Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 25/2010. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

Operator - 2711

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr-

SENTINȚA PENALĂ NR. 25/PI

Ședința publică din 04.02.2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Laura Ani Bogdan

GREFIER: - -

Pe rol fiind soluționarea plângerii formulate de petentul împotriva rezoluției dată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr. 467/P/2009, menținută prin rezoluția dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr. 1177/II/2/2009.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă petentul și intimatul

Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Procurorul solicită respingerea plângerii ca nefondată.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată la Curtea de APEL TIMIȘOARA sub numărul - din 08.12.2009, petentul a solicitat desființarea rezoluției dată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr. 467/P/2009, menținută prin rezoluția dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA la data de 09.11.2009 în dosarul nr. 1177/II/2/2009

În motivarea plângerii, petentul a arătat că soluția de neîncepere a urmăririi penale față de executorul judecătoresc G este nelegală și netemeinică, întrucât executorul judecătoresc a procedat la evacuarea imobilului cu încălcarea dispozițiilor art. 516 pct. 8 și art. 519 alin. 1.c Cod Penal și implicit, cu încălcarea dreptului său de folosință al acestui imobil în condițiile în care împotriva petentului nu exista nici un titlu executoriu prin care să se dispună evacuarea necondiționată a sa din imobil. Prin urmare, consideră că executorul judecătoresc G se face vinovat de săvârșirea infracțiunii prev. de art. 246.Cod Penal

Analizând plângerea formulată în raport cu actele depuse, respectiv rezoluția dată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr. 467/P/2009 și lucrarea nr. 1177/II/2/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, instanța reține următoarele:

Prin plângerea înregistrată la data de 25.06.2009 la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, petentul a sesizat faptul că executorul judecătoresc G i-a cauzat cu rea-credință o vătămare a intereselor legale, prin modul în care și-a exercitat atribuțiile de serviciu, în sensul că l-a evacuat din imobilul situat în A, str. - nr. 2,. 10, imobil cu destinația de garaj. S-a mai precizat în plângere faptul că pentru imobilul menționat, petentul avea contractul de închiriere înregistrat sub nr. 2492/13.09.2006 la Administrația Financiară A, contractul fiind încheiat cu proprietarii imobilului, soții și.

Prin rezoluția nr. 467/P/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARAs -a dispus neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc

Din probele administrate, s-a reținut că imobilul situat în A, str. - nr. 2, proprietatea soților, a format obiectul executării silite din dosarul execuțional nr. 424/2008 al Biroului Executorului Judecătoresc G și vândut la licitație publică, fiind adjudecat de numitul, căruia i s-a eliberat actul de adjudecare la data de 25.03.2009.

S-a mai reținut că prin încheierea civilă nr. 161/25.05.2009 a Judecătoriei Arad dată în dosarul nr. 6158/2009, s-a admis cererea de executare silită formulată de Biroul Executorului Judecătoresc G în dosarul execuțional nr. 281/2009, titlul executoriu constituindu-l actul de adjudecare antemenționat, iar la data de 17.06.2009, după îndeplinirea procedurilor prealabile de somare, executorul judecătoresc a efectuat predarea imobilului către noul proprietar în prezența organelor de poliție, iar bunurile care au fost găsite în imobil au fost predate unui custode, deoarece fostul proprietar nu s-a prezentat la fața locului.

Prin urmare, s-a apreciat că evacuarea bunurilor din imobilul situat în A, str. - nr. 2,.10, s-a făcut în mod legal, în baza încheierii civile nr. 161/25.05.2009 a Judecătoriei Arad, prin care s-a admis cererea de executare silită formulată în dosarul execuțional nr. 281/2009, iar la data executării silite contractul de închiriere de care se prevalează petentul nu mai era în vigoare, din adresa Administrației Finanțelor Publice arat nr. -/ad/12.06.2009 reținându-se că acesta a încetat la data de 01.04.2007, prin act adițional al părților.

Împotriva aceste rezoluții a formulat plângere la data de 29.10.2009 petentul, solicitând infirmarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale emisă în dosarul nr. 467/P/2009 privind pe executorul judecătoresc G, arătându-se în motivare că soluția este netemeinică și nelegală, iar fapta executorului judecătoresc de a evacua silit imobilul situat în A,-,. 10 este abuzivă și prezintă elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 246.

Cod Penal

Prin rezoluția dată la data de 09.11.2009 în dosarul nr. 1177/II/2/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARAa fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul.

S-a apreciat că din actele premergătoare efectuate în cauză reiese că executarea silită a fost efectuată cu respectarea dispozițiilor legale. Astfel, s-a reținut că la data executării silite - 17.06.2009 - contractul de închiriere dintre foștii proprietari și și petentul nu mai era în vigoare, fiind reziliat în cursul anului 2007, iar petentul nu mai avea drept de folosință asupra imobilului în litigiu, drept care s-a reîntors la foștii proprietari.

Prin urmare, s-a concluzionat că executorul judecătoresc nu a comis nici o infracțiune cu prilejul executării silite.

Examinând cauza, prin prisma criticilor formulate de petentul instanța reține că rezoluția contestată este temeinică și legală, plângerea urmând a fi respinsă ca nefondată pentru următoarele considerente:

Prin dispozițiile art. 246.Cod Penal a fost incriminată ca infracțiunea de "abuz în serviciu contra intereselor persoanelor", fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane. Raportat la actele și lucrările dosarului de urmărire penală, instanța reține că în cauză nu s-a făcut dovada că executorul judecătoresc, cu rea credință, nu și-a îndeplinit sau și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, astfel încât soluția de netrimitere în judecată este legală și temeinică. Astfel, în ce privește contractul de închiriere nr. 2492/13.09.2006, prin adresa nr. 281/2009 din 11.06.2009 intimatul - executor judecătoresc Gas olicitat informații de la Direcția Generală a Finanțelor Publice A, această instituție comunicându-i prin adresa nr. -/ad/12.06.2009 că respectivul contract a încetat începând cu data de 01.04.2007, prin act adițional. Totodată, din extrasul de carte funciară nr. 66254 A rezultă că acest contract de închiriere nu este notat pentru a fi opozabil terțelor persoane. Prin urmare, executorul judecătoresc a depus toate diligențele pentru a nu vătămată drepturile altor persoane asupra imobilului supus executării silite. Pe de altă parte, formulând plângere, în temeiul art. 2781proc. pen. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale confirmată de procurorul ierarhic superior, petentul nu a administrat probe, în raport cu care să se poată stabili o altă situație de fapt. Astfel, potrivit art. 399 și 401 alin. 2.proc.civ. petentul avea dreptul de a se adresa instanței de judecată cu o contestație la executare în cazul în care aprecia că i-au fost încălcate drepturile prin executarea silită efectuată de intimat, ceea ce nu s-a întâmplat în speță, fapt ce formează convingerea instanței că se urmărește apărarea acestora în alt mod decât cel reglementat de dispozițiile legale.

Față de considerentele anterior expuse, instanța constată că soluția de neîncepere a urmăririi penale este legală și temeinică, astfel că în baza art. 2781alin. 8 lit. a va C.P.P. respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției dată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr. 467/P/2009, menținută prin rezoluția dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA la data de 09.11.2009 în dosarul nr. 1177/II/2/2009.

În temeiul art. 192 alin. 2.C.P.P. constatând culpa procesuală a petentului în formularea unei căi de atac nefondate, îl va obliga la plata sumei de 150 lei, cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În temeiul art. 2781alin. 8 lit. a respinge C.P.P. ca nefondată plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale din 06.10.2009 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr. 467/P/2009, menținută prin rezoluția nr. 1177/II/2/2009 din 09.11.2009 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.

În temeiul art. 192 alin. 2.C.P.P. obligă petentul la plata sumei de 150 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare cu petentul și intimatul.

Pronunțată în ședința publică din 04.02.2010.

PREȘEDINTE, GREFIER,

- - - - -

Red. - 15.02.2010

Tehnoed.- 16.02.2010

Președinte:Laura Ani Bogdan
Judecători:Laura Ani Bogdan

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 25/2010. Curtea de Apel Timisoara