Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 9/2010. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- SENTINȚA PENALĂ NR. 9/
Ședința publică din 19 ianuarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Raluca Elena Șimonescu Diaconu
Grefier: -
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești reprezentat prin
- procuror
S-a luat în examinare, plângerea formulată de petiționarul, domiciliat în comuna de, județul A, împotriva rezoluției emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș la data de 20 iulie 2009, în dosarul numărul 67/P/2009.
S-a procedat la înregistrarea ședinței de judecată cu mijloace tehnice, potrivit art.304 alin.1 cod procedură penală.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns petentul.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează completului de judecată că la dosar a sosit, prin serviciul registratură copia rezoluției dată la data de 20.07.2009, în dosarul numărul 67/P/2009. De asemenea, se arată că petiționarul a depus, la dosar, prin serviciul registratură, motivele pentru care a formulat plângerea și copia adeverinței emisă de Comisia comunală.
Prin fax a fost înaintată copia ordonanței emisă în dosarul numărul 415/P/2008 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești la data de 10 februarie 2009.
Curtea constată că este investită cu plângerea formulată de petiționar potrivit disp.art.278/1 Cod procedură penală, iar rezoluția atacată este dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, pentru o infracțiune pentru care competența revine Tribunalului Argeș.
Apreciază plângerea în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acesteia.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, pune concluzii de declinare a competenței soluționării plângerii în favoarea Tribunalului Argeș, având în vedere că petiționarul a formulat plângere împotriva rezoluției emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș la data de 20 iulie 2009, în dosarul numărul 67/P/2009.
Petentul, având cuvântul, solicită solicită ca dosarul să fie judecat de Curtea de Apel Pitești.
CURTEA:
Asupra procesului penal de față;
Prin plângerea înregistrată la data de 28 octombrie 2009, petentul a solicitat desființarea Rezoluției nr.67/P/2009 din 20 iulie 2009 Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș și cercetarea intimaților și, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.290, 291 și 246 Cod penal.
In motivarea plângerii, se susține că soluția adoptată de parchet este nelegală și netemeinică, fiind dovedită vinovăția intimaților în comiterea faptelor reclamate.
Analizând actele și lucrările dosarului, în privința competenței materiale a instanței, curtea reține următoarele:
Prin Ordonanța nr.414/P/2008 din 10 februarie 2009 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, printre alte dispoziții, s-a dispus disjungerea cauzei și declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, pentru continuarea cercetărilor față de agentul de poliție, și G, sub aspectul săvârșlirii infracțiunilor prevăzute de art.246 și art.289 Cod penal.
După examinarea actelor premergătoare efectuate în dosar față de intimați pentru săvârșirea infracțiunilor reclamate, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, prin Rezoluția nr.67/P/2009 din 20 iulie 2009, dispus neînceperea urmăririi penale împotriva acestora, în temeiul art.10 lit.c și e Cod pr.penală.
Susține petentul că, împotriva acestei rezoluții a formulat plângere la prim-procurorul acelei unități de parchet ce a fost respinsă prin rezoluția nr.460/II/2/2009.
In raport de această situație, curtea apreciază că Tribunalului Argeș îi revine competența judecării cauzei.
Din perspectiva dispozițiilor art.278/1 alin.1 Cod pr.penală, plângerea formulată împotriva rezoluției de netrimitere în judecată se judecă de instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.
In speța ce formează obiectul judecății, competența este una specială, determinată de calitatea de agent de poliție pe care intimatul o are.
Legea privind organizarea și funcționarea Poliției Române nr.218/2002, în art.27 alin.3 lit.a, prevede că infracțiunile săvârșite de polițiștii care au calitatea de organe de cercetare ale poliției judiciare, se judecă în primă instanță de către tribunal, în cazul polițiștilor prevăzuți în art.14 alin.2 pct.II din Legea nr.360/2002, privind Statutul polițistului.
Acest din urmă text de lege se referă la categoriile de polițiști din corpul agenților de poliție în care se regăsește și gradul profesional pe care intimatul îl are.
Așadar, pentru toate aceste argumente, curtea va declina competența judecării cauzei privind plângerea formulată de petiționarul, împotriva rezoluției emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, la data de 20 iulie 2009, în dosarul nr.67/P/2009, în favoarea Tribunalului Argeș.
Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, potrivit art.192 alin.3 Cod pr.penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Declină competența judecării cauzei, privind plângerea formulată de petiționarul, domiciliat în comuna de, județul A, împotriva rezoluției emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș la data de 20 iulie 2009, în dosarul nr.67/P/2009, în favoarea Tribunalului Argeș.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19 ianuarie 2010, la Curtea de Apel Pitești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
PREȘEDINTE,
- -
Grefier,
Red.-
Tehnored.
Ex.2
Președinte:Raluca Elena Șimonescu DiaconuJudecători:Raluca Elena Șimonescu Diaconu