Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 208/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr. 5994/2/2009

1559/2009

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA I PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ NR. 208

Ședința publică din data de 03 august 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Damian Dolache

GREFIER - - -

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror.

Pe rol se află judecarea plângerii formulată de petenta G împotriva rezoluției nr.870/24.04.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petenta G, personal, lipsă fiind intimata -.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Petenta solicită atașarea dosarului de urmărire penală nr.3418/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C, privind cercetările efectuate cu ocazia producerii accidentului.

Reprezentantul Ministerului Public consideră că nu este utilă atașarea dosarului de urmărire penală solicitat de către petentă, față de actele premergătoare efectuate în cauză și față de faptul că nimeni nu contestă că procurorul căruia i-a fost repartizat inițial dosarul, nu a efectuat în timp util activitățile de cercetare necesare.

Curtea, față de înscrisurile efectuate în cursul actelor premergătoare, apreciază că nu este necesară atașare dosarului de urmărire penală solicitat de petentă și, nemaifiind alte cereri prealabile, acordă cuvântul în dezbatere asupra fondului.

Petenta G solicită admiterea plângerii, considerând că a fost prejudiciată în acești ani, întrucât în urma accidentului de circulație a suferit numeroase leziuni traumatice ce au necesitat 120 de zile de îngrijiri medicale, iar, la acel moment, copilul său era în vârstă de 3 luni.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea, ca nefondată, a plângerii formulată de petentă și menținerea rezoluțiilor atacate ca fiind legale și temeinice, susținând că nesoluționarea cu operativitate a dosarului penal nr.3418/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C s-a datorat volumului mare de lucrări primite de procuror în perioada 2007-2008, programului de lucru care a prevăzut și participarea acestuia la cursurile de perfecționare, la Institutul Național al Magistraturii, asigurarea serviciului de permanență și examinarea propunerilor de luare măsurilor preventive și nicidecum cu intenția de a-l favoriza pe învinuitul.

CURTEA

Prin plângerea penală adresată Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI la data de 19.05.2008, persoana vătămată Gas olicitat tragerea la răspundere penală a procurorului sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu și favorizarea infractorului, prevăzute de art.246 și art.264 Cod penal.

În motivarea plângerii arată că la data de 30.09.2005 a fost implicată într-un accident de circulație în urma căruia a suferit leziuni traumatice. Urmare incidentului rutier, prin procesul-verbal din 16.10.2006 a fost începută urmărirea penală împotriva învinuitului sub aspectul infracțiunii de vătămare corporală din culpă, reținându-se cupla acestuia în producerea accidentului.

Persoana vătămată mai arată că începerea urmăririi penale a fost confirmată de procuror, iar prin referatul din 14.03.2007 organele de cercetare penală au înaintat dosarul la Parchetul de pe lângă Judecătoria C cu propunere de trimitere în judecată. Cu toate acestea, dosarul nu a fost soluționat până la data formulării plângerii, fiind repartizat inițial procurorului care nu a întreprins nici un act de urmărire penală, iar apoi procurorului, care s-a limitat la a-i lua o singură declarație.

Partea vătămată apreciază că este o tergiversare intenționată din partea organului de urmărire penală făcută cu scopul prescrierii răspunderii penale a învinuitului.

Prin rezoluția nr.870/P/18.06.2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIs -a dispus neînceperea urmăririi penale față de procurorul în temeiul art.228 alin.4 proc. pen. rap. la art.10 lit.b proc. pen.

Plângerea formulată împotriva acestei rezoluții, la procurorul ierarhic superior, a fost respinsă ca neîntemeiată, iar prin sentința penală nr.2/2.02.2009 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a II-a Penală și pentru Cauze cu Minori și de Familie a fost admisă plângerea petentei, formulată în baza dispozițiilor art.2781proc. pen. dispunându-se desființarea rezoluțiilor atacate și trimiterea cauzei la parchet în vederea efectuării de cercetări.

Prin rezoluția nr.870/P/24.04.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIs -a dispus, în temeiul art.228 alin.1 proc. pen. rap. la art.10 lit.d proc. pen. neînceperea urmăririi penale față de procurorul, sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art.246 și art.264 Cod penal, nefiind întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni (lipsa intenției ca element al laturii subiective).

Parchetul a reținut că nu se poate reține în sarcina procurorului săvârșirea vreunei fapte care să atragă răspunderea penală, atâta vreme cât nu a acționat cu intenția de a favoriza pe învinuit, nesoluționarea cu operativitate a dosarului penal în care a fost implicată partea vătămată datorându-se volumului mare de lucrări primit de procuror în perioada 2007-2008, programului de lucru care a inclus și participarea la cursurile de perfecționare organizate în perioada octombrie 2007-februarie 2008 ale Institutului Național al Magistraturii, asigurării serviciului de permanență și examinării propunerilor de luare a măsurilor preventive.

De asemenea, s-a mai arătat că dosarul penal a fost repartizat procurorului la data de 1.10.2007 și redistribuit procurorului -, la momentul încetării delegării procurorului, interval de timp în care au fost efectuate acte de urmărire penală în cauză, motiv pentru care nu se poate imputa procurorului de caz o atitudine pasivă ori de favorizare a învinuitului.

Prin rezoluția nr.779/II/2/04.06.2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIs -a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulate de petenta G împotriva soluției emise la data de 24.04.2009, în dosarul nr.870/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI.

În motivarea soluției procurorului ierarhic superior se mențin considerentele avute în vedere de procurorul de caz, arătându-se că nesoluționarea cu operativitate a dosarului penal nr.3418/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C s-a datorat volumului mare de lucrări primite de procurorul în perioada 2007-2008, astfel că nu se poate susține că tergiversarea s-a produs în scopul prescrierii răspunderii penale a învinuitului

Nemulțumită de soluția procurorului ierarhic superior, petenta Gaf ormulat, la data de 29.06.2009, plângere adresată Curții de APEL BUCUREȘTI în temeiul art.2781proc. pen. invocând netemeinicia soluției procurorului, care nu a luat în considerare toate înscrisurile și argumentele pe care le-a expus.

În motivarea plângerii petenta arată că pe data de 30.09.2005 a fost victima unui accident de circulație produs pe Șoseaua de centură a Municipiului B, suferind leziuni traumatice ce au necesitat un număr de 120 zile de îngrijiri medicale.

Urmare a stabilirii culpei numitului, a fost începută urmărirea penală în cauză, dosarul fiind repartizat inițial procurorului, care a procedat la citarea învinuitului, solicitând și relații de la Inspectoratul de Evidență a Populației, întrucât acesta nu s-a prezentat. Partea vătămată arată că ulterior dosarul penal a fost repartizat procurorului care în decursul unui an nu a întreprins nici un act de urmărire penală, cu excepția audierii sale în luna octombrie 2007. În consecință s-a prezentat la parchet în mai multe rânduri pentru a urmări cursul dosarului, însă nu a reușit să ia legătura cu procurorul deoarece i s-a răspuns că fie este în concediu, fie la audieri, fie instrumentează alte dosare, situație pe care a relatat-o și prim-procurorului.

Partea vătămată apreciază că este inadmisibil ca o cercetare penală să se întindă pe parcursul a 3 ani de zile, socotind-o răspunzătoare pe procurorul pentru nesoluționarea cauzei într-un termen rezonabil și tergiversarea soluției, cu scopul favorizării învinuitului.

În dovedirea plângerii partea vătămată a solicitat atașarea dosarului de urmărire penală nr.3418/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C, solicitare respinsă de C întrucât aspectele relatate de partea vătămată în cuprinsul plângerii au fost confirmate de înscrisurile aflate în prezentul dosar și recunoscute de intimata, astfel încât proba nu era relevantă soluționării cauzei.

În drept a invocat dispozițiile art.2781proc. pen.

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului constată că soluția dispusă în cauză de organul de anchetă, de neîncepere a urmăririi penale pentru existența cazului prevăzut de art.10 lit.d proc. pen. este corectă, plângerea petentei nefiind susținută de niciunul din probele administrate în faza actelor premergătoare.

Astfel, intimata, a fost delegată ca procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria C la data de 1.10.2007, după cum rezultă din referatul întocmit la data de 29.09.2008 de către Prim-Procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria C, fiindu-i repartizat dosarul penal nr.3418/P/2007 privind-o pe partea vătămată G și învinuitul.

După cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar, respectiv procesele-verbale din 13.11.2007 și 22.11.2007, procurorul a întocmit acte de urmărire penală în cauză, fiind contactată telefonic de către apărătorii ambelor părți implicate în cauză și stabilind de comun acord cu aceștia datele pentru audieri. Astfel, cele două procese-verbale datate 22.11.2009 arată că atât partea vătămată cât și învinuitul au fost convocați la audieri pentru ziua de 4.12.2007, iar procesul-verbal din 13.11.2007 consemnează împrejurarea că partea vătămată și apărătorul acesteia nu s-au prezentat la audieri, cu toate că acest aspect fusese convenit anterior prin telefon. Acest ultim aspect dovedește nu numai că procurorul de caz a întreprins demersuri pentru finalizarea anchetei, dar mai mult, fixarea unei noi date pentru audiere s-a datorat lipsei părții vătămate la termenul stabilit.

De asemenea, așa cum precizează și petenta în plângere, a fost audiată de către intimata în cursul lunii octombrie 2007, ceea ce arată în mod neechivoc dorința procurorului de a soluționa cauza ce i-a fost repartizată.

Mai mult, din înscrisurile aflate la dosar rezultă că în cursul lunii martie 2009 procurorului i-a încetat delegarea la Parchetul de pe lângă Judecătoria C, astfel că intimata a avut la dispoziție un interval de doar 4 luni în instrumentarea dosarului penal, interval de timp în care a avut de soluționat și alte dosare de urmărire penală (este de notorietate încărcătura mare de dosare aflate în lucru la procurorii de la parchetele inferioare, împrejurare în care a fost necesară suplimentarea schemei de personal la Parchetul de pe lângă Judecătoria C), iar pe de altă parte în intervalul amintit procurorul a participat și la cursurile de perfecționare profesională (obligatorii potrivit legii de organizare judiciară), a examinat propunerile de arestare preventivă, a efectuat serviciul de permanență etc.

Toate aceste împrejurări relevă faptul că procurorul de caz și-a îndeplinit îndatoririle de serviciu, nu a lăsat dosarul în nelucrare și prin atitudinea sa nu a urmărit favorizarea învinuitului ori cauzarea vreunui prejudiciu părții vătămate.

Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 2781alin. 8 lit. a Cod procedură penală, va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenta G împotriva rezoluției nr. 870/24.04.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, cu consecința menținerii soluției din rezoluția atacată.

În temeiul art. 192 alin.2 Cod procedură penală obligă petenta la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂREȘTE:

în temeiul art. 2781alin. 8 lit. a Cod procedură penală, respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenta G împotriva rezoluției nr. 870/24.04.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, cu consecința menținerii soluției din rezoluția atacată.

În temeiul art. 192 alin.2 Cod procedură penală obligă petenta la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică azi, 03.08.2009.

PREȘEDINTE

- -

GREFIER

- -

Red.

Dact./

Ex.5

Președinte:Damian Dolache
Judecători:Damian Dolache

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 208/2009. Curtea de Apel Bucuresti