Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 72/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
SENTINȚA PENALĂ NR. 72/PI
Ședința publică din 9 martie 2009
PREȘEDINTE: G -
GREFIER: - -
Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Pe rol se află soluționarea plângerii formulate de petentul împotriva ordonanței din 5.11.2008 dată în dosar nr. 328/P/2008 și rezoluția din 26.11.2008 dată în dosar nr. 1211/II/2/2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă petentul personal, asistat de avocat din oficiu, lipsind intimații, și.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind formulate cereri și invocate excepții, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Avocat solicită admiterea plângerii conform motivelor invocate de petent.
Procurorul pune concluzii de respingere a plângerii formulate de petent.
Petentul solicită admiterea plângerii și trimiterea dosarului la Parchet la dosarul nr. 328/P/2008, în care să fie audiat ca parte vătămată.
A,
Deliberând, constată următoarele:
Sub număr dosar - a fost înregistrată la această instanță plângerea formulată de petentul împotriva ordonanței din 5.11.2008 dată în dosar nr. 328/P/2008 și rezoluția din 26.11.2008 dată în dosar nr. 1211/II/2/2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, solicitând în ziua judecății cauzei, admiterea plângerii și trimiterea dosarului la Parchet, în care să fie audiat în calitate de parte vătămată.
În cauză au fost atașate dosarele nr. 328/P/2008 și nr. 1211/II/2/2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin ordonanța din 5.11.2008 dată în dosarul nr. 328/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații, și, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246, 267 și 2671Cod penal.
În motivarea ordonanței s-a arătat că prin sesizările adresate Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parlamentul României, deputatul a relevat faptul că în urma unor deplasări efectuate la enitenciarul Arad și a unor solicitări scrise din partea unor persoane private de libertate, încarcerate în acest penitenciar, a constatat mai multe încălcări ale dispozițiilor legale în această instituție, aspectele fiindu-i confirmate în discuțiile purtate cu, G, G, G și.
S-a reținut faptul că persoanele menționate anterior, în decursul anilor, având în general de suportat o perioadă mai lungă de detenție, datorită pedepselor aplicate în raport cu faptele săvârșite, au adresat în repetate rânduri cereri, memorii, plângeri, diferitelor instituții de stat, în care își exprimau diferite nemulțumiri.
Multe din aspectele menționate în declarații vizau în principal aspecte administrative, cum ar fi: lipsa de curățenie, calitatea mâncării, lipsa unor spații corespunzătoare de deținere, modul de exercitare a dreptului la corespondența scrisă sau telefonică, vizionarea televizorului, executarea de copii de pe acte, care au un caracter general și care pot face eventual obiectul unor verificări ale organelor ierarhic superioare, care pot dispune măsuri pe linie disciplinară sau administrativă.
În concret, s-au prezentat în plângeri, următoarele situații: persoana privată de libertate G ar fi fost bătut de cadrele Penitenciarului Arad; persoana privată de libertate G ar fi fost bătut și i s-ar fi rupt o mână; persoana privată de libertate s-a spânzurat în camera 31 Penitenciarului Arad, aspect de care nu este străin subofițerul Creța; persoana privată de libertate a menționat că directorul și alte trei cadre din penitenciar ar fi lovit un deținut; persoana privată de libertate a susținut că în urma loviturilor aplicate de cadre ale penitenciarului, persoana privată de libertate a decedat.
În legătură cu acest ultim aspect, s-a constatat că prin rechizitoriul nr. 122/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte, prev. de art. 183.Cod Penal, cu privire la decesul numitului.
Numitul a sesizat faptul că ofițerul i-a întocmit pe nedrept un raport de incident în luna mai 2007, în baza căruia a suferit o sancțiune; persoana privată de libertate Gas esizat faptul că subofițerul l-a agresat în toamna anului 2005.
S-au mai adus acuzații magistratului, judecător delegat la enitenciarul d e Maximă Siguranță A, în legătură cu respingerea unei contestații în vara anului 2007 numitului G, însă acestuia nu i se poate reține săvârșirea vreunei infracțiuni, în condițiile în care soluția adoptată de acesta era supusă unei căi legale de atac.
Procurorul a arătat că aspectele de ordin general vizând condițiile de detenție, nemulțumirile persoanelor private de libertate, pot fi înlăturate prin valorificarea dispozițiilor legale și că sunt incidente dispozițiile art. 10 lit. a Cod proc. penală.
Împotriva acestei ordonanțe a formulat plângere petentul, care a fost respinsă prin rezoluția din 26.11.2008 dată în dosarul nr. 1211/II/2/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, cu motivarea că în dosarul menționat petentul nu este parte și nu s-a aflat printre deținuții care au depus plângere, și în consecință în această cauză nu au fost efectuate cercetări cu privire la vreo plângere a petentului.
Instanța constată că plângerea petentului este nefondată, prin prisma faptului că acesta nu este parte în cauză, raportat la rezoluția adoptată în dosarul nr. 328/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, deoarece acesta nu a formulat vreo plângere în dosarul respectiv, astfel că nu au fost cercetate aspecte semnalate de către petent în legătură cu vreo faptă penală reținută intimaților, și.
Cererea petentului de a fi audiat în cauză în calitate de parte vătămată, nu este susținută de vreun argument legal, deoarece petentul nu a formulat plângere în această cauză, el având posibilitatea să formuleze alte plângeri în care să semnaleze aspecte referitoare la vătămarea vreunui drept al său.
De asemenea, instanța apreciază că nu subzistă nici un element care să susțină existența vreunei vinovății în ceea ce privește săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246, 267 și 2671.Cod Penal a intimaților, și, acuzațiile aduse prin diferite plângeri și petiții nefiind susținute de probe concrete, care să contureze săvârșirea infracțiunilor arătate mai sus, fiind incidente dispozițiile art. 10 lit. a Cod proc. penală.
Văzând că plângerea petentului este nefondată, instanța urmează să dispună respingerea ei și menținerea rezoluției și ordonanței contestate.
Văzând și disp. art. 192 alin. 2.C.P.P.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 278 ind. 1 alin. 8 lit. a respinge C.P.P. ca nefondată plângerea formulată de petentul împotriva ordonanței din 5.11.2008 dată în dosar nr. 328/P/2008 și rezoluția din 26.11.2008 dată în dosar nr. 1211/II/2/2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, pe care le menține ca temeinice și legale.
În baza art. 192 alin. 2.C.P.P. obligă petentul la 300 lei cheltuieli judiciare față de stat.
Dispune plata din fondul a sumei de 150 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu, către Baroul Timiș.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 09.03.2009.
PREȘEDINTE: Gheorghe Bugarsky
G -
GREFIER,
- -
Red.Gh./19.03.2009
Tehnored./7 ex./19.03.2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
COPIA SENTINȚEI PENALE NR. 72/PI
Ședința publică din 9 martie 2009
În baza art. 278 ind. 1 alin. 8 lit. a respinge C.P.P. ca nefondată plângerea formulată de petentul împotriva ordonanței din 5.11.2008 dată în dosar nr. 328/P/2008 și rezoluția din 26.11.2008 dată în dosar nr. 1211/II/2/2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, pe care le menține ca temeinice și legale.
În baza art. 192 alin. 2.C.P.P. obligă petentul la 300 lei cheltuieli judiciare față de stat.
Dispune plata din fondul a sumei de 150 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu, către Baroul Timiș.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 09.03.2009.
PREȘEDINTE,
ss. indescifrabil
Pentru conformitate cu originalul,
GREFIER,
- -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
MINUTA SENTINȚEI PENALE NR. 72/PI
Ședința publică din 9 martie 2009
În baza art. 278 ind. 1 alin. 8 lit. a respinge C.P.P. ca nefondată plângerea formulată de petentul împotriva ordonanței din 5.11.2008 dată în dosar nr. 328/P/2008 și rezoluția din 26.11.2008 dată în dosar nr. 1211/II/2/2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, pe care le menține ca temeinice și legale.
În baza art. 192 alin. 2.C.P.P. obligă petentul la 300 lei cheltuieli judiciare față de stat.
Dispune plata din fondul a sumei de 150 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu, către Baroul Timiș.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 09.03.2009.
PREȘEDINTE,
G -
Președinte:Gheorghe BugarskyJudecători:Gheorghe Bugarsky