Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 50/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - art. 2781Cod Penal-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ

INSTANȚA DE FOND

SENTINȚA PENALĂ Nr. 50

Ședința publică de la 21 Februarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mihai Marin judecător

Grefier - -

Ministerul Public reprezentat de procuror, din cadrul - Serviciul Teritorial Craiova.

.

Pe rol, soluționarea plângerii formulată de petenta, împotriva ordonanței de neîncepere a urmăririi penale dată la 20 august 2007 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Anticorupție C, în dosarul cu nr. 83/P/2007 și ordonanței nr. 529/II/2/2007 din 05 octombrie 2007 a Procurorului șef al Serviciului Teritorial Craiova din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Anticorupție C, prin care s-a respins plângerea petiționarei.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns petenta, avocat - apărător ales - pentru intimatul, lipsă; totodată, lipsind și intimata.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a efectuat referatul oral al cauzei, după care, și întrucât nu se formulează alte cereri, iar reprezentantul Parchetului nu are obiecțiuni, în baza dispozițiilor art. 2781 alin. 6 C.P.P. se acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Petenta, având cuvântul, solicită admiterea plângerii, desființarea rezoluțiilor și trimiterea cauzei la procuror și începerea urmăririi penale împotriva intimaților, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 și Cod Penal abuz în serviciu prevăzută de art. 246

Cod Penal

Avocat, având cuvântul pentru intimatul, solicită respingerea plângerii, ca fiind neîntemeiată.

Reprezentantul Parchetului, pune concluzii de respingere a plângerii.

CURTEA:

Asupra cauzei penale de față;

În aplicarea dispozițiilor art. 2781alin. 7 C.P.P. din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul instanței la data de 06 noiembrie 2007, petenta a criticat soluția de neîncepere a urmăririi penale din 20 august 2007, dată prin ordonanța Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Anticorupție C, în dosarul cu nr. 83/P/2007, precum și soluția de respingere a plângerii sale, dată prin ordonanța nr. 529/II/2/2007 din 05 octombrie 2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Anticorupție

Motivând plângerea, petenta a susținut că, în mod greșit s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de cei doi intimați, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită prev. de art. 254 Cod Penal, în condițiile în care, cu probatoriile administrate a făcut dovada că aceștia și-au încălcat atribuțiunile de serviciu în soluționarea dosarelor în care a fost parte, numai în condițiile în care aceștia ar fi fost interesați.

În susținerea plângerii, petenta a depus la dosar xerocopii ale ordonanței nr. 529/II/2/2007 din 05 octombrie 2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Anticorupție C, adresei nr. 361/VIII/1/2007 din 04 iulie 2007 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova și adresa nr. 529/II/2/2007 din 08 octombrie 2007 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova.

Pentru o justă soluționare a cauzei, s-au atașat dosarele de urmărire penală cu nr. 83/P/2007 și nr. 529/II/2/2007 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Anticorupție C, în care s-au pronunțat ordonanțele criticate în cauză.

Din analiza actelor de urmărire penală efectuate în cauză, se rețin următoarele:

La data de 08 mai 2007, petenta a depus la o plângere, prin care sesiza faptul că judecătorul, din cadrul Tribunalului Dolj și executorul judecătoresc, ar fi săvârșit acte de corupție, având la bază modul în care a fost soluționat dosarul în care era parte

(nr. 2701/2003, 2702/2003 și 2703/2003).

Prin ordonanța nr. 83/P/2007 din 20 august 2007, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiovaa dispus neînceperea urmăririi penale față de și, cercetați pentru infracțiunea de luare de mită prev. de art. 254 Cod Penal, cu motivarea că probatoriul administrat în cauză nu a confirmat săvârșirea infracțiunii de către persoanele cercetate.

Astfel, la pronunțarea soluției, organul de urmărire penală a avut în vedere faptul că persoana vătămată nu a invocat nici un element care să ducă la concluzia că activitățile îndeplinite sau neîndeplinite de făptuitorii - în calitate de judecător în cadrul Tribunalului Dolj, și - în calitate de executor judecătoresc, ar fi urmarea pretinderii sau primirii de bani sau alte foloase care nu li se cuvin.

Pe de altă parte, întrucât aspectele reclamate de petentă pot fi susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 246 Cod Penal, raportat la calitatea făptuitorilor, plângerea acesteia a fost trimisă Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA pentru continuarea cercetărilor față de, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 246

Cod Penal

Împotriva acestei soluții de neîncepere a urmăririi penale, petenta a formulat plângere, care a fost respinsă ca fiind neîntemeiată, prin ordonanța din 05 octombrie 2007 stată în dosarul nr. 529/II/2/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Anticorupție

Astfel, procurorul șef a apreciat ca legală și temeinică soluția adoptată în dosarul nr. 83/P/2007 de - Serviciul Teritorial Craiova, constatând că nici măcar petiționara, în plângerile sale, nu a putut prezenta elemente concrete din care să rezulte fără dubii săvârșirea vreunei infracțiuni de corupție de către magistratul și executorul judecătoresc, ci doar bănuieli (considerate legitime de petentă) ce nu pot însă reprezenta fundament al declanșării procedurii de urmărire penală față de persoana în cauză.

Totodată, s-a reținut că verificările efectuate în cauză nu au confirmat existența unor date sau indicii temeinice de comitere a vreunei fapte de corupție.

Plângerea formulată de petenta este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor prevăzute de art. 254 Cod Penal, constituie infracțiunea de luare de mită fapta funcționarului care, direct sau indirect, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini, ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, sau în scopul de a face un act contrat acestor îndatoriri.

În speța de față, nu rezultă în nici un fel că persoanele reclamate, în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, ar fi pretins, primit bani sau alte foloase care nu li se cuvin, ori ar fi acceptat promisiunea unor astfel de foloase sau nu au respins-

Eventuale nemulțumiri cu privire la soluțiile adoptate de către intimata, în cauzele la care se face referire, puteau fi valorificate numai prin folosirea căilor de atac ordinare și extraordinare prevăzute de lege, instanțele fiind singurele îndreptățite să le cenzureze.

Cu privire la activitatea desfășurată de executorul judecătoresc, intimatul și reclamată de către petentă, prin ordonanța din 20 august 2007 s-a disjuns cauza și a fost trimisă la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA pentru continuarea cercetărilor față de acesta, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu în contra intereselor persoanei, prevăzută de art. 246 Cod Penal, unde petenta are posibilitatea să solicite administrarea și a altor probe în dovedirea celor susținute în plângere.

Față de aceste considerente, plângerea formulată este neîntemeiată, astfel că, în baza dispozițiilor art. 2781alin. 8 lit. a C.P.P. urmează a fi respinsă, iar în temeiul dispozițiilor art. 192 C.P.P. va fi obligată recurenta la plata sumei de 40 lei cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petenta - domiciliată în municipiul C, strada 22 2. bloc 10 vechi,.2,.1, județ D - împotriva ordonanței de neîncepere a urmăririi penale dată la 20 august 2007 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Anticorupție C în dosarul cu nr. 83/P/2007, respectiv ordonanței nr. 529/II/2/2007 din 05 octombrie 2007 a Procurorului șef al Serviciului Anticorupție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Anticorupție

Obligă petenta la plata sumei de 40 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată în ședința publică de la 21 Februarie 2008

Președinte,

- -

Grefier,

- -

Dact. 3 ex./ 26 Februarie 2008

Președinte:Mihai Marin
Judecători:Mihai Marin

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 50/2008. Curtea de Apel Craiova