Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 56/2009. Curtea de Apel Timisoara

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 56 PI

Ședința publică de la 02 Martie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Victor Ionescu

GREFIER: - -

Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.

Pe rol se află judecarea plângerii formulată de către petentul împotriva rezoluției pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr. 432/P/2008 și a rezoluției Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr. 29/II/2/2009.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța constată că a fost atașat dosarul nr. 432/P/2008 și s-au depus prin registratură, memorii, de către intimații și.

Instanța, văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat și probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.

Procurorul pune concluzii de respingere a plângerii ca nefondată, rezoluțiile date de parchet fiind temeinice și legale.

CURTEA,

Deliberând asupra plângerii penale de față constată următoarele:

Pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARAs -a înregistrat sub nr. 175/59/06.02.2009, plângerea formulată de petentul, împotriva rezoluției pronunțate de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr. 432/P/2008 și a rezoluției Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr. 29/II/2/2009.

Prin plângerea depusă la instanță petentul a solicitat admiterea cererii, redeschiderea urmăriri penale și trimiterea în judecată a învinuiților și, pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art.209 lit.a Cod Penal, art.246 p, 192.Cod Penal și art.217 în Cod Penal privința învinuitului și art.192, 209 lit.a și 217.Cod Penal, pentru cea de a doua învinuită.

Pentru învinuitul s-a solicitat cercetarea pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art.209 lit.a și art.217

Cod Penal

La dosarul cauzei s-a atașat dosarul nr. 432/P/2008 și lucrarea nr. 29/II/2/2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.

Prin rezoluția din 04.12.2008, dată în dosar nr.432/P/2008, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARAa dispus neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc, pentru infracțiunile prev.de art.246, 192.Cod Penal și 25.Cod Penal, raportat la art.217 Cod Penal, pentru infracțiunile prev.de art.192 Cod Penal, art.25 Cod Penal, raportat la art.217 și Cod Penal art.209 și Cod Penal, pentru infracțiunea prev.de art.217

Cod Penal

S-a reclamat că la data de 30.06.2008, învinuiții însoțiți de jandarmi, au pătruns în locuința petentului din localitatea, str. -, nr.7. prin forțarea încuietorilor, ulterior constatându-se lipsa mai multor bunuri din locuință, cum ar fi acte, bani, aparatură PC.

Din actele și lucrările dosarului s-a constatat că într-adevăr la data de 30.06.2008 făptuitorii, au pătruns în locuința petentului, pentru a aduce la îndeplinire o hotărâre judecătorească, pe care acesta a refuzat să o respecte.

Dosarul execuțional existent la Biroul Executorului Judecătoresc avea ca obiect vizitarea a doi minori, de către mamă, respectiv făptuitoarea, iar toate actele execuționale s-au făcut cu respectarea dispozițiilor legale.

Deplasarea a avut loc cu executorul, împreună cu, acesta fiind solicitat pentru schimbarea yalelor, întrucât petentul nu a dat curs somațiilor executorului, fiind nevoie de executare silită.

S-a mai constatat că, la data executării proprietara imobilului din, str. -, nr.7. era, cu titlu de bun propriu.

În această calitate, a avut și posibilitatea înlocuirii încuietorilor de la casă.

Din probatoriul administrat, s-a constatat că nu au lipsit bunuri, fiind luat doar un laptop, dar nu cu intenția de a-l însuși, ci de a verifica ce site-uri vizitează fiica făptuitoarei în vârstă de 10 ani.

Curtea, apreciază că această stare de fapt este probată, prin probatoriul administrat, respectiv dosarul execuțional și declarațiile date în cauză de, și, extras CF nr.1310, localitatea.

În consecință, se consideră că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale nici uneia din infracțiunile reclamate de către petent, motiv pentru care soluția procurorului, de neîncepere a urmăririi penale, față de făptuitori, potrivit art.10 lit.a C.P.P. apare ca fiind întemeiată, în cauză nu s-a comis nici o faptă penală.

Așa fiind, în baza art.2781alin.8, lit.a C.P.P. urmează ca plângerea formulată de petentul, să fie respinsă ca nefondată, fiind menținută în continuare rezoluția atacată.

În baza art.192 alin.2 C.P.P. petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art.2781alin.8, lit.a C.P.P. respinge plângerea formulată de petentul, împotriva rezoluției pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr. 432/P/2008 și a rezoluției Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar nr. 29/II/2/2009, ca nefondată.

În baza art.192 alin.2 C.P.P. obligă petentul la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 lei.

Cu recurs în 10 zile de la comunicare cu părțile.

Pronunțată în ședință publică azi 02 martie 2009.

PREȘEDINTE GREFIER

- - - -

RED: VI/18.03.09

Dact: 2 exempl/ 19 Martie 2009

Președinte:Victor Ionescu
Judecători:Victor Ionescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 56/2009. Curtea de Apel Timisoara