Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 2/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE

SENTINȚA PENALĂ Nr. 2

Ședința publică de la 06 Ianuarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ștefan Nimineț

GREFIER- - -

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU

Reprezentat legal prin procuror

*

La ordine a venit spre soluționare plângerea formulată de petentul,împotriva rezoluțiilor nr.999/P din 03.09.2008 și nr.751/II/2 din 03.10.2008, emise de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU.

Dezbaterile în prezenta cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 pr.penală în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns penetul, lipsă fiind intimații

Procedura este completă.

S-a expus referatul oral al cauzei, după care:

Nefiind alte cereri de formulat s-a constatat cauza în stare de judecată și s-a acordat cuvântul pentru dezbateri.

Petentul, solicită admiterea plângerii și trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU pentru efectuarea cercetărilor față de persoanele vinovate. Precizează că dispozițiile invocate de notarul public la încheierea contractului nu sunt justificate, iar procurorul nu a făcut cercetări sun acest aspect. Depune la dosar copie de pe chitanța doveditoare că a achitat suma datorată la primărie și copie a jurisprudenței civile.

Procurorul solicită respingerea plângerii formulată de petent, menținerea soluțiilor pronunțate ca fiind legale și temeinice, obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

CURTEA

DELIBERÂND

Asupra plângerii formulate de petiționarul,împotriva rezoluțiilor nr. 999/P din 03.IX.2008 și nr. 751/II/2 din 03 2008 emise de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU, constată următoarele:

Prin rezoluția nr. 999/P din 03 IX.2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂUs -a dispus neînceperea urmăririi penale față de notarul public, și, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art.215 penal întrucât fapta nu există.

Pentru a da această soluție s-au reținut următoarele:

din B, str.- -,.3,.D,.20, prin plângere, solicită efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art.215 pen. față de notarul public, considerând că a fost prejudiciat prin întocmirea și autentificarea de către notar contractului de vânzare-cumpărare nr.2041/23.12.2004, în care s-a menționat și dreptul de cesionare a terenului aferent construcției ce s-a înstrăinat,întrucât acest începând cu data de 05.09.2003 a intrat în proprietatea sa. Totodată solicită efectuarea de cercetări sub aspectul aceleași infracțiuni și față de vânzâtorul și.

Din verificările efectuate rezultă că la Biroul Notarului Public din B, str.- a fost redactat și autentificat sub nr.2041/23.12.2004 actul prin care și au vândut apartamentul din B,-,.C,.10, dobândit de aceștia prin cumpărare de la "" B, conform contractului de vânzare-cumpărare nr.2072/1995 și intabulat în cartea funciară nr.600/N de către Biroul Carte Funciară al Judecătoriei Bacău și a extrasului de carte funciară 30753/23.12.2004.

Întrucât terenul aferent imobilului înstrăinat forma obiectul contractului concesionare nr- emis de Consiliul Local al Municipiului B,la data de 30.07.2003, în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare redactat notarul public a fost menționată și voința vânzătorului de a transmite cumpărătorului și dreptul de concesionare asupra terenului aferent apartamentului, astfel că nu rezultă săvârșirea infracțiunii de înșelăciune sub aspectul căreia au fost efectuate cercetări, avându-se în vedere și faptul că în dispoziția nr. 1880/04.08.2003 a Primăriei B, prin care s-a restituit dreptul de roprietate p. asupra suprafeței de teren concesionate, se prevede că se preiau de proprietarul în favoarea căruia s-a reconstituit dreptul de proprietate și contractele de concesionare.

Împotriva acestei rezoluții petiționarul a făcut plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU care prin rezoluția nr. 751/II/2 din 03 2008 i-a respins-

Pentru a da această soluție s-au reținut următoarele:

Prin rezoluția nr. 999/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU, s- dispus neînceperea urmăririi penale față de notar public și și, împotriva cărora s-au efectuat acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiuniiprev.deart. 215C.pen. deoarece fapta nu există.

Împotriva rezoluției a formulat plângere petentul lordache, în conformitate cu prev. art. 275-278.C.P.P. susținând că aceasta este nelegală și netemeinică, deoarece în mod abuziv i-a fost luată din posesie familiei un spațiu comercial, nerespectându-se dreptul de proprietate a persoanelor în cauză.

Din actele premergătoare efectuate a rezultat următoareasituaie de fapt:

Prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat și autentificat sub nr. 2041/23.12.2004 de BNP losif, numiții și au vândut apartamentul din,-,.J^.10, numiților și, cărora Ie-a transmis și dreptul de concesionare asupra terenului aferent construcției.

Întrucât terenul aferent imobilului înstrăinat forma obiectul contractului de concesiune nr- emis de Consiliul Local B, prin care s-a restituit dreptul de proprietate asupra suprafeței de teren concesionate, notarul public a menționat în cuprinsul contractului voința vânzătorului de a transmite odată cu imobilul și dreptul de concesionare asupra terenului aferent.

Împotriva actelor procurorului petiționarul a făcut plângere la instanță, în termen legal în baza art.278/1 pr.penală.

În motivarea plângerii a arătat că rezoluțiile sunt nelegale și netemeinice.

Instanța verificând în temeiul art. 278/1 al.7 pr.penală rezoluțiile atacate pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei și înscrisurilor noi depuse în raport de dispozițiile legale aplicabile în cauză, constată că acestea sunt nelegale și neteminice.

În plângerea petiționarului a susținut că în mod greșit notarul public a acordat drept de concesiune prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2041 din 23 XII.2004 asupra suprafeței de 24,40 mp. întrucât acesta îi aparține.

Instanța constată că în cauză nu au fost efectuate acte premergătoare complete pentru a se putea trage concluzia că nu se impune începerea urmăririi penale.

În speță erau aplicabile prevederile art.44 din OG nr. 40/1999, text care a fost introdus în mod special pentru a se asigura protecția persoanelor fizice sau juridice care au fost deposedate de terenuri sau construcții.

De altfel chiar din conținutul textului(teza a I-a) rezultă că" sunt interzise sub sancțiunea nulității absolute înstrăinarea sub orice formă,concesionarea,ipotecarea, contractul de leasing.a terenurilor și construcțiilor cu destinație de locuință care fac obiectul unei încunoștiințări scrise, notificări sau cereri în constatarea sau realizarea dreptului de proprietate din partea persoanelor fizice sau juridice deposedate de terenuri."

Procurorul de caz nu s-a preocupat cu ocazia efectuării actelor premergătoare să cerceteze dacă notarul public a verificat mai înainte de autentificarea contractului de vânzare-cumpărare, dacă asupra terenului dat înfolosințăcumpărătorului, au fost făcute încunoștiințări scrise, notificări sau cereri de constatare sau realizarea dreptului de proprietate din partea persoanei fizice care a fost deposedată de acesta, în speță-petiționarul.

În situația în care notarul public a nesocotit prevederile art.44 teza a -I-a din OG nr. 40/1999, acesta se face pasibil de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.246 penal, infracțiune pentru care procurorul nu a efectuat acte premergătoare, deși avea obligația să o facă, chiar dacă petiționarul nu a reclamant-o, întrucât încadrarea juridică este în sarcina procurorului.

Față de cele ce preced urmează a se admite plângerea petiționarului, a se desființa cele două rezoluții și a se trimite cauza la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU, în vederea începerii urmăririi penale împotriva notarului public,pentru infracțiunile prev. de art.246 și 215.penal și asupra numiților și pentru art.215 penal.

Urmează a se solicita notarului public să facădovadacă a făcut verificări sub aspectul faptului dacă terenul pe care este situat blocul în care este situat apartamentul vândut, nu a fost revendicat de petiționarul din speță prin încunoștiințări scrise, notificări sau cereri în realizarea dreptului de proprietate.

Se va solicita și petiționarului să depună la dosar înscrisurile pe care le are cu privire la demersurile pe care le-a făcut cu privire la terenul respectiv.

Se vor lua declarații cu privire la aceste aspecte atât notarului public cât și petiționarului și numiților și.

Văzând și prevederile art.192 al.3 pr.penală

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

- HOTĂRĂȘTE -

-

În baza art.278/1 al.8 lit.b pr.penală admite plângerea formulată de petiționarul și în consecință:

Desființează rezoluțiile nr. 999/P din 03.09.2008 și nr.751/II/2 din 03.10.2008 emise de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU și trimite cauza la Parchetul Curții de APEL BACĂU în vederea începerii urmăririi penale împotriva notarului public pentru infracțiunile prev.de art.246 și 215 Cod penal și împotriva numițilorșipentru art.215 penal.

În baza art.192 al.3 pr.penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru petiționar și de la comunicare pentru intimați.

Pronunțată în ședință publică, azi, 06.01.2009

PREȘEDINTE GREFIER

- - - -

Red. Șt.

Tehnored./26.01.2009

2 ex.

Președinte:Ștefan Nimineț
Judecători:Ștefan Nimineț

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 2/2009. Curtea de Apel Bacau