Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 172/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ
Ședința publică de la 17 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Chirilă
JUDECĂTOR 2: Elena Scriminți
JUDECĂTOR 3: Maria Cenușă
Grefier - -
DECIZIA PENALĂ Nr. 172
Pe rol judecarea de contestatorul împotriva deciziei penale nr. 59/22 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr-, având ca obiect plângere împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.P.P.)
La apelul nominal făcut în ședința publică - lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosarul cauzei au fost depuse, prin serviciul de registratură al instanței, un memoriu formulat în scris de recurentul și o cerere prin care acesta solicită amânarea cauzei, după care:
Instanța pune în discuția contradictorie părților cererea de amânare formulată de contestatorul .
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii, având în vedere că nu a fost precizat motivul amânării și nici nu au fost depuse acte în susținerea acesteia.
Față de cererea de amânare formulată de contestatorul și având în vedere că nu a fost precizat motivul amânării și nici nu au fost depuse înscrisuri doveditoare în susținerea acesteia, instanța respinge cererea și, din oficiu, invocă excepția indamisibilității recursului, decizia recurată fiind pronunțată la Tribunalul Iași de un complet de recurs. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca inadmisibil a recursului declarat de contestatorul, având în vedere că decizia recurată a fost pronunțată de un complet de recurs.
Declarând închise dezbaterile instanța rămâne în pronunțare
Ulterior deliberării:
INSTANȚA
Prin decizia penală nr.59/22.01.2009 a Tribunalului Iași, a fost respinsă ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de petentul împotriva deciziei penale nr.671/17.2008 a Tribunalului Iași.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut în esență următoarele:
Sub nr- a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iași contestația în anulare formulată de contestatorul, împotriva deciziei penale nr. 671/17.10.2008 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr-.
În motivarea contestației, susține contestatorul că a fost privat de dreptul la un proces echitabil, motivat de faptul că instanța care a soluționat recursul a ignorat cererea de amânare pe care a depus-o la dosar, prin care solicita acordarea unui nou termen de judecată întrucât la data de 07.10.2008 a fost nevoit să se deplaseze la B la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru dosarul nr. 6501/L/2008, cu termen de judecată la data de 08.10.2008, sens în care a depus la dosar adresa nr. 4078/A/2008 a Curții de APEL IAȘI.
A mai susținut petentul că în condica ședinței de judecată din data de 07.10.2008, la poziția 8 s-a menționat amânarea pronunțării pentru data de 14.10.2008, iar ulterior amânarea pronunțării s-a făcut pentru data de 17.10.2008. Raportat la aceste mențiuni, petentul consideră că instanța de recurs, prin aceste încheieri a admis plângerea împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale împotriva numitului și a procedat conform dispozițiilor art. 2781alin.8 lit. c Cod procedură penală, astfel că mențiunea din data de 17.10.2008 privind respingerea recursului ca nefondat nu corespunde realității.
Pentru susținerea contestației a depus la dosar adresa nr. 223//09.12.2008 a Tribunalului Iași prin care i se comunică petentului că pentru eliberarea copiilor după actele din dosare este necesară achitarea unei taxe de timbru și a unui timbru judiciar, iar cererea privind eliberarea unei copii a condicii de ședință i-a fost respinsă în conformitate cu prevederile Regulamentului de ordine interioară.
Prin decizia penală nr. 671/17.10.2008 a fost respins ca nefondat recursul declarat de petentul împotriva sentinței penale nr. 728/11.03.2008 pronunțată de Judecătoria Iași, motivat de faptul că în cauză nu s-au evidențiat indicii temeinice privind întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de nerespectare a hotărârii judecătorești de reintegrare în muncă a petentului, pretins a fi fost săvârșită de numitul.
La termenul de judecată din data de 22.01.2009, în conformitate cu dispozițiile art. 391 Cod procedură penală, instanța a examinat admisibilitatea în principiu contestației întemeiată în drept de către contestator pe dispozițiile art. 386 lit. a, b, d,2Cod procedură penală, și a constatat că este inadmisibilă în principiu.
Potrivit art. 386 Cod procedură penală, împotriva hotărârilor penale definitive se poate formula contestație în anulare, printre altele, în următoarele cazuri:
- când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
- când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare.
Analizând contestația în anulare în raport cu actele și lucrările dosarului, se constată că pentru termenul de judecată din data de 07.10.2008, petentul, care avea termen în cunoștință, a depus la dosarul nr- al Tribunalului Iașio cerere prin care solicita acordarea unui nou termen de judecată, întrucât la data de 08.10.2008 are un dosar la la care trebuie să se prezinte.
Instanța de recurs a analizat cererea de amânare formulată de către petent și a respins-o, considerând-o neîntemeiată întrucât petentul nu justifica lipsa la termenul de judecată din data de 07.10.2008, și a acordat cuvântul la dezbateri.
Motivele invocate în contestația în anulare nu se încadrează nici în dispozițiile art. 386 lit. b Cod procedură penală care vizează imposibilitatea de a se prezenta la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs și a încunoștința instanța despre această împiedicare, contestatorul neproducând dovezi, în sensul că a fost împiedicat să se prezinte în instanță la termenul de judecată din data de 07.10.2008, când s-a judecat recursul.
Imposibilitatea părții de a se prezenta la termenul când s-a judecat cauza în recurs trebuie să fie datorată unei cauze de forță majoră sau unui caz fortuit, împrejurări care nu se regăsesc în cauză, deoarece necesitatea prezentării recurentului la o altă instanță nu poate fi asimilată cu aceste cauze, cu atât mai mult cu cât cauza aflată pe rolul avea termen de judecată la data de 08.10.2008.
Cazurile de contestație prevăzute de art. 386 lit. d și2Cod procedură penală nu au legătură cu obiectul recursului, respectiv plângere împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, astfel că nu se impun a fi examinate.
În dispozitivul sus-menționatei decizii s-a precizat că aceasta este definitivă, dar cu toate acestea contestatorul a declarat recurs.
Potrivit art.392 alin.4 Cod procedură penală "sentința dată în contestație este supusă apelului, iar decizia dată în apel este supusă recursului".
În cauză, decizia atacată de contestator într-o cale extraordinară de atac și anume contestația în anulare, viza un recurs, așa încât, în mod legal tribunalul care a pronunțat-o a menționat că este definitivă, recursul declarat de contestator fiind inadmisibil.
În consecință, în temeiul art.385 ind.15 pct.1 lit. b Cod procedură penală, recursul urmează a fi respins ca inadmisibil.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 Cod procedură penală ce reglementează cheltuielile judiciare către stat.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil recursul formulat de contestatorul împotriva deciziei penale nr.59 din 22.01.2009 pronunțată de Tribunalul Iași, hotărâre pe care o menține.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 50 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.03.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Ch.
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:
- --
-
-
31.III.2009.-
2 ex.-
Președinte:Mihaela ChirilăJudecători:Mihaela Chirilă, Elena Scriminți, Maria Cenușă