Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 15/2010. Curtea de Apel Cluj

ROMANIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECTIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR-

SENTINȚA PENALĂ NR. 15/2010

Ședința publică din 11 februarie 2010

Instanța compusă din:

PREȘEDINTE: Vasile Goja judecător

GREFIER: - --

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ reprezentat prin PROCUROR:

S-a luat în examinare cauza penală având ca obiect plângere împotriva procurorului, formulată de petentul.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă petentul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, petentul învederează instanței că plângerea este legală de un dosar în care a avut delegație de reprezentare în ceea ce privește plângerea împotriva rezoluției procurorului de netrimitere în judecată a directorului C,. A apreciat că în acel dosar este semnificativă sesizarea formulată bazată pe art. 211, 223 Cod pr.pen. a faptei sau pretinsei fapte de către acest director. Totodată, arată că cunoaște răspunsul comunicat instanței de parchet și are și cel de al doilea răspuns comunicat de procurorul general, însă solicită să se rețină că el nu a cerut notele informative, întrucât cunoaște că acetea sunt secrete.

Nefiind cereri de fomulat și excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul îndezbaterea cauzei.

Petentul solicită trimiterea cauzei pentru cercetare la parchet, având în vedere că notele informative au venit însoțite de acea sesizare și cineva trebuie să răspundă de lipsa acestora.

Reprezentantul Parchetului solicită respingerea plângerii ca inadmisibilă, întrucât nu este vorba de o cauză penală, ci de o soluție de clasare care nu are cale de atac.

CURTEA

Prin plângerea înregistrată sub dosar nr- al Curții de APEL CLUJ petentul avocat în nume personal a solicitat admiterea plângerii formulate de acesta și tragerea la răspundere penală a persoanei vinovate de netrimiterea actului solicitat, respectiv sesizarea directorului necesară în vederea soluționării dosarului nr- al Curții de APEL CLUJ, în prezent declinat la Judecătoria Cluj -

În motivarea plângerii petentul a arătat că nu poate aștepta soluționarea plângerii sale deoarece de la data introducerii 10 decembrie 2009 nu a primit nici un răspuns și există riscul ca din rea credință a procurorului să treacă termenul de 40 de zile prevăzut de lege pentru a putea formula plângere.

Petentul a mai arătat că are cunoștință despre existența actului solicitat, întrucât a avut delegație de avocat în dosarul în care a fost depus acel act.

La dosar a fost depusă și o copie a plângerii adresate Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ.

La termenul de judecată din 21 ianuarie 2010 s-a formulat o adresă către Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ prin care s-a solicitat să se comunice dacă petentul a formulat vreo plângere și dacă s-a dat vreo soluție la aceasta.

Prin adresa din 3 februarie 2010 Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ comunică că petentul av. a formulat plângeri identice la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, care au fost înregistrate sub număr administrativ 1033/VIII/1/2009, fiind clasate, conform referatului din 11 decembrie 2009, care a fost anexat adresei în copie și copia comunicării cu petentul.

Din copia referatului de clasare nr.1033/VIII/1/2009 întocmit la data de 11 decembrie 2009 de procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ rezultă că plângerile depuse de petent în calitate de apărător al numitei formulate împotriva unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj depuse la 24 noiembrie 2009 și 10 decembrie 2009 având același conținut au fost conexate.

Petentul av. contestă în esență că procurorul care s-a sesizat din oficiu în dosarul nr.515/P/2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj întrucât rezultau indicii privind comiterea unor fapte penale de către Primarul comunei jud. C în urma unui control din cadrul Curții de Conturi C și consilierul juridic din cadrul Consiliului Județean C, nu-i comunică numele persoanelor din cadrul Serviciului Independent de Informații și Protecție Internă C care au pus la dispoziția procurorilor informațiile neprelucrate în legătură cu comiterea unor fapte penale.

În acest referat s-a mai reținut că plângerile sunt neîntemeiate, deoarece procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluja procedat în mod legal, în sensul că a analizat informațiile primite în temeiul art.66 alin.2 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară potrivit cărora serviciile specializate în culegerea de informații au obligația de a pune la dispoziția parchetului competent toate date și toate informațiile neprelucrate deținute în legătură cu săvârșirea infracțiunilor, iar în baza acestor date s-a procedat la sesizarea din oficiu în dosarul nr.515/P/2007.

Înscrisurile în care se consemnează indiciile privind pretinse infracțiuni trimise de C reprezintă informații clasificate la nivelul strict secret și se gestionează conform prevederilor Legii nr.182/2002 privind protecția informațiilor clasificate.

Au acces la respectivele informații clasate numai persoanele îndreptățite din cadrul instituției sesizate, iar în categoria acestora nu intră și apărătorul vreunui făptuitor.

Nu poate fi cercetat magistratul care nu pune la dispoziția unui apărător acte clasificate primite de către parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj și care nu au fost depuse la dosarul penal, ce au un regim special de înregistrare și arhivare.

Reglementarea strictă a informațiilor clasificate prin stabilirea unor condiții care trebuie să le îndeplinească persoanele care vor avea acces la astfel de informații reprezintă o măsură necesară în vederea protecției informațiilor clasificate, în acord cu dispozițiile constituționale ce vizează apărarea securității naționale.

În acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin decizia nr.1120 din 16 octombrie 2008 prin care s-a respins excepția de neconstituționalitate a unor prevederi din Legea nr.182/2002 referitoare la accesul la informațiile clasificate, persoanele care vor avea acces și organele care asigură protecția informațiilor clasificate.

În dosar nr.383/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ format la plângerea petentului și soluționat cu neînceperea urmăririi penale la data de 14.01.2009 s-a reținut că nu există infracțiunea de denunțare calomnioasă pretinsă a fi comisă de către lucrătorii din cadrul C care au pus la dispoziția procurorului date, informații și indicii privind săvârșirea unor infracțiuni de către sau.

La plângerile formulate de petent s-a trimis un răspuns și de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ în care s-a arătat că în urma verificărilor efectuate a rezultat că acestea sunt neîntemeiate și au fost clasate.

Potrivit art.2781alin.1 după C.P.P. respingerea plângerii făcute conform art.275-278 împotriva rezoluției de neînceperea urmăririi penale sau a ordonanței ori după caz a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetarea urmăririi penale date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare potrivit art.277 și 278 la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni potrivit legii competența să judece cauza în primă instanță.

Ca urmare doar împotriva rezoluției de clasare se poate formula plângere la instanță nu și împotriva referatului de clasare înregistrat sub un număr administrativ, cum este cel din prezentul dosar.

Având în vedere că referatul de clasare nu este supus verificării de către instanța de judecată în procedura prevăzută de art.2781alin.1 plângerea C.P.P. formulată de petent urmează să fie respinsă.

În baza art.192 alin.2 petentul C.P.P. urmează să plătească statului suma de 150 lei cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea formulată de petentul împotriva referatului de clasare din 11.12.2009 dat în dosar nr. 1033/VIII/1/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ.

Obligă pe petent să plătească statului suma de 150 lei cheltuieli judiciare.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare cu petentul.

Pronunțată în ședința publică din data de 11 februarie 2010.

PREȘEDINTE GREFIER

- - - --

Red./

3 ex./22.02.2010

Președinte:Vasile Goja
Judecători:Vasile Goja

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 15/2010. Curtea de Apel Cluj