Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 20/2010. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE

SENTINȚA PENALĂ NR.20

Ședința publică din 04.02.2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gabriel Crîșmaru

GREFIER - - - -

********

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU -

legal reprezentant de - procuror

Pe rol soluționarea plângerii formulată de petentul, împotriva rezoluțiilor nr.187/P/2009 din 30.06.2009 și nr.579/II/2/2009 din 23.09.2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU.

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod pr.penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apărătorul ales al intimatului, avocat, lipsă fiind părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nemaifiind alte cereri, instanța constată plângerea în stare de judecată și acordă cuvântul pe dezbateri.

Apărătorul intimatului, avocat, în baza art.2781al.8 lit.a CPP, solicită respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea rezoluției pronunțate în dosarul nr.187/P/2009 ca fiind legală și temeinică. Nu solicită cheltuieli de judecată. Depune la dosar concluzii scrise.

Reprezentantul Ministerului Public, în baza art.2781al.8 lit.a CPP pune concluzii de respingere ca nefondată a plângerii și menținerea rezoluției pronunțate în dosarul nr.187/P/2009, precum și a celei dispusă de procurorul general, nr.579/II/2/2009, ca fiind legale și temeinice. Arată că sunt neîntemeiate criticile formulate de petent.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra plângerii de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la nr.566/32/15.10.2009 petiționarul a formulat plângere împotriva Rezoluției nr.579/II/2/23.09.2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU.

În motivarea plângerii petiționarul a arătat că notarul public a săvârșit infracțiunile de abuz în serviciu în dauna persoanelor fizice, fals intelectual, uz de fals și înșelăciune cu ocazia încheierii Contractului de vânzare cumpărare nr. 220/15.02.2007, în care a trecut prețul de 25.000 lei, în loc de 250.000 lei.

Plângerea formulată este nefondată.

Prin Rezoluția procurorului din data de 30 iunie 2009 pronunțată în dosarul nr.187/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU, s-a dispus neînceperea urmării penale față de notarul public pentru infracțiunile de abuz în serviciu în dauna persoanelor fizice, fals intelectual, uz de fals și înșelăciune, deoarece faptele nu s-au confirmat. Pentru a pronunța această soluție procurorul a reținut faptul că la data de 15.02.2007, la Biroul Notarului Public din P N, s-a perfectat contractul de vânzare - cumpărare având ca obiect o suprafață de teren de 1250 mp, în care ca vânzători figurează numiții, și G, iar la cumpărător figurează. Contractul a fost autentificat sub nr.220/15.02.2007, fiind semnat de către toate părțile implicate, care au fost prezente personal în fața notarului public. Prețul vânzării a fost stipulat foarte clar în contractul de vânzare - cumpărare ca fiind de 25.000 lei, vânzătorii declarând, sub semnătură, că au primit în întregime acest preț de la cumpărător mai înainte de semnarea prezentului contract.

Ulterior, după circa 2 ani de zile, unul dintre vânzători, respectiv, a reclamat faptul că prețul a fost trecut greșit în contract, că în realitate prețul negociat de părți ar fi fost de 250.000 lei și a reclamat pentru aceste ilegalități pe notarul public și pe cumpărător.

Din cercetările efectuate, s-a stabilit că toate părțile implicate în perfectarea contractului de vânzare - cumpărare a terenului în suprafață de 1250. au fost prezente personal la notarul public, semnând fiecare contractul de vânzare - cumpărare în fața notarului. Faptul că una dintre părți a susținut la aproape doi ani de la perfectarea contractului, că nu ar fi citit contractul de vânzare - cumpărare, că nu ar fi primit un exemplar de pe acel contract, că nu ar fi știut că s-a trecut în mod greșit prețul stabilit de părți, nu poate avea relevanță în prezenta cauză, atâta timp cât respectiva parte a semnat și ea personal contractul în fața notarului.

Din ansamblul probatoriului administrat nu a rezultat că în cauză s-ar fi săvârșit vreo faptă penală de către notarul public, motiv pentru care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de acesta. S-a disjuns cauza și s-a trimis pentru cercetări la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals și înșelăciune de către numitul, urmând ca în cursul anchetei să se stabilească împrejurările în care a fost semnată de către acesta minuta din 11.12.2007.

Împotriva acestei soluții petiționarul a formulat plângere la Procurorul General care prin Rezoluția din 23 septembrie 2009 dată în dosarul nr.579/II/2/2009 Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂUa respins plângere ca nefondată pentru aceleași considerente.

În condițiile prevăzute de art.2781pr.pen. petiționarul a formulat plângere în fața instanței de judecată.

Instanța analizând probele administrate de organele de urmărire penală și în special copiile dosarului notarial, constată că soluțiile pronunțate de organele de urmărire penală sunt legale, faptele notarului public nerealizând conținutul vreunei infracțiuni. Faptul că probabil vânzătorii s-au înțeles cu cumpărătorul ca acest să achite un preț mai mare, nu are relevanță penală, deoarece notarul a scris în contract cât au declarat părțile, probabil pentru a nu se achita taxe notariale mai mari.

Față de aspectele mai sus arătate, în baza art.2781pct.8 lit.a pr.pen. instanța va respinge ca nefondată plângerea formulată de petiționarul împotriva Rezoluției nr.579/II/2/23.09.2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU.

În baza art.192 al.2 pr.pen. se va obliga petiționarul să plătească cheltuielile judiciare avansate de stat și se va lua act că intimatul nu a solicitat cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art.2781al.8 lit.a pr.pen respinge ca nefondată plângerea formulată de petiționarul împotriva Rezoluției nr.579/II/2/23.09.2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU.

Ia act că intimatul nu a solicitat cheltuieli judiciare.

În baza art.192 al.2 pr.pen obligă petiționarul la plata sumei de 300 de lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 4 februarie 2010.

PREȘEDINTE, GREFIER,

-

Red.

Tehnored.

Ex.2

09.02.2010

Președinte:Gabriel Crîșmaru
Judecători:Gabriel Crîșmaru

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 20/2010. Curtea de Apel Bacau