Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 3/2010. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
SENTINȚA PENALĂ NR.3/2009
Ședința publică din 07 ianuarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Adrian Bogdan
GREFIER: - -
*********************************************
Ministerul Public - Parchetul de pe Curtea de APEL BACĂU -
reprezentat legal de - procuror
Pe rol judecarea cauzei penale privind plângerea formulată de petentul, împotriva rezoluției de neîncepere a urmării penale din data de 12 octombrie 2009 dispusă de procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU în dosarul nr.138/P/2009, menținută prin Rezoluția Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU nr.747/II/2/2009 din 13.11.2009.
Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod pr.penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Nemaifiind cereri de formulat, curtea, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Petentul critică procesul verbal întocmit de executorul judecătoresc întrucât nu este lizibil, iar executarea și punerea în posesie a fost efectuată în lipsa acestuia.
Critică cele 3 expertize prin care s-a încercat a i se fura casa, întrucât nu a fost evaluată corect și nici nu au fost trecute în procesul verbal o serie de bunuri cum ar fi: o fântână, scările, dușumelele, soba dublă din 2 camere și nici peretele de zid, fiind somat a plăti suma de 3000 lei în urma evaluării haotice din expertize. Mai mult expertiza nu are nici o ștampilă care să certifice puterea acestor acte. Precizează că pe data de 3.08.2009 a fost somat de executorul judecătoresc și convocat pentru data de 6.08.2009 unde i-au fost puse la dispoziție executorului toate actele, însă aceasta a precizat că nu o interesează, însă i-a adus la cunoștință că la data de 7.08.2009 urmează a fi efectuată executarea la Parava. Pentru că toată noaptea și dimineața a plouat, petentul și intimata au vorbit la telefon și au stabilit că dacă plouă nu vor mai merge să facă executarea, însă deși afară ploua d-na. executor a mers împreună cu intimații și i-au pus pe aceștia în posesie pe lotul 1 care de fapt nu aparținea intimaților, iar petentului i-a repartizat lotul 3.
Solicită anularea executării efectuate la fața locului și trimiterea cauzei la procuror în vederea continuării cercetărilor contra executorul judecătoresc reclamat.
Avocat având cuvântul pentru intimata arată că este inutil a discuta de hotărârea judecătorească de partaj prin care au fost împărțite loturile, executorul judecătoresc nu a făcut altceva decât să efectueze executarea conform legii; procedura de executare a fost respectată, i-a fost comunicat somația așa cum de altfel și petentul a precizat, iar executarea a fost efectuată în cunoștință de cauză.
Mai mult, executorul a preferat să efectueze 2 executări în loc de 4 pentru a nu taxa separat fiecare executare, făcând astfel un favor petentului.
În replică petentul arată că pentru suma reprezentând onorariu executor nu există nici o hotărâre.
Reprezentantul parchetului având cuvântul, precizează,că în fapt petentul critică hotărârea de partaj și mai puțin punerea în executare de către executor, din probele administrate în dosarul de urmărire penală nu rezultă vinovăția executorului judecătoresc, motiv pentru care solicită respingerea ca nefondată a plângerii cu obligarea la plata cheltuielilor judiciare către stat.
CURTEA
- deliberând -
Sub numărul - s-a înregistrat pe rolul Curții de APEL BACĂU plângerea formulata de petentul împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale din data de 12.10.2009 dispusă de procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU în dosarul 1381/P/2009.
În motivarea plângerii adresată instanței, petenta arată în esență că în mod greșit s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva intimatei executor judecătoresc apreciind că aceasta și-a îndeplinit abuziv atribuțiile de serviciu cu prilejul punerii în executare silită a sentinței civile nr.12213/13.12.2006 pron. de Judecătoria Bacău.
În considerarea criticilor expuse, petentul a solicitat admiterea plângerii, desființarea rezoluției atacate și trimiterea cauzei la procuror în vederea continuării cercetărilor contra intimatei executor judecătoresc.
Examinând actele si lucrările dosarului, instanța retine următoarele:
Prin rezoluția din data de 12.10.2009 dispusă de procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU în dosarul 1381/P/2009 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanei prev. de art.246 Cp,întrucât fapta nu există.
Pentru a pronunța această soluție procurorul a reținut:
La data de 27.08.2009, numitul domiciliat în mun.B,-, jud.B a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU solicitând efectuarea de cercetări față de - executor judecătoresc, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. și ped. de art.246 Cp.
În plângere, petentul a precizat faptul că a fost parte într-un dosar de partaj, iar executorul judecătoresc nu a respectat dispozițiile instanței.
Conform art.281pct.1 lit.b C.P.P. competența de judecare a cauzelor privind pe executorii judecătorești revine Curții de Apel, astfel încât competența de efectuare a cercetărilor în prezenta cauză revine Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU, executorul judecătoresc având sediul în B,-, jud.
Cercetările efectuate în cauză au relevat, însă, faptul că în sarcina executorului judecătoresc nu poate fi reținută săvârșirea infracțiuni prev. și ped. de art.246 Cp. în condițiile în care acesta a acționat în strictă conformitate cu normele legale care îi reglementează activitatea.
Astfel, prin cererea înregistrată sub nr.13342/05.10.2005 la Judecătoria Bacău, reclamanții și au chemat în judecată pe și, solicitând ieșirea din indiviziune după defuncta, decedată la data de 05.04.2004. După administrarea probelor, magistrat Judecătoriei Bacău au emis sentința civilă nr. 12213/13.12.2006 prin care au dispus ieșirea din indiviziune, constatând că părților și se cuvine cota succesorală de 1/3, formând în consecință 3 loturi, primul fiind atribuit Iu.
Hotărârea a rămas definitivă prin decizia civilă nr.370/24.11.2008 pronunțată de Tribunalul Bacău prin care lotul atribuit reclamantului a fost diminuat, iar ulterior și irevocabilă prin decizia civilă nr.421/15.04.2009 pronunțată de Curtea de APEL BACĂU.
Pentru punerea în executare a hotărârii, reclamanții din dosarul de partaj au apelat la serviciile executorului judecătoresc, formându-se dosarele de executare 112 și 113/2009.
Executorul judecătoresc a respectat integral dispozițiile hotărârii irevocabile, fapt ce i-a indus reclamantului o stare de nemulțumire, datorată însă integral sentinței judecătorești, de dispozițiile căreia se simte nedreptățit.
Prin prezenta plângere, reclamantul a precizat că încearcă să sisteze executarea silită, fără a apela însă la contestațiile la executare, procedura normală prevăzută de Codul d e procedură civilă. Reclamantul a menționat faptul că sentința judecătorească este rezultatul unor expertize nefavorabile efectuate de și, precizând faptul că va formula plângere penală și față de aceștia la unitatea competentă.
La momentul punerii în executare a hotărârii judecătorești, executorul judecătoresc a procedat la identificarea tuturor celor trei loturi, tocmai pentru a nu afecta dreptul de proprietate al reclamantului, punând în posesie la data de 07.08.2009 pe și (lotul 2) și, respectiv, pe (lotul 3). O copie după procesele verbale de punere în posesie a fost comunicată și reclamantului.
În declarațiile date, executorul judecătoresc a precizat faptul că și-a îndeplinit obligațiile ce îi reveneau cu bună credință, menționând însă faptul că reclamantul a fost nemulțumit încă de la început de dispozițiile sentinței judecătorești, refuzând însă să formuleze contestație ta executare.
Soluția atacată a fost menținută prin rezoluția procurorului general al Parchetului de pe Curtea de APEL BACĂU nr.74/II/2/2009 din 13.11.2009, care a respins plângerea formulată de petentul.
Verificând, soluția procurorului de netrimitere in judecata, atacata cu plângere de petentul, Curtea constată că actul de dispoziție al procurorului este legal si temeinic.
În conformitate cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului, organele de cercetare penală au obligația, atunci când se invocă încălcarea legii de cei învestiți să îndeplinească un serviciu de interes public, de a verifica susținerile petenților și de efectua o cercetare penală efectivă care să lămurească cauza sub toate aspectele de fapt și drept.
Din examinarea dosarului de urmărire penală, rezultă că organele de cercetare penală au efectuat ocercetare penală efectivă,stabilind întinderea obiectului plângerii, și identificând persoana reclamată în conținutul acesteia.
În mod corect procurorul, în urma efectuării actelor premergătoare, a stabilit că infracțiunea imputate intimatei executor judecătoresc, nu se circumscrie în sfera faptelor prevăzute de legea penală.
Actele premergătoare efectuată în cauză nu confirmă susținerile petentului referitoare la modalitatea abuzivă de exercitare a atribuțiilor de serviciu de către intimata executor judecătoresc cu prilejul punerii în executare silită a sentinței civile nr.12213/13.12.2006 pron. de Judecătoria Bacău modificată prin nr.370/a din 24.11.2008 pron. de Tribunalul Bacău.
Analizând criticile invocate,Curtea observă că acestea reprezintă în realitate nemulțumiri ale petentului față de dispozițiile hotărârii judecătorești civile de partaj susmenționate, aflate sub autoritatea lucrului judecat.
Astfel, petentul este nemulțumit de modalitatea de atribuire a loturilor, de dispozițiile instanței de obligare a acestuia la plata unei sulte către ceilalți moștenitori și a cheltuielilor de judecată.
Curtea subliniază că procedura plângerii prev. de art.278/1 nuC.P.P. a fost instituită de legiuitor pentru a se ocoli sau pentru a fi ignorate căile de atac prevăzute de împotriva unei hotărâri judecătorești greșite și nici nu a fost edictată pentru determinare la declanșarea abuzivă de litigii penale și nici nu s-a instituit o nouă cale de atac ordinară.
În acest context, nemulțumirea petentului cu privire la modul concret de soluționare a unei hotărâri judecătorești trebuie să îmbrace forma căilor de atac în limitele recunoscute de lege,neputând obține o suplimentare a gradelor de jurisdicție prin promovarea unei plângeri penale împotriva persoanei investite prin lege să pună în executare o asemenea hotărâre.
În mod corect, procurorul a statuat că singura cale procesuală de sistare a executării silite a unei hotărâri judecătorești o constituie promovarea unei contestații la executare în conformitate cu prevederile codului d e procedură civilă, iar nu formularea unei plângeri penale împotriva executorului judecătoresc chemat de părți să o pună în executare.
Pentru cele ce preced, constatând că soluția de netrimitere în judecată dispusă de procuror, este legală și temeinică, instanța va respinge ca nefondată plângerea formulată în cauză.
Va menține soluția atacată.
Văzând si dispozițiile art. 192 al.2
C.P.P.PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
In baza art. 278/1 al.8 lit. a Cpp, respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale din data de 12.10.2009 dispusă de procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU în dosarul 1381/P/2009, menținută prin Rezoluția Procurorului General al Parchetului de pe Curtea de APEL BACĂU nr.747/II/2/2009 din 13.11.2009.
Menține rezoluția atacată.
În baza art. 192 al.2 obligă C.P.P. petentul să plătească statului suma de 200 lei cheltuielile judiciare.
Cu recurs în 10 zile de la pronunțare pentru petent și de la comunicare pentru intimată.
Pronunțată in ședință publică azi 7.01.2010.
PREȘEDINTE GREFIER,
- - - -
red.
tehnored. - ex.2
15.01.2010
Președinte:Adrian BogdanJudecători:Adrian Bogdan