Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 40/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

SENTINȚA PENALĂ NR.40

Ședința publică din data de 06 martie 2008

PREȘEDINTE: Ștefan Fieraru

GREFIER - - -

Ministerul publica fost reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești

Pe rol fiind soluționarea plângerii formulate potrivit art. 278/1 Cod procedură penală, de petentul, domiciliat în B,-, sector 2, împotriva rezoluției nr.935/II/2/2007 din 23 august 2007, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de apel Ploiești, privind pe intimatul.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit petentul și intimatul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se învederează instanței că prin intermediul serviciului registratură a fost atașat dosarul de urmărire penală nr.341/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Reprezentantul parchetului arată că nu mai are cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului în dezbateri.

Curtea, ia act că nu mai sunt cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul parchetului, având cuvântul solicită instanței respingerea plângerii ca inadmisibilă și menținerea rezoluțiilor ca legale și temeinice, deoarece petentul a formulat plângere împotriva comunicării nr.935/II/2/2007 din 23 august 2007 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

CURTEA,

Asupra cauzei penale de față;

Verificând lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin plângerea formulată și înregistrată la această instanță cu nr-, petentul, domiciliat în B,-, sector 2, a precizat că nu este de acord cu comunicarea nr. 935/II/2/2007 din 23.08.2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

S-a solicitat desființarea acestei comunicări și să se rețină spre judecare plângerea formulată împotriva făptuitorului.

Pentru soluționarea cauzei s-a atașat dosarul nr. 341/P/2007 și lucrarea nr. 935/II/2/2007 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

-2-

Curtea, verificând lucrările dosarului constată că petentul a formulat plângere penală împotriva Prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prev. de art. 246

S-a susținut că este nemulțumit de modul în care acesta a soluționat dosarului nr. 162/P/2004 având ca obiect faptele reclamate de el împotriva numitului, director al SC ""SA.

Prin rezoluția nr. 162/P/2004, intimatul a confirmat propunerea organelor de poliție de a nu se începe urmărirea penală față de numitul pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art. 217

Cercetările efectuate au stabilit că soluția dispusă de este legală și temeinică, fapt pentru care s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunea prev. de art. 246 față de acesta.

Împotriva rezoluției nr. 341/P/2007 a formulat plângere, criticând- ca fiind netemeinică și nelegală.

Prin rezoluția nr. 901/II/2/2007 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieștia respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul motivând că și-a îndeplinit în mod corect îndatoririle de serviciu, în ceea ce privește soluționarea dosarului nr. 162/P/2004 Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia, iar rezoluția nr. 341/P/2007 este temeinică și legală.

La data de 23.08.2007, petentul, depune la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, o scrisoare prin care precizează că în completarea plângerii formulate contra rezoluției din dosarul nr. 341/P/2007 privind pe procurorul, se constituie parte civilă cu suma de 600 milioane ROL daune materiale și 300 milioane ROL daune morale.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești cu adresa nr. 935/II/2/2007 din 23.08.2007, îi comunică petentului că nu i se poate da curs cererii sale întrucât prin rezoluția nr. 901/II/2/2007 din 16.08.2007 i s-a respins plângerea formulată împotriva rezoluției nr. 341/P/2007 din 19.07.2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Împotriva acestei comunicări s-a formulat plângerea mai sus menționată, conform art. 278/1 pr.penală.

Curtea, apreciază că plângerea formulată de către petentul, împotriva comunicării nr. 935/II/2/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, este inadmisibilă, întrucât, potrivit art. 278/1 pr.penală, pot fi atacate cu plângere în fața instanței numai rezoluțiile de neîncepere a urmăririi penale sau ordonanțele, iar după caz, rezoluțiile de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau încetare a urmăririi penale date de procuror.

Față de aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 278/1 al.8 lit.a pr.penală, urmează să respingă plângerea formulată ca inadmisibilă.

Văzând și disp.art.192 al.2 pr.penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

-3-

Respinge plângerea formulată de către petentul domiciliat în B,-, sector 2, împotriva comunicării nr.935/II/2/2007 din 23 august 2007 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, ca inadmisibilă.

Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare, pentru părțile lipsă de la comunicare.

Obligă petentul la 120 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 06 martie 2008.

Președinte Grefier

Red.ȘF

Tehnored.

2 ex./ 11.03.2008

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3113/2006

Președinte:Ștefan Fieraru
Judecători:Ștefan Fieraru

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 40/2008. Curtea de Apel Ploiesti