Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 7/2010. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - art.2781
C.P.P.ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA NR. 7
Ședința publică din 6 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Androhovici Daniela
JUDECĂTOR 2: Nechifor Veta
JUDECĂTOR 3: Ghertner Ioan
Grefier
Ministerul Public este reprezentat de procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava
Pe rol, judecarea recursului declarat de către petentul împotriva sentinței penale nr. 301 din data de 25 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, lipsesc petentul și intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat și constând recursul în stare de judecată, instanța acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta parchetului pune concluzii de respingere a recursului, ca nefondat și de menținere a sentinței penale pronunțată de Tribunalul Suceava, ca legală și temeinică.
Desfășurarea ședinței a fost înregistrată în sistem audio, conform art. 304 Cod procedură penală.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin plângerea penală adresată Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, la data de 23.09.2008, petentul a solicitat efectuarea de cercetări față de agentul șef de poliție, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean S - Serviciul Poliției Rutiere - Compartimentul, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 289 al. 1 Cod penal, constând în aceea că la data de 15.08.2008, a întocmit procesul-verbal de contravenție seria - nr. - în care, cu știință, a atestat fapte necorespunzătoare adevărului.
Prin rezoluția nr. 677/P/2008 din data de 16.01.2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceavas -a dispus neînceperea urmăririi penale față de, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii mai sus-menționată, considerându-se că fapta reclamată nu există.
În fapt, s-a arătat că la data critică, petentul circula la volanul autoturismului cu număr de înmatriculare -, pe a doua a bulevardului 1 - 1918, spre centrul mun. S, pe locul din dreapta aflându-se soția sa, -. Când acesta a ajuns în apropierea intersecției semaforizate din dreptul stației, ce se afla la volanul autoturismului cu număr de înmatriculare - de pe de preselecție către stânga, spre direcția Șcheia, la un moment dat, fără să se asigure corespunzător, a efectuat un viraj către dreapta, intrând în acroșaj cu mașina condusă de petent.
Cei doi șoferi s-au deplasat la poliție unde, conform procedurilor, au dat declarații și, în urma aspectelor constatate, în conformitate cu disp. art. 54 și art. 108 lit. b, pct. 3 din OUG nr. 195/2002, lui i-au fost aplicate trei puncte de penalizare și o amendă de 200 lei, în acest sens fiind încheiat procesul verbal de contravenție seria - nr. -, în care s-a consemnat, ca situație de fapt, că cel sancționat a condus autoturismul pe B-dul 1 - 1918 și, fără a se asigura la schimbarea direcției, a acroșat autovehiculul condus de petent. a susținut că tamponarea a avut loc la o distanță de 50 după semafor și că intenția inițială a fost să se deplaseze spre direcția Șcheia, ulterior luând decizia de a se îndrepta spre centru, împrejurare în care s-a asigurat în oglinda retrovizoare dreapta însă, neobservând mașina condusă de, cele două autoturisme s-au acroșat.
Fiind audiat, a menționat că din declarațiile celor doi conducători a rezultat că nu s-a asigurat la schimbarea direcției de mers, astfel încât a acroșat autovehiculul în care se afla, evidențiind că linia continuă la care face referire acesta din urmă delimita benzile de circulație și nu sensurile de mers, el fiind în eroare așadar cu privire la acest aspect, situație în care sancțiunile au fost corect aplicate.
Cu referire la statutul lui s-a arătat că este agent de poliție la Biroul pentru siguranța circulației în mediul din cadrul Serviciului Poliției Rutiere S și face parte din structura poliției judiciare, în baza ordinului MIRA cu nr. S/II/2496 din 01.02.2007 și a avizului conform cu nr. 196/C/2007, date obiectivate în adresa nr. 90174/28.10.2008 a IPJ S și că acesta nu a fost cercetat prealabil și nu a fost sancționat disciplinar.
În motivarea soluției dispuse, s-a argumentat în concret că sancțiunea aplicată conducătorului auto vinovat de producerea accidentului a fost urmarea nerespectării disp. art. 54 din OUG nr. 195/2002, care sancționează executarea unei manevre de schimbare a direcției de mers cu încălcarea obligației de a se asigura că o poate face fără să perturbe circulația sau să pună în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic. În acest context s-a făcut trimitere la reglementările aduse prin art. 108 lit. b pct. 3 din același act normativ, conform cărora se aplică trei puncte penalizare conducătorului de autovehicul care nu respectă regulile privind schimbarea benzii de circulație sau a direcției de mers, dacă prin aceasta s-a produs un accident din care a rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube.
S-a mai arătat că, pentru încălcarea liniei continue la schimbarea direcției de mers se aplică șase puncte de penalizare, numai în cazul în care conducătorul auto a realizat un viraj la stânga, iar conform disp. art. 109/2002, în cazul schimbării direcției de mers, prin încălcarea liniei continue, nu se aplică sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de conducere.
Pentru considerentele prezentate s-a apreciat că situația de fapt consemnată în procesul verbal contestat de a fost conformă sancțiunii aplicate conducătorului auto vinovat de producerea accidentului, astfel că, dându-se eficiență practică disp. art. 209 al. 2 Cod procedură penală rap. la art. 228 al. 6 Cod procedură penală și art. 10 lit. a Cod procedură penală, s-a dispus în consecință.
Soluția a fost menținută prin rezoluția nr. 197/II/2/2009 din 09.03.2009 a Prim procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava care, constatând că plângerea formulată de este neîntemeiată, respins-o ca atare, reținând că din cercetările efectuate nu rezultă atestarea unei situații nereale de către făptuitorul cu prilejul întocmirii unui înscris în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu. S-a acordat atenția cuvenită aspectului că potrivit art. 79 al. 2 din OUG nr. 195/20022 rep. conducătorii de vehicul implicați într-un accident de circulație în urma căruia a rezultat numai avarierea vehiculului, sunt obligați să se prezinte la unitatea de poliție pe raza căreia s-a produs acesta, în timp de 24 de ore, în vederea întocmirii documentelor de constatare și eliberării autorizației de reparație, iar organele de poliție procedează în acest sens pe baza datelor furnizate de aceștia. Ori, deși petentul a susținut că manevra de virare la dreapta efectuată de a implicat trecerea peste linia continuă ce desparte cele două sensuri de circulație, situație care ar fi impus aplicarea unei sancțiuni contravenționale mai grave, din probele administrate nu reiese că făptuitorul a atestat, cu știință, o altă situație de fapt decât cea conturată de declarațiile celor doi conducători auto.
Împotriva soluțiilor date de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava în temeiul disp. art. 2781Cod procedură penală, a formulat plângere petentul, înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 2.04.2009 sub nr-, intimat fiind.
În susținerii acesteia, petentul a invocat că rezoluțiile vizate sunt nelegale, întrucât convingerea juridică a procurorului despre inexistența faptei reclamate s-a format eronat și a fost susținută doar cu argumentul că descrierea contravenției din procesul-verbal este în concordanță cu încadrarea juridică, el achiesând practic conținutului acestui din urmă act întocmit de făptuitor, fără să fi cercetat împrejurările concrete în care a fost săvârșită fapta, ori este de observat că acele consemnările nu corespund adevărului. Acestea nu sunt rezultatul unor constatări reale, pe baza probelor care să stabilească exact locul și împrejurările în care s-a consumat contravenția, ci au avut ca punct de plecare una dintre cele două declarații, aleasă în mod preferențial, fără a se înlătura contradictorialitatea dintre ele prin efectuarea unei constatări la fața locului, după toate regulile de stabilire a adevărului și întocmirea cel puțin a unui proces verbal.
A criticat și aprecierea organului de urmărire penală conform căreia făptuitorul nu a atestat cu știință o altă stare de fapt decât cea care rezultă din declarația sa și a celuilalt conducător auto implicat în tamponare, context în care a supus analizei, pe de o parte, că există o eroare de percepție a procurorului asupra a două descrieri diferite (materializate în cele două declarații) pe care greșit le consideră identice și că se regăsesc în conținutul procesului-verbal de contravenție, iar pe de altă parte, o atare convingere juridică exprimată de procuror este de fapt contrară chiar soluției date.
Pentru aceste motive a solicitat desființarea rezoluțiilor de neîncepere a urmăririi penale date în dosarul nr. 677/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava și reținerea cauzei spre judecare, opinând că fapta reclamată există, fiind evidentă și vinovăția făptuitorului.
Prin sentința penală nr. 131 din 06.05.2009, pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr-, în temeiul art. 2781al. 8 lit. a Cod procedură penală, s-a respins plângerea petentului, împotriva rezoluției nr. 677/P/2008 din 16.01.2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, formulată în contradictoriu cu intimatul, ca inadmisibilă.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că, potrivit art. 2781alin. (1) Cod procedură penală, după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278, împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, pot face plângere persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și art. 278 Cod procedură penală, la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.
De asemenea, Constituția României consacră în art. 21 alin. 1 dreptul oricărei persoane de a se adresa instanței pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.
Rezultă din aceste prevederi că admisibilitatea plângerii întemeiată pe dispozițiile art. 2781Cod procedură penală este dată de condiția esențială ca persoana care face plângerea să-și dovedească calitatea de persoană vătămată sau de persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate prin actul procesual atacat în justiție.
O persoană justifică un interes legitim atunci când legea instituie în favoarea acesteia un drept subiectiv propriu sau când îi recunoaște în mod expres îndreptățirea de a îndeplini o anume prerogativă pentru apărarea unui drept subiectiv al altuia, însă, în cauză, petentul nu se află în niciuna din cele două situații, deoarece nu are calitatea de persoană vătămată, nefiind subiectul pasiv al faptelor pretins săvârșite de intimat, iar soluția procurorului nu produce nici un efect asupra sa.
Funcție de natura infracțiunii reclamate, încadrată de organul de urmărire penală în cea de fals intelectual, prev. de art. 289 al. 1 Cod penal, de subiectul pasiv specific și valorile sociale ocrotite de lege cărora le duce atingere, se constată că fapta reclamată nu putea produce vreo vătămare a intereselor legitime proprii petentului, nici chiar indirect.
Aspectul că petentul a denunțat autorităților o faptă, pe care a apreciat-o ca fiind o încălcare a normelor de drept penal, nu îi conferă automat și calitatea de "vătămat în interesele sale legitime", de natură a-i deschide calea plângerii, conform art. 2781Cod procedură penală.
Petentul nu se poate substitui procurorului, ca singur titular al acțiunii penale cu dreptul de a solicita tragerea la răspundere penală a făptuitorului, deoarece dreptul de acces la o instanță consfințit prin art. 6 paragraf 1 CEDO nu include în câmpul său de aplicare și un drept de a cere condamnarea.
Astfel, s-a observat că nu petentul este cel care a fost sancționat prin procesul-verbal de contravenție încheiat de intimat, iar petentul nu poate invoca vătămarea unui drept sau interes propriu pe motiv că sancțiunile contravenționale aplicate contravenientului, celălalt conducător auto implicat în accident, trebuiau să fie altele, mai aspre. Orice persoană are dreptul a sesiza organele de urmărire penală cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, indiferent de producerea unei vătămări sau nu, dar nu orice persoană poate recurge la procedura prevăzută de art. 2781.proc.pen. invocând apărarea drepturilor și intereselor altor persoane sau ale unei colectivități, sarcina apărării acestora aparținând organelor de urmărire penală. Rațiunea reglementării procedurii plângerii împotriva actelor procurorului este de a da posibilitatea unor persoane care sunt vătămate prin actele procurorului expres enumerate să-și apere drepturile și interesele proprii, concrete, iar nu ordinea de drept generală.
Pentru considerentele ce preced Tribunalul, reținând că plângerea examinată este inadmisibilă, a respins-o ca atare, în baza art. art. 2781al. 8 lit. a Cod procedură penală.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs petentul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, cale de atac care prin decizia penală nr. 301 din data de 22 iulie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr-, a fost admisă, casată în totalitate hotărârea atacată, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a decide astfel, Curtea, în urma analizării actelor și lucrărilor dosarului, a constatat că procesul verbal întocmit de către intimat conține constatări vizând un eveniment rutier în care a fost personal implicat, fiind totodată un act producător de consecințe juridice pentru ambele părți menționate, fapt ce denotă că nu se poate reține așadar că petentul nu ar justifica interes în cauză, pentru ca plângerea să poată fi respinsă ca inadmisibilă.
În plus, Curtea a reținut că instanța de fond, pe de altă parte, prin respingerea ca inadmisibilă a plângerii, nu s-a pronunțat asupra unei cereri esențiale pentru petent, de natură să-i garanteze drepturile, iar pe de altă parte motivarea, prin referire la aspecte de fond, contrazice dispozitivul hotărârii.
Ca urmare a soluției date de Curtea de Apel Suceava prin decizia penală nr. 301 din data de 22 iulie 2009, pronunțată în dosarul nr-, cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 11.11.2009, sub nr-.
Prin sentința penală nr. 301 din 25.11.2009, pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr-, în temeiul art. 2781al. 8 lit. a Cod procedură penală, s-a respins, ca nefondată, plângerea petentului formulată împotriva rezoluției nr. 677/P/2008 din 16.01.2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava și nr. 197/II/2/2009 din 09.03.2009 a Prim - procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, intimat fiind.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că situația de fapt reținută în procesul verbal contestat de petent a fost conformă sancțiunii aplicate conducătorului autoturismului vinovat de producerea accidentului.
Astfel, potrivit art. 54 din nr.OUG 195/2002, alin. 1, "Conducătorul de vehicul care execută o manevră de schimbare a direcției de mers, de ieșire dintr-un rând de vehicule staționate sau de intrare într-un asemenea rând, de trecere pe o altă bandă de circulație sau de virare spre dreapta ori spre stânga sau care urmează să efectueze o întoarcere ori să meargă cu spatele este obligat să semnalizeze din timp și să se asigure că o poate face fără să perturbe circulația sau să pună în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic.".
Potrivit alin. 2, "semnalizarea schimbării direcției de mers trebuie să fie menținută pe întreaga durată a manevrei."
În baza disp. art. 108 lit. b pct. 3 din nr.OUG 195/2002 se aplică trei puncte de penalizare conducătorului auto care nu respectă regulile privind schimbarea benzii de circulație sau a direcției de mers, dacă prin aceasta s-a produs un accident din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale. Pentru încălcarea liniei continue la schimbarea direcției de mers se aplică șase puncte de penalizare, numai în cazul în care conducătorul auto a realizat un viraj la stânga. Astfel, conform disp. art. 100 alin. 3, art. 101 alin. 3, art. 102 alin. 3 și art. 103 alin. 1 din OUG109/2002, în cazul schimbării direcției de mers, prin încălcarea liniei continue, nu se aplică sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de conducere.
Având în vedere textele de lege mai sus-enunțate, Tribunalul a constatat că situația reținută în procesul verbal contestat de petent a fost conformă sancțiunii aplicate conducătorului autoturismului vinovat de producerea accidentului, astfel încât, față de intimatul, în mod corect, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 289 alin. 1 Cod penal, pe considerentul că fapta nu există.
S-a arătat că nu este întemeiată susținerea petentului în sensul că fapta de fals intelectual ar exista, întrucât elementul obiectiv al acestei infracțiuni, anume falsificarea unui înscris cu ocazia întocmirii acestuia, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu știință de a insera unele date sau împrejurări nu există. Situația de fapt descrisă de petent cu privire la modul de desfășurare a evenimentului rutier nu a fost confirmată de nici un martor, în afara soției petentului -, declarație care însă poate fi subiectivă datorită faptului că martora este soția petentului. În schimb declarația petentului este contrazisă de declarația numitului, care a recunoscut fapta contravențională, arătând că circula pe a două a sensului de mers și încercând să schimbe, trecând pe a I-a a sensului de mers, nu a observat autoturismul condus de către petent, ce circula pe a I-a a sensului de mers, ceea ce a dus la acroșarea acestuia în partea.
Potrivit art.79 al.2 din OUG nr. 195/2002 republicată, conducătorii auto implicați într-un accident auto rutier în urma căruia a rezultat numai avarierea vehiculului, sunt obligați să se prezinte la unitatea de poliție pe raza căreia s-a produs acestea, în termen de 24 de ore, în vederea întocmirii documentelor de constatare și eliberării autorizațiilor de reparație, iar organele de poliție procedează în acest sens pe baza datelor furnizate de cei implicați. Desfășurarea evenimentului rutier a fost constatată de către intimatul pe baza declarațiilor numitului așa cum prevede art. 79 al.2 din OUG nr. 195/2002. Ori, deși petentul susține că manevra de virare la dreapta efectuată de a implicat trecerea peste linia continuă ce desparte cele două sensuri de circulație, care ar fi impus aplicarea unei sancțiuni contravenționale mai aspre, din probele administrate nu reiese că intimatul a atestat, cu știință, o altă situație de fapt decât cea conturată de declarațiile celor doi conducători auto, în măsura în care ele se coroborează.
Nu se poate pretinde ca la orice eveniment auto soldat doar cu avarierea autovehiculelor implicate să se deplaseze echipajul de poliție pentru a face constatări la fața locului, întrucât nu există o asemenea cerință a legii, iar dacă s-ar proceda astfel ar însemna nu doar necesitatea existenței mai multor echipaje de poliție care să facă aceasta, ci și îngreunarea circulației, având în vedere că o asemenea constatare nu are relevanță decât dacă autovehiculele implicate rămân în starea și locul de la momentul evenimentului rutier.
Pe de altă parte pentru a exista infracțiunea de fals intelectual este necesar ca faptele sau împrejurările necorespunzătoare adevărului înserate sau omise a fi menționate cu ocazia întocmirii unui înscris oficial să fi fost percepute în mod direct de către subiectul activ al infracțiunii. Cu alte cuvinte s-ar fi putut vorbi de existența faptei de atestare necorespunzătoare a evenimentului în cauză dacă intimatul ar fi fost la fața locului, ar fi văzut desfășurarea evenimentului, însă ar fi atestat o altă situație de fapt sau ar fi omis să insereze în procesul verbal anumite aspecte esențiale ale modului de desfășurarea evenimentului. Cum intimatul nu putea cunoaște fapta decât din relatările părților și atât timp cât pe baza deducțiilor logice și a experienței avute a presupus că evenimentele s-au desfășurat așa cum a declarat numitul, nu se poate considera că acesta a săvârșit fapta ce constituie latura obiectivă a infracțiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 Cod penal.
Față de cele mai sus-reținute, în baza art. 2781Cod procedură penală Tribunalul a procedat în consecință.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal petentul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fără a indica însă în scris motivele ori a se prezenta în instanță pentru a le susține oral.
Curtea, analizând cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 3856alin. 3 Cod de procedură penală, constată că recursul declarat de petent este nefondat, pentru următoarele considerente:
Plângerea adresată instanței de judecată competente prin care persoana nemulțumită de modul în care a fost soluționată în cadrul Ministerului Public plângerea prevăzută de art. 275-278 Cod procedură penală are, între altele, natura juridică a unei căi de atac și vizează controlul judecătoresc al soluției de neîncepere urmăririi penale.
Această plângere, astfel cum a fost reglementată prin art. 2781Cod procedură penală, de natură a da eficiență dispozițiilor art. 21 din Constituția României și art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale investește instanța, sub un prim aspect, cu examinarea legalității și temeiniciei rezoluției atacate.
Cum soluționarea plângerii nu a fost reglementată printr-o procedură specială, aceasta este supusă regimului căilor ordinare de atac și, ca atare, nu are aptitudinea provocării unui control judecătoresc în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală.
Rezultă, așadar, că, sesizată cu plângerea menționată, instanța de judecată nu este investită cu atribuții de urmărire penală, așa încât controlul judecătoresc privește exclusiv efectuarea actelor premergătoare sau, după caz, a urmăririi penale, cu respectarea dispozițiilor legii procesuale.
În raport de concluziile pe care această examinare le impune, cu referire la lucrările din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate, instanța de judecată competentă pronunță una din soluțiile prevăzute de art. 2781alin. 8 Cod procedură penală.
Curtea mai reține că plângerea împotriva soluției de netrimitere în judecată adresată procurorului ierarhic superior și apoi, în caz de respingere, instanței de judecată, nu poate viza decât aspecte de nelegalitate și netemeinicie cu privire la cercetările efectuate asupra persoanelor la care s-a referit petentul în plângerea inițială cu care a sesizat parchetul.
Examinând dosarul cauzei, s-a constatat că, în speță, actele premergătoare având ca scop clarificarea datelor care confirmă sau infirmă existența infracțiunilor cu a căror săvârșire organele de urmărire penală au fost sesizate, pot duce la constatarea existenței unora din cazurile reglementate în art. 10.proc.pen. în care punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale este împiedicată.
În raport de această împrejurare, nejustificându-se începerea urmăririi penale și, respectiv, declanșarea procesului penal se dispune, când urmărirea penală este de competența procurorului, neînceperea acesteia.
În cazul contestării acestei soluții prin formularea plângerii prevăzute de art. 2781Cod procedură penală, controlul judecătoresc privește temeinica rezoluției în raport de cercetările efectuate.
După cum rezultă din însăși denumirea lor, actele premergătoare la care face referire textul art.224 Cod procedură penală, preced începerea urmăririi penale și sunt efectuate în vederea acestei începeri.
Curtea examinând probatoriul administrat și depus la dosar constată că în mod corect prima instanță a reținut că acesta nu demonstrează că fapta reclamată de petent în sarcina intimatului întrunește, sub aspectul laturii obiective și subiective, elementele constitutive ale infracțiunii pentru care s-au efectuat cercetări și, drept urmare, apreciază că soluția de menținere a rezoluția de neîncepere a urmăririi penale din 16 ianuarie 2009, dată în dosar nr. 677 /P/200 9 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, confirmată de Prim - procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava prin rezoluția din 09.03.2009 2009, cu nr. 197/II/2/2009 este temeinică și legală.
Falsul intelectual, potrivit art.289 Cod penal, constă în falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia de către un funcționar aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea, cu știință, de a insera unele date sau împrejurări. Cu alte cuvinte, elementul material al infracțiunii se realizează, în primul caz, prin acțiunea de atestare a unor fapte sau împrejurări contrare adevărului, aceasta atunci când faptele sau împrejurările nu au existat sau ele s-au petrecut altfel decât s-a făcut consemnarea, iar în al doilea rând prin inacțiune, adică prin omisiunea de a consemna în act fapte care trebuiau consemnate. Sub aspectul laturii subiective, în ambele modalități, infracțiunea se săvârșește cu intenție, care poate fi directă sau indirectă.
Ori, din verificarea ansamblului actelor premergătoare existente la dosar, Curtea constată că în cauză nu sunt indicii și elemente care să justifice existența falsului intelectual, infracțiune presupus a fi comisă de intimat, cu ocazia întocmirii la data de 15.08.2008 a procesul-verbal de contravenție seria - nr. - prin care conducătorului auto i-au fost aplicate trei puncte de penalizare și o amendă de 200 lei, în conformitate cu disp. art. 54 și art. 108 lit. b pct. 3 din OUG nr. 195/2002.
Din actele dosarului rezultă că la data de 15.08.2008 pe B-dul 1 - 1918 din municipiul S, pe direcția Metro - Spitalul Județean S, în apropierea Stației și a intersecției semaforizate, a avut loc un accident rutier în care au fost implicați petentul și numitul, eveniment cauzat de acesta din urmă, care după ce s-a încadrat pe de selecție, cu intenția de a vira la stânga, s-a răzgândit și încercând să revină pe inițială, nu a observat autoturismul condus de către petent, care circula regulamentar, ceea ce a dus la acroșarea acestuia în partea. În acest context, consemnarea succintă a situației de fapt constând în neasigurarea pe partea dreaptă la schimbarea direcției de mers, se încadrează în contravenția reținută în sarcina conducătorului vinovat de producerea evenimentului rutier, iar sancțiunea aplicată acestuia este cea legală.
Atâta timp cât o atare situație se desprinde din declarațiile conducătorilor auto implicați în accident, intimatul nefiind prezent la fața locului în momentul impactului, nu se poate reține că acesta a săvârșit fapta pentru care s-au efectuat cercetări.
Interpretarea dată de petent unor dispoziții din OUG nr.195/2002 și regulamentul de aplicare a acestei ordonanțe privind circulația pe drumurile publice nu poate fi primită, întrucât este de observat că în cap.7 intitulat "Răspunderea contravențională" începând cu art.99 până la art.108 inclusiv, sunt indicate expres faptele care constituie contravenții și sancțiunile ce se aplică de către polițistul rutier, iar situație la care a făcut referire recurentul în memoriu depus la fila 12 dosar fond este diferită de cea reținută mai sus. Încălcarea liniei continue la schimbarea direcției de mers se sancționează cu amendă și cu șase puncte de penalizare, numai în cazul în care conducătorul auto a realizat un viraj la stânga. Pe de altă parte, aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării dreptului de a conduce are loc în cazurile expres prevăzute de dispozițiile legii speciale în articolele menționate anterior, situații ce nu se regăsesc în cazul dat.
Pentru considerentele arătate, Curtea concluzionează că recursul petentului este nefondat, urmând a fi respins ca atare, potrivit art.38515pct.1 lit b Cod procedură penală.
Văzând și disp. art.192 alin.2 Cod procedură penală,
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul împotriva sentinței penale nr. 301 din 25.11.2009 pronunțată de Tribunalul Suceava.
Obligă petentul recurent să plătească statului suma de 100 lei, cheltuieli judiciare din recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 06 ianuarie 2010.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red. /Tehnodact.
27.01.2010/2 ex.
Jud.fond:
Președinte:Androhovici DanielaJudecători:Androhovici Daniela, Nechifor Veta, Ghertner Ioan