Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 294/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIE Nr. 294/2009
Ședința publică de la 07 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Covaciu
JUDECĂTOR 2: Dana Ghițoaica
JUDECĂTOR 3: Leontin Coraș
Grefier - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIAa fost reprezentat de
Procuror -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de părțile civile și și inculpatul împotriva deciziei penale nr.66/A/10 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr-
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns inculpatul recurent asistat de apărător ales, avocat, și avocat G cu delegație de apărător ales al părți civile, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care nefiind alte cereri de formulat, instanța a acordat cuvântul în dezbateri.
Avocatul ales al părții civile solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor penale atacate și rejudecând a se reține vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii prev. de art. 272 alin.1 din Legea nr. 31/1990, iar pe cale de consecință a se dispune obligarea acestuia la plata despăgubirilor civile, a se pronunța instanța asupra măsurilor asiguratorii și înlăturarea obligației părții civile de la plata a Jd in contravaloarea onorariului expertului contabil. A precizat că partea civilă a renunțat la expertiza contabilă, s-a încălcat principiul neagravării situației în propria cale de atac.
În ce privește infracțiunea de fals, din probele dosarului rezultă că inculpatul, la momentul constituirii societății și-a preconstituit facturile false pentru ca în viitor să le poată utiliza, inculpatul a folosit cele 4 facturi, a omis să înștiințeze și să obțină acordul asociaților pentru investiție și fără acordul asociaților a achitat suma de 380.000.000 lei sumă care nu era cea reală menționată în somația de plată.
Probele administrate în cauză confirmă pe deplin situația infracțională a inculpatului, nu poate fi reținută buna credință iar cheltuielile solicitate ca daune sunt pe deplin dovedite.
Solicită cheltuieli judiciare în sumă de 3000 lei.
Avocata inculpatului solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând a se menține ca temeinică și legală hotărârea primei instanțe. A precizat că în mod greșit în apel a fost schimbat temeiul juridic al achitării, în acest sens s-a comis o eroare de fapt, iar în cauză nu se poate stabili existența vreunui prejudiciu. Temeiul juridic corect al achitării sunt disp. art. 10 lit.d pr.penală și pe latură civilă se impune respingerea pretențiilor.
În ce privește recursul declarat de părțile civile, se impune respingerea acestuia, precizând că inculpatul a fost administratorul societății iar amenajarea imobilului în hală de producție s-a făcut cu acordul partenerilor italieni. În expertiza contabilă s-a reținut că nu există prejudiciu.
În concluzie, instanța de fond a stabilit o soluție corectă.
Reprezentantul parchetului a solicitat respingerea recursurilor ca fiind nefondate și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii penale atacate, în cauză fiind vorba despre un litigiu comercial și civil.
Inculpatul având ultimul cuvânt susține declarațiile date în cauză, se consideră nevinovat și precizează că utilajele aduse de italieni au fost vechi.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor penale de față;
Constată că prin sentința penală nr. 1320/2008 Judecătoria Deva în baza art.11 pct.2 lit.a combinat C.P.P. cu art.10 lit.d a C.P.P. achitat pe inculpatul, pentru infracțiunea de folosire cu rea credință, a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect prev. și ped. de art. 272 al.1 pct.2 din Legea nr.31/1990 (fost art. 266 al.1 pct.2 din Legea nr.31/1990).
A respins cererea de despăgubiri civile formulată de părțile civile și.
A respins cererea privind antrenarea răspunderii civile delictuale formulate de Cabinetul Individual de Insolvență.
A obligat părțile civile și să plătească expertului suma de 4.478 lei reprezentând onorariu expertiză.
A obligat părțile civile și să plătească în favoarea statului suma de 1.000 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Urmare a dispozițiilor date în dosarul nr- prin Încheierea din data de 13.07.2008, când s-a dispus reținerea cauzei spre judecată conform art.278 al.8 lit.c Cpp, ca urmare a admiterii plângerii formulate de petenții și împotriva soluției procurorului referitoare la inculpatul, fiul lui și, născut la 5.02.1951 în, jud.T, cetățean român, stagiul militar satisfăcut, studii medii + șc. profesională, administrator la SC SRL D, căsătorit, domiciliat în D, bd.-, -.40, jud.H, -, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de folosire cu rea credință, a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect prev și ped de art. 272 al.1 pct.2 din Legea nr.31/1990 (fost art. 266 al.1 pct.2 din Legea nr.31/1990), din examinarea actelor și lucrărilor dosarului instanța de fond a reținut următoarele:
În ședința publică din data de 13.07.2008, instanța a dispus desființarea ordonanțelor nr.121/P/2005 și nr. 155/II/2/2007 emise de Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara și a constatat că actul de sesizare al instanței îl constituie plângerea părților vătămate și.
S-a dispus, totodată, punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de folosire cu rea credință, a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect prev. și ped. de art. 272 al.1 pct.2 din Legea nr.31/1990 (fost art. 266 al.1 pct.2 din Legea nr.31/1990), constând în aceea că acesta ar fi vândut un mijloc fix aparținând de SC " " SRL D, societate în care toți trei erau asociați, dar fără acordul părții italiene, cauzând astfel un prejudiciu.
În urma cercetărilor a fost stabilită următoarea stare de fapt:
La 23.06.1999 a fost înregistrată, la Oficiu Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, SC " " SRL D, având ca principal obiect de activitate: fabricarea pneurilor și a camerelor de aer.
Administratorul societății a fost inculpatul, numit de la data de 10.06.1999.
Inițial firma a avut alți asociați pe lângă inculpatul.
Dar în cursul anului 2000, asociați au devenit: inculpatul cu 50% din părțile sociale și părțile vătămate și cu câte 25% fiecare.
Capitalul social al firmei a fost fixat la 5.000.000.000 lei vechi. Aportul în natură adus de către inculpat a constat într-un imobil situat în localitatea,-, jud. H și, anume: o hală industrială și terenul aferent.
Aportul părții italiene a constat, în principal, în utilaje second-hand destinate desfășurării activității de producție.
Pentru că spațiul destinat pentru producție nu era amenajat corespunzător, inculpatul a făcut acest lucru în cursul anului 1999, pentru ca apoi cheltuielile să fie suportate de firmă.
Pentru aceasta a apelat la serviciile SC " " SRL D, al cărui administrator era soția inculpatului -. Întreaga lucrare s-a ridicat la suma de 803.857.321 lei vechi și pentru că au apărut neînțelegeri între partenerii de afaceri, partea italiană n-a fost de acord cu plata lucrărilor executate, motiv pentru care prestatorul a introdus la ribunalul Hunedoarao somație de plată pentru recuperarea debitului, acțiune admisă la data de 12.02.2003.
Ulterior s-a dispus vânzarea la licitație a imobilului respectiv, fiind achiziționat la data de 3.06.2004 de către martorul Virgil contra sumei de 588.500.000 lei vechi.
Din actele dosarului nu rezultă că procedura executării silite privind vânzarea imobilului de către executor s-ar fi realizat astfel încât să se diminueze prețul de strigare, ci ca urmare a neprezentării nici unui ofertant.
A fost nevoie de oad oua publicație, scăzându-se logic și legal prima sumă de strigare, pentru a se găsi un potențial cumpărător, ceea ce s-a și întâmplat.
Prin urmare, inculpatul nu a intervenit în nici un fel pe lângă executor sau persoana care și-a adjudecat bunul.
Părțile vătămate și au reclamat faptul că acțiunile întreprinse de asociatul au avut drept scop crearea unui prejudiciu serios pentru partea italiană, iar administrarea societății a fost dezastruoasă, motiv pentru care s-au constituit parte civilă în cauză cu sumele de:
-318.958,7718 lei echivalentul sumei de 92.720,573 Euro reprezentând daune materiale;
-8.000 Euro reprezentând diferență de preț achitată firmei Italia;
-24.381,3782 lei reprezentând obligații fiscale bugetare la stat de către SC " " SRL D, aflată în faliment;
-37.763,173 lei reprezentând consumul de combustibil în perioada octombrie 1999-decembrie 2002;
-100.000 Euro reprezentând folosul nerealizat în această perioadă de către partea italiană;
-50.000 Euro reprezentând daune morale ca urmare a accidentului suferit de în anul 2002, pe fondul neînțelegerilor repetate cu inculpatul.
Pentru demararea activității la SC " " SRL D, în anul 1999 partea italiană a adus o linie tehnologică second-hand din Italia și întrucât nu aveau posibilități financiare pentru a achita taxele vamale, au primit un accept temporar în baza unei scrisori de garanție încheiată cu -Sucursala D, drept pentru care hala pusă la dispoziție a fost folosită drept gaj pentru o perioadă de 6 luni.
Concomitent cu înființarea SC " " SRL D, doi dintre partenerii italieni au înființat o societate cu același profil în Italia, respectiv CF INTERNAȚIONAL SRL, urmând ca prin aceasta să se realizeze aprovizionarea cu materie primă a firmei din România.
Înainte de expirarea perioadei de grație de 6 luni, a intervenit o lege care scutea de la plata taxelor vamale firmele care introduseseră în România aparatură tehnologică. De altfel, linia tehnologică de la SC " " SRL D fusese pusă în funcțiune din luna octombrie 1999.
Primele probleme între asociați au apărut atunci când s-a constatat că nu puteau scoate un produs finit competitiv și la un preț rezonabil pe piața românească, dat fiind costurile ridicate de producție.
În urma discuțiilor cu părțile vătămate, inculpatul le-a atras atenția că prețul pentru materia primă adusă din Italia de la CF INTERNAȚIONAL SRL este prea mare și le-a propus să găsească materie primă mai ieftină.
Așa cum rezultă din expertiza financiar-contabilă dispusă în cauză, materiile prime achiziționate în perioada funcționării SC " " SRL D de la CF INTERNAȚIONAL SRL au fost peste nivelul prețurilor unitare practicate de alți furnizori.
De altfel inculpatul a participat la un târg internațional de profil și a găsit un furnizor în Austria care îi oferea un preț mai bun și o calitate net superioară celei italienești, inclusiv carcasele putând fi achiziționate la de preț.
De multe ori atât materia primă, cât și carcasele trimise de CF INTERNAȚIONAL SRL erau rebuturi, neputând fi utilizate.
Neînțelegerile între asociați au apărut atunci când inculpatul a refuzat să se mai aprovizioneze de la CF INTERNAȚIONAL SRL, apelând la firmele din Austria, care-i ofereau prețuri mai mici.
Expertul nu a putut da relații cu privire la compararea costurilor rezultate din analiza efectuată cu prețul de piață, dat fiind faptul că n-a existat un astfel de preț pentru anvelopele uzate ori reeșapate.
Este adevărat că acest produs a fost la mare căutare un timp limitat, avându-se în vedere lipsa de fonduri bănești a proprietarilor de autovehicule din România și care erau dispuși să plătească un preț mic pentru anvelopele recondiționate, chiar dacă acestea aveau un randament redus.
Prețurile anvelopelor reeșapate puteau fi comparate doar cu al anvelopelor noi produse în țară ori străinătate.
Cert este că din datele oferite de expertiză, costurile materiei livrate de CF INTERNAȚIONAL SRL, la care se adaugă alte costuri de exploatare absolut necesare, nu asigurau o rentabilitate a SC " " SRL
Din ofertele cunoscute reiese că la cele mai utilizate sortimente de anvelope noi prețul de vânzare era de 380.000 lei vechi - 410.000 lei vechi/bucată, iar SC " " SRL Dav ândut cu un preț mediu de 288.000 lei/bucată anvelope recondiționate.
În ceea ce privește hala de producție în care SC " " SRL D își desfășura activitatea, trebuie menționat că inițial a fost proprietatea Societății Agricole "", care a vândut-o la 14.03.1997 la SC "-" D(administrator inculpatul), după care a fost vândută lui.
Ulterior, acesta l-a adus aport la capitalul social: "imobil compus din spațiul de producție și teren în suprafață de 813 mp" nr. top 440/5/x/1/1.
În contractele anterioare aportării imobilului la capitalul social, terenurile sunt menționate cu indicative CF și topografice separat denumite "curte în suprafață de, cale acces în suprafață de".
De aici concluzia expertului că terenul de sub imobilul respectiv nu a intrat în capitalul social al SC " " SRL Ca atare, terenul de sub fostul grajd(devenit apoi hală de producție) a urmat în permanență regimul bunului construit pe el.
Atunci când firma a ajuns în impas financiar, pentru că și-a încetat activitatea în toamna lui 2002, prin sentința nr.429/F/2007 Tribunalul Hunedoaraa desemnat pe d-nul - lichidator judiciar al SC " " SRL D, motiv pentru care acesta a solicitat antrenarea răspunderii civile delictuale a inculpatului pentru acoperirea prejudiciului în sumă de 219.912,57 lei reprezentând o parte a masei pasive a debitoarei.
Pe rolul Tribunalului Hunedoara părțile au mai multe litigii comerciale în derulare.
De altfel, părțile vătămate au susținut că inculpatul a încasat sume în numerar datorate către societate, care nu au fost evidențiate în contabilitate, bazându-se pe raportul de expertiză contabilă întocmit la cererea IPJ H, în care s-a consemnat faptul că asociatul ar fi achitat cu bani proprii o datorie pe care SC " " SRL Doa vea către SC Italia, fără a indica cuantumul acestor plăți și data efectuării lor. Dar din evidențele contabile nu rezultă că SC " " SRL D ar fi avut raporturi comerciale cu această societate, motiv pentru care se poate deduce că partenerul italian a creditat societatea debitoare din proprie inițiativă.
I s-a reproșat inculpatului că amenajarea halei de producție s-a realizat cu o firmă al cărei administrator era soția sa. Dar la acel moment, partenerii italieni nu s-au opus. Mai mult, lucrările prestatorului au fost evidențiate în contabilitatea SC " " SRL D, drept pentru care aceasta a putut să și le recupereze pe baza unei somații de plată la instanța comercială.
Față de cele arătate, instanța de fond a apreciat că din ansamblul probatoriului administrat în speță, nu reiese că inculpatul a acționat cu rea credință ori că a administrat defectuos activitatea SC " " SRL Chiar dacă existe creanțe de recuperat, acestea vor fi luate în calcul de către lichidatorul judiciar și soluționarea lor cade în sarcina instanței comerciale.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța de fond a respins cererea de despăgubiri civile formulată de părțile civile și ca fiind nefondată.
Instanța de fond a respins cererea privind antrenarea răspunderii civile delictuale formulate de Cabinetul Individual de Insolvență, întrucât nu a fost antrenată răspunderea penală a inculpatului, iar eventualele debite vor putea fi recuperate la instanța comercială.
Inițial expertiza financiar-contabilă a fost solicitată de ambele părți, ca apoi părțile vătămate să refuze plata acesteia, pe motiv că onorariul expertului e prea mare.
Instanța de fond a constatat că onorariul expertului se încadrează în limitele stabilite prin "Regulamentul privind disciplina onorariilor, indemnizaților și a criteriilor privind restituirea cheltuielilor pentru prestațiile profesionale ale experților contabili și contabililor autorizați", iar tariful profesional aprobat prin "Hotărârea Conferinței Naționale a nr- art.24, prevede:"pentru expertize se pot folosi onorariile procentuale calculate pe tranșe, la totalul sumei verificate sau constatate".
Inculpatul a achitat J din valoarea expertizei, motiv pentru care în baza art.189-190 Cpp, instanța de fond a obligat părțile civile și să plătească expertului suma de 4.478 lei reprezentând rest onorariu expertiză.
Împotriva acestei sentințe, părțile civile și au declarat apel.
Prin decizia penală nr. 66/A/10.02.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția Penală au fost admise ca fondate apelurile declarate de părțile vătămate și civile și, a fost desființată parțial sentința atacată și în consecință s-a schimbat temeiul juridic al achitării inculpatului din art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10lit. d C.P.P. în art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. b A C.P.P. fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă formulată de părțile civile; au fost menținute în rest dispozițiile sentinței atacate iar cheltuielile judiciare către stat în apel în sumă de 20 lei au rămas în sarcina statului.
În motivarea acestei decizii Tribunalul a reținut următoarele:
În mod corect instanța de fond a stabilit că în sarcina inculpatului nu poate fi reținută infracțiunea prev. de art. 272 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, motivele fiind expuse pe larg în cuprinsul hotărârii.
Pe de altă parte, s-a reținut că în prezent părțile au mai multe litigii comerciale în derulare pe rolul Tribunalului Hunedoara, părțile vătămate și civile fiind nemulțumite de activitatea desfășurată de către inculpat în administrarea SC - SRL D, societate ce a avut ca principal obiect de activitate fabricarea pneurilor și a camerelor de aer.
Chiar dacă analiza probelor exclude existența oricărei forme de vinovăție ce conferă faptei inculpatului un caracter penal, în condițiile în care pretențiile civile ale părților civile recurente urmează a fi soluționate de către instanța comercială, așa cum de altfel a și menționat instanța de fond, rămânând în sarcina inculpatului doar modul defectuos de a-și conduce activitatea de unde au apărut și probleme în cadrul societății în scăderea producției și a vânzărilor, este evident că soluția ce se impune în cauză este de achitare a inculpatului conform dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a combinat cu art. 10 lit. b Cod proc. penală și în consecință, potrivit dispozițiilor art. 346 alin. 4 Cod proc. penală, lăsarea nesoluționată a acțiunii civile.
Or, instanța de fond dispunând achitarea inculpatului conform prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a combinat cu art. 10 lit. d Cod proc. penală, a respins ca nefondate pretențiile părților civile, anulând astfel posibilitatea ca părțile civile recurente să-și valorifice pretențiile în fața instanței comerciale
Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termen părțile civile și și inculpatul.
Prin apărătorul ales părțile civile și au solicitat în baza art. 385/15 pct 2 lit. c teza II admiterea C.P.P. recursului, casarea hotărârilor penale pronunțate în cauză și rejudecând a se reține vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii prev. de art. 272 alin.1 din Legea nr. 31/1990, iar pe cale de consecință a se dispune obligarea acestuia la plata despăgubirilor civile, a se pronunța instanța asupra măsurilor asiguratorii și înlăturarea obligației părții civile de la plata a Jd in contravaloarea onorariului expertului contabil.
În motivarea recursului s-a precizat că partea civilă a renunțat la expertiza contabilă și s-a încălcat principiul neagravării situației în propria cale de atac.
În ce privește infracțiunea de fals, din probele dosarului rezultă că inculpatul, la momentul constituirii societății și-a preconstituit facturile false pentru ca în viitor să le poată utiliza, inculpatul a folosit cele 4 facturi, a omis să înștiințeze și să obțină acordul asociaților pentru investiție și fără acordul asociaților a achitat suma de 380.000.000 lei sumă care nu era cea reală menționată în somația de plată.
Probele administrate în cauză confirmă pe deplin situația infracțională a inculpatului, nu poate fi reținută buna credință iar cheltuielile solicitate ca daune sunt pe deplin dovedite.
Solicită cheltuieli judiciare în sumă de 3000 lei.
În recursul său inculpatul a solicitat prin apărătorul ales, în baza art. 385/15 pct. 2 lit. a C.P.P. admiterea recursului, casarea deciziei penale atacate și rejudecând, menținerea hotărârii pronunțate de către instanța de fond.
În motivarea recursului s-a arătat că în mod greșit în apel a fost schimbat temeiul juridic al achitării inculpatului, în acest sens s-a comis o eroare de fapt, iar în cauză nu se poate stabili existența vreunui prejudiciu. Temeiul juridic corect al achitării sunt disp. art. 10 lit.d pr.penală și pe latură civilă se impune respingerea pretențiilor.
Curtea de Apel examinând recursurile declarate de părțile civile, și inculpatul prin prisma motivelor invocate precum și din oficiu constată că acestea sunt nefondate și vor fi respinse, din următoarele considerente:
Cu privire la recursul părților civile și:
Conform art. 272 al. 1 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 este infracțiune fapta fondatorului, administratorului, directorului, directorului executiv sau reprezentantului legal al societății care folosește, cu rea-credință, bunuri sau creditul de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect.
Esențial pentru constatarea existenței acestei infracțiuni este producerea unui prejudiciu pentru societate de către reprezentantul legal cu rea credință în modalitățile expuse de către articolul de lege.
Din examinarea probatoriului administrat în cauză Curtea constată că soluția pronunțată de către instanța de apel - Tribunalul Hunedoara, este legală și temeinică. Este evident că între părți există un litigiu comercial referitor la modul în care a funcționat SC SRL D, societate înregistrată la data de 23.06.1999 la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Hunedoara și unde asociați au fost recurenții, iar administrator a fost începând cu data de 10.06.1999 inculpatul.
Între asociați au intervenit mai multe neînțelegeri privitoare la modul de administrare a societății, la aportul de capital adus de părți și modul de derulare a activității de producere a anvelopelor recondiționate, iar din probele administrate a rezultat că în toamna anului 2002 firma și-a încetat activitatea ajungând într-un impas financiar datorat atât inculpatului cât și părților civile. În mod firesc între asociați au intervenit neînțelegeri legate de modul de recuperare a sumelor de bani investite în societate, în prezent existând pe rolul instanței litigii comerciale.
Din cercetările efectuate în cauză nu s-a dovedit, fără nici un dubiu, că pagubele societății ar fi fost produse de inculpatul care ar fi urmărit producerea acestor pagube în scopul de a beneficia material în urma administrării societății și în dauna asociaților și.
În ce privește infracțiunea de fals reclamantă de recurenții părți civile se constată că deși s-a reținut vinovăția inculpatului în emiterea a 4 facturi fiscale anterior datei ridicării blocului de facturi pentru a achita lucrările efectuate de SC SRL D, pe parcursul cercetărilor s-a stabilit că lucrările au fost efectuate, dar între părți au intervenit neînțelegeri referitoare la achitarea acestor lucrări, litigiul fiind soluționat comercial.
În concluzie, rezultă că faptele care fac obiectul acestui dosar sunt de natură comercială, așa cum în mod corect a constatat instanța de apel, astfel că inculpatul nu poate fi obligat la plata unor despăgubiri civile urmând ca instanța comercială să se pronunțe cu privire la drepturile fiecărei părți.
Solicitarea părților civile recurente de fi exonerate de plata a Jd in contravaloarea onorariului expertului contabil face parte tot din pretențiile civile solicitate și asupra cărora se va pronunța instanța comercială.
Referitor la motivul de casare invocat de părțile civile că instanța de apel nu a motivat decizia pronunțată, Curtea constată că Tribunalul și-a însușit motivarea instanței de fond și argumentele acesteia apreciind-o ca fiind legală și temeinică.
Referitor la recursul inculpatului:
Constatând că faptele care fac obiectul dosarului sunt de fapt un litigiu de natură comercială, în mod legal instanța de apel a schimbat temeiul juridic al soluției de achitare în ce-l privește pe inculpat din art. 11 pct. 1 lit. a rap.C.P.P. la art. 10 lit. d C.P.P.( fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni ), în art. 11 pct. 2 lit. a rap.C.P.P. la art. 10 lit. b C.P.P.( fapta nu este prevăzută de legea penală ) și a lăsat nesoluționată acțiunea civilă. Existența sau nu a vreunui prejudiciu pentru societate și persoanele răspunzătoare vor fi stabilite de către instanța comercială, temeiul juridic al achitării inculpatului neîmpiedicând, în speță, această instanță să se pronunțe în soluționarea litigiilor comerciale.
Față de cele expuse, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b recursurile C.P.P. declarate de părțile civile și precum și recursul inculpatului vor fi respinse ca nefondate.
În baza art. 192 al. 2.C.P.P. fiecare recurent va fi obligat să plătească în favoarea statului suma de 70 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de părțile vătămate și civile și și inculpatul împotriva deciziei penale nr. 66/A/2009 pronunțate de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr-.
Obligă pe fiecare recurent să plătească statului câte 70 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 07 mai 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red./tehnored. DG
2 ex/03.06.2009
CM,
Președinte:Maria CovaciuJudecători:Maria Covaciu, Dana Ghițoaica, Leontin Coraș
