Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 178/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - art. 2781.C.P.P. -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ

INSTANȚA DE FOND

SENTINȚA PENALĂ Nr. 178

Ședința publică de la 15 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Liana Balaci judecător

Grefier - -

Ministerul Public reprezentat de procuror.

.

Pe rol, soluționarea plângerii formulată de petenta - domiciliată în municipiul DTS nr. 236, județ M - împotriva ordonanței cu nr. 550/P/2007 din 22 februarie 2008 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și rezoluției de la 21 aprilie 2008 procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în dosarul cu nr. 707/II/2/2008.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns atât petenta, cât și avocat ales reprezentând pe intimatul.

Procedura completă.

S-a efectuat referatul oral al cauzei, petenta a depus la dosar concluzii scrise și o serie de acte în xerocopie, în dovedirea plângerii formulate.

Intimatul și reprezentantul Parchetului nu solicită termen pentru studierea actelor depuse de către petentă, învederând că acestea se află deja depuse la dosarul cauzei, astfel încât, nefiind ridicate excepții sau formulate cereri noi, instanța a constatat a constatat dosarul în stare judecată și a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Petenta, având cuvântul, solicită admiterea plângerii așa cum a fost formulată, desființarea rezoluției atacate și reținerea cauzei spre rejudecare conform celor menționate în scris, arătând că intimatul a încasat suma de 4.200 DM începând cu anul 1997, fără a avea o hotărâre judecătorească din care să rezulte că apartamentul era ipotecat; nu a încheiat procese-verbale conform legii, în toate cazurile; a scos la licitație, în anul 2000, apartamentul aparținând fiului, fără a exista un titlu executoriu la data respectivă, ci acesta s-a obținut în anul 2003 și, mai mult, suma datorată era achitată la data organizării licitației.

Avocat, având cuvântul pentru intimatul, solicită respingerea plângerii ca nefondat deoarece rezoluția atacată este legală și temeinică, cu precizarea că a existat un titlu executoriu, contrar celor susținute de petentă, iar în ceea ce privește faptele menționate în plângerea petentei, s-a împlinit termenul de prescripție al răspunderii penale cu privire la o parte din acestea, solicitând totodată cheltuieli judiciare reprezentând onorariu de avocat și cheltuieli de transport.

Reprezentantul Parchetului solicită respingerea plângerii, ca nefondată, cu menținerea rezoluției atacate și obligarea petentei la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Dezbaterile fiind închise;

CURTEA:

Asupra cauzei penale de față;

Constată că, prin ordonanța din 22 februarie 2008 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova în dosarul cu nr. 550/P/2007, s-a dispus, în conformitate cu dispozițiile art. 288 alin. 6 raportat la art. 10 lit. b, d și g Cod procedură penală, art. 38, 45 raportat la art. 42 Cod procedură penală: neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc pentru infracțiunile prevăzute de art. 246, 288, 289, 290, 215 și 272 Cod penal și art. 26 raportat la art. 6, 7 din Decretul Legea nr. 1700/1938; disjungerea cauzei și declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Dr. Tr. S, pentru continuarea cercetărilor față de numiții și pentru infracțiunile prevăzute de art. 246, 288, 289, 290, 215, 272 Cod penal, art. 6 și 7 din Decretul Lege nr. 1700/1938.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Astfel, din examinarea actelor premergătoare începerii urmăririi penale efectuate în cauză, procurorul de caz a reținut că petenta a formulat plângere împotriva executorului judecătoresc, susținând că acesta a refuzat să-i pună la dispoziție xerocopii din dosarele de executare nr. 1045/E/1997, 1047/E/1997 și 615/E/1998, solicitând cercetarea executorului judecătoresc pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual, uz de fals și abuz în serviciu prevăzute de art. 289, 291 și 246 Cod penal, în ceea ce privește dosarul de executare nr. 1547/E/1997 privind imobilul proprietatea sa, situat în mun. Dr. Tr.

La data de 16 ianuarie 2008, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a înaintat plângerea formulată de împotriva executorului judecătoresc menționat anterior și împotriva numiților și, aceasta fiind conexată la plângerile menționate anterior.

Astfel, s-a reținut că persoana vătămată a solicitat efectuarea de cercetări față de cele trei persoane, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246, 288, 289, 290, 215 Cod penal și infracțiunea prevăzută de Decretul Lege din 05 mai 1938, dar și prevăzută de art. 272 Cod penal.

În fapt, s-a constatat că, în dosarul nr. 615/E/1998, petenta a solicitat, în calitate de creditoare, executarea silită a debitoarei, executarea efectuându-se asupra imobilului situat în Dr. Tr. S,-, bloc 6, apartament 19, județul

Referitor la infracțiunile prevăzute de art. 288, 289, 290 și 272 Cod penal, s-a constatat că de la data întocmirii actelor de executare în dosarul nr. 1547/E/1997 și în dosarul nr. 615/E/1998, a trecut o perioadă mai mare de 5 ani și astfel s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale, prevăzut de art. 122 lit. d Cod penal.

În ce privește infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 Cod penal, s-a apreciat că, sub aspectul laturii obiective, nu a existat o activitate de inducere în eroare a persoanei vătămate, de reținere sau distrugere de înscrisuri cu prilejul întocmirii actelor de executare silită, cu ocazia audierii, declarând că cererea formulată de petentă privind eliberarea copiilor din dosarele de executare silită a perceput-o ca o reclamație penală, însă este de acord să-i pună acesteia la dispoziție copii după actele solicitate.

Totodată, s-a constatat că dispozițiile Decretului - Lege nr. 1700 din 05.05.1938 pentru stabilirea dobânzilor și înlăturarea cametei, au fost abrogate prin intrarea în vigoare a Codului penal din anul 1968.

Astfel, Legea 12/1990 publicată în Monitorul Oficial nr. 97/08.08.1990 a abrogat dispozițiile art. 295 lit. c și d din Codul penal, așa încât, fapta ce sancționa darea de bani cu dobândă nu a mai fost prevăzută ca și infracțiune.

Față de numiții și s-a dispus disjungerea cauzei și declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu S, pentru continuarea cercetărilor penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246, 288, 289, 290, 215, 272 Cod penal și art. 6, 7 din Decretul - Lege nr. 1700/1938.

Împotriva acestei ordonanțe, petenta a formulat plângere la procurorul ierarhic superior, iar prin rezoluția din 21 aprilie 2008 stată în dosarul nr. 707/II/2/2008, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiovaa respins această plângere, ca fiind neîntemeiată, constatând în esență că nu se impune infirmarea soluției adoptată de procuror în cauză, executorul judecătoresc procedând la punerea în executare a titlului executoriu ce a format obiectul dosarelor de executare cu nr. 1547/E/1997 și respectiv nr. 615/E/1998, cu respectarea dispozițiilor legale în materie, respectiv art. 3711și următoarele Cod procedură civilă.

Referitor la infracțiunea speculă, s-a apreciat că soluția adoptată corespunde cerințelor de legalitate, dispozițiile Decretului - Lege nr. 1700/1938 fiind abrogate prin intrarea în vigoare a Codului penal din anul 1968.

Pentru faptele penale pretins a fi fost comise de către numiții și, s-a constatat că în mod corect procurorul de caz a dispus declinarea cauzei în favoarea parchetului competent material să efectueze cercetări sub aspectul infracțiunilor sesizate în plângerea petentei.

Împotriva acestor soluții date de Parchet, petenta a formulat la instanță, conform art. 2781Cod procedură penală, la data de 05 mai 2008, susținând în esență că în mod greșit s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc, deoarece probele existente în dosarul de urmărire penală dovedesc cu certitudine vinovăția acestuia în comiterea faptelor reclamate în plângerea inițială, în acest fel aducându-i-se o vătămare intereselor sale legitime.

A solicitat astfel admiterea plângerii, desființarea ordonanței și rezoluției criticate în cauză și reținerea cauzei spre judecare, ca instanță competentă.

Verificând rezoluția atacată, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, precum și a înscrisurilor prezentate de către petentă, instanța constată că plângerea acesteia din urmă este nefondată.

Astfel, la data de 19 iulie 2007, petenta a formulat plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Dr. Tr. S, împotriva executorului judecătoresc, solicitând cercetarea penală a acestuia, învederând faptul că a refuzat să-i pună la dispoziție xerocopii din dosarele de executare nr. 1045/E/1997, 1047/E/1997 și nr. 615/E/1998, iar în completarea plângerii, petenta a solicitat cercetarea executorului judecătoresc pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual, uz de fals și abuz în serviciu, cu privire la dosarul de executare nr. 1547/E/1997 privind imobilul proprietatea sa, situat în municipiul Dr. Tr.

Ulterior, aceasta a formulat plângere penală și față de numiții și, plângere înregistrată inițial la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova pentru competentă soluționare.

Prin plângerea formulată, petenta a solicitat efectuarea de cercetări penale cu privire la executorul judecătoresc și celelalte două persoane menționate mai sus, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals în înscrisuri oficiale, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, înșelăciune, complicitate la delictul de camătă prevăzută de Decretul Lege din 05 mai 1938 și reținerea sau distrugerea de înscrisuri prevăzută de art. 272 Cod penal.

În fapt, petenta a arătat că, la data de 24 octombrie 1995 împrumutat de la numita suma de 1.500 DM, dată la care s-au încheiat chitanțe de mână prin care se obliga să-i plătească acesteia o dobândă lunară de 15%, însă arată că în înscrisurile încheiate cu numita a fost trecută o sumă mai mare de bani.

Prin sentința civilă nr. 4981 din 09 iulie 1997 pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. S, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta, iar petenta - în calitate de pârâtă - a fost obligată să-i plătească acesteia suma de 2.400 DM reprezentând pretenții civile și suma de 1.210.000 ROL cheltuieli de judecată, sentință care a rămas definitivă prin neapelare.

Ca urmare a titlului executoriu menționat mai sus, s-au format dosarele de executare nr. 1547/E/1997 și nr. 615/E/1998, iar la 08 martie 2000, executorul judecătoresc a scos la licitație publică, prin vânzare, apartamentul nr. 19 situat în Dr. Tr. S,-, bloc 6, scara 6, ce a fost cumpărat de numiții și.

Susținerea petentei, în sensul că apartamentul menționat mai sus, care a făcut obiectul executării silite, era proprietatea fiului, este nefondată întrucât, din actele dosarului - respectiv ordonanța de adjudecare nr. 2/E/2000 - rezultă că acest imobil era proprietatea debitoarei.

Mai mult, în dosarul de executare nr. 615/E/1998, executarea silită s-a desfășurat de către instanța de judecată care a constatat, prin Încheierea din 01 martie 2001, desăvârșită executarea silită a sentinței civile nr. 4981/1997.

De asemenea, este nefondată susținerea petentei în sensul că executorul judecătoresc a încasat suma de bani fără a avea un titlu executoriu și fără a încheia procese-verbale în toate situațiile, deoarece toate aceste procese-verbale întocmite în perioada 0ctombrie 1997 - iunie 1998, se regăsesc în dosarul de executare nr. 1547/E/1997 și în care se menționează sumele de bani încasate de la petenta.

Mai mult, pentru infracțiunile prevăzute de art. 288, 289, 290 și art. 272 Cod penal reclamate de către petentă, s-a constatat că s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale prevăzută. de art. 122 lit. d Cod penal, întrucât a trecut o perioadă mai mare de 5 ani de la întocmirea actelor menționate.

În mod corect s-a reținut și cu privire la infracțiunea de înșelăciune că nu sunt acte cate să confirme săvârșirea acestei infracțiuni, neexistând o inducere în eroare a petentei, de reținere sau distrugere de înscrisuri cu prilejul întocmirii actelor de executare silită.

În ceea ce privește infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 Cod penal, s-a constatat, de asemenea, în mod corect că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, sub aspectul laturii obiective, lipsind intenția, întrucât intimatul a declarat că este de acord să-i pună la dispoziție petentei actele solicitate, iar cererea inițială a acesteia, în raport de modul în care a fost formulată, a fost înțeleasă ca o plângere penală.

Cu privire la infracțiunea de speculă reclamată de către petentă, se constată că dispozițiile Decretului - Lege nr. 1700/05 mai 1938 pentru stabilirea dobânzilor și înlăturarea cametei, au fost abrogate prin intrarea în vigoare a Codului Penal din anul 1968, iar Legea nr. 12/1990 a abrogat dispozițiile art. 295 lit. c și d din Codul penal, motiv pentru care, fapta ce sancționa darea de bani cu dobândă nu a mai fost prevăzută ca infracțiune.

În raport de aceste considerente, se apreciază că plângerea petentei este nefondată, astfel încât, în baza art. 2781alin. 8 lit. a Cod procedură penală, va fi respinsă, menținând rezoluția atacată, ca legală și temeinică.

În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, petenta va fi obligată la cheltuieli judiciare către stat, în cuantum de 50 lei.

În ceea ce privește cererea privind obligarea petentei la plata cheltuielilor judiciare către intimat, reprezentând onorariu avocat în cuantum de 2.000 lei și cheltuieli de transport, al căror cuantum nu a fost indicat, se apreciază că este întemeiată în parte.

Astfel, potrivit art. 193 alin. 6 Cod procedură penală, în celelalte cazuri, cum este și cel din cauza de față privind restituirea cheltuielilor judiciare făcute de părți în cursul procesului penal, instanța stabilește obligația de restituire, potrivit legii civile.

Or, dispozițiile art. 274 alin. 3 pr. civ. prevăd că, judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

De asemenea, Protocolul pentru stabilirea onorariilor pentru avocați, care acordă asistență juridică în materie penală, încheiat în Ministerul Justiției și Uniunea Națională a Barourilor din România încheiat în anul 1008, stabilit, între altele, cu referire la situația apărătorului desemnat din oficiu, criteriile în funcție de care se dispune plata onorariului, respectiv timpul necesar studierii dosarului, complexitatea cauzei, durata și numărul actelor de urmărire penală la care apărătorul a luat parte, sau numărul de termene la care a fost prezent în fața instanței.

Având în vedere dispozițiile legale menționate mai sus, cu referire și la criteriile arătate în Protocol, apreciem că, în cauza de față se impune micșorarea cheltuielilor judiciare solicitate de intimat, reprezentând onorariu de avocat, de la 2.000 lei la 500 lei, sumă la care va fi obligată petenta (cu privire la cheltuielile de transport solicitate, așa cum am arătat, nu s-a făcut dovada acestora).

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenta - domiciliată în municipiul DTS nr. 236, județ M - împotriva ordonanței nr. 550/P/2007 din 22 februarie 2008 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova în dosarul și rezoluției cu nr. 707/II/2/2008 de la 21 aprilie 2008, procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, privind pe intimatul.

Menține ordonanța și rezoluția atacate.

Obligă petenta la plata a 50 lei cheltuieli judiciare către stat și la 500 lei cheltuieli judiciare către intimat, reprezentând onorariu avocat.

Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru partea prezentă și de la comunicare pentru partea lipsă.

Pronunțată în ședința publică de la 15 Octombrie 2008.

Președinte,

- -

Grefier,

- -

Dact. 3 ex./ 27 Octombrie 2008

Președinte:Liana Balaci
Judecători:Liana Balaci

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 178/2008. Curtea de Apel Craiova