Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 394/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA I PENALĂ

Dosar nr-

492/2009

DECIZIA PENALĂ NR. 394

Ședința publică din 19 martie 2009

CURTEA DIN:

PREȘEDINTE: Ion Tudoran Corneliu Bogdan

JUDECĂTOR 2: Piciarcă Dumitrița

JUDECĂTOR - - -

GREFIER - -

-------------------------------------------------------------------------------------------------

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureștia fost reprezentat de procuror.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurentul - petent împotriva sentinței penale nr. 89/16.02.2009, pronunțată de Tribunalul Giurgiu - Secția Penală - Cauze Generale, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit recurentul - petent și intimații, și

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a invederat faptul că intimatul Gad epus o cerere, prin Serviciul Registratură al Curții de Apel București - Secția I Penală, la data de 11.03.2009, prin care solicită judecarea cauzei în lipsă, depunând și un înscris, respectiv adresa nr. 36 din 30.08.2006 a Compartimentului de Informare și Relații Publice din cadrul Judecătoriei Giurgiu din care rezultă că pe rolul acestei instanțe, în perioada 2005 - 2006, au fost înregistrate un număr de 17 dosare penale, ce au ca obiect plângerea penală în care acesta împreună cu petentul din prezenta cauză și numiții și sunt părți (fila 6, dosar - Curtea de Apel București - Secția I Penală).

Nefiind alte cereri de formulat ori excepții de invocat Curtea acordă cuvântul reprezentantul Ministerului Public în dezbaterea recursului.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului ca fiind nefondat.

Consideră că soluția instanței de fond, prin care s-a respins ca inadmisibilă plângerea formulată de petent împotriva rezoluției din data de 30.06.2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, este temeinică și legală.

De asemenea, solicită obligarea petentului la cheltuieli judiciare, potriv. disp. art. 192 alin. 2.pr.pen. astfel cum s-a procedat la instanța de fond.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.89/16.02.2009 Tribunalul Giurgiu - Secția Penală (dosar nr-) a respins - ca inadmisibilă - plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției din data de 30.06.2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu.

În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală a obligat petentul la 100 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că petentul a formulat plângere în baza art. 2781Cod procedură penală, împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale ce se referă la intimații, și G, în dosarul nr. 54/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu,rezoluție prin care s-a confirmat propunerea organelor de poliție de a nu se începe urmărirea penală față de susnumiții, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. și ped de art. 25 și 26 Cod penal raportat la art. 247 Cod penal, art. 248 Cod penal și art. 257 Cod penal.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că primul procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu nu a sesizat colegiul medicilor pentru a se pronunța asupra raportului medico legal nr.548/E/13.12.2005, favorizându-i astfel pe intimații, și, care nu au fost întrebați la audierea lor, de ce nu a fost consultat psihiatric și intimatul G, conform petiției cu nr.11219 din 25.11.2005, număr ce este menționat în raportul psihiatric nr. 548/E din 13.12.2005.

Prin plângere, s-a mai arătat că primul procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu nu s-a pronunțat nici asupra probelor pe care le-a solicitat în baza art.63 Cod procedură penală.

În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 2781Cod procedură penală.

La dosarul cauzei s-a depus în xerocopie, raportul medico - legal (psihiatrie) nr. 548/E/13.12.2005 întocmit de Serviciul județean de Medicină Legală G și s-a atașat dosarul nr. 54/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu.

La termenul de judecată din data de 16.02.2009, tribunalul din oficiu a ridicat excepția inadmisibilității formulării plângerii de către petent împotriva rezoluției din data de 30.06.2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, având în vedere că prin rezoluția din 07.01.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureștis -a admis plângerea formulată de petentul și s-a infirmat rezoluția din data de 30.06.2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu,dispunându-se reluarea cercetărilor în cauză.

Tribunalul, analizând excepția ridicată din oficiu la termenul de judecată din data de 16.02.2009, a reținut următoarele: potrivit art.2781Cod procedură penală, după respingerea plângerii făcute conform art.275 - 278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței,ori după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, partea vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare potrivit art. 277 și art.278 la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță, plângerea poate fi făcută și împotriva dispoziției de netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu.

Din cuprinsul dispozițiilor de mai sus, rezultă că instanța de judecată este competentă să soluționeze numai plângerea împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței,ori,după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale date de procuror.

Din interpretarea per a contrario rezultă că împotriva rezoluției de infirmare a soluției date de procuror, nu există temei legal pentru plângerea adresată instanței și, în consecință, o astfel de plângere apare ca fiind inadmisibilă.

Cum, în speță, petentul a formulat plângere împotriva rezoluției din data de 30.06.2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, rezoluție ce a fost infirmată prin rezoluția din data de 07.01.2009 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, care a dispus reluarea cercetărilor în cauză, tribunalul a reținut că plângerea formulată de petent și întemeiată pe prevederile art. 278/1 Cod procedură penală este inadmisibilă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei respingeri - ca inadmisibilă - a plângerii formulate.

Curtea, examinând recursul declarat, prin prisma criticilor aduse, cât și din oficiu, în conformitate cu prevederile art.3856alin.3 din Codul d e procedură penală, constată că este nefondat.

Se apreciază că instanța fondului a pronunțat o soluție legală și temeinică, atâta vreme cât în cauză nu există o rezoluție a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, care să confirme rezoluția din 30 iunie 2008, dispusă de primul procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, în dosarul nr.54/P/2008, privind neînceperea urmăririi penale față de numiții, și G, sub aspectul săvârșirii de către aceștia a infracțiunilor prevăzute de art.25, art.26 Cod penal, raportat la art.247, art.248 și art.257 Cod penal.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureștia infirmat rezoluția din 30 iunie 2008, dispusă în dosarul nr.54/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu și reluarea cercetărilor în cauză, conform dispozițiilor art.209 alin.3 Cod procedură penală, apreciind că soluția dată este nelegală și urmărirea penală a fost efectuată de un organ necompetent material sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art.257 Cod penal.

Prin urmare, în atare situație, plângerea formulată de către petentul nu vizează o rezoluție a parchetului care să se încadreze în prevederile art.2781Cod procedură penală, ci a dispozițiilor art.278 alin.1 Cod procedură penală, plângerea contra actelor procurorului, întrucât în cauză nu mai există rezoluția nr.54/P/2008 din 30 iunie 2008 dispusă de către primul procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, aceasta fiind infirmată la data de 7 ianuarie 2009, așa cum s-a expus mai sus.

Așa fiind, în baza art.38515pct.1, lit.b din Codul d e procedură penală, Curtea urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de către petentul.

Văzând și prevederile art.192 alin.2 Cod procedură penal,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge,ca nefondat, recursul declarat de petentul împotriva sentinței penale nr.89/16.02.2009, pronunțată de Tribunalul Giurgiu Secția penală, în dosarul nr-.

Obligă petentul la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 10.03.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red.

Dact.

Ex.2

Red.-Trib.

Președinte:Ion Tudoran Corneliu Bogdan
Judecători:Ion Tudoran Corneliu Bogdan, Piciarcă Dumitrița

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 394/2009. Curtea de Apel Bucuresti