Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 118/2009. Curtea de Apel Iasi

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr-

DECIZIA PENALĂ NR. 118

Ședința publică de la 19 februarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ciobanu Iulia Elena I -

JUDECĂTOR 2: Anton Dan

JUDECĂTOR 3: Juverdeanu

Grefier - -

Ministerul Public reprezentat prin procuror

S-a luat spre examinare cererea de revizuire formulată de revizuientul vizând decizia penală nr. 668 din data de 11 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI.

Conform dispozițiilor articolului 297 din Codul d e procedură penală s-a procedat la strigarea cauzei și s-a făcut apelul părților și al celorlalte persoane citate în proces, constatându-se că se prezintă personal revizuientul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cele indicate mai sus cu privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare că la termenul anterior cauza a fost amânată în vederea soluționării cererilor de aținere formulate în cauză la termenul de judecată anterior de către domnii judecători - și - -, la dosarul cauzei fiind atașată copia încheierii de ședință prin care au fost respinse aceste cereri, și s-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:

Din oficiu, instanța invocă, pe de o parte, inadmisibilitatea recursului penal de față, iar pe de altă parte necompetența materială a Curții de Apel.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită a se constata inadmisibilitatea plângerii și că, raportat la obiectul cauzei, competența de soluționare nu revine Curții de Apel.

Declarând dezbaterile închise, curtea rămâne în deliberare și în pronunțare.

Ulterior pronunțării,

CURTEA DE APEL

Asupra cererii de față;

Prin cererea adresată instanței Curții de APEL IAȘI la data de 28.12.2008 și înregistrată sub nr. de mai sus, petentul a solicitat verificarea deciziei penale nr. 668 din 11.12.2008 a Curții de APEL IAȘI, motivat de împrejurarea că prin decizia menționată au fost încălcate prevederile tratatelor internaționale la care România este parte și care statuează asupra drepturilor civile ale persoanei.

]Din actele și lucrările dosarului, instanța reține că prin decizia penală nr. 668 din 11.12.2008 a Curții de APEL IAȘI - a cărei verificare se solicită - fost respins ca inadmisibil recursul formulat de petentul împotriva deciziei penale nr. 607 din 29 septembrie 2008 a Tribunalului Iași.

S-a reținut în considerentele deciziei menționate următoarea situație de fapt și de drept:

Prin sentința penală nr. 1066 din 08.04.2008, Judecătoria Iași, a dispus respingerea cererii de revizuire formulată de petentul, domiciliat în municipiul I, str. -, nr. 138, bloc A-1, tr. I,. 1,. 13, județul cu privire la sentința penală nr. 1319 din 07.05.2007 a Judecătoriei Iași, menținută și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 778 din 06.09.2007 Tribunalului Iași.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 192 alin. 2 Cod procedură penală care reglementează plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Pentru pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub nr-, petentul condamnat solicită revizuirea sentinței penale 1319/07.05.2007 a Judecătoriei Iași, definitivă prin decizia penală nr.778/6.09.2007 a Tribunalului Iași, motivând că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, că datele dosarului au fost consemnate în mod incorect, că s-au întocmit acte false, iar recursul a fost respins în mod nefondat.

Cererea este însoțită de concluziile Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, prin care se solicită respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire, aceasta fiind îndreptată împotriva unei hotărâri prin care nu a fost soluționat fondul.

A fost depusă sentința penală 1319/7 mai 2007 Judecătoriei Iași, cu referat întocmit de Biroul de Executări Penale al Judecătoriei Iași.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține:

Prin sentința penală 1319/7 mai 2007 Judecătoriei Iașis -a dispus respingerea ca nefondată a plângerii formulate de către petentul împotriva Ordonanței procurorului din 4.09.2006 și a rezoluției 3627/II/2/2006 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași.

Se constată că prin sentința menționată nu a fost soluționat fondul cauzei, și anume raportul juridic de drept substanțial și raportul juridic procesual penal principal, instanța nepronunțând condamnarea sau achitarea vreunei persoane. Or, prin revizuire se urmărește înlăturarea erorilor de fapt pe care le conțin hotărârile judecătorești, erori ce pot fi întâlnite doar în hotărârile ce rezolvă fondul cauzei.

Aceasta este și opinia Înaltei Curți de Casație și Justiție exprimată în decizia XVII/2007 în recursul în interesul legii privind posibilitatea formulării cererii de revizuire împotriva sentințelor judecătorești definitive pronunțate în temeiul disp. art. 278 indice 1 litera a, b Cod Procedură Penală.

În consecință, instanța apreciază cererea petentului ca fiind inadmisibilă, urmând aor espinge, lăsând cheltuielile judiciare în sarcina petentului.

În termen legal, împotriva sentinței penale sus menționate, a declarat recurs revizuentul .

În motivarea recursului promovat, recurentul a susținut că prin hotărârea pronunțată prima instanță a încălcat Constituția României, Declarația Universală a Drepturilor Omului și Convenția Europeană Drepturilor Omului. Revizuentul recurent s-a limitat doar să susțină că au fost încălcate documentele menționate fără a indica, în concret, argumentele de fapt care stau la baza susținerilor sale.

Tribunalul Iași, prin decizia penală nr. 453 din 24.06.2008, a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul, dispunând obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În motivarea acestei decizii, referitor la recursul declarat de petent s-a arătat că, prin sentința penală nr. 1319 din 07.05.2007 a Judecătoriei Iași, s-a dispus respingerea plângerii formulată de către petentul împotriva soluției procurorului de netrimitere în judecată dată în dosarul nr. 3329/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași.

Sentința penală sus-arătată fost menținută și a rămas definitivă prin decizia penală nr. 778 din 06.2007 a Tribunalului Iași ca urmare respingerii recursului promovat de petentul.

După rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești mai sus arătate, petentul formulat cu privire la aceasta o cerere de revizuire pe care adresat-o direct instanței de judecată, respectiv Tribunalului Iași.

Prin decizia penală nr. 1062/29.11.2007 a Tribunalului Iași, în baza art. 397 Cod procedură penală, cererea de revizuire a fost scoasă de pe rolul instanței și trimisă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași pentru efectuarea de competențe cercetări.

După efectuarea cercetărilor, procurorul a înaintat întregul material împreună și cu concluziile sale cu privire la temeinicia cererii de revizuire la instanța competentă, respectiv la Judecătoria Iași.

Cererea de revizuire a fost respinsă de Judecătoria Iași prin hotărârea supusă prezentei analize cu argumentarea că o astfel de cerere este inadmisibilă dat fiind faptul că viza o hotărâre pronunțată într-o cauză ce a avut ca obiect "plângere împotriva soluției procurorului de netrimitere în judecată".

Această soluție instanței de fond este legală și temeinică, neexistând motive pentru modificarea ei.

Astfel, prin decizia în interesul legii nr. XVII din 19.03.2007 Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite s-a stabilit că "cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătorești definitive pronunțată în temeiul art. 278 ind. 1 alin. 8 lit. a și b din Codul d e procedură penală este inadmisibilă".

Potrivit dispozițiilor art. 414 ind. 2 alin. 3 teza finală din Codul d procedură penală "dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe". Cu alte cuvinte interpretarea dată unui text de lege printr-o decizie în interesul legii este obligatorie pentru instanțele judecătorești de pe întreg teritoriul țării.

În cauza de față, cererea de revizuire formulată de petentul viza hotărâre judecătorească definitivă pronunțată în temeiul art. 278 ind. 1 alin. 8 lit. "a" Cod procedură penală, situație în care, în conformitate cu decizia nr. XVII din 19.03.2007 Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, această cerere este inadmisibilă.

Față de acestea, în mod corect, prima instanță reținând inadmisibilitatea cererii de revizuire cu cărei judecată fost investită dispus respingerea ei.

Decizia pronunțată este definitivă.

Împotriva deciziei pronunțate de Tribunal a declarat recurs petentul, pe care a criticat-o cu privire la motive de nelegalitate ce vizează fondul pricinii ce a determinat formularea cererii de revizuire, consemnate în preambulul prezentei hotărâri.

Recursul declarat de recurentul este inadmisibil, excepție ce a fost pusă în discuția părților la termenul de pronunțare.

În art. 3851Cod procedură penală, se arată în mod expres care anume hotărâri judecătorești pot fi atacate cu recurs.

Din latura acestui text de lege rezultă, fără nici un dubiu, că nu pot fi atacate cu recurs hotărârile judecătorești rămase definitive, singura cale de atac admisă de lege, referitor la astfel de hotărâri, fiind căile extraordinare de atac, ceea ce nu e cazul în speță.

După cum rezultă din actele de la dosar hotărârea atacată cu recurs de către recurentul este definitivă, motiv pentru care aceasta nu mai poate fi atacată, din nou, pe calea unei căi de atac ordinară, care deja a fost exercitată.

În consecință, fiind vorba de o hotărâre judecătorească definitivă, intrată în puterea lucrului judecat, formularea unui nou recurs este inadmisibil, astfel că soluția ce se impune este respingerea recursului de față ca inadmisibil, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. a Cod procedură penală, și a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

Deosebit de faptul că verificarea - cale extraordinară de atac - presupune îndeplinirea unor condiții cu privire la hotărârea judecătorească supusă revizuirii în ce privește admisibilitatea sau inadmisibilitatea acesteia, cât și reluarea procesului penal din faza de urmărire penală, în sensul că potrivit art. 399 Cod procedură penală, procurorul trebuie să efectueze acte de cercetare cu privire la cererea de verificare formulată, pe care le înaintează împreună cu concluziile de admitere sau de respingere a verificării instanței competentă material în primă instanță. Acestea sunt însă aspecte pe care urmează să le aibă în vedere instanța competentă material.

Cu privire la acest aspect, potrivit art. 401 Cod procedură penală, instanța competentă să judece cererea de revizuire este instanța care a judecat cauza în primă instanță. Sub acest aspect, nu are nici o relevanță, în privința stabilirii instanței competente, dacă hotărârea a rămas definitivă în fața primei instanțe sau la instanța de recurs.

Cum în prezenta cauză instanța care a judecat cauza în primă instanță este Judecătoria Iași, pronunțând sentința penală nr. 1066 din 8 aprilie 2008, recurată de către petent, rezultă că, potrivit art. 401 Cod procedură penală sus-menționat, competența de soluționare cererii de revizuire formulată de petentul, revine acestei instanțe.

În consecință, Curtea urmează ca, în temeiul art. 401 și art. 393 Cod procedură penală să decline competența de soluționare a cererii de revizuire formulată de petentul, instanței competente, respectiv Judecătoria Iași.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 401 și art. 393 Cod procedură penală, declină competența de soluționare a cererii formulată de petentul, având ca obiect revizuirea deciziei penale nr. 668 din 11.12.2008, a Curții de APEL IAȘI, instanței competente - Judecătoria Iași.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 19 februarie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

Red.

Tehnored.

02 ex.

03.03.2009

Tribunalul Iași

Jud. -

Jud. - -

Jud. - -

Președinte:Ciobanu Iulia Elena
Judecători:Ciobanu Iulia Elena, Anton Dan, Juverdeanu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 118/2009. Curtea de Apel Iasi