Omorul deosebit de grav (art. 176 cod penal). Decizia 59/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMANIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ nr. 59
Ședința publică de la 28 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dumitru Pocovnicu
JUDECĂTOR 2: Bogdan Adrian
GREFIER: - -
***********
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău - legal reprezentat prin procuror -
*
La ordine au venit spre soluționare apelurile declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BACĂU și inculpatul, împotriva sentinței penale nr.85/D din data de 03.03.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod pr.penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul inculpat - în stare de arest - asistat de apărător desemnat din oficiu av..
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care:
Instanța îi pune în vedere apelantului inculpat dispozițiile art.70 C.P.P. în sensul că are dreptul la un apărător din oficiu sau la unul ales, că are dreptul să declare în fața instanței de apel, dar că ceea ce va declara poate fi folosit împotriva sa, precum și faptul că are dreptul la tăcere.
Apelantul inculpat arată că este de acord cu apărătorul desemnat din oficiu, precum și că înțelege să se prevaleze de dreptul la tăcere.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța pune în discuție schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art.174 - 176 și C.P.P. tâlhărie, prevăzută de art.211 al.21lit.c p, în infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art.174 al.1, art.175 al.1 lit.i și Cod Penal infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art.211 al.1 și 2 lit.b și c Cod Penal, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public - având în vedere probatoriul administrat în cauză și, mai ales faptul că inculpatul a luat telefonul după ce victima decedase - arată că este de acord cu schimbarea încadrării juridice propusă de instanța de apel.
Solicită admiterea apelului parchetului, schimbarea încadrării juridice și pentru fiecare infracțiune aplicarea pedepsei închisorii și pedepsei complementare - în baza art.64 lit.a teza a II-a lit.b p Cod Penal, în limitele prevăzute de lege, fără a fi reținute circumstanțe atenuante, admiterea capetelor de cerere cu privire la confiscare.
Cu privire la starea de arest, solicită menținerea măsurii arestului preventiv întrucât se impune și deducerea detenției la zi.
De asemeni, solicită să se ia act de retragerea apelului formulat de inculpat.
Av. - având cuvântul pentru apelantul inculpat - solicită să se ia act de retragerea apelului formulat de acesta, iar cu privire la apelul parchetului, solicită admiterea acestuia și arată că este de acord cu schimbarea încadrării juridice pusă în discuție.
Cu privire la starea de arest, lasă soluția la aprecierea instanței și solicită plata onorariului de avocat oficiu din fondul Ministerului Justiției.
Apelantul inculpat - având cuvântul - precizează că recunoaște fapta și că a greșit.
CURTEA
- Deliberând -
Prin nr. 85/D din 3.03.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dos- s-a dispus:
În baza art. 334 cod pr. penală;
S-a schimbat încadrarea juridică a faptelor după cum urmează:
- din art. 174-176 lit. d din cod penal în art. 174 alin. 1, 175 lit. i și art. 176 lit. a din cod penal;
- din art. 211 alin. 2/1 lit. c din cod penal, în art. 211 alin. 2 lit. b,c din cod penal.
În consecință:
A fost condamnat inculpatul, CNP -, fiul lui și, născut la data de 23 septembrie 1979, în comuna Podu T, jud. B, cetățean român, studii 2 clase urmate la o școală specială, necăsătorit, fără antecedente penale, domiciliat în satul, com. Podu T, jud. B, aflat în Penitenciarul Bacău, după cum urmează:
- la pedeapsa de16 ani închisoare și 8 ani pedeapsa complementarăa interzicerii drepturilor pre. De art. 64 lit. a,b din cod penal pentru comiterea infracțiunii de omor deosebit de grav, prin cruzimi, în condițiile omorului calificat, prev. de art. 176 lit. a din cod penal (faptă din 12/13 iulie 2008);
- la pedeapsa de5 (cinci) ani închisoarepentru comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată prev. de art. 211 alin. 1,2 lit. b,c din cod penal (fapta din 12/13 iulie 2008).
În baza art. 33 lit. a și art. 34 lit. b din cod penal și art. 35 alin. 1 cod penal;
S-au contopit pedepsele principale în pedeapsa cea mai grea, de 16 ani închisoare, pe care o sporește cu 1 (un) an închisoare.
Pedeapsă de executat:17 ani închisoare și 8 (opt) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a,b din cod penal.
S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a,b din cod penal, pe durata și în condițiile art. 71 alin. 2 cod penal.
În baza art. 88 cod penal;
S-a scăzut din pedeapsa aplicată perioada executată, începând din 13 iulie 2008, la zi.
În baza art. 350 cod pr. penală;
S-a menținut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 14, 346 cod pr. penală și art. 998 cod civil;
S-a luat act că partea vătămată - nu s-a constituit parte civilă în cauză.
S-a dispus păstrarea mijloacelor materiale de probă și a corpurilor delicte inclusiv a parului ce a servit la comiterea omorului în Camera de corpuri Delicte a Tribunalului Bacău, până la soluționarea definitivă a cauzei.
S-a dispus plata din fondul special al a următoarelor sume:
- 200 lei, onorar av. desemnat din oficiu, la fond;
- 100 lei, onorariu av. desemnat din oficiu la urm. penală;
- 383 lei, taxa pentru efectuarea necropsiei/alcoolemiei nr. 203/14 iulie 2008 SML B;
- 135 lei, taxa pentru efectuarea expertizei medico-legale psihiatrice efectuate de INML " Minovici"
În baza art. 191 alin. 1 cod pr. penală;
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 3000 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a avut în vedere următoarea situație de fapt:
La data de 13 iulie 2008, în jurul orelor 6,00 dimineața martorii și priponindu-și animalele la, în afara satului, com. Podu T jud. B, la pct. " ", în apropierea drumului care lega satul de com. Podu T jud. B au găsit cadavrul unui.
Au fost înștiințate autoritățile care au început cercetările.
Din procesul verbal de cercetare la fața locului rezultă că victima prezenta numeroase plăgi plesnite cu pierdere de substanță, echimoze profunde, escoriații pe gât, urme de încălțăminte îmbibate cu substanță brun roșcată ce părea a fi sânge pe tricou. În apropierea cadavrului s-a găsit bâta de 1,84m, cu brun roșcate ce păreau a fi urme de sânge. depășind tocurile încălțămintei a condus la concluzia că victima fusese târâtă până în acel loc.
de târâre lăsate pe vegetația culcată la pământ au condus la concluzia că victima fusese adusă acolo,din drumul sătesc, pe pietrișul și nisipul de pe caldarâm găsindu-se numeroase brun roșcate ce păreau a fi sânge. Urmare a cercetărilor efectuate s-a constatat că ultima oară victima fusese văzută într-un bar din satul, unde a consumat băuturi alcoolice până la închiderea programului, care a avut loc pe la miezul nopții de 12/13 iulie 2008. cei doi au plecat împreună în aceeași direcție:
Inculpatul spre stâna la care lucra ca cioban iar spre HG discoteca din com. Podu
Ambii se aflau în stare de ebrietate.
Pe drum, după ce au ieșit st cei doi s-au certat.
Inculpatul susține că la crâșmă i-r fi plătit consumația victimei, care, astfel a aflat că avea bani asupra sa întrucât primise salariul de la stâna la care lucra ca cioban și că pe drum ar HG fi vrut să-i fure și restul banilor.
Inculpatul a susținut că primul care a întrebuințat violența ar fi fost victima care l-ar fi lovit u un par găsit pe marginea drumului.
Oricum apărările inculpatului n-au fost susținute din punct de vedere medico-legal întrucât pe corpul său n-au fost găsite leziuni produse prin lovire.
Cert este că cei doi tineri, pe drum s-au certat iar cearta a degenerat în violență.
Până atunci, (29 ani) și HG(21 ani) nu fusese prieteni dar nici dușmani, ci doar consăteni.
era cunoscut în comunitate cu un comportament necorespunzător la beție, când vorbea urât și fără rost, motiv pentru care a și fost de adolescenții, care, în aceeași noapte s-au deplasat la aceeași discotecă unde victima nu a mai ajuns.
Este posibil ca inculpatul să fi crezut că vrea HG să-i fure banii, deși văzându-l cât era de beat putea și trebuia să-și dea seama că nu prezenta pentru el nici un pericol real.
Când a plecat de la crâșmă inculpatul avea o traistă în băț, așa cum de regulă poartă ciobanii.
Inculpatul a susținut că l-a lovit pe cu HG bâta pe care acesta o găsise pe marginea drumului și cu care în prealabil îl lovise însă apărările sale nu pot fi luate în considerare, deoarece a fost văzut, la plecarea din local cu o asupra sa.
Oricum inculpatul nu avea bâta pentru a ucide pe cineva.
Leziunile constatate pe corpul victimei conduc la concluzia că inculpatul l-a lovit cu sălbăticie, cu intenția de a-i suprima viața, nicidecum pentru a-i aplica o corecție pentru o vorbă urâtă ori pentru un gest nepotrivit.
Din cuprinsul raportului de constatare medico-legală pe cadavru nr. 203/14 iulie 2008 al B, avizat favorabil rezultă că moartea lui a HG fost violentă, ea datorându-se unui traumatism complex cranio-cerebral cu fractură de boltă și baza "contuzie dilacerare cerebeloasă, hemoragie meningeană difuză". Leziunea a fost sigur și direct mortală și s-a produs prin lovire cu corp contondent alungit, traumatismul cranio cerebral tanatogenerator se află în carul unui ansamblu lezional care în afara celor produse de corpul contondent alungit există și multiple leziuni produse prin lovire cu piciorul, comprimare cu mâinile, cu genunchii sau piciorului, târâre pe teren accidentat. În momentul decesului sângele victimei conținea 2,15g%o alcool.
După ce inculpatul a doborât victima la pământ a târât-o într-o râpă din apropierea drumului sătesc, unde ierburile erau înalte. Înainte de a-l abandona pe în HG râpă i-a aplicat mai multe lovituri cu piciorul în torace, pe tricoul cu care era îmbrăcată victima fiind găsite urmele încălțămintei inculpatului murdară de sânge.
Pentru ca victima să nu poată fi găsită în locul unde a fost abandonată, inculpatul i-a furat telefonul mobil NOKIA pe care-l avea asupra sa.
În apropierea cadavrului a căzut pachetul de țigări al inculpatului.
După ce a abandonat victima inculpatul nu și-a continuat drumul spre, ci s-a dus la o altă crâșmă din sat, unde a consumat alcool.
Dimineața, în drumul său spre casă a văzut mașina poliției și multă lume adunată în locul unde în cursul nopții abandonase victima, constatând astfel că victima fusese găsită.
Pentru a nu putea fi identificat a aruncat telefonul mobil pe care-l furase de la victimă, într-un șanț de pe marginea drumului iar când a ajuns acasă, tot pentru a nu fi identificat i-a cerut mamei sale să-i spele hainele întrucât a constatat că erau pătate de sângele victimei.
Fiind întrebat de către tatăl său de ce își spală hainele într-o zi de duminică (13 iulie 2008) a relatat inițial că erau pline de dar până la urmă s-a destăinuit tatălui său, spunându-i că în noaptea de 12/13 iulie 2008 l-a omorât pe.
HGHainele inculpatului care au fost spălate erau exact cele cu care fusese îmbrăcat în noaptea de 12/13 iulie 2008.
La data de 13 iulie 2008, a fost reținut și apoi arestat preventiv.
Victima a fost înmormântată de către mama sa, care nu a înțeles să se constituie parte civilă în cauză întrucât inculpatul fiind un tânăr cu "o situație materială precară" nu ar fi avut cu ce să plătească cheltuielile de înmormântare.
Starea de arest a inculpatului a fost prelungită și menținută potrivit legii.
Situația de fapt descrisă mai sus rezultă din procesele verbale întocmite de organele de urmărire penală, planșele foto, raportul de constatare medico-legală 1874/2008 al, avizat favorabil de către medicul șef B, declarațiile părții vătămate, declarațiile martorilor, coroborate cu declarațiile inculpatului, care a recunoscut comiterea faptei în împrejurări de natură a-i diminua vinovăția, conform raționamentului: "a sărit la mine să-mi ia banii și i-am dat cu parul în cap".
Așa după cum s-a arătat mai sus inculpatul a fost trimis în judecată pentru omor deosebit de grav prev. de art. 176 lit. d din cod penal, adică pentru a săvârși sau a ascunde săvârșirea unei tâlhării.
Instanța constată însă că omorul nu a avut nici unul din aceste mobiluri.
Totuși, omorul deosebit de grav a existat însă având în vedere un alt temei juridic și anume pentru că a fost săvârșit prin cruzimi.
Victima fiind desfigurată a fost identificată chiar și de către mama sa, mai întâi după haine.
Multitudinea leziunilor constatate pe corpul victimei: parieto occipital stâng plagă contuză de 5 cm oblică în jos și înainte profundă până la os, occipital stâng plagă contuză orizontală de 7 cm, la explorarea plăgii se constată că este situată pe un focar de fractură cu înfundare; la nivelul feței de la inserția părului și până submandibular multiple contuzii (echimoze, excoriații, plăgi superficiale) care ocupă aproximativ 60% din suprafață. În această arie contuzionată se constată fractura oaselor piramidei nazale, fractură cuminutivă cu înfundare maxilar superior de partea, fractură ram mandibular stâng, plagă contuză, fractură ram mandibular stâng, plagă contuză sprâncenară dreaptă orizontală de 5 cm lungime profundă până la os, plagă contuză marginea mandibulară, aproape de menton de 3 cm lungime profundă până la os; La nivelul gâtului anterior lateral dreapta și stânga multiple echimoze și excoriații cu aspect de zgâriere, parțial intersectate care ocupă aproximativ 40% din suprafața considerată; hemitoracele drept anterior și superior excoriație discontinuă de 5/4 cm; Umăr stâng anterior și extern și în continuare braț, antebraț până la pumn pe fața posterioară, multiple excoriații cu aspect de zgâriere cu dimensiuni de la câțiva mm până la 2,5/2,5 cm, torace posterior în 1/3 inferior 6 echimoze cu aspect de marcă pentru corp contondent alungit, parțial intersectate, cu dimensiuni de la 10/2,5 cm la 22/2,5 cm, ambele regiuni scapulare multiple excoriații superficiale cu aspecte de zgâriere, conduc la concluzia că viața acesteia a fost suprimată prin cruzimi, adică prin acțiuni deosebit de violente, cu o ferocitate care a depășit limitele obișnuite ale unor acțiuni proprii laturii obiective a infracțiunii de omor, inspirând groază, ecoul în conștiința oamenilor fiind oroarea.
Chiar dacă victima a fost găsită într-o râpă, în iarbă, omorul a fost săvârșit într-un loc public, pe drumul care lega două localități: satul de comuna Podu
Telefonul mobil a fost furat de inculpat profitând de starea în care se afla victima pentru ca să nu ajute la descoperirea cadavrului. Inculpatul a aruncat apoi telefonul victimei pentru nu putea fi identificat ca autor al omorului.
În ceea ce privește tâlhăria, în rechizitoriu s-a indicat în mod greșit alineatul care este 2 litera c (noaptea într-un loc public), nicidecum 2/1 lit. c (într-o locuință).
Având în vedere cele de mai sus s-a procedat la schimbarea încadrării juridice în sensul celor arătate mai sus: omorul deosebit de grav a fost în același timp și calificat;
- tâlhăria calificată a fost comisă noaptea într-un loc public, neavând relevanță juridică împrejurarea că la acea oră din noapte de 12/13 iulie 2008 pe drum nu s-a aflat nici o persoană.
Vinovăția inculpatului fiind pe deplin dovedită s-a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii.
Nu s-a putea reținut în favoarea inculpatului scuza provocării, dar s-a avut în vedere împrejurarea că deși victima prin comportamentul său aberant la beție a avut partea sa de vină în declanșarea conflictului. De legitimă apărare nici nu poate fi vorba chiar dacă inculpatul a avut impresia că voia HG să-i fure banii.
Inculpatul a susținut că a urmat 2 clase la o școală specială dar nu a fost în stare să-și scrie singur declarațiile. Din cuprinsul raportului de expertiză medico-legală psihiatrică A1/8910/25 august 2008 întocmit de Institutul Național de Medicină Legală "prof. Minovici" rezultă că inculpatul a prezentat o tulburare organică de personalitate, intelect liminar, păstrând capacitatea psihică de apreciere critică a conținutului și consecințelor faptei sale, având discernământul păstrat în raport cu fapta pentru care a fost trimis în judecată.
Având în vedere cele de mai sus, inculpatului i-au fost aplicate pedepse privative de libertate apropiate de minimul special pentru fiecare din faptele deduse judecății și s-a aplicat regulile concursului de infracțiuni.
Pe lângă pedeapsa principală inculpatului i-a fost aplicată pedeapsa complementară pe o anumită durată cât și pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi.
Din pedeapsa principală a fost scăzută perioada executată prin reținere și arest preventiv.
Starea de arest a inculpatului a fost menținută potrivit art. 350 cod pr. penală.
În ceea ce privește latura civilă s-a lua act că mama victimei nu s-a constituit parte civilă în cauză.
delicte și parul (bâta) folosit de inculpat la comiterea faptei au fost păstrate până la soluționarea definitivă a cauzei.
Procurorul a solicitat confiscarea parului (bâtei) însă acest lucru nu este cu putință, în primul rând pentru că nu are valoare economică, neputând să fie valorificat, și apoi sunt îndoieli că obiectul respectiv era bățul în care inculpatul își ținea traista de cioban. Nu este exclus să fi fost găsită pe marginea drumului, la sate găsindu-se astfel de obiecte fără un efort deosebit.
Din fondul special al au fost suportate onorariile avocaților din oficiu, la urmărirea penală și în instanță cât și costul expertizei medico-legale psihiatrice.
În temeiul art. 191 alin. 1 cod pr. penală, inculpatul a fost obligat la de cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva deciziei penale mai sus menționate au declarat apel în termen legal Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău și inculpatul.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacăua invocat nelegalitatea hotărârii apelate sub următoarele aspecte:
1. Instanța a omis aplicarea prev. de art.118 lit.b pr.penală în sensul confiscării parului ca și obiect delict, care a folosit la comiterea faptei.
2. În mod eronat instanța a dispus schimbarea încadrării juridice din art.174-176 lit.d penal în art.174 al.1,art.175 lit.i și art.176 lit.a penal, în sensul înlocuirii art.176 lit.d penal cu art.176 lit.a penal, întrucât din probele administrate nu rezultă că fapta a fost comisă prin cruzimi, victima nefiind HG supusă unor chinuri, ci inculpatul a lovit-o cu un par și cu picioarele în zona capului și a toracelui, după care a târât-o într-o unde i-a sustras telefonul mobil marca Nokia din buzunarul de la pantaloni, în urma loviturilor decedând.
3. Instanța, de asemenea, în mod nelegal, a dispus interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a,b penal, practica instanțelor de judecată fiind aceea de interzicere a drepturilor prev.de art.64 lit.a teza II și lit.b penal, atât în cadrul pedepselor complementare cât și a pedepselor accesorii.
Pentru aceste motive parchetul a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale nr. 85/D/ 03.03.2009 și pronunțarea unei hotărâri temeinice și legale.
La termenul de judecată din data de 28.04.2009 apelantul inculpat a înțeles să-și retragă apelul declarat în cauză.
Curtea, examinând actele si lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, constată că apelul procurorului declarat în cauză este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente.
În urma evaluării probelor administrate în cursul cercetării judecătorești și în faza de urmărire penală, instanța de apel constată că încadrarea juridică a faptelor reținută de procuror prin actul de sesizare al instanței, precum și cea stabilită de Tribunalul Bacău prin hotărârea apelată, este greșită.
Curtea, observă că probele administrate în cauză nu relevă împrejurarea că inculpatul a suprimat viața victimei în HG scopul sustragerii telefonului mobil marca Nokia ce îl avea aceasta în buzunarul de la pantaloni.
Circumstanța agravantă prev. de art.176 lit.d Cp, este condiționată în exclusivitate de existența unui scop urmărit de făptuitor-comiterea sau ascunderea comiterii unei tâlhării sau piraterii,
Cu alte cuvinte, un omor se va încadra în dispozițiile art.176 lit.d Cp,ori de câte ori se va stabili că făptuitorul a suprimat cu intenție viața unui om, pentru a crea condițiile favorabile săvârșirii sau ascunderii uneia dintre aceste infracțiuni.
Revenind la situația faptică ce rezultă din economia dosarului de față, Curtea constată că acțiunile violente ale inculpatului care au condus la decesul victimei nu HG au fost exercitate în așa mod, încât să exprime legătura lor din punct de vedere material și subiectiv cu scopul ce se cere realizat - săvârșirea sau ascunderea săvârșirii unei tâlhării.
Pentru aplicarea agravantei de la art.176 lit.d Cp,era necesar ca scopul săvârșirii sau ascunderii săvârșirii unei tâlhării să existe în momentul comiterii omorului de către inculpat.
În consecință, în absența unor probe care să releve existența scopului mai sus menționat, Curtea în acord cu opinia Tribunalului consideră că prin schimbarea încadrării juridice, se impune înlăturarea agravantei prev. de art. 176 lit.d Cp.
Hotărârea instanței de fond este defectuoasă în ceea ce privește reținerea circumstanței agravante prev. de art.176 lit.a Cp.
se consideră săvârșit prin cruzimi atunci când făptuitorul a conceput și executat fapta în așa fel încât a produs victimei suferințe mari, prelungite în timp, care depășesc cu mult suferințele inerente acțiunii de ucidere.
În urma analizei probelor administrate în cauza de față, Curtea consideră că loviturile aplicate în mod repetat de inculpat victimei în zona capului, au produs acesteia suferințe pe care le implică în mod firesc activitatea de ucidere, fiind aplicate succesiv și aproape instantaneu. În atare situație, văzând că activitatea inculpatului prin materialitatea ei, demonstrează că acesta nu a cauzat victimei alte suferințe decât cele caracteristice oricărei morți violente, Curtea apreciază că agravanta prev. de 174 lit.a Cp nu este aplicabilă în speță,fiind greșit reținută de instanța de fond.
În ceea ce privește infracțiunea de tâlhărie reținută în sarcina inculpatului prin actul de inculpare alături de infracțiunea de omor, instanța de apel împărtășește opinia Tribunalul Bacău în sensul necesității schimbării încadrării juridice pentru această faptă.
Având în vedere că probele dosarului relevă faptul că inculpatul a comis fapta de tâlhărie în public și pe timp de noapte, Curtea, consideră că se impune schimbarea încadrării juridice și în ceea ce privește această faptă, în sensul reținerii prevederilor art.211 al.2 lit.b și c Cp în loc de art.211 al.2/1 lit. Cp cum greșit s-a dispus prin actul de sesizare al instanței.
De asemenea, instanța de apel constată a fi întemeiată și critica procurorului privitoare la omisiunea instanței de fond de a dispune confiscarea bunurilor ce au fost săvârșite la comiterea infracțiunii de omor calificat.
Având în vedere că deținerea în continuare de către inculpat a bâtei folosită de acesta la săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prezintă o certă stare de pericol pentru societate, instanța de fond avea obligația de a dispune confiscarea acestui obiect contondent, în conformitate cu dispozițiile art.118 lit.b Cp.
Curtea, constată că este întemeiat și motivul de apel expus de procuror cu privire la conținutul pedepselor accesorii și complementare aplicate inculpatului.
În pofida faptului că infracțiunile pentru care va fi condamnat inculpatului sunt deosebit de grave, Curtea apreciază totuși că este nejustificată aplicarea unor pedepse accesorii și complementare acestuia ce constau în excluderea sa din câmpul persoanelor cu drept de vot, neexistând nici o legătură între interdicția votului și scopul pedepselor, acela de a preveni săvârșirea de noi infracțiuni și de a asigura reinserția socială a infractorilor.
Pentru toate considerentele arătate, Curtea va admite apelul procurorului va desființa sentința primei instanței cu privire la soluționarea laturii penale a cauzei și va reține cauza spre rejudecare.
În temeiul art.334 Cod procedură penală,va schimba încadrarea juridică din infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art.174-176 lit. Cod penal și tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.2/1 lit.c Cod penal, în infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art.174 alin.1, art.175 alin.1 lit.i Cod penal și infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.1 și 2 lit.b și c Cod penal.
În baza art.174 alin.1, art.175 alin.1 lit.i Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, faptă din data de 12/13.07.2008, va condamna inculpatul, la pedeapsa principală de 16 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și b Cod penal, pentru o durată de 6 (șase) ani.
În temeiul art. 211 alin.1 și 2 lit.b și c Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, faptă din data de 12/13.07.2008, va condamna același inculpat la pedeapsa principală de 5 (cinci) ani închisoare.
În baza art.33 lit.a și art.34 lit.b Cod penal,va contopi pedepsele principale aplicate inculpatului în pedeapsa principală cea mai grea, cea de 16 ani închisoare la care va adăuga pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și b Cod penal, pentru o durată de 6 (șase) ani.
Având în vedere că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestului preventiv față de inculpat subzistă,Curtea în baza art.350 Cod procedură penală, cu art.383 alin.1/1 Cod procedură penală, va menține această măsură.
În baza art.88 Cod penal, va deduce din pedeapsa principală aplicată inculpatului perioada executată prin reținere și arest preventiv de la data de 13.07.2008, la zi.
Va interzice inculpatului exercițiului drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și b Cod penal, în condițiile și pe durata prevăzute de art.71 alin.2 Cod penal.
În baza art.118 lit.b Cod penal, va dispune confiscarea unei par, bun folosit la săvârșirea infracțiunii de omor calificat, aflat la Camera de corpuri delicte a Tribunalul Bacău, înregistrat la poz.27 din data de 03.09.2007 din registrul corpurilor delicte.
În temeiul art.109 alin.3 Cod procedură penală,va dispune păstrarea la instanța de fond, până la soluționarea definitivă a cauzei, a mijloacelor materiale de probă înaintate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău cu adresa nr.253/P/2008 din data de 01.09.2008, prin care a fost investită cu soluționarea cauzei, bunuri înregistrate la poz.27 din data de 03.09.2007 din registrul corpurilor delicte.
În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală,va obliga inculpatul să plătească statului suma de 3000 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare la urmărirea penală și instanța de fond.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
În temeiul art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău vor rămâne în sarcina statului.
În ceea ce privește apelul declarat de inculpat, având în vedere manifestarea de voință a acestuia, Curtea în temeiul art.369 Cod procedură penală,va lua act că apelantul-inculpat își retrage apelul declarat împotriva sentinței penale apelate.
Va dispune plata din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților, către Baroul Bacău, a onorariului avocat oficiu în sumă de 200 lei.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală,va obliga apelantul-inculpat să plătească statului suma de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
- DECIDE -
În temeiul art.369 Cod procedură penală, ia act că apelantul-inculpat își retrage apelul declarat împotriva sentinței penale nr.85/D din data de 03.03.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților, către Baroul Bacău, a onorariului avocat oficiu în sumă de 200 lei, avocat.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă apelantul-inculpat să plătească statului suma de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare.
II.In temeiul art.379 pct.2 lit.a Cod procedură penală, admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău împotriva sentinței penalenr.85/D din data de 03.03.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, cu privire la soluționarea laturii penale a cauzei.
Desființează sentința penală apelată sub acest aspect, reține cauza spre rejudecare și în fond;
În temeiul art.334 Cod procedură penală, schimbă încadrarea juridică din infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art.174-176 lit.d Cod penal și tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.2/1 lit.c Cod penal, în infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art.174 alin.l, art.175 alin.l lit.i Cod penal și infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.l și 2 lit.b și c Cod penal.
În baza art.174 alin.l, art.175 alin.l lit.i Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, faptă din data de 12/13.07.2008, condamnă inculpatul, fiul lui și, născut la data de 23.09.1979, în comuna Podu T, județul B, CNP -, studii 2 clase, necăsătorit, nu are copii minori, stagiul militar nesatisfacut, agricultor, cu domiciliul în satul, comuna Podu T, județul B, necunoscut cu antecedente penale, la pedeapsa principală de 16 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art.64 alin.l lit.a teza a Ii-a și b Cod penal, pentru o durată de 6 (șase) ani.
În temeiul art. 211 alin. 1 și 2 ht.b și c Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, faptă din data de 12/13.07.2008, condamnă același inculpat la pedeapsa principală de 5 (cinci) ani închisoare.
În baza art.33 lit.a și art.34 lit.b Cod penal, contopește pedepsele principale aplicate inculpatului în pedeapsa principală cea mai grea, cea de 16 ani închisoare.
PEDEAPSA DE - 16 ani închisoare pedeapsă principală și pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit.a teza a II-a și b Cod penal, pentru o durată de 6 (șase) ani.
În baza art.350 Cod procedură penală, cu art.383 alin. 1/1 Cod procedură penală, menține măsura arestului preventiv.
În baza art.88 Cod penal, deduce din pedeapsa principală aplicată inculpatului perioada executată prin reținere și arest preventiv de la data de 13.07.2008, la zi.
Interzice inculpatului exercițiului drepturilor prevăzute de art.64 alin.l lit.a teza a II-a și b Cod penal, în condițiile și pe durat prevăzute de art.71 alin.2 Cod penal.
În baza art. 118 lit.b Cod penal, dispune confiscarea unui par, bun folosit la săvârșirea infracțiunii de omor calificat, aflat la Camera de corpuri delicte a Tribunalul Bacău, înregistrat la poz.27 din data de 03.09.2007 din registrul corpurilor delicte.
În temeiul art. 109 alin.3 Cod procedură penală, dispune păstrarea la instanța de fond, până la soluționarea definitivă a cauzei, a mijloacelor materiale de probă înaintate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău cu adresa nr.253/P/2008 din data de 01.09.2008, prin care a fost investită cu soluționarea cauzei, bunuri înregistrate la poz.27 din data de 03.09.2007 din registrul corpurilor delicte.
În baza art. 191 alin.l Cod procedură penală, obligă inculpatul să plătească statului suma de 3000 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare la urmărirea penală și instanța de fond.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
În temeiul art. 192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău rămân în sarcina statului.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru apelantul-inculpat și de la comunicare pentru intimata-parte vătămată.
Pronunțată în ședință publică,astăzi, 28.04.2009, în prezența apelantului - inculpat.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Red.
Tehnored. - 3 ex.
12.05.2009
Președinte:Dumitru PocovnicuJudecători:Dumitru Pocovnicu, Bogdan Adrian