Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 192/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SECTIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- (969/2009)
SENTINȚA PENALĂ NR. 192
Ședința publică de la 07 iulie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Andreea Cioată
GREFIER - - -
* * * * * *
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - a fost reprezentat de procuror.
Pe rol soluționarea plângerii formulate de petentul împotriva rezoluției din data de 17 martie 2009 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în dosarul nr.1136/P/2009.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la data de 23 iunie 2009 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce fac parte integrantă din prezenta, iar instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la datele de 03 iulie și 7 iulie 2009 pentru când a hotărât următoarele:
CURTEA
La data de 24.04.2009 s-a înregistrat pe rolul acestei instanțe sub numărul - plângerea petentului împotriva rezoluției din 17.03.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București dată în dosarul nr.1136/P/2008.
În susținerea plângerii, întemeiată pe dispozițiile art.278/1 Cod procedură penală, petentul a arătat următoarele:
În fapt, prin Decretul nr. 92/1950, se naționalizează imobilul din-, Sector 1, fiind proprietar, care deține proprietatea a 4 apartamente, 2 parter, 2 etaj 1. Deci nu existau la aceea data 2 corpuri de clădire, al 2-lea corp de clădire construit, a fost finisat, si dat in folosința după naționalizare de către stat cu banii de la buget, astfel imobilul 2 corpuri de clădire A si B, supraetajarea corpului de clădire A s-a construit in anul 1956 in baza autorizației de construcție nr. 7T/ 1956 emisa de B si corpul de clădire B se supraetajează in anul 1976, in baza autorizației de construcție nr. 4T/1976 emisa de B; supraetajările s-au construit de către L Herăstrău cu banii de la buget.
In anul 1996 imobilul din-, arata astfel: corp A compus din, parter, etaj 1, etaj 2, si corpul B compus din parter, etaj 1 si etaj 2 in total 8 apartamente.
În anul 1996 numita -, presupusa moștenitoare a numitei, proprietara a imobilului din-, drept dota in anul 1950 deținea 4 apartamente, 2 parter idem 2 apartamente etaj 1, solicita judecătoriei Sector 1, sa-i retrocedeze imobilul situat in-, așa cum a fost naționalizat, conform decretului nr. 92/1950, la poziția 58 - 66 anexa de Instanța judecătoreasca Sector 1, prin sentința civila nr. 10771/17.09.1997, ii atribuie numitei -, 2 apartamente parter idem etaj 1.
Numitul avocat - in cârdășie cu salariata, prin falsificarea procesului verbal nr. 1670/13.03.1940, o pune in posesie pe numita -, cu întreg imobilul din-, așa cum arata in anul 1998 (corpul A si corpul B in total 8 apartamente), si terenul aferent imobilului in suprafața de 447.
Deși 4 instanțe judecătorești, prin decizie civila definitiva nr. 2587/22.08.2000, emisa de Curtea de Apel București, irevocabila, decid ca terenul aferent imobilului in suprafața de 447.p acesta reprezintă domeniul privat al Municipiului B, iar notar Public Lesa ii împroprietărește, pe numitul avocat, prin actul de moștenire nr. 228/23.12.2002, totodată Notarul Public fiind de acord cu falsurile făcute de salariata I, adică de punere in posesie cu 8 apartamente, in loc de 4 apartamente, asa cum arata sentința civila nr. 10771/17.09.1997.
de cele arătate mai sus numitul avocat, Nu poseda cadastru si nici intabularea imobilului situat in-, din lipsa actului de proprietate pentru imobilul compus din corp A, corp B, in total 8 apartamente.
Prin rezoluția data de Procuror, la data de 17.03.2009, in dosarul nr. 1136/P/2008, care constata ca falsurile făcute de avocat -, in cârdășie cu salariata si Notar Public in certificatul de moștenire sunt legale, fapt ce îmbogățește pe numitul avocat, cu peste 2 milioane euro, prejudiciind statul respectiv
În susținerea plângerii, petentul a depus la dosar fotocopiile mai multor înscrisuri.
Examinând plângerea formulată de petent, Curtea reține următoarele:
Prinrezoluția din 17.03.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București dată în dosarul nr.1136/P/2008, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de notarul public sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art.289 Cod penal, art.246 Cod penal și art.249 Cod penal.
De asemenea, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de și sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art.26 Cod penal rap. la art.289 Cod penal și art.291 Cod penal.
Tot astfel, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de și sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art.215 alin.2 și 5 Cod penal.
Pentru a se dispune astfel, s-a reținut că e p. rolul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureștia fost înregistrată plângerea formulată de prin care solicită cercetarea modului în care numiții și, cu complicitatea unui notar public, au obținut în proprietate un imobil, prin falsificarea unor acte.
In fapt, susnumitul a arătat că susnumiții au obținut în proprietate personală un imobil situat în str.G-ral - - nr.21, sector 1, compus din corp A și B, parter,.l și.2, plus teren în suprafață de 447. cu acte și sentințe judecătorești falsificate, întocmind un certificat de moștenitor la notariat.
Fiind audiat, numitul a declarat următoarele:
"Referitor la plângerea formulată de în legătură cu faptul că am obținut imobilul cu documente false, arăt că toate actele care au stat la baza dobândirii imobilului mi-au parvenit pe cale oficială de la filiala Arhivelor Statului a Municipiului
Imobilul din-, sector 1 l-am moștenit împreună cu sora mea, de la mama noastră, care 1-a dobândit în urma sentinței civile nr. 10771/17 septembrie 1997 în dosarul nr.9167/1996 al Judecătoriei Sector 1 B, sentință rămasă definitivă și irevocabilă.
Menționez că nu am folosit acte false și nici nu am falsificat nici un fel de document pentru dobândirea imobilului.
In legătură cu certificatul de moștenitor suplimentar cu partaj nr.228/23 decembrie 2002, declar că acesta are forma legală, întrucât notarul public a cercetat piesele dosarului nr.246/2002 și analizându-le, a eliberat certificatul de moștenitor".
Cele declarate de acesta sunt susținute de numita în declarația dată la data de 01.10.2008.
La dosarul cauzei a fost depusă o copie a sentinței civile nr. 10771/17.09.1997 (dosar nr.9167/1996) al Judecătoriei Sector 1 B prin care s-a admis acțiunea formulată de reclamanta împotriva Primăriei Municipiului B prin Consiliul Local și HERĂSTRĂU NORD și a obligat pârâtele să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul din B, str.G-ral. - - nr.21, sector 1, compus din corpurile A și B, respectiv 4, apartament la parter și etajul 1.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut următoarele:
"Prin cererea înregistrată la această judecătorie la data de 28.06.1996 a chemat în judecată pe pârâtele Primăria Municipiului și HERĂSTRĂU NORD, solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâtelor de a-i lăsa in deplină proprietate și liniștită posesie imobilul din B, str.G-ral - - nr.21, sector 1.
In motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este unica moștenitoare a mătușii sale, care este proprietara imobilului din B, str.G-ral. - - nr.21, sector 1, compus din teren în suprafață de 447. și 4 apartamente, precum și din corpul de clădire din curte, în conformitate cu procesul-verbal nr. 1670/13.03.1940, imobil de a fost naționalizat în temeiul Decretului nr.92/1950 la poziția 5866, deși proprietara era pensionară.
În susținerea acțiunii, reclamanta a depus la dosar următoarele acte în copie: actul dotai autentificat la Tribunalul Ilfov nr.24 din 24.01.1910, proces-verbal pentru înființarea cărților funciare nr.1670/1910, adresa nr.330/1994 eliberată de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, certificat de moștenitor nr.80 07.04.1997 și alte acte de stare civilă.
Din analiza probelor administrate în cauză, instanța constată că acțiunea este întemeiată și va fi admisă pentru următoarele considerente:
Reclamanta a făcut dovada că este unica moștenitoare a mătușii sale, care în baza actului dotai autentificat la Tribunalul Ilfov sub nr.23/24.11.1910, dobândise proprietatea asupra imobilului din B, str. G-ral. - - nr.21, sector 1, compus din teren în suprafață de 447. 4 apartamente și corpul de clădire din curte.
Imobilul a fost naționalizat în temeiul Decretului 92/1950 la poziția 5866 deși proprietara era pensionară la data emiterii acestui act normativ.
Prin urmare, actul naționalizării acestui imobil s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor de fond ale Decretului nr.92/1950 care prevede în art. II exceptarea de la această măsură a funcționarilor, pensionarilor, etc. Ori, un act juridic care violează dispozițiile fundamentale ale actului normativ Decretul 92/1950 este lovit de nulitate absolută. Un act nul nu poate fundamenta existența valabilă a unui drept de proprietate.
Ca o consecință logică, imobilul, proprietatea reclamantei a fost preluat de către stat fără titlu".
La dosarul cauzei a fost atașată o copie a actului dotai autentificat de Tribunalul Ilfov - Secția Notariat la nr.24/21.01.1910 eliberată de Arhivele Statului - Direcția Arhivelor Centrale, procesul-verbal întocmit la data de 13.03.1940 sub nr. 1670/1940 de către Comisiunea pentru înființarea cărților funciare în B, eliberată de Filiala Arhivelor Statului Municipiului B prin care se constată prezența proprietarei imobilului situat în str.-. - - nr.21, sector 1, născută, care a solicitat înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra imobilului sus-arătat, pe baza posesiunii și cu titlu de înzestrare de la tatăl și mama sa, făcută prin act dotai.
La data de 08.04.1997 s-a întocmit de către notarul public certificatul de moștenitor, autentificat sub nr.80/08.04.1997 din care rezultă că de pe urma defunctei, decedată la 02.06.1965 au rămas următoarele bunuri și următorii moștenitori: bunuri mobile - o masă de șase persoane, 6 scaune uzate, un șifonier cu 2 uși uzat, bunuri imobile nu sunt.
La secțiunea "moștenitori" a fost indicată numita.
La data de 23.12.2002 s-a întocmit certificatul de moștenitor suplimentar cu partaj autentificat sub nr.228 de notarul public.
La masa succesorală la categoria imobile au fost trecute următoarele:
- un număr de 40 acțiuni cu număr de ordine de la 37296 la 37335, în valoare nominală de 25.000 lei fiecare, deținute de defunctă la B;
- dreptul de concesiune asupra locului de înhumare, fără construcții
în Cimitirul Militar.
La secțiunea imobile au fost indicate următoarele.
- 1. Imobilul situat în B, str.G-ral - - nr.21, sector compus din teren în suprafață de 401,45. și construcțiile edificate pe acest teren având 15 camere și dependințe, în suprafață utilă de 425,7. dobândit de defunctă în baza sentinței civile nr. 10771/1997 a Judecătoriei Sector 1 B, definitivă și irevocabilă, transcrisă sub nr. 14266/1998 de Judecătoria Sector 1 B, având și dispoziția Primarului - al Municipiului B nr.886/1998 și procesul verbal de punere în posesie.
- 2. Apartamentul nr.l situat la parterul imobilului din B,
str.- nr.25, sector 2, compus din patru camere, cu o suprafață utilă de
146,81 m,p. împreună cu cota indiviză aferentă din părțile și dependințele
comune ale imobilului bloc care prin natura și destinația lor sunt în coproprietate
forțată și care perpetuă și cota indiviză de teren aferentă apartamentului în
suprafață de 62,60. dobândit de defunctă în baza sentinței civile nr.556/1992
a Tribunalului București - Secția a -a Civilă și sentinței civile nr.604/1994
Judecătoriei Sector 2 B, definitivă și irevocabilă, având și dispoziția
Primarului - al Municipiului B nr.693/1995 și nr. 1022/1995.
- 3. Apartamentul nr.3 situat la etajul 1 al imobilului bloc din
B,-, sector 2, compus din patru camere și dependințe, cu o suprafață utilă de 171,65. camera de serviciu nr.8 și nr.13 și boxa nr.12, situate la subsolul imobilului, împreună cu cota indiviză aferentă din părțile și dependințele comune ale imobilului bloc, care prin natura și cota indiviză de teren în suprafață de 73,18. dobândit de defunctă în baza sentinței civile sus menționate și a dispozițiilor Primarului - al municipiului B, de asemenea, susmenționate.
- 4. Garsoniera nr.4, situată la etajul 1 al imobilului bloc din B,-, sector 2, având o cameră și dependințe, în suprafață utilă de 30,43. împreună cu cota indiviză aferentă din părțile și dependințele comune ale imobilului bloc, care prin natura și destinația lor sunt în coproprietate forțată și perpetuă, și cota indiviză aferentă de teren în suprafață de 12,96. dobândit de defunctă prin sentințele judecătorești și dispozițiile Primarului - al municipiului B, susmenționate.
- 5. Apartamentul nr.5 situat la etajul 2 al imobilului bloc din B,-, sector 2, compus din patru camere și dependințe, cu o suprafață utilă de 171,65. precum și 2 camere de serviciu cu nr.9 și nr.14 și o boxă cu nr.16, împreună cu cota indiviză aferentă din părțile și dependințele comune ale imobilului bloc, care prin natura și destinația lor sunt în coproprietate forțată și perpetuă, și cota indiviză aferentă de teren în suprafață de 73,18. dobândit de defunctă prin construire pe terenul cumpărat fără a poseda acte și i-a revenit în baza actului de partaj autentificat sub nr.31303/1944 de Tribunalul Ilfov, Secția Notariat".
Analizând actele existente la dosarul cauzei a rezultat că eliberarea certificatului de moștenitor suplimentar de către notarul public s-a făcut pe baza sentinței civile nr. 10771/1997 a Judecătoriei Sector 1 B, definitivă și irevocabilă și dispoziția Primarului - al municipiului
La baza emiterii actelor au stat acte eliberate de la Arhivele Statului, nerezultând existența vreunui act fals care să fi fost întocmit sau folosit în vederea producerii de consecințe juridice.
Întrucât de la data emiterii certificatului de moștenitor nr.228 -23.12.2002 - s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale prev. de art.122 (1) lit.d Cp pentru infr. prev. de art.289 Cp, art.246 Cp, art.249 Cp, urmează a se dispune neînceperea urmăririi penale față de notarul public.
De asemenea, se va dispune neînceperea urmăririi penale față de numiții și sub aspectul infr. prev. de art.26 Cp rap. la art.289 Cp, art.291 Cp, întrucât a intervenit termenul de prescripție a răspunderii penale.
Cu privire la art.215 al.2 și 5 Cp, urmează a se dispune, de asemenea, neînceperea urmăririi penale față de și, întrucât din verificările efectuate nu au rezultat date sau indicii cu privire la săvârșirea vreunui act de inducere în eroare a vreunei persoane în scopul dobândirii unui folos material injust.
Prinrezoluția procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București cu nr.519/II-2/2009 din data de 08.04.2009, s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petent împotriva rezoluției din 17.03.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București dată în dosarul nr.1136/P/2008.
Astfel, everificându-se actele prealabile efectuate precum și soluția adoptată în cauză - și prin prisma criticilor formulate de petent - s-a constatat că aceasta este legală temeinică.
Din verificările efectuate în faza actelor prealabile a rezultat că, prin sentința civilă nr. 10771/1997 pronunțată de Judecătoria Sector 1 B, a fost admisă acțiunea formulată de împotriva Primăriei Municipiului B și a NORD, fiind obligate pârâtele să lase în proprietate reclamantei imobilul din-, sector 1 compus din corpurile A și B, respectiv 4 apartamente la parter și etajul 1.
La data de 08.04.1997 notarul public a întocmit certificatul de moștenitor autentificat sub nr.80/1997, indicând bunurile rămase de pe urma defunctei cât și pe moștenitori, în persoana numitei.
Ulterior s-a întocmit și un certificat de moștenitor suplimentar cu partaj, autentificat sub nr.228/2002.
Din verificările efectuate a mai a rezultat că eliberarea certificatului de moștenitor suplimentar a fost întocmit de notarul public în baza sentinței civile nr. 10771/1997 a Judecătoriei Sector 1
Actele ce au stat la baza acestei sentințe au fost emise de Arhivele Statului, nerezultând existența vreunui act care să fi fost falsificat sau folosit în vederea producerii unei consecințe juridice.
Soluția de neînceperea urmăririi penale adoptată în baza art.10 lit.g Cpp față de notarul public și față de și este corectă întrucât de la data emiterii certificatului de moștenitor 23.12.2002, s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale, prev. de art.122 lit.d Cp.
Din verificări nu s-au putut reține în sarcina lui și fapte care să circumscrie conținutul infracțiunii de înșelăciune prev. de art.215 al.2 și 5 Cp, motiv pentru care soluția adoptată este legală.
In plângerea formulată împotriva soluției petentul nu aduce nici un fel de elemente în funcție de care soluția să fie apreciată ca nelegală și netemeinică, ci reia în conținutul plângerii descrierea situației de fapt și actele în baza cărora instanța a pronunțat sentința civilă nr. 10771/1997 a Judecătoriei Sector 1 B, pe care o consideră a fi emisă în baza unor acte ce nu corespund realității.
Analizând plângerea adresată instanței de către petent prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, dar și a dispozițiilor legale în materie (respectiv art.278/1 Cod procedură penală), instanța constată că aceasta este neîntemeiată.
Situația de fapt reclamată de petent constă, în esență, în aceea că intimații și, cu complicitatea notarului public (intimat în cauză), prin falsificarea unor acte și ulterior, prin folosirea acestora, au obținut în proprietate un imobil, prejudiciindu-se în acest statul, respectiv Primăria Municipiului B (apreciat de petent ca fiind adevăratul proprietar), cu peste 2 milioane de euro. Procurorul de caz a apreciat, în mod corect, că această situație de fapt s-ar putea circumscrie infracțiunilor de fals intelectual prev. de art.289 Cod penal (cu reținerea dispozițiilor art.26 Cod penal în cazul intimaților și ), uz de fals prev. de art.291 Cod penal și abuz ori neglijență în serviciu prev. de art.246 Cod penal și respectiv de art.249 Cod penal (în cazul notarului public ).
Pedeapsa prevăzută de lege pentru aceste infracțiuni nu depășește închisoarea de 5 ani; ca atare, conform art.122 alin.1 lit.d Cod penal, răspunderea penală pentru aceste infracțiuni se prescrie într-un termen de 5 ani. Or, în speță, acest termen s-a împlinit (chiar anterior depunerii plângerii de către petent), de la data săvârșirii pretinselor infracțiuni (situate în timp cel mai târziu la data de 23.12.2002, data emiterii certificatului suplimentar de moștenitor cu partaj nr.228) curgând mai mult de 5 ani, fără a interveni întreruperea cursului prescripției prev. de art.123 Cod penal și nici suspendarea prev. de art.128 Cod penal.
Cum intervenirea prescripției răspunderii penale este un impediment pentru începerea urmăririi penale, soluția adoptată de procuror în temeiul art.228 alin.4 Cod procedură penală rap. la art.10 lit.g Cod procedură penală, de neîncepere a urmăririi penale, este legală și temeinică. Pe cale de consecință, Curtea nu mai are posibilitatea unei analize "pe fond" a susținerilor petentului (deci a temeiniciei acestora), petentul putând însă să se adreseze instanțelor civile, cum, de altfel, reiese că a și făcut (în acest sens fiind fotocopiile înscrisurilor depuse de petent la dosar).
Cât privește infracțiunea de înșelăciune prev. de art.215 alin.2, 5 Cod penal pentru care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații și, Curtea reține, pe de o parte, că petentul nu a înțeles să se plângă și cu privire la săvârșirea acestei infracțiuni (cum reiese din conținutul plângerii aflată la filele 17-19 ) iar, pe de altă parte, că din situația de fapt, astfel cum a fost mai sus expusă, nu reies indicii în sensul prefigurării în cauză a acestei infracțiuni. Ca atare, și soluția de neîncepere a urmăririi penale față de cei doi intimați cu privire la infracțiunea prev. de art.215 alin.2 și 5 Cod penal, dată de procuror în temeiul art.228 alin.4 Cod procedură penală rap. la art.10 lit.a Cod procedură penală, este legală și temeinică.
Față de considerentele ce preced, în temeiul art.278/1 alin.8 lit.a Cod procedură penală, instanța va respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul, menținând rezoluția atacată.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală Curtea îl va obliga pe petent la plata sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în baza art.193 alin.6 Cod procedură penală la plata sumei de câte 2000 lei către fiecare dintre intimații și, cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu avocațial, conform chitanțelor depuse la dosar la filele 62 și 63.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul (cu adresă de comunicare Calea nr.135-145, bloc 10, scara A,.7, sector 1, B) împotriva rezoluției din data de 17 martie 2009 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în dosarul nr.1136/P/2009.
Menține ca legală și temeinică rezoluția atacată.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală obligă petentul la plata sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în baza art.193 alin.6 Cod procedură penală la plata sumei de câte 2000 lei către fiecare dintre intimații și, cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu avocațial.
Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunțare pentru petent.
Pronunțată în ședință publică azi, 7 iulie 2009.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.AC
3 ex.
Președinte:Andreea CioatăJudecători:Andreea Cioată