Vătămarea corporală gravă (art. 182). Decizia 125/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMANIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECTIA PENALA

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR.125/2008

Ședința publică din 26 februarie 2008

PREȘEDINTE: Tiberiu Peter președinte secție

- - - - JUDECĂTOR 2: Oana Maria Călian

- - - JUDECĂTOR 3: Mircea Bădilă

- - - grefier

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat prin:

-procuror

Prezentul complet a fost constituit potrivit prevederilor art.95 și urm. din Regulamentul de Organizare Internă Instanțelor Judecătorești.

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 225/2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Se prezintă avocat, apărătorul ales al inculpatului recurent.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Apărătorul ales al inculpatului recurent și reprezentantul parchetului învederează că nu mai au alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța acordă cuvântul în dezbateri.

Avocat, apărătorul ales al inculpatului recurent solicită admiterea recursului, casarea în parte deciziei penale atacate și rejudecând a se dispune achitarea acestuia în baza art.11 pct.2 lit. raportat la art.10 lit. Cod procedură penală, cu aplicarea art.44 al.2,3 Cod penal.

Sub aspectul laturii civile solicită a se respinge acțiunile civile.

Învederează în susținere că în cauză operează atât prezumția de nevinovăție cât și prezumția legitimei apărări.

Arată că în cauză singura probă directă este recunoașterea inculpatului că a lovit-o pe partea vătămată pe timp de noapte pentru a-și apăra avutul respectiv oile care i-au fost sustrase.

Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului ca nefondat și a se menține ca legală și temeinică decizia penală atacată întrucât în cauză s-a stabilit cu certitudine vinovăția inculpatului. Mai arată că este exclusă incidența legitimei apărări, întrucât la dosar nu există probe că partea vătămată s-ar fi deplasat la să sustragă oi.

Arată că în mod corect s-a dispus condamnarea inculpatului.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului penal de față

Constată că prin sentința penală nr. 136/25 septembrie 2006 Judecătoriei S, în baza art. 182 alin.1 cod penal a fost condamnat inculpatul la 4 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală gravă.

În baza art. 71 cod penal s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor civile prev. de art. 64 lit.a- c cod penal, pe durata exercitării pedepsei.

În baza art. 14 și 346 cod penal cu aplicarea art. 998 și următorii cod civil, a fost obligat inculpatul la plata în favoarea părții civile, cu domiciliul în. nr. 218 jud. Sibiu a sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale.

S-au respins pretențiile materiale formulate de aceeași parte civilă.

În baza art. 106 din OUG. 150/2002, a fost obligat inculpatul la plata în favoarea părții civile GJ.AS. Sibiu a sumei de 3. 025,34 lei și în favoarea părții civile CJAS. Cas umei de 1.058,4 lei cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând cheltuieli ocazionate cu spitalizarea părții vătămate.

În baza art. 191 cod pr. penală, a fost obligat inculpatul la plata în favoarea statului a sumei de 500 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei în faza de urmărire penală, 200 lei în faza de judecată iar 100 lei reprezentând onorariul avocatei, desemnată din oficiu.

În baza art. 193 cod pr. penală, a fost obligat inculpatul la plata în favoarea părții vătămate a sumei de 47,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

În baza art. 118 lit. cod penal, s-a dispus confiscarea de la inculpat a bâtei ciobănești, care a servit la săvârșirea infracțiunii.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut în esență următoarele:

Inculpatul și partea vătămată au fost cumnați, iar pe parcursul anului 2004, până la data de 29 august, partea vătămată a fost angajata inculpatului, la stâna acestuia, în locul numit " ". La data de 29 august 2004, partea vătămată a coborât de la, împreună cu soția inculpatului, mergând la o cabană în. Întrucât acolo nu a găsit pe nimeni, a intenționat să se întoarcă la. S-a oprit pe drum la cabana pădurarului, unde împreună cu alte persoane, a consumat băuturi alcoolice, apoi s-a întors la, unde a ajuns în jurul orelor 20 - 21, cu intenția de a-1 ajuta pe inculpat să bage oile în strungă. Ajungând la, partea vătămată a observat că inculpatul închisese deja oile și 1-a văzut pe acest rezemat de gard. Inculpatul, văzând pe partea vătămată, fără nici un motiv, a asmuțit câinii asupra acestuia, însă, întrucât câinii îl cunoșteau, nu l-au mușcat. Partea vătămată s-a deplasat spre strunga oilor și trecând pe lângă inculpat, acesta a luat o ciobănească și a început să lovească pe partea vătămată cu respectivul obiect ui cap.

Partea vătămată, după prima lovitură primită, a căzut la pământ, inculpatul continuând să-i aplice lovituri cu bâta, lovituri orientate tot spre cap, pe care partea vătămată le-a parat cu mâinile, fiindu-i astfel fracturate brațele, după cum rezultă din raportul de constatare medico legală ( fila 16, " în urma examinărilor radiologice - s-au decelat o fractură cominutivă cu deplasarea 1/3 distală diafiză cubitus dept, fractură cominutivă cu deplasare 1/3 medie diafizară cubitus stâng, precum și o fractură oblică completă cu încălecarea fragmentelor osoase în 1/3 medie diafiză radius stâng ").

Urmare loviturilor primite, partea vătămată și-a pierdut cunoștința, inculpatul continuând să aplice lovituri victimei și în timp ce aceasta era căzută la pământ.

Fapta inculpatului care la data de 29 august 2004, la stâna sa, de pe raza orașului S, în zona numită "", a aplicat părții vătămate, lovituri repetate cu o ciobănească în zona membrelor superioare și feței, producându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 100- 120 zile îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. cod penal. în urma fracturilor, la nivelul antebrațului stâng, a rezultat o diminuare a capacității de muncă cu 15 % neîncadrabilă în grad de invaliditate.

În ce privește latura civilă a cauzei, instanța a constatat că în cauză s-au constituit părți civile: partea vătămată, cu suma de 25.000.000 lei (2.500) lei RON), cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând cheltuieli efectuate cât timp a fost internat în spital - 1.500 RON, contravaloarea cheltuielilor de transport la Sibiu și C - 700 RON, supliment hrană în perioada spitalizării - 300 RON, prestații lunare periodice, pe durata cât nu a putut lucra începând din 30 august 2004 - câte 300 RON lunar, precum și suma de 10.000 lei RON cu titlu de daune morale. De asemenea s-a constituit părți civile CAS C cu suma de 1.058,4 lei RON și CJ. Sibiu cu suma de 3.025,34 lei RON, reprezentând cheltuieli ocazionate cu prestarea serviciilor medicale părții vătămate (internat la secția Ortopedie - a Spitalului Clinic Județean Sibiu - 2. 677,95 lei, internare la secția - 347,38 lei, internare la secție a Spitalului Clinic Județean de Urgență C - 1.058,40 lei).

Din probele testimoniale administrate în cauză, constând în declarațiile martorilor ( 110), Carjea ( 117), ( 118) și ( 125), rezultă că partea vătămată a fost transportată de către nepotul său la Spitalul Clinic Județean Sibiu și Spitalul Clinic Județean C, însă cuantumul cheltuielilor de transport nu rezultă din probele administrate. De asemenea, cheltuielile efectuate cu alimentația suplimentară și medicamentele părții vătămate, pe perioada cât aceasta a fost internată nu au putut fi determinate cu certitudine și nu sunt justificate prin nici un fel de înscrisuri. Partea vătămată a lucrat ca cioban înainte de incident, însă din probe nu rezultă sumele lunare cu care aceasta era remunerată și nici faptul că partea vătămată presta respectiva activitate cu caracter permanent sau cu o anumită periodicitate, pentru a i se putea stabili anumite despăgubiri periodice.

Pentru aceste motive, cererea părții vătămate, privind acordarea de despăgubiri materiale a fost respinsă. întrucât, prin fapta sa ilicită, inculpatul a cauzat părții vătămate un prejudiciu moral, constând în suferința fizică apreciabilă cauzată, faptul că a fost supusă unor intervenții chirurgicale și faptul că o perioadă destul de mare de timp a stat în spital, fiind privată de participarea la viața socială, în temeiul disp. art. 998 - 999 cod civil și art. 14 cod civil, a fost obligat la plata în favoarea părții vătămate a sumei de 10.000 lei RON cu titlu de daune morale.

În temeiul disp. art. 106 din OUG. 150/2002, inculpatul a fost obligat la plata în favoarea părții civile CAS. Sibiu a sumei de 3025,34 lei și la CAS. Cas umei de 1.058,40 lei cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale acordate părții vătămate pe perioada spitalizării în instituțiile medicale din Sibiu și

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpatul și partea civilă.

Inculpatul a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie și a solicitat reținerea în favoarea sa a legitimei apărări, întrucât violențele exercitate de către acesta ar fi fost urmarea agresiunii exercitate de partea civilă și de frica celor două persoane rămase neidentificate, împreună cu care, ar fi încercat să-i sustragă oile în noaptea de 29 august 2004; în subsidiar a mai solicitat să se rețină circumstanța atenuantă prev. de art. 73 lit. cod penal, iar dacă instanța nu va împărtăși nici acest punct de vedere, a solicitat a i se dispune suspendarea pedepsei aplicate.

S-a dispus la cerere și s-a efectuat un referat presentențial și un supliment la acesta de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sibiu ( 33 și respectiv 86 dosar).

Partea civilă a declarat apel în termenul prevăzut de lege, fără a-1 motiva în scris, iar la dau de 26 martie 2007, s-a depus certificat medical constatator al decesului victimei prin asfixie mecanică prin înec, deces survenit la data de 6 martie 2007 ( fila 22). Față de această situație, s-a dispus și introdus în cauză moștenitorii legali ai părții civile, copii majori ai acestuia, și.

a declarat în fața instanței că nu înțelege să se constituie parte civilă în cauză, iar fiica părții civile, a solicitat prin apărător ales schimbarea încadrării juridice a faptei din cea de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin. 1 cod penal în ce de tentativă la infracțiunea de omor prev. de at. 20 raportat la art. 174 alin. cod penal și obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile conform actelor de la dosar ( 54 dosar).

Prin decizia penală nr. 225/22 octombrie 2007 Tribunalului Sibius -a admis apelul formulat de inculpatul și partea civilă, însușit de moștenitoarea, s-a desființat în parte hotărârea atacată și rejudecând:

În baza art. 86/1 pen. s-a suspendat sub supraveghere pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată inculpatului pe o perioadă de 9 ani, care reprezintă termen de încercare în baza art. 86 ind. 2 Cod penal.

n baza art. 86 ind. 3 Cod penal pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

să se prezinte la datele fixate la serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Sibiu;

să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea sa;

să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

să comunice informații de natură ba putea fi controlate mijloacele lui de existență

În baza art. 86 ind. 3 Cod penal s-a dispus ca supravegherea executării obligațiilor stabilite de instanță să se facă de către Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Sibiu.

În baza art. 359 Cp.p. a atras atenția inculpatului asupra cauzelor de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, prev. de art. 84 ind. 4 Cod penal.

În baza art. 71 alin. 5 Cp.p. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei sub supraveghere s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului în baza art. 64 lit. a - c Cod penal.

Au fost admise în parte pretențiile materiale formulate de partea civilă și în baza art. 14, 346 Cod penal cu aplicarea art. 998 și urm. Cod civil a fost obligat inculpatul să plătească moștenitoarei suma de 62,3 lei cu titlu de despăgubiri civile.

S-a constatat că în calitate de succesor al părții civile nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței atacate.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că fapta este dovedită, a primit o corectă încadrare juridică, însă, față de lipsa antecedentelor penale, conduita inculpatului în timpul procesului, se va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și se vor acorda părții civile toate pretențiile civile dovedite.

Împotriva acestei decizii, inculpatul a declarat recurs, solicitând a fi achitat pentru că a comis agresiunea în stare de legitimă apărare.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivului de recurs invocat, precum și din oficiu, sub toate aspectele temeiniciei și legalității, Curtea constată că în cauză s-a reținut o corectă stare de fapt în baza probelor administrate, respectiv că în dat de 29 august 2004, inculpatul a aplicat părții vătămate mai multe lovituri cu bâta ciobănească asupra capului, însă victima s-a apărat cu brațele ridicate deasupra capului, fiindu-i fracturate ambele brațe și cauzându-i-se leziuni la față, leziuni care au necesitat 100 - 120 zile de îngrijiri medicale și i-au produs și o diminuare a capacității de muncă pe viitor cu 15 %.

Încadrarea juridică reținută de instanță în infracțiunea de vătămare corporală gravă este greșită, pentru că în raport de obiectul folosit în agresiune - o ciobănească - de zona asupra căreia s-au îndreptat loviturile - zona craniană, apărată prin ridicarea brațelor de către victimă, de intensitatea loviturilor, care i-au fracturat ambele brațe, încadrarea juridică corectă era în tentativă la infracțiunea de omor. În recursul inculpatului însă această încadrare juridică nu poate fi schimbată, în sensul arătat.

În cauză nu se poate reține că inculpatul a comis fapta în stare de legitimă apărare, întrucât nu s-a dovedit că victima a venit la cu intenții agresive sau pentru a sustrage bunuri, iar victima era neînarmată și nu prezenta vreun pericol, mai ales că părțile au fost cumnați și până la data faptei victima a fost angajată la stâna inculpatului.

Față de cele de mai sus și de dispozițiile art. 385/15 pct.1 lit.b pr.penală recursul inculpatului este nefondat și urmează a fi respins.

În baza art. 192 alin.2 pr.penală inculpatul recurent va fi obligat să plătească statului suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.

Pentru aceste motive.

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 225/22 oct. 2007 Tribunalului Sibiu.

Obligă pe inculpatul recurent să plătească statului suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.

Definitivă.

Pronunțată astăzi 26 febr. 2008 în ședință publică.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - - -

Grefier,

- - -concediu

Semnează grefier șef

Red. MB

Dact. VV 2 ex/31.03.2008

,

Președinte:Tiberiu Peter
Judecători:Tiberiu Peter, Oana Maria Călian, Mircea Bădilă

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Vătămarea corporală gravă (art. 182). Decizia 125/2008. Curtea de Apel Alba Iulia