Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 99/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
SENTINȚA PENALĂ NR. 99/2008
Ședința publică din data de 2 octombrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Chitidean Valentin judecător
GREFIER: - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ reprezentat prin PROCUROR:
S-a luat spre examinare plângerea petentului R împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ la data de 24 iunie 2008 în dosarul nr. 15/P/2008, confirmată prin rezoluția procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ nr. 615/II/2/2008.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa petentului R și a intimatului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, nefiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea judiciară a plângerii.
Reprezentantul Parchetului constată petentul Raf ormulat plângere împotriva unui judecător din cadrul Judecătoriei Vișeu d S u s, solicitând cercetarea acestuia pentru anumite infracțiuni. În urma cercetărilor efectuate în cauză Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJa dispus neînceperea urmăririi penale față de intimatul, soluția fiind confirmată prin rezoluția procurorului general. Constatând că soluțiile pronunțate în cauză sunt temeinice și legale, solicită respingerea plângerii formulate în cauză.
CURTEA
Prin plângerea înregistrată la această instanță sub nr-, petentul R, domiciliat în -, jud.M, a atacat rezoluția de neîncepere a urmăriri penale dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ la data de 24.06.2008 în dosarul nr.15/P/2008.
În motivarea plângerii acesta a arătat că a făcut plângere penală împotriva domnului, președintele Judecătoriei Vișeu d S u s, pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev.de art.246 pen. și de fals intelectual prev.de art.289 pen. pentru că i-a admis o acțiune civilă prin care s-a dispus întabularea numitei T de la care petentul a cumpărat un teren - prin sentința civilă nr.2983/11.11.2003 și pentru că tot prin sentința menționată s-a admis cererea reconvențională prin care vânzătoarea a fost întabulată pe o altă suprafață de teren.
La dosar a fost depus un înscris în numele petentului prin care se arăta că dorește să renunțe la acest proces, însă petentul nu s-a prezentat în ședință publică pentru a declara voința sa.
Ca atare, Curtea va examina pe fond plângerea petentului pe baza tuturor actelor și a materialului de la dosarul cauzei, în baza art.278 /1 al.7 pr.pen. constatând următoarele:
Prin rezoluția Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, dată în dosarul nr.15/P/2008 în 24.06.2008 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de, pentru cele două infracțiuni, respectiv infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev.de art.246 pen. și de fals intelectual prev.de art.289 pen. reținându-se că la data de 23.06.203, petentul a cumpărat de la T trei ari de teren situat în locul "Gara", din localitatea jud.M, cu suma de 15.000.000 ROL; în luna octombrie a aceluiași an, petentul a introdus o acțiune împotriva vânzătoarei la Judecătoria Vișeu d e, prin care a solicitat constatarea validității contractului și intabularea dreptului de proprietate în cartea funciară pe numele său.
Pârâta a depus întâmpinare și cerere reconvențională prin care nu s-a opus la pretenția petentului dar a cerut să fie intabulată pe un alt teren pe care l-a cumpărat la data de 20.05.2002.
Intr-adevăr, din actele de la dosar rezultă că prin sentința civilă nr.293/11.11.2003 rămasă definitivă și irevocabilă prin neapelare (19), s-a admis atât acțiunea petentului cât și a numitei T, ambii fiind intabulați pe suprafețele solicitate.
Curtea reține că din declarația petentului (9) rezultă că acesta este nemulțumit pentru că prin acțiunea civilă înregistrată sub nr.75/336/3.01.2007, la Judecătoria Vișeu d e, de către soțul vânzătoarei numitul T G, s-a solicitat anularea contractului încheiat de către petent cu soția sa, deoarece el nu a fost parte la contract.
Tot din actele de la dosar rezultă că această acțiune a fost respinsă în primă instanță însă a fost casată în recurs cu trimitere spre rejudecare, deoarece prima instanță a soluționat acțiunea civilă pe excepția prescripției dreptului la acțiune, fără a analiza data la care a început să curgă termenul de prescripție.
În mod temeinic procurorul a reținut că fapta intimatului de a admite acțiunea civilă a petentului, acțiune prin care petentul nu l-a chemat în judecată și pe soțul vânzătoarei, nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev.de art.246 pen. iar infracțiunea de fals intelectual prev.de art.289 pen. prin admiterea acțiunii civile de către judecător, nu există.
Așa fiind, în baza art.278/1 alin.8 lit.a pr.pen. va respinge ca nefondată plângerea petentului R.
Văzând și disp.art.192 al.2 pr.pen. ce prevede că persoana căreia i s-a respins cererea suportă cheltuielilor judiciare suportate de stat, Curtea îl va obliga pe petent la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
In baza art. 278 ind.1 al.8 lit.a Cod proc.penala, respinge ca nefondată plângerea petentului R, domiciliat în -, jud. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ la data de 24 iunie 2008 în dosarul nr. 15/P/2008.
Menține rezoluția atacată.
Obligă petentul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs in termen de 10 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 2 octombrie 2008.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
RED.VC/MR
08.10.08/3 EX.
Președinte:Chitidean ValentinJudecători:Chitidean Valentin