Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 20/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr-
(Număr în format vechi 2809/2009)
SENTINȚA PENALĂ NR. 20
Ședința publică de la 26 IANUARIE 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Mariana Constantinescu
GREFIER - - -
*************
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă CURTEA DE APEL BUCUREȘTI fost reprezentat de procuror.
Pe rol fiind soluționarea cauzei ce are ca obiect plângerea formulată de către de către petenta în contradictoriu cu intimații, C, împotriva rezoluției nr.1645/II/2/2009 din data de 04.11.2009 adoptată de procurorul general al Parchetului de pe lângă CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, prin care s-a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petentă împotriva soluției dispuse în dosarul penal nr.332/P/2008 al Parchetului de pe lângă CURTEA DE APEL BUCUREȘTI.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit petenta C și intimații, C și.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că nu au fost depuse la dosar relațiile solicitate domnului avocat.
Reprezentantul parchetului având cuvântul, arată că în s-au efectuat toate demersurile necesare de către instanță, domnul avocat nu a înțeles să își precizeze poziția față de adresa emisă în dosar, astfel că apreciază cauza în stare de judecată.
Curtea apreciază procedura legală îndeplinită. Față de împrejurarea că s-au efectuat demersuri pentru ca apărătorul ales să se prezinte în fața Curții și față de lipsa acestuia, se prezumă în continuare că o reprezintă pe petentă, fiind cel care a formulat plângerea.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea plângerii.
Reprezentantul parchetuluiavând cuvântul, solicită - în baza art. 278 alin. 1 lit. a Cod procedură penală - respingerea plângerii ca fiind neîntemeiată. Pentru toate faptele pentru petenta a formulat plângere, s-a împlinit de mult timp termenul de prescripție. În atare situație, existând această cauză care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale, în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale.
Dezbaterile declarându-se închise, cauza a rămas în pronunțare.
CURTEA,
Asupra cauzei penale de față a reținut următoarele:
Petenta Cad epus la data de 27.11.2009 plângerea împotriva rezoluției nr. 332/P/2009 din data de 11.09.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, rezoluția contestată privind pe intimații, C, notari publici și respectiv.
Dosarul a fost înregistrat sub nr-.
Petenta a criticat în plângerea depusă rezoluția din data de 11.09.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI și rezoluția nr. 1645/II/2/2009 din data de 04.11.2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații, C, notari publici și, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 289 din Codul penal, pentru notarii publici și prev. de art. 260 din Codul penal pentru cea din urmă intimată și respectiv prin care s-a respins plângerea împotriva acestei soluții, de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI.
În motivarea plângerii, petenta a arătat în esență, că intimatele, C - în calitate de notari publici au întocmit două contracte de vânzare cumpărare false, în anul 1991 și respectiv 1994 prin care au atestat transferul dreptului de proprietate asupra imobilului situat în-, sector 2 B de la numiții și către și apoi succesiv către, mama vitregă a petentei, iar intimata a dat declarații necorespunzătoare adevărului în fața notarului public la data de 26 martie 1996, la dezbaterea succesiunii defunctului.
Petenta a criticat soluția dispusă de procuror pentru nelegalitate și netemeinicie, fără a arăta în mod concret în ce constau atât nelegalitatea cât și netemeinicia, reiterând situația de fapt din cuprinsul plângerilor inițiale depuse la organele de urmărire penală, iar cu referire la rezoluțiile procurorului a arătat că nu se poate invoca prescripția față de falsurile evidente constatate și nu poate urma calea civilă pentru rezolvarea situației sale pentru că în civil s-a judecat de mulți ani fără a obține anularea contractelor false, solicitând anularea de către procuror a celor două contracte.
Curtea constată că petenta nu a criticat în plângerea sa motivele pentru care apreciază că soluțiile dispuse de procuror în cauză sunt nelegale sau neîntemeiate, ci a reluat pe scurt plângerea inițială, invocând aceleași nemulțumiri față de modul în care au procedat notarii publici.
Petenta nu s-a prezentat pentru susținerea motivelor plângerii, deși a fost legal citată la adresa apărătorului său, domiciliu ales pe care petenta însăși l-a indicat în cuprinsul plângerii ca loc unde a solicitat a fi citată și nu a depus alte înscrisuri,plângerea fiind soluționată pe baza actelor depuse anterior la organele de urmărire penală.
Analizând actele dosarului,Curtea constată:
Prin rezoluția nr. 332/P/2009 din data de 11.09.2009, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa dispus neînceperea urmăririi penale față de intimatele, C sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 289 din Codul penal, în baza art. 228 alin. 4 rap. la art. 10 lit. g din Codul d e procedură penală și neînceperea urmăririi penale față de intimata sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 260 din Codul penal, în baza art. 228 alin. 4 rap. la art. 10 lit. g din Codul d e procedură penală.
Procurorul a reținut în motivarea acestei soluții următoarele:
La sfârșitul lunii mai 2004, petenta Car evenit în țară și s-a deplasat în imobilul din municipiul B,-, sector 2 (locuința numitului, tatăl sus-numitei), unde a aflat de la numita, mama vitregă, că respectiva locuință fusese vândută numitului, fratele vitreg al petentei.
În urma demersurilor întreprinse, petenta a obținut, de la Biroul de Carte Funciară, adresa nr. 1212 din 27 septembrie 2004, în care se precizează că nu există niciun contract de vânzare-cumpărare pe numele de și, privind imobilul din municipiul B,-, sector 2, iar la poziția nr. 16700/1991 există înregistrată vânzarea unui autoturism între numiții și.
Petenta C s-a deplasat la Judecătoria Sector 2 B, unde a introdus acțiune prin care solicita anularea actelor nr. 16700/25 septembrie 1991 și respectiv nr. 184/05 ianuarie 1994, privind vânzarea și revânzarea proprietății din municipiul B,-, sector 2, dosarul având nr.12155/2004.
Prin adresa nr. 12812 din 22 decembrie 2008, Camera Notarilor Publici Bap recizat că, contractul de vânzare-cumpărare încheiat între și, în calitate de vânzători și, în calitate de cumpărători privind imobilul situat în municipiul B,-, sector 2, figurează înscris în Registrul General Notarial emis de fostul notariat de Stat al Sectorului 2 B pentru anul 1991 sub numărul de autentificare 19700 din 25 septembrie 1991.
În zilele de 03 aprilie 2009, 08 aprilie 2009, 27 aprilie 2009 și 05 mai 2009, petenta Cad epus mai multe cereri prin care a depus mai multe înscrisuri și a solicitat și studierea dosarului, care s-a realizat la data de 27 martie 2009.
Din întregul material probator existent la dosar a reieșit că:
Prin contract de vânzare-cumpărare nr.513 din 21 august 1950, încheiat la Notariatul de Stat B, numitul, tatăl petentei, a cumpărat de la, imobilul situat în municipiul B,-, sector 2, perioadă în care sus-numitul era căsătorit cu numita, căsătoria fiind încheiată la 28 mai 1945 și desfăcută, prin divorț, la data de 16 noiembrie 1960.
După desfacerea căsătoriei cu numita, care a decedat la data de 15 aprilie 1979, numitul s-a căsătorit cu numita, iar imobilul, situat în municipiul B,-, sector 2, rămas în posesia sa tară a fi trecut în certificatul de moștenitor al defunctei.
Astfel, în împrejurări ce nu au fost stabilite cu certitudine, numiții și, în calitate de vânzători și, în calitate de cumpărători au încheiat contractul de vânzare-cumpărare falsificat, privind imobilul situat în municipiul B,-, sector 2, contract autentificat prin încheierea de autentificare nr. 16700 din 25 septembrie 1991, la Notariatul de Stat al Sectorului 2 B, notar fiind numita.
Din lecturarea contractului de vânzare-cumpărare mai sus precizat a rezultat că s-a menționat, în mod necorespunzător adevărului, faptul că vânzătorii și au dobândit imobilul prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.513 din 1950 de Notariatul de Stat - Biroul nr.5 B, mențiune ireală, întrucât, în anul 1950, numitul era căsătorit cu numita.
Mai mult decât atât, o altă dovadă că actul respectiv este fals este și aceea că, la numărul de înregistrare 16700/1991 al Notariatului de Stat al Sectorului 2 B nu figurează înregistrat contractul în cauză, ci un alt contract de vânzare-cumpărare, care are ca obiect vânzarea unui autoturism, iar părțiile contractante sunt altele, respectiv vânzător a și cumpărător.
Apoi, la data de 05 ianuarie 1994, numiții și soția acestuia, pe de o parte în calitate de vânzători și numita (mama vitregă a petentei), în calitate de cumpărător s-au deplasat la Notariatul de Stat al Sectorului 2 B și folosindu-se de contractul nr. 16700 fals au încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 184, având ca obiect același imobil situat în municipiul B,-, sector 2.
Din lecturarea contractului de vânzare-cumpărare, autentificat prin încheierea de autentificare nr. 184 din 05 ianuarie 1994, Notariatului de Stat al Sectorului 2 B, reiese că notarul care a procedat la întocmirea acestuia este numita
Legiuitorul a stabilit pentru infracțiunea de fals intelectual, prevăzută și pedepsită de art.289 Cod penal, pedeapsă cuprinsă între 6 luni și 5 ani închisoare.
Potrivit art.121 al.1 Cod penal, prescripția înlătură răspunderea penală, iar în art.122 alin.1 Cod penal legiuitorul a stabilit termenele de prescripție a răspunderii penale, pentru infracțiunea mai sus precizată termenul împlinindu-se după 5 ani.
Cum în speță, infracțiunile de fals intelectual, săvârșite de numitele și C au fost comise la 25 septembrie 1991 și respectiv 05 ianuarie 1994 rezultă că termenele de prescripție a răspunderii penale s-au împlinit la 25 septembrie 1996 și respectiv 05 ianuarie 1999.
Față de cele expuse mai sus, a rezultat că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art.10 lit.g Cod procedură penală, intervenind prescripția răspunderii penale și a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitele și C, notari publici pentru infracțiunea mai sus menționată.
În legătură cu numiții, și cu privire la care, petenta C, a solicitat cercetarea acestora sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de uz de fals și fals în declarații, prevăzute și pedepsite de art.291 Cod penal și respectiv art.292 Cod penal, nu se impune disjungerea și declinarea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 2 B întrucât, prin rezoluția nr.- din 26 ianuarie 2007, unitatea de parchet mai sus menționată a dispus neînceperea urmăririi penale, iar soluție i-a fost comunicată petentei.
Faptul că respectiva soluție i-a fost comunicată petentei reiese din aceea că respectiva ne-a depus la dosar xerocopia rezoluției mai sus precizată.
În ipoteza în care petenta C nu era mulțumită de rezoluția nr.91/II/2/2007 din 26 ianuarie 2007 Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 2 B, ar fi putut face plângere împotriva acesteia, în termen legal, la instanța de judecată.
În ceea ce o privește pe numita, față de care petenta Cas olicitat cercetarea sub aspectul săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută și pedepsită de art.260 al.1 Cod penal, întrucât ar fi dat declarații necorespunzătoare realității, la notarul public, la data de 26 martie 1996, cu prilejul dezbaterii succesiunii defunctului (tatăl petentei), a considerat că nu se impune disjungerea și declinarea cauzei privind-o pe sus-numită.
Legiuitorul a stabilit pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă, prevăzută și pedepsită de art.260 al.1 Cod penal, pedeapsă cuprinsă de la 1 la 5 ani, iar în art.121 al.1 Cod penal se stipulează că prescripția înlătură răspunderea penală și, același legiuitor, a stabilit termenele de prescripție a răspunderii penale în art. 122 al.1 Cod penal, în speță pentru infracțiunea mai sus menționată termenul împlinindu-se după 5 ani.
Cum în speță infracțiunea de mărturie mincinoasă, prevăzută și pedepsită de art.260 al.1 Cod penal, săvârșită de către numita a fost comisă la data de 26 martie 1996, rezultă că termenul de prescripție a răspunderii penale s-a împlinit la data de 26 martie 2001.
Așadar, față de cele de mai sus a rezultat că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art.10 lit.g Cod procedură penală, intervenind prescripția răspunderii penale și a dispus neînceperea urmăririi penale față de numita, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută și pedepsită de art.260 al.1 Cod penal.
Referitor la unele solicitări ale petentei, și anume: ". a fi anulate chiar de dl procuror care prin funcția dânsului are posibilitatea să le anuleze", s-a precizat că, în ceea ce privește constatarea nulității absolute, a celor două contracte de vânzare-cumpărare nr. 16700 din 25 septembrie 1991 și respectiv nr. 184 din 05 ianuarie 1994, ambele ale Notariatului de Stat al Sectorului 2 B, având ca obiect vânzarea și revânzarea imobilului situat în municipiul B,-, sector 2. competența aparține instanței de judecată, petenta putând introduce, pe cale civilă, o acțiune în constatarea nulității absolute.
Așa cum a rezultat din petiția depusă, de către petenta C, la 10 aprilie 2009, la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, aceasta a uzitat de o astfel de acțiune în instanță înființându-se dosarul nr. 12155 la 05 ianuarie 2004.
Plângerea formulată în termen împotriva acestei soluții a fost respinsă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI prin rezoluția nr. 1645/II/2/2009 din data de 04.11.2009, reținându-se că soluția este legală și temeinică.
Având în vedere că petenta nu a invocat nici un aspect de nelegalitate și netemeinicie a rezoluției, exprimându-și practic nemulțumirea față de modul în care legea prevede termenele de prescripție a răspunderii penale și respectiv față de modul în care este reglementată posibilitatea anulării actelor de către organele de urmărire penală independent de soluția dispusă pe latură penală, Curtea apreciază că se impune analiza soluției dispuse de procuror prin raportare strict la instituțiile invocate, Curtea reținând că sub aspectul existenței infracțiunilor de fals intelectual prev. de art. 289 din Codul penal săvârșite de intimatele și C și respectiv a infracțiunii de mărturie mincinoasă prev. de art. 260 din Codul penal săvârșită de intimata, soluția procurorului nu a fost contestată de petentă, nici de intimate.
Procurorul a reținut din analiza tuturor actelor dosarului că cele reclamate de petentă sunt reale, arătând că în mod evident contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 16700 la data de 25.09.1991 la Notariatul de Stat al Sectorului 2 B de notarul este încheiat în mod necorespunzător adevărului în împrejurări ce nu au fost stabilite cu certitudine dat fiind că se stipula că vânzătorii și au dobândit imobilul prin actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 513 din anul 1950 la Notariatul de Stat - Biroul nr. 5 B, mențiune care nu poate fi reală deoarece în anul 1950, tatăl petentei era căsătorit cu, mama petentei, divorțul acestora intervenind la data de 16.11.1960, iar căsătoria cu numita intervenit după desfacerea căsătoriei anterioare.
De asemenea procurorul a reținut că la Notariatul de Stat al Sectorului 2 B la nr. de înregistrare 16700/1991 nu figurează înregistrat acest contract autentificat de notarul, ci un contract de vânzare cumpărare a unui autoturism între alte persoane, străine de cauza prezentă, împrejurare care dovedește odată în plus că acest act este fals.
Cu privire la intimata C, procurorul a reținut că aceasta a preluat ca fiind valabile date din contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 16700 la data de 25.09.1991 la Notariatul de Stat al Sectorului 2 B de notarul și a autentificat la rândul său un alt contract de vânzare cumpărare sub nr. 184 la data de 05.01.1994, contract având ca obiect același imobil situat în-, sector 2 B, vânzători fiind și iar cumpărător, mama vitregă a petentei.
Așa cum arătam anterior, ceea ce critică de fapt petenta este modul în care legiuitorul reglementează prescripția răspunderii penale și termenele de prescripție, respectiv modul în care se reglementează posibilitatea anulării actelor false de către procuror în cazul soluțiilor de neîncepere a urmăririi penale, datorate altor împrejurări decât cele privind inexistența faptei sau nevinovăția făptuitorilor. Or, cadrul legal al unor instituții de drept nu poate fi criticat în procedura plângerii întemeiate pe disp. art. 278 indice 1 din Codul d e procedură penală, termenele de prescripție sunt prevăzute de legiuitor în considerarea anumitor criterii, instituția prescripției în sine fiind reglementată ca o cauză de înlăturare a răspunderii penale, aceasta fiind o instituție care se aplicăope legis, nu prin voința organului judiciar, odată ce s-a constatat incidența sa ca urmare a împlinirii termenelor prevăzute. Cum în cauza de față, în raport datele infracțiunilor reținute a fi fost săvârșite, respectiv 25.09.1999, 05.01.1994 și respectiv 26.03.1996 pentru cea din urmă intimată și de pedepsele prevăzute de lege pentru aceste infracțiuni, de la 6 luni la 5 ani și respectiv de la 1 an la 5 ani închisoare, Curtea constată că în mod legal termenele de prescripție specială de 7 ani și 6 luni, pentru fiecare dintre cele trei intimate, calculate conform art. 122 lit. d și art. 124 din Codul penal, s-au împlinit la datele de 25.03.1999, în cazul intimatei, de 05.07.2001, în cazul intimatei C și respectiv la data de 26.09.2003, în cazul intimatei.
Curtea reține că procurorul a calculat termenele de prescripție doar în raport de art. 122 din Codul penal, fără a remarca împrejurarea că în cauză s-au împlinit chiar termenele de prescripție specială a răspunderii penale, prev. de art. 124 din Codul penal, care prevede că prescripția înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni dacă termenul prev. de art. 122 este depășit cu încă J, termene care în cauză s-au împlinit.
Referitor la susținerea petentei în sensul că procurorul poate dispune anularea înscrisurilor false, Curtea constată că Parchetul a promovat o astfel de acțiune în fața instanței civile, care a făcut obiectul dosarului nr. 12155/2004, din cuprinsul rezoluției nerezultând ce soluție a fost dispusă de instanță, însă constată că și această critică a petentei vizează de asemenea felul în care legea reglementează această posibilitate acordată procurorului de a anula actele false.
Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat Decizia nr. XV în interesul legii din data de 21.11.2005, publicată în Monitorul Oficial nr. 119/8. 02.2006 referitor la organul judiciar competent să dispună desființarea parțială sau totală a unui înscris falsificat în cauzele în care acțiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală, printr-o soluție de netrimitere în judecată adoptată de procuror, arătând că acesta are calitatea de a exercita în fața instanței civile acțiunea pentru desființarea totală sau parțială a înscrisului falsificat numai în cazurile prevăzute de art. 45 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, respectiv atunci când este necesară apărarea drepturilor și intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicție și ale dispăruților, precum și în alte cazuri expres prevăzute de lege, iar în celelalte cazuri, aceeași acțiune aparține părților.
Față de aceste dispoziții, obligatorii, Curtea constată că procurorul nu poate în nici un caz să dispună el însuși desființarea înscrisurilor false, ci poarte promova acțiunea în fața instanței civile, doar în cazurile prev. de art. 45 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, ceea ce a și făcut anterior deciziei în interesul legii, fără a obține însă o soluție în sensul solicitat, iar în prezent, reținând că procurorul nu a apreciat că în cauza de față se află în una dintre situațiile prev. de art. 45 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, a indicat petentei calea de urmat, respectiv solicitarea anulării înscrisurilor false prin promovarea unei acțiuni la instanța civilă, așa cum prevăd disp. legale anterior invocate.
Curtea constată că în plângerea depusă în fața instanței, petenta arată cu privire la intimata că aceasta nu are nici o legătură cu cele două contracte și nu înțelege motivul pentru care procurorul a dispus o soluție față de aceasta, neaducând practic nici o critică cu referire la soluția dispusă, ci rezumându-se la a invoca inutilitatea, în opinia sa, a oricărei soluții față de această persoană pe care nu a vizat-o în plângerea sa inițială, Curtea reținând că nici intimata la rândul său nu a criticat în vreun mod soluția dispusă, astfel încât apreciază că nu se impune nici o analiză suplimentară sub acest aspect.
Curtea reține astfel că procurorul a confirmat în parte susținerile petentei din cuprinsul plângerii, astfel încât cele menționate de aceasta nu pot constitui obiectul unei analize suplimentare de către instanță, pentru că nu sunt în fapt contestate de procuror, ci dimpotrivă, confirmate, nefiind de fapt contestate nici de către intimate.
Față de considerentele arătate, Curtea apreciază că soluția dispusă prin rezoluția nr. 332/P/2009 din data de 11.09.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI și menținută prin rezoluția nr. 1645/II/2/2009 din data de 04.11.2009, a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este legală și temeinică, și în baza art. 278 indice 1 alin. 8 lit. a din Codul d e procedură penală va respinge ca nefondată plângerea și va obliga petenta la plata cheltuielilor judiciare către stat,conform art. 192 alin. 2 din Codul d e procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂREȘTE:
În baza art. 2781alin. 8 lit.a Cod procedură penală respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenta împotriva rezoluției nr.332/P/2009 din 11.09.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI și a rezoluției nr.1645/II-2/2009 din 4.11.2009 dispusă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă petenta la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi 26.01.2010.
PREȘEDINTE
- -
GREFIER
- -
Red. -
Dact./09.02.2010
Ex.4
Președinte:Mariana ConstantinescuJudecători:Mariana Constantinescu
