Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 16/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
SENTINȚA PENALĂ NR. 16/PI
Ședința publică din 26 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: G -
GREFIER: - -
Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Pe rol se află soluționarea plângerilor formulate de petenții SC SRL HG L, Asociația 16-21 1989 L și Ziarul "Revoluționarul" din L împotriva rezoluțiilor din 18.01.2008 dată în dosar nr. 601/P/2007 și din 4.03.2008 dată în dosar nr. 197/II/2/2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc petenții SC SRL HG L, Asociația 16-21 1989 L și Ziarul "Revoluționarul" L, precum și intimații C, și.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că la dosar au fost depuse de către petenți cereri de judecare a cauzei în lipsă și nemaifiind formulate cereri și invocate excepții, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Procurorul pune concluzii de respingere, ca nefondate, a plângerilor formulate de petenți, rezoluțiile atacate fiind temeinice și legale.
A,
Deliberând, constată următoarele:
Sub nr. dosar - au fost înregistrate la această instanță plângerile formulate de petenții SC SRL HG L, Asociația 16-21 1989 L și Ziarul "Revoluționarul" din L împotriva rezoluțiilor din 18.01.2008 dată în dosar nr. 601/P/2007 și din 4.03.2008 dată în dosar nr. 197/II/2/2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
În motivarea plângerilor se arată că rezoluțiile atacate sunt nelegale, deoarece nu se putea dispune conexarea a două dosare, unul având ca obiect acțiunea de drept comun, iar cel de-al doilea ordonanță președințială, având regimuri juridice diferite în ceea ce privește căile de atac, în primul dosar hotărârea fiind susceptibilă cu apel, iar în cel de-al doilea cu recurs.
S-a mai arătat că conexarea acestor dosare s-a făcut în mod intenționat și deliberat, pentru a se da o soluție favorabilă intimaților recurenți, pe care ulterior să o folosească drept probă în dosarele penale și să fie absolviți de răspundere penală.
Cu privire la dosarul nr- al Tribunalului Timiș, s-a arătat că soluția de anulare ca netimbrat a recursului este nelegală, deoarece timbrarea s-a făcut înainte de termenul de judecată, dovada timbrării fiind depusă la dosar.
În final, s-a solicitat admiterea plângerii în baza disp. art. 2781alin. 8 lit. c din Codul d e procedură penală, reținerea cauzei pentru judecarea pe fond a dosarului pentru infracțiunile arătate în plângere.
În cauză au fost atașate dosarele nr. 601/P/2007, 602/P/2007, 197/II/2/2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin rezoluția din 18.01.2008 dată în dosar nr. 601/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații C, și, judecători la Tribunalul Timiș, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246.Cod Penal, art. 264.Cod Penal și art. 249.
Cod PenalÎn motivarea rezoluției s-a arătat că petenții au formulat plângeri penale prin care au solicitat efectuarea de cercetări față de magistrații judecători C, și, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246.Cod Penal, art. 264.Cod Penal și art. 249.
Cod PenalÎn esență, s-a susținut că judecătorul de la Tribunalul Timiș, a dispus nejustificat conexarea dosarului nr- la dosarul nr-, deși părțile aveau calități procesuale diferite, întrucât o cauză se afla în calea de atac a recursului, iar alta în cea a apelului, completul de judecată fiind format din judecătorii C, și, care au anulat ca insuficient timbrate recursurile, în condițiile în care petenții au depus la dosar chitanțele reprezentând plata taxelor de timbru.
S-a invocat de către petenți faptul că instanța de judecată i-ar fi favorizat pe intimații din dosarele respective să obțină o probă scrisă, cu scopul de a-i scăpa de răspunderea penală pentru săvârșirea infracțiunilor de sustragere, distrugere de documente, valori, bunuri, pe care le-au avut în custodie și pentru a mușamaliza evacuarea ilegală făcută de executorul judecătoresc.
În continuare, procurorul a prezentat situația dosarelor în cauză, cu număr unic - și -, care au fost conexate prin încheierea din 06.03.2007 a instanței de judecată.
S-a apreciat de către procuror că modalitatea de conexare a celor două dosare s-a făcut în mod legal, cu respectarea prev. art. 164 Cod proc.civilă, deoarece cele două cauze se aflau înaintea aceleiași instanțe de judecată, în care erau aceleași părți, aveau același obiect și cauză și între care exista o strânsă legătură.
Cu privire la anularea recursului ca netimbrat, ce a făcut obiectul dosarul nr-, în condițiile în care taxele de timbru erau depuse la dosar, s-a apreciat că această omisiune este o greșeală materială, care poate fi remediată pe cale de contestație în anulare, care de altfel a și fost formulată de către petenți.
În final s-a arătat că sunt incidente disp. art. 10 lit. a C.P.P. nefiind identificate elemente cu privire la săvârșirea infracțiunilor reclamate de către petenți.
Împotriva acestei rezoluții au formulat plângere petenții în cauză, care a fost respinsă prin rezoluția din 04.03.2008 dată în dosarul nr. 197/II/2/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, cu motivarea că din verificările efectuate nu rezultă că cei trei judecători și-au încălcat cu intenție atribuțiile de serviciu și că au urmărit să favorizeze pe adversarii reclamantelor, cauzând prin aceasta o vătămare a intereselor acestora.
Împotriva acestor rezoluții au formulat plângeri petenții SC SRL HG L, Asociația 16-21 1989 L și Ziarul "Revoluționarul" din L, solicitând admiterea plângerii și judecarea pe fond a cauzei pentru infracțiunile arătate în plângerea penală formulată.
Plângerile formulate de către petenți sunt nefondate, pentru următoarele motive:
Din actele dosarului rezultă că s-a dispus, de către completul de judecată format din judecătorii C, și, prin încheierea din 06.03.2007, conexarea dosarului - la dosarul nr-, cu motivarea că în cele două cauze, care au fost pe rolul Tribunalului Timiș, au existat același părți, iar între ele există o strânsă legătură cu privire la obiectul acestora.
Față de obiectul cauzelor, de părțile aflate în litigiu, legătura existentă între cele două cauze, soluția de conexare a celor două dosare apare ca fiind legală și temeinică.
Cu privire la soluția de anulare ca netimbrat a recursului în dosarul nr-, în condițiile în care taxele de timbru erau depuse la dosar, instanța apreciază că acest fapt constituie o omisiune care poate fi remediată prin intermediul unei căi extraordinare de atac, respectiv contestația în anulare, de care pot uzita petenții.
Nu pot fi confirmate susținerile petenților că cei trei intimați ar fi acționat cu bună știință, în modalitatea descrisă de către petenți, pentru a se da o soluție favorabilă părții adverse în dosarele în cauză, pe care aceștia ulterior să o folosească drept probă în dosarele penale și să fie absolviți în final de răspunderea penală.
În cauza de față sunt incidente disp. art. 10 lit. a Cod proc.penală în ceea ce-i privește pe cei trei intimați, deoarece din întregul material probator existent la dosar nu se pot identifica elemente care să constituie infracțiunile reclamate de către petenți, respectiv abuz în serviciu, favorizarea infractorului și neglijență în serviciu, infracțiuni prev. de art. 246.Cod Penal, art. 264.Cod Penal și art. 249.
Cod PenalSolicitarea petenților de a se admite plângerile formulate și de a se reține judecarea pe fond a cauzei în baza disp. art. 2781alin. 8 lit. c din Codul d e procedură penală, este inadmisibilă, având în vedere dispozițiile deciziei nr. 48 din 04.06.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care prevăd că această soluție nu poate fi adoptată în cazul rezoluțiilor sau a ordonanțelor de neîncepere a urmăririi penale.
Văzând că nu pot fi reținute elemente de vinovăție în sarcina celor trei intimați, magistrați la Tribunalul Timiș, fiind incidente disp. art. 10 lit. a Cod proc.penală, instanța urmează să respingă ca nefondate plângerile formulate de petenții SC SRL HG L, Asociația 16-21 1989 L și Ziarul "Revoluționarul" din L împotriva rezoluțiilor din 18.01.2008 dată în dosar nr. 601/P/2007 și din 4.03.2008 dată în dosar nr. 197/II/2/2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, care se vor menține ca fiind temeinice și legale.
Văzând și disp. art. 192 alin. 2.C.P.P.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 2781alin. 8 lit. a C.P.P. respinge ca nefondate plângerile formulate de petenții SC SRL HG L, Asociația 16-21 1989 L și Ziarul "Revoluționarul" din L împotriva rezoluțiilor din 18.01.2008 dată în dosar nr. 601/II/2/2007 și din 4.03.2008 dată în dosar nr. 197/II/2/2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, pe care le menține ca fiind temeinice și legale.
În baza art. 192 alin. 2.C.P.P. obligă petenții la câte 100 lei cheltuieli judiciare față de stat.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 26.01.2009.
PREȘEDINTE: Gheorghe Bugarsky
G -
GREFIER,
- -
Red.Gh./10.02.2009
Tehnored./8 ex./10.02.2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
MINUTA SENTINȚEI PENALE NR. 16/PI
Ședința publică din 26 ianuarie 2009
În baza art. 2781alin. 8 lit. a C.P.P. respinge ca nefondate plângerile formulate de petenții SC SRL HG L, Asociația 16-21 1989 L și Ziarul "Revoluționarul" din L împotriva rezoluțiilor din 18.01.2008 dată în dosar nr. 601/II/2/2007 și din 4.03.2008 dată în dosar nr. 197/II/2/2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, pe care le menține ca fiind temeinice și legale.
În baza art. 192 alin. 2.C.P.P. obligă petenții la câte 100 lei cheltuieli judiciare față de stat.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 26.01.2009.
PREȘEDINTE,
G -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
MINUTA SENTINȚEI PENALE NR. 16/PI
Ședința publică din 26 ianuarie 2009
În baza art. 2781alin. 8 lit. a C.P.P. respinge ca nefondate plângerile formulate de petenții SC SRL HG L, Asociația 16-21 1989 L și Ziarul "Revoluționarul" din L împotriva rezoluțiilor din 18.01.2008 dată în dosar nr. 601/II/2/2007 și din 4.03.2008 dată în dosar nr. 197/II/2/2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, pe care le menține ca fiind temeinice și legale.
În baza art. 192 alin. 2.C.P.P. obligă petenții la câte 100 lei cheltuieli judiciare față de stat.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 26.01.2009.
PREȘEDINTE,
G -
Președinte:Gheorghe BugarskyJudecători:Gheorghe Bugarsky