Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 27/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMANIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECTIA PENALA

DOSAR NR-

SENTINȚA PENALĂ NR.27/2008

Ședința publică din 26 februarie 2008

PREȘEDINTE: Mircea Bădilă JUDECĂTOR 2: Teodora Ciur

- - - grefier

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat prin:

- procuror

Prezentul complet a fost constituit potrivit prevederilor art.95 și urm. din Regulamentul de Organizare Internă a Instanțelor Judecătorești.

Pe rol se află soluționarea plângerii formulate petenta de Administrare Active Feroviare SA împotriva rezoluțiilor nr.153/P/2007 și 433/II/2/2007 date de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Se prezintă avocat, apărătorul ales al intimatei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la dosar s-au înregistrat note scrise, formulate de intimata.

Apărătorul ales al intimatei și reprezentantul parchetului învederează că nu mai au alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța acordă cuvântul în dezbateri.

Avocat, apărătorul ales al intimatei solicită respingerea plângerii ca nefondată și a se menține ca legale și temeinice rezoluțiile atacate, întrucât ultimul act de executare a fost efectuat la data de 23.09.2005. Mai arată că intimata a acționat fără rea credință.

Reprezentantul parchetului solicită respingerea plângerii ca nefondată și a se menține ca legale și temeinice rezoluțiile atacate, întrucât intimata nu se face vinovată de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu.

CURTEA DE APEL

Asupra plângerii penale de față

Constată că prin sentința penală nr. 569/06 noiembrie 2007 Judecătoriei Alba Iulia, în baza art. 28/1 pr.penală s-a declinat în favoarea Curții de APEL ALBA IULIA competența de soluționare a plângerii rezoluției procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA, formulată de petenta de Administrare a Activelor Feroviare SA B, motivat de calitatea intimatei care este executor judecătoresc.

Plângerea a fost înregistrată la această curte sub nr. 4197/97 din 11 decembrie 2007.

Din probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:

Prin rezoluția din 27 aprilie 2007, dată în dosarul nr. 153/P/2007 a procurorului de la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIAs -a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 cod penal față de, executor judecătoresc.

Pentru a pronunța această soluție, s-a reținut că executorul judecătoresc, reclamat de petenta de Administrare a Activelor Feroviare SA B, a procedat corect la întocmirea actelor de executare prin încheierea nr. 136/EJ din 06 decembrie 2004 încuviințând declanșarea procedurii executării silite, chiar petenta consimțind la executarea silită a bunului, participând la evaluarea acestuia, confirmând prin adresa din data de 08 mai 2005, nu a încălcat procedura executării silite, bunul fiind supus efectiv executării, iar ultimul act de executare s-a încheiat la data de 23 septembrie 2005. Contestația la executare introdusă de petentă a fost admisă doar la 05 octombrie 2005, fără ca anterior să se fi dispus suspendarea executării, iar hotărârea prin care s-a admis contestația a devenit definitivă doar la 19 iunie 2006, așa încât nu poate fi reținută vreo rea credință a executorului judecătoresc.

Prin rezoluția procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA din 14 iunie 2007 s-a respins plângerea petiționarei reținându-se că în sarcina intimatei nu se poate reține infracțiunea de abuz în serviciu prev. de art. 246 cod penal, întrucât fapta ei nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii.

Plângerea formulată împotriva acestei rezoluții este nefondată și urmează a fi respinsă conform art. 278/1 alin.8 lit.a pr.penală pentru următoarele considerente:

Executorul judecătoresc a efectuat actele de executare cu respectarea dispozițiilor legale.

După declanșarea procedurii executării silite prin încheierea din 06 decembrie 2004 și stabilirea bunului de executat, cu prilejul evaluării acestuia, petenta nu a contestat executarea sau bunul, ci doar valoarea acestuia.

Contestația la executare introdusă de petentă, în timpul executării, nu a împiedicat executarea întrucât nu s-a dispus de către instanță suspendarea executării silite, astfel că executarea s-a finalizat, după adjudecarea prin licitație, la data de 23 septembrie 2005, deci cu mult înainte de a se admite contestația la executare, care s-a dispus la 05 octombrie 2005 și hotărârea a rămas definitivă doar la 19 iunie 2006.

Din cele arătate mai sus, nu se poate reține vreo conduită abuzivă a executorului judecătoresc, de natură a justifica o altă soluție decât cea pronunțată de procuror, de neîncepere a urmăririi penale, iar virarea sumei rezultată din executare în contul unității creditoare era o operație legală, care se efectuează după terminarea executării.

Față de toate cele reținute mai sus, plângerea petentei este nefondată și urmează a fi respinsă.

În temeiul art. 192 alin.2 pr.penală petenta va fi obligată să plătească statului suma de 120 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru aceste motive,

În numele legii

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca nefondată plângerea formulată de SC de Administrare Active Feroviare SA B împotriva rezoluției din 14 iunie 2007 Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA.

Obligă pe petentă să plătească statului suma de 120 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată astăzi 26 febr. 2008 în ședință publică.

Președinte,

- -

Grefier,

- - -concediu

Semnează grefier șef,

Red. MB

Dact. VV 2 ex31.03.2008

Președinte:Mircea Bădilă
Judecători:Mircea Bădilă, Teodora Ciur

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 27/2008. Curtea de Apel Alba Iulia