Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 160/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR. 160
Ședința publică din data de 02 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ion Avram Judecător
Grefier -- -
-.-.-.-.-
MINISTERUL PUBLIC
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
PROCUROR -
La ordine fiind soluționarea plângerii formulată de petentul (B, str. - 4, nr. 280) împotriva rezoluției nr. 570/19.03.2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI.
La apelul nominal au lipsit: petentul și făptuitorii și.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul că la fila 20 în dosar s-a depus cerere formulată de petentul din care rezultă că solicită un nou termen pentru a fi citat și în cuprinsul citației să se indice și numărul rezoluției atacate, după care:
Reprezentantul Ministerului Public consideră că nu ne află în prezența unei cereri de amânare a cauzei, pe motiv că petentul s-ar afla în imposibilitate de a se prezenta la instanță; consideră că manifestarea de voință a petentului este certă, și anume de a se amâna cauza pentru ca pe viitor să fie citat cu indicarea numărului rezoluției atacate în plângere; apreciază că această cerere nu are acoperire în Codul d e procedură penală, nefiind nici o dispoziție legală în acest sens.
Pentru aceste motive, solicită acordarea cuvântului în dezbateri.
Curtea, constată că petentul cunoaște de proces și față de cererea depusă la dosar de acesta, apreciază că din cuprinsul acesteia nu rezultă că solicită termen în mod expres, care să motivele corespunzător, ca instanța să acorde un nou termen;
Se constată că prezenta cauză este înregistrată la data de 29.06.2009 și că aceasta a suferit mai multe termene de judecată, cererea de amânare a petentului nefiind motivată corespunzător, motiv pentru care o respinge și acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public în dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public solicită să se constate că în cuprinsul plângerii de față formulată în condițiile art. 2781Cod procedură penală, petentul a invocat două argumente principale. La momentul citării de către procurorul care soluționa cauza, procurorul, soluția era deja conturată, așa cum a apreciat aceasta și respingerea plângerii s-a făcut cu știință, fără să cerceteze motivele plângerii față de.
Consideră că cele două argumente nu sunt fundamentate și nu pot conduce la modificarea soluției adoptate de către procuror, în sensul admiterii plângerii și trimiterii cauzei la parchet în vederea începerii urmării penale.
Apreciază că din actele premergătoare efectuate în cauză în dosarul nr. 570/P/2008 rezultă cu certitudine că persoanele împotriva cărora s-a formulat plângerea penală nu au comis faptele penale, astfel încât în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale.
Pentru aceste considerente solicită respingerea plângerii ca nefondată cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Curtea, declarând închise dezbaterile, rămâne în pronunțare.
După deliberare
CURTEA,
Asupra plângerii penale de față:
Examinând actele și lucrările dosarului rezultă următoarele:
Prin rezoluția nr. 570/P/2008 din 19.03.2009 Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚIa dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorul de la Judecătoria Brăila și față de procurorul de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila pentru infracțiunile reclamate de petent prev. de art. 246 Cod penal.
Pentru a fi dispus astfel, organul de anchetă care a efectuat actele premergătoare a reținut în esență că cei doi făptuitori și-a îndeplinit în mod corespunzător atribuțiunile de serviciu ( ca judecător de ședință și respectiv procuror de ședință) nevătămând în nici un mod interesele legale ale petentului.
Împotriva acestei rezoluții în termenul legal,petentul a formulat plângere la procurorul ierarhic superior.
Prin rezoluția nr. 523/II/2/2009 din 4.05.2009 procurorul ierarhic superior a respins plângerea petentului ca neîntemeiată, reținându-se că făptuitorii reclamați nu au comis fapte prevăzute de legea penală.
Împotriva celor două rezoluții petentul în termenul prevăzut de lege a formulat plângere la instanța competentă.
Prin motivele arătate în plângerea formulată petentul își exprimă nemulțumirea cu privire la modul de soluționare solicitând trimiterea în judecată a făptuitorilor.
Plângerea petentului este nefondată.
Din verificarea celor două rezoluții și analiza probelor existente la dosar instanța constată că soluțiile dispuse sunt temeinice și legale.
Făptuitorii reclamați de petent au calitate de judecător și respectiv procuror de ședință și-au exercitat atribuțiile de serviciu cu bună credință, respectând procedurile ce reglementează procesul penal așa încât aceștia nu au comis faptele reclamate de petent.
În soluționarea cauzei privind dosarul nr- în care s-a dat sentința penală nr. 1441/19.09.2009 instanța în mod corect a apreciat că nu există viciu de procedură pentru data de 7.05.2008 întrucât din conținutul procesului verbal de îndeplinire a procedurii de citare ( fila 8 dosar urmărire penală) rezultă că acesta a fost întocmit la data de 5.05.2008.
De altfel acest aspect, dacă petentul a considerat că s-a soluționat cu lipsă de procedură, avea calea de atac a recursului, recurs care prin decizia penală nr. 352/25.11.2008 a Tribunalului Brăilaa fost respins ca tardiv introdus.
Se constată în acest context că cei doi făptuitori nu au comis faptele reclamate de petent.
Față de aceste considerente și având în vedere dispozițiile art. 2781alin. 8 lit. a Cod procedură penală urmează să se respingă ca nefondată plângerea petentului și să se mențină rezoluția atacată.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală va fi obligat petentul la cheltuieli judiciare către stat, efectuate cu prilejul procesului penal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul (B, str. - 4, nr. 280) împotriva rezoluției nr. 570/19.03.2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă petentul la 60 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare pentru petentul și făptuitorii (prin serviciul personal al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila ) și (prin serviciul personal al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila ).
Pronunțată în ședință publică azi, 2.10.2009.
PREȘEDINTE,
Judecător - - -
Grefier,
- -
Red. -/8.10.2009
Tehn. /09.10.2009
Președinte:Ion AvramJudecători:Ion Avram