Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 145/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

SENTINȚA PENALĂ NR.145/2009

Ședința publică din 3 noiembrie 2009

PREȘEDINTE: Ștefan Făt

Grefier: - -

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat prin:

Procuror:

Pe rol se află soluționarea plângerii formulate de petenții și împotriva rezoluției din data de 23.03.2009 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA în dosarul nr.339/P/2008, menținută prin rezoluția din 25.05.2009 a Procurorului General al Curții de Apel Alba Iulia în dosarul nr.463/II/2/2009.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă petenții și, asistați de avocat precum și intimatul, lipsă fiind restul părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Apărătorul ales al petenților și, intimatul și reprezentantul parchetului învederează că nu mai au alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța acordă cuvântul în dezbateri.

Avocat, apărătorul ales al petenților și solicită admiterea plângerii astfel cum a fost formulată, desființarea rezoluțiilor atacate și a se reține cauza spre judecare pentru a se stabili dacă cele din urmă două notificări emise de intimat, în calitate de executor judecătoresc la cererea intimaților și, privind redobândirea imobilului în natură, sunt false

Precizează că aceste două din urmă notificări emise de intimat au produs consecințe juridice, în realitate existând doar o singură notificare.

Arată că intimații și, având în vedere că au fost despăgubiți cu ocazia exproprierii, aceștia cel mult puteau solicita statului român o sumă de bani echivalentă cu cea primită la plecarea din țară. Insistă în observa instanța că notificarea prin care intimații și au solicitat restituirea imobilului expropriat, în natură este un act fals.

Cu cheltuieli judiciare în cuantum de 1200 lei.

Intimatul solicită respingerea plângerii formulate de petenții și ca nefondată și a se menține ca legale și temeinice rezoluțiile atacate.

Reprezentantul parchetului solicită respingerea plângerii petenților ca nefondată și a se menține ca legale și temeinice rezoluțiile atacate.

Învederează că toate cele invocate de petenți sunt elemente cu consecințe grave privind atingerea dreptului fundamental de proprietate, însă acestea au fost analizate făcându-se cercetări, începându-se chiar urmărirea penală privind pe intimat dar s-a constatat că există puternice dubii cu privire la vinovăție, astfel că acestea profită intimatului.

CURTEA DE APEL

Asupra plângerii penale de față

Prin plângerea formulată și înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.06.2009 sub dosar nr- petenții și soția au criticat rezoluția nr.339/P/2008 din 23.03.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA, menținută prin rezoluția nr.463/II/2/2009 din 25.09.2009 a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA, arătând că sunt nemulțumiți de soluția de scoatere de sub urmărire penală dispusă în cauză față de executorul judecătoresc pentru infracțiunea de neglijență în serviciu prev. de art.249 alin.1 Cod penal, și pentru infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art.290 alin.1 Cod penal și uz de fals prev. de art.291 Cod penal.

În motivarea plângerii, petenții au susținut în esență că în cursul procedurii de notificare a retrocedării imobiliare inițiată de învinuiții în baza Legii nr.10/2001 ar fi înregistrat notificare de retrocedare în natură a imobilului situat în Mediaș,-, jud. Sibiu, cu o altă dată ulterioară decât cea care s- făcut notificarea pentru despăgubiri în scopul favorizării învinuiților, ambele înregistrate la biroul executorului judecătoresc.

În concret deși aceștia din urmă ar fi cerut inițial autorităților administrative doar despăgubiri bănești - notificarea din 29 august 2001 - ulterior s-au răzgândit, dorind să obțină retrocedarea în natură a imobilului așa că ar fi confecționat un alt formular de notificare pe care executorul judecătoresc deși l-a datat exact ca pe primul "29 august 2001", l-ar fi certificat în realitate abia în 2004. Prin această manevră ar fi încercat să ajute pe soții, repunându- în termenul legal de formulare a opțiunii (despăgubiri/natură), prevăzut în Legea nr.10/2001 și au dezavantajat petenții care au cumpărat imobilul.

Mai arată că deși există puternice și credibile indicii că cea de a doua notificare obținută interesat prin manipularea executorului judecătoresc, din care nu se găsește originalul și deși s-au dat mai multe soluții care au fost infirmate, totuși făptuitorii au rămas nepedepsiți pentru faptele comise.

Petenții au solicitat admiterea plângerii, desființarea rezoluțiilor atacate și a se reține cauza spre rejudecare pentru a se stabili că notificarea prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilului este falsă, a fost depusă în afara termenului legal prev. în Legea nr.10/2001, producând efecte juridice.

Au fost atașate dosarele nr.339/P/2008 și nr.463/II/2/2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel în care s-au pronunțat mai multe rezoluții:

Examinând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Prin rezoluția nr.339/P/2008 din 23 martie 2009 adoptată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIAs -a dispus în baza art.10 lit.d Cod procedură penală scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților pentru săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu, prev. de art.249 alin.1 Cod penal și a învinuiților și pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art.290 alin.1 Cod penal și în baza art.10 lit. Cod procedură penală pentru infracțiunea de uz de fals prev. de art.291 Cod penal.

S-a reținut că dosarul a fost soluționat prin rezoluții succesive de netrimitere în judecată, cercetările au fost reluate ca urmare a infirmării acestor rezoluții în data de 5 februarie 2009 s-a dispus începerea urmăririi penale și în contra soților, reținându-se că au determinat executorul judecătoresc să antedateze în anul 2004 o notificare privind restituirea în natură, care conform regulilor procedurale trebuia înregistrată în 2001.

Ar fi comis infracțiunea prev. de art.290 Cod penal prin aceea că ar fi uzat în fața instanței civile (proces între familiile petenților, actualii posesori ai imobilului revendicat și familia învinuiților ), de înscrisul intitulat "notificare" știind că de fapt n-a fost formulat și depus în 2001 ci doar în 2004.

S-au reluat cercetările obținându-se noi declarații și înscrisuri și s- concluzionat că unele fapte pot fi stabilite cu certitudine, altele nu.

Este cert că notificările, respectiv suportul material care conține exprimarea scrisă a dorinței de obținere a despăgubirilor, respectiv a imobilului în natură au fost predate de către martorei, care a îndeplinit toate formalitățile de întocmire a dosarului necesar notificării.

Nu este clar însă câte exemplare a depus și câte a înregistrat executorul judecătoresc, în acel moment prin aplicarea efectivă ștampilei dreptunghiulare.

Martora își amintește că familia ar fi solicitat exclusiv retrocedarea în natură, iar executorul judecătoresc, dimpotrivă susține că s-a solicitat exclusiv acordarea de despăgubiri bănești.

Expertul tehnic nu poate fixa în timp vechimea uneia sau alteia dintre suporturile materiale în care e inserată notificarea.

Martora se aștepta ca Primăria Mediaș să-i comunice soluția la notificare și susține că s- cerut retrocedarea în natură. Învinuitul dimpotrivă afirmă că răspunsul făcut trebuia să parvină mandatarei de la prefectură. Cele două instituții rezolvau, după competențe stabilite în Legea nr.10/2001 fie cererea de retrocedare în natură, fie cea de acordare a despăgubirilor.

Învinuitul aflat în Germania, neprimind nici un răspuns oficial, a venit în țară în anul 2004, cerut explicații atât mandatarei cât și executorului cu acea ocazie, probabil s-a redactat mențiunea aflată pe exemplarul datat "30.08.2004".

Înscrisul are conținut ilogic, care ne formează convingerea că executorul judecătoresc nu ar fi avut un interes să favorizeze pe careva din părți, și poate fi o eroare așa cum rezultă din declarația acestuia.

Astfel dacă s-ar fi înregistrat în anul 2001 cererea de retrocedare în natură atunci nu putea fi transmisă la prefectură în acel an.

Experții tehnici nu dețin instrumente de stabilire a vechimii înscrisurilor, nu se știe care exemplare au rămas în posesia mandatarei, nu se poate identifica exemplarul notificării (restituirea în natură), care conform procedurii ar fi trebuit să rămână în arhiva executorului.

A concluzionat procurorul că elucidarea acestor împrejurări neclare imposibilă nu este însă utilă și necesară cauzei.

înaintea oricărei alte opțiuni intimaților învinuiți, obligația autorităților de a dispune restituirea în natură (art.7 din Legea nr.10/2001). Instanțele civile chiar dacă nu s-au pronunțat irevocabil, au consacrat această interpretare a legii.

Aplicând și principiul că dubiul profită învinuiților, procurorul a dispus în baza art.10 lit. și respectiv 10 lit. pentru infracțiunea de uz de fals- fapta nu există, scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților, și pentru infracțiunile prev. de art.249 și 290 Cod penal.

Prin rezoluția nr.463/II/2/2009 din 25.09.2009, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iuliaa menținut soluția de scoatere de sub urmărire penală a învinuiților, respingând plângerea formulată de petenți.

Curtea de APEL ALBA IULIA, în conformitate cu dispozițiile art.278/1 alin.7 Cod procedură penală a verificat rezoluțiile atacate pe baza actelor și lucrărilor dosarului parchetului, față de criticile formulate de petenți.

Din analiza multitudinilor actelor de cercetare efectuate de procuror, ce au stat la baza rezoluției din 23 martie 2008 dată în dosarul nr.339/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea constată că în mod corect și temeinic motivat, în raport de fiecare critică a petenților, ce a fost examinată în concret și căreia s- răspuns argumentat, procurorul a dispus soluția scoaterii de sub urmărire penală față de pentru comiterea infracțiunii de neglijență în serviciu prev. de art.249 alin.1 Cod penal și și pentru infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art.290 Cod penal și uz de fals prev. de art.291 Cod penal, întrucât faptelor le lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, iar fapta nu există în cazul de fals pentru intimații și.

Astfel, în mod corect s-a reținut că executorul judecătoresc nu avut nici un moment intenția de a-și încălca îndeplinirea atribuțiilor de serviciu și prin fapta sa să producă o pagubă patrimoniului părții vătămate.

Probele administrate în cauză dovedesc că la data de 29 august 2001 făptuitorii și au depus o notificare la biroul executorului judecătoresc înregistrată sub dosar execuțional nr.281/2001 prin care solicitau măsuri reparatorii în echivalent, notificare trimisă în aceiași zi Prefectului Județului Sibiu- comisia de Aplicare a Legii nr.10/2001, care potrivit adresei nr.6573/13.11.2002 a inițiat- în conformitate cu art.23 din Legea nr.10/2001 Primăriei municipiului Mediaș pentru a analiza dacă nu este posibilă restituirea în natură.

Este adevărat că la acest dosar mai apare un exemplar al unei notificări din care rezultă că făptuitorii au solicitat restituirea în natură a imobilului și pe care petenții o consideră falsă.

Audierea învinuitului și numiților coroborat cu expertizele grafologice efectuate în cauză nu confirmă că această notificare să se fi depus în anul 2004 și că ar produce consecințe juridice pentru petenți.

De altfel în cauză așa cum au confirmat și instanțele civile respectiv Tribunalul Sibiu prin sentința civilă nr.205/25.02.2008 pronunțată în dosar nr- și Curtea de Apel Alba prin decizia civilă nr.86/A/9.05.2008 au luat în considerare depunerea notificării din 29.08.2001, doar sub aspectul respectării termenului de depunere.

Cât primește opțiunea pentru imobil, aceasta este reglementată expres prin dispozițiile art.7 din Legea nr.10/2001, prin depunerea notificării indiferent în care din variantele susținute față de prevederile legale ale legii restituirii caselor naționalizate, petenților nu li s- cauzat nici un prejudiciu.

Cu privire la infracțiunile reclamate pentru făptuitorii și soluția adoptată de procuror este legală.

Infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, nu poate fi reținută lipsind unul din elementele constitutive ale acesteia lipsa de intenție. Prin notificarea depusă aceștia nu au urmărit decât retrocedarea imobilului în natură sau plata în echivalent.

Înscrisurile depuse nu s-au dovedit a fi false și nici nu au produs consecințe juridice.

Prin urmare având în vedere și împrejurarea reținută de procuror că dubiul profită făptuitorilor, Curtea în raport cu cele menționate consideră că rezoluția din 23.03.2009 dată în dosarul nr.339/P/2008, menținută prin rezoluția din 25.09.2009 în dosarul nr.463/II/2/2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia sunt legale și temeinice.

Față de aceste considerente, Curtea de Apel în baza art.278/1 alin.8 lit.a Cod procedură penală va respinge ca nefondată plângerea formulată de petenții și.

În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală fiecare petent va fi obligat să plătească statului suma de câte 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru aceste motive,

În numele legii

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca nefondată plângerea formulată de petenții și împotriva rezoluției din data de 23.03.2009 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA în dosarul nr. 339/P/2008 menținută prin rezoluția din 25.05.2009 a Procurorului General al Curții de APEL ALBA IULIA în dosarul nr. 463/II/2/2009.

Obligă petenții să plătească statului fiecare suma de câte 150 lei cheltuieli judiciare.

Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunțare și comunicare cu petenta și intimații și.

Pronunțată în ședința publică din 3 noiembrie 2009.

PREȘEDINTE, GREFIER

- - - -

Red.

Dact. 2 ex

Președinte:Ștefan Făt
Judecători:Ștefan Făt

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 145/2009. Curtea de Apel Alba Iulia