia 14/2010. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - revizuire -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE APEL

DECIZIE PENALĂ Nr. 14

Ședința publică de la 22 Ianuarie 2010

PREȘEDINTE: Valentina Trifănescu JUDECĂTOR 2: Doru Filimon

Judecător - - -

Grefier - - -

Ministerul Public reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA.

.

Pe rol, soluționarea apelului penal promovat de revizuientul - condamnat - deținut în Penitenciarul Drobeta Turnu S - împotriva sentinței penale nr. 266 de la 12 octombrie 2009, pronunțată în dosarul cu nr- al Tribunalului Mehedinți - Secția Penală.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns apelantul - revizuient (în stare de detenție), asistat de avocat desemnat din oficiu.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a efectuat referatul oral al cauzei, apelantul depune la dosar un memoriu și o serie de acte medicale, după care, nefiind ridicate excepții sau formulate noi cereri, instanța de control judiciar a constatat dosarul în stare de judecată și a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Avocat, având cuvântul pentru apelantul - revizuient, învederează că, în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prev de art. 394 Cod Procedură penală, deoarece inculpatul solicită redozarea pedepsei și, în consecință, lasă la apreciere soluția instanței, în măsura în care ar fi găsite întemeiate motivele invocate de acesta.

Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea apelului, ca nefondat, deoarece motivele invocate nu se încadrează în nici unul dintre cazurile de revizuire.

Apelantul - revizuient, având ultimul cuvânt, declară că solicită admiterea apelului, așa cum a fost susținut în motivele scrise și în memoriul depus în ședință.

Dezbaterile fiind încheiate;

CURTEA:

Asupra apelului penal de față;

Prin sentința penală nr. 266 de la 12 octombrie 2009 pronunțată în dosarul cu nr-, Tribunalul Mehedinți - Secția Penală a dispus respingerea cererii de revizuire formulată de petentul și l-a obligat pe acesta la plata sumei de 230 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului, din care, suma de 200 lei reprezentând onorariul cuvenit avocatului desemnat din oficiu, ce va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că la data de 13.08.2009 a fost înregistrată sesizarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți, prin care s-a solicitat respingerea cererii de revizuire formulată de petentul (care a invocat în motivele scrise ale cererii nevinovăția sa și a susținut că dorește să propună noi probe în apărare, iar în fața instanței, cu ocazia audierii, a precizat că este și bolnav și solicită reducerea pedepsei) împotriva sentinței penale nr. 375/21.11.2007 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 31 din 25.02.2008 a Curții de APEL CRAIOVA.

Din analiza materialului probator existent la dosar, instanța de fond a constatat în esență că motivele invocate de revizuient în cererea de față nu se regăsesc în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 394 alin. 1.C.P.P. probele noi nefiind incluse în ipoteza prevăzută de art. 394 alin. 1 lit. a

C.P.P.

De asemenea, s-a apreciat că nici solicitarea reducerii pedepsei aplicate prin sentința penală nr. 375/21.11.2007 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, datorită vârstei sau stării de boală a revizuientului, nu poate constitui - potrivit dispozițiilor legale mai sus menționate - motiv de revizuire a unei hotărâri penale intrată în autoritate de lucru judecat.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel, în termen, revizuientul - condamnat, în scris și oral, personal și prin apărător, învederând că este nevinovat și că acuzațiile care i-au fost aduse și pentru care a fost condamnat sunt reale doar în proporție de 40%, precum și că, în prezent este bolnav și, în consecință, dorește redozarea pedepsei.

Apelul este nefondat și va fi respins ca atare, cu următoarea motivare:

Așa cum temeinic și legal a reținut și instanța de fond, condamnatul revizuient nu invocă în prezent fapte ori împrejurări noi, care să nu fi fost cunoscute de instanțe până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

Chiar apelantul - revizuient arată că recunoaște faptele pentru care a fost găsit vinovat, doar în proporție de 40%, fără să arate însă și care sunt faptele și împrejurările pe care, în prezent nu le-ar mai recunoaște și de ce acestea ar fi noi în raport cu împrejurările deja cercetate de instanță.

Pe de altă parte, Curtea reține că revizuientul, deși a depus înscrisuri noi, acestea nu au legătură cu starea de fapt, ci au legătură cu starea de sănătate a condamnatului, iar acesta înțelege să le folosească pentru reindividualizarea pedepsei prin reducerea ei.

Aceste motive însă nu sunt prevăzute ca fiind cazuri de revizuire, așa cum expres și limitativ prevăd dispozițiile art. 394 Cod Procedură penală și, în consecință, în temeiul art. 379 alin. 1 pct. 1 lit. b Cod Procedură penală, apelul va fi respins, ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod Procedură penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuientul - condamnat - deținut în Penitenciarul Drobeta Turnu S - împotriva sentinței penale nr. 266 de la 12 octombrie 2009, pronunțată în dosarul cu nr- al Tribunalului Mehedinți - Secția Penală.

Obligă apelantul - condamnat la 210 lei cheltuieli judiciare către stat, din care, suma de 200 lei reprezintă onorariu apărător oficiu către Baroul Dolj, care va fi avansat din fondul Ministerului Justiției și Libertăților, prin Curtea de APEL CRAIOVA.

Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru procuror și de la comunicare pentru apelantul aflat în detenție.

Pronunțată în ședința publică de la 22 Ianuarie 2010.

Președinte, Judecător,

- - - -

Grefier,

- -

Red. jud.: -

Jud. fond:

Dact. 2 ex./ - 01.03.2010

Dosar nr- - îndreptare eroare materială -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE APEL

ÎNCHEIERE

Ședința publică de la 01 martie 2010

PREȘEDINTE - - - - Judecător

Judecător - - -

Grefier - - -

Ministerul Public reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA.

.

Pe rol, soluționarea îndreptării erorii materiale - Din oficiu - din minuta deciziei penale nr. 14 de la 22 ianuarie 2010 pronunțată în dosarul cu numărul de mai sus, de Curtea de APEL CRAIOVA.

La apelul nominal, au lipsit părțile.

Procedura completă, fără citarea părților.

S-a efectuat referatul oral al cauzei, după care, nefiind formulate cereri, s-a acordat cuvântul.

Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public solicită îndreptarea erorii materiale din cuprinsul minutei pronunțată în dosar nr- în apelul revizuientului condamnat, în sensul ca, în minută să se consemneze "apelant" în loc de "recurent", "apel" în loc de "recurs" și "cu recurs" în loc de "definitivă".

Dezbaterile fiind închise;

CURTEA:

Prin decizia penală nr. 14 de la 22 ianuarie 2010 pronunțată în dosarul nr- de Curtea de APEL CRAIOVA, s-a respins apelul condamnatului, ca nefondat și a fost obligat apelantul la 210 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei onorariu apărător oficiu către Baroul Dolj, hotărâre supusă recursului în termen de 10 zile și pronunțată în ședință publică.

Curtea constată că, în minuta deciziei, din eroare s-a consemnat că are calitatea de recurent și nu de apelant și, în consecință, s-a consemnat tot eronat că se respinge recursul și nu apelul și că hotărârea ar fi definitivă, când, în fapt, ea este supusă căii de atac a recursului.

În consecință, constatându-se, potrivit art. 195 Cod Procedură penală, că aceste mențiuni sunt erori materiale evidente, se va proceda la îndreptarea lor din oficiu, urmând a se face mențiune despre îndreptarea efectuată la sfârșitul minutei menționate.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 3 Cod Procedură penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGIIO

DISPUNE:

. eroarea materială din cuprinsul minutei deciziei penale 14 de la 22 ianuarie 2010 pronunțată în dosarul nr- de Curtea de APEL CRAIOVA, în sensul că, în loc de RECURS se va menționa APEL; în loc de RECURENT se va menționa APELANT și, în loc de DEFINITIVĂ, se va menționa CU RECURS ÎN 10 ZILE.

Se va face mențiune despre îndreptarea efectuată la sfârșitul minutei deciziei îndreptate.

Cheltuielile judiciare în sumă de 10 lei, rămân în sarcina statului.

Cu recurs.

Pronunțată în ședința publică de la 01 martie 2010.

Președinte, Judecător,

- - - -

Grefier,

- -

Red. jud.: -

Dact. 2 ex./ 01 martie 2010.

Președinte:Valentina Trifănescu
Judecători:Valentina Trifănescu, Doru Filimon

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Omorul deosebit de grav (art. 176 cod penal). Decizia 14/2010. Curtea de Apel Craiova