Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Decizia 222/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 222
Ședința publică din data de 25.02.2008
PREȘEDINTE: Ștefan Fieraru
JUDECĂTORI: Ștefan Fieraru, Vasile Mărăcineanu Ion Stelian
- -
GREFIER - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL PRAHOVA și intimata, domiciliată în P, str. -. -.-, nr.7,.78,.5,.21, județul P, împotriva sentinței penale nr. 660 din data de 27.11.2007, pronunțată de TRIBUNALUL PRAHOVA, prin care s-a admis plângerea formulată de petenta SC SRL, s-a desființat Ordonanța nr. 259/P/2007 din 14.04.2007 a Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL PRAHOVA și s-a trimis cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale față de învinuita, pentru infracțiunea de gestiune frauduloasă prev.de art. 215/1 al.1
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit recurenta - intimată și intimata - petentă SC SRL P, pentru care a răspuns avocat, apărător ales din Baroul Prahova.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Avocat, având cuvântul arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Curtea, ia act că nu mai sunt alte cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, arată că hotărârea pronunțată de instanța de fond este nelegală și netemeinică, întrucât din actele și lucrările dosarului rezultă că învinuita a lucrat ca gestionară la casa de amanet Vest a SC SRL P, cu contract de muncă pentru perioada ianuarie - februarie 2004 și fără contract de muncă începând cu septembrie 2003.
La plecarea în concediu, în luna februarie 2004 în urma unui inventar, s-a descoperit o lipsă în gestiunea învinuitei și prin efectuarea unei expertize contabile s-a stabilit că petenta a suferit un prejudiciu în sumă de 38.260,70 lei.
Din întreg materialul probator administrat în cauză rezultă că petenta nu avea pus la punct un sistem care să certifice existența reală, dincolo de orice dubiu, a bunurilor ce formau obiectul material al gajurilor aferente contractelor de amanet.
Sub acest aspect expertiza contabilă nu a putut demonstra producerea certă a prejudiciului, existând posibilitatea ca aspectele prejudiciabile să fi avut în vedere și alte cauze, care să nu țină de persoana învinuitei.
Învinuita a declarat constant că nu și-a însușit bunuri sau valori din gestiune iar patronii săi au păstrat tot timpul controlul și conducerea afacerii, având până și propriile lor chei de la casa de valori a casei de amanet.
Din același probatoriu rezultă și faptul că la intrarea în serviciu învinuita nu a luat în primire gestiunea casei de amanet în baza unui inventar, contrar dispozițiilor legale în vigoare.
Consideră irelevantă și recomandarea instanței de a se efectua verificări privind modalitatea predării -primirii zilnice a inventarului, ce acte se întocmeau în acest sens și cine le semna precum și verificarea existenței unei fișe a postului, aceste efectuări fiind deja efectuate, dar fără rezultat, știut fiind că unitatea nu deținea astfel de evidențe.
Precizează că înțelege să completeze motivele de recurs în sensul că în mod greșit ca instanță de fond a fost investit TRIBUNALUL PRAHOVA, care a și soluționat cauza având în vedere infracțiunea de delapidare prev. și ped.de art. 215/1 al.1 pentru care a fost cercetată învinuita și apreciază că în mod corect cauza trebuia soluționată în fond de Judecătoria Ploiești, sens în care sunt și disp.art.278/1
C.P.P.Față de toate acestea solicită admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauze spre competentă soluționare la Judecătoria Ploiești.
Avocat, având cuvântul pentru intimata - petentă, arată că lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța cu privire la motivul de recurs formulat oral la acest termen de judecată de reprezentantul parchetului.
Precizează că învinuita a fost cercetată pentru comiterea mai multor infracțiuni, în mod corect a fost investitată ca instanță de fond TRIBUNALUL PRAHOVA iar soluția atacată este corectă și sub aspectul soluționării fondului cauzei.
Mai arată că învinuita a comis infracțiunea pentru care a fost cercetată, aceasta este absolventă de studii juridice, prejudiciul cauzat prin infracțiune este foarte mare, infracțiunea pentru care s-a formulat plângerea există astfel că soluția dată de instanța de fond este corectă și urmează a fi menținută.
După soluționarea cauzei se depune la dosar din partea recurentei - petente, prin tatăl său numitul, o cerere pentru lipsă de apărare iar prin intermediul Serviciului registratură se depune la dosar motivele de recurs formulate de aceasta.
CURTEA,
Asupra recursurilor penale de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 660 din data de 7.11.2007, pronunțată de TRIBUNALUL PRAHOVA, în dosarul nr-, în baza art. 278/1 alin.8 lit.b pr.penală, a fost admisă plângerea formulată de petenta SC SRL, cu sediul în P,-,.4E,.32, județul P,desființată Ordonanța nr. 259/P/2007 din 14.04.2007, a Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL PRAHOVA și trimisă cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale față de, pentru infracțiunea de gestiune frauduloasă, prev.de art. 215/1 al.1
Urmează ca organele de urmărire penală să dispună reaudierea învinuitei și a reprezentanților petentei privind modalitatea de predare - primire a inventarului în perioada timpului de lucru efectiv, ce acte s-au încheiat cu ocazia predării încasărilor zilnice, care sunt documentele semnate în nume propriu de învinuită și la ce se referă precum și verificarea dacă există o fișa a postului și ce prevede aceasta. În cadrul cercetărilor se va avea în vedere și expertiza întocmită în cauză privind valoarea pretinsului prejudiciu.
Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond în baza probelor existente la dosarul de urmărire penală a reținut că prin Ordonanța nr. 259/P/2007 din 14.04.2007, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL PRAHOVAa dispus scoaterea de sub urmărire penală a numitei, pentru infracțiunile prev.de art. 215/1 al.1, cu aplic.art.41 al.2 și art. 290, cât și neînceperea urmăririi penale față de aceasta pentru infracțiunile prev.de art. 249, art. 26 rap.la art. 215 al.1, cu aplic.art.41 al.2
S-a reținut de parchet că învinuita în perioada ianuarie - februarie 2004 lucrat cu contract de muncă la societatea petentă. După plecarea s-a în concediu în luna februarie 2004 s-a efectuat un inventar unde s-a constatat o lipsa în gestiunea acesteia în valoare de 38.260,7 RON, produs în principal prin restituiri de bunuri, respectiv bijuterii gajate fără documente, cât și prin supraevaluarea gajurilor și neîncasarea de comisioane de la clienți. S-a mai arătat că în mod constant învinuita a negat acuzațiile aduse și a susținut că nu și-a însușit valorii sau bani, iar prelungirea contractelor s-a făcut cu acordul tacit al patronilor societății.
Se precizează că expertiza nu a concluzionat cu exactitate modalitatea de creare a prejudiciului având doar un rol ipotetic în producerea acestuia. Se menționează un mod neadecvat al conducerii societății care nu avea pus la punct un sistem de verificare prin care să se poată certifica existența reală a bunurilor ce formau obiectul material al gajurilor aferente contractului de amanet.
Împotriva acestei odonanțe petenta a formulat plângere la Prim Procurorul Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL PRAHOVA care prin Ordonanța nr. 583/II/2/2007 din 6.07.2007, a respins- ca nefondată constatând că nu există motive care să conducă la infirmarea soluției procurorului.
Din analiza actelor și lucrărilor din dosar rezultă că învinuita a lucrat în mod real în cadrul unui punct de lucru al societății în perioada menționată, iar în urma unui inventar efectuat în aceeași perioadă s-a constatat existența unor lipsuri în gestiune cuantificate prin expertiza efectuată cu acest prilej.
Deși, învinuita nu a recunoscut că și-ar fi însușit bunuri dintre cele pe care le avea în gestiune, nu a contestat sub nicio formă existența lipsurilor constatate prin expertiză, încercând să dea o altă conotație existenței acestora. Astfel, aceasta susține că nu a avut calitatea de gestionar, iar contractele sau încheiat și derulat numai cu acordul patronilor societății. De asemenea, în cursul cercetărilor învinuita a refuzat să dea declarații prin care să justifice proveniența acestor lipsuri, considerând că este sarcina petentei de a-i dovedi eventuala vinovăție.
Referitor la calitatea acesteia de gestionar, trebuie menționat că în condițiile activității depuse de învinuită, aceasta chiar dacă nu este consemnat în carnetul de muncă îndeplinea activitatea care incumbă calitatea de gestionar de fapt, ținând cont că prelua bunuri de care era responsabilă până la predarea lor. Totodată, aceasta manipula și diverse sume de bani în baza contractelor de amanet. De asemenea, nu se poate ignora rezultatul expertizei efectuate în cauză, din care rezultă existența unui prejudiciu cauzat de lipsa din gestiune a unor bunuri sau încasarea unor sume mai mari decât valoarea bunurilor gajate. Chiar dacă expertul nu putea și nici nu avea calitatea de a constata vinovăția învinuitei, nu s-a dovedit că cele constatate de expert sunt nereale.
În atare situație, tribunalul a constatat că urmărirea penală este incompletă deoarece în cauză nu s-au făcut verificări privind modalitatea predării - primirii zilnice a inventarului și ce acte s-au întocmit în acest sens și de cine au fost semnate, cât și de verificarea existenței fișei postului din care să rezulte îndatoririle persoanei angajate.
Prin urmare, tribunalul a apreciat că se impune admiterea plângerii desființarea ordonanței și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de învinuita, pentru infracțiunea de gestiune frauduloasă, prev.de art. 215/1 al.1, urmând ca organele de urmărire penală să efectueze o serie de acte procedurale.
Împotriva sentinței a declarat recurs Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL PRAHOVA dar și intimata, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală, după cum urmează:
În recursul său, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL PRAHOVA, a arătat că Ordonanțele nr. 259/P/2007 și respectiv 585/II/2/6.07.2007, sunt legale și temeinice atâta vreme cât petenta - SC SRL P - nu avea pus la punct un sistem care să certifice existența reală, dincolo de orice dubiu, a bunurilor ce formau obiectul material al gajurilor aferente contractelor de amanet.
Sub acest aspect, expertiza contabilă nu a demonstrat producerea certă a prejudiciului, existând posibilitatea ca aspectele prejudiciabile să fi avut la bază și alte cauze, care să nu țină de persoana învinuitei.
În altă ordine de idei, învinuita a declarat constant că nu și-a însușit bunuri sau valori din gestiune iar patronii săi au păstrat tot timpul controlul și conducerea afacerii, având până și propriile lor chei de la casa de valori.
Din același probatoriu rezultă și faptul că la intrarea în serviciu învinuita nu a luat în primire gestiunea casei de amanet, în baza unui inventar, ceea ce contravine dispozițiilor legale în vigoare.
În instanță, procurorul de ședință a completat motivele de recurs în sensul că în mod greșit TRIBUNALUL PRAHOVAa soluționat această cauză atâta vreme cât învinuita nu avea o calitate specială iar infracțiunea pentru care a fost cercetată este cea prev.de art. 215/1 al.1
Prin urmare se apreciază că, TRIBUNALUL PRAHOVA nu avea competența materială și nici pe cea personală de a judeca această cauză, competentă fiind Judecătoria Ploiești.
Se solicită admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond trimiterea cauzei la Judecătoria Ploiești, pentru competentă soluționare.
Intimata, a declarat recurs fără însă a-l motiva și a se prezenta în instanță pentru a-l susține oral iar la termenul din data de 25.02.2007, după terminarea ședinței și după pronunțare a înțeles să trimită o cerere pentru lipsă de apărare, după ce în prealabil și la termenul anterior din 4.02.2007, formulase o cerere asemănătoare.
Curtea, examinând hotărârea recurată, în raport de situația de fapt reținută, de probele administrate, de criticile formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele conform art. 385/6 al.3 și art. 385/9 pr.penală, constată că recursurile sunt întemeiate așa cum se va arăta în continuare:
Învinuita, a fost angajată ca gestionară la Casa de "Vest" a SC SRL P, cu contract de muncă pentru perioada ianuarie - februarie 2004, existând indicii că lucrase fără carte de muncă la aceeași societate și pe același post începând cu luna septembrie 2003.
La plecarea sa în concediu în februarie 2004, la doar o lună de la angajarea cu forme legale, în urma unui inventar, s-a descoperit o lipsă în gestiunea învinuitei și în urma cercetărilor demarate expertiza contabilă efectuată a stabilit că aceasta a creat un prejudiciu total de 38.260,7 lei, în principal prin: restituiri de bunuri ( bijuterii ), gajate fără documente; supraevaluări de gajuri sau declararea unei cantități mai mari de metal prețios ori neîncasări de comisioane de la clienți, la unele contracte încheiate cu aceștia.
În atare situație, învinuita a fost cercetată pentru infracțiunea de delapidare prev.de art. 215/1 al.1, cu aplic.art.41 al.2, pentru care prin Ordonanțele nr. 259/P/2007 din 14.04.2007 și nr. 583/II/2/2007 din 6.07.2007, ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, s-a dispus scoaterea acesteia de sub urmărire penală.
Cauza a fost înregistrată pe fond și soluționată de TRIBUNALUL PRAHOVA, așa cum de altfel s-a arătat mai sus.
Potrivit disp.art.27 pct.1 pr.penală, tribunalul judecă în primă instanță:
- infracțiunile prevăzute de codul penal în art. 174-177, art. 179, art. 189 alin.3 - 5, art. 197 al.3,.211 al.3, art. 212 al.3, art. 215 al.5, art.254, art. 255, art. 257, art. 266 - 270, art. 279, art. 312 și art. 317 precum și infracțiunea de contrabandă dacă a avut ca obiect arme, muniții sau materii explozive sau radioactive;
- infracțiunile săvârșite cu intenție, care au avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei;
- abrogat;
- infracțiunea de spălare a banilor, precum și infracțiunile privind traficul și consumul ilicit de droguri;
- infracțiunea de bancrută frauduloasă, dacă fapta privește sistemul bancar;
1. - infracțiunile la regimul drepturilor de proprietate intelectuală și industrială;
- alte infracțiuni date prin lege în competența sa.
Analizând calitatea persoanei dar și infracțiunea pentru care a fost cercetată în raport de dispozițiile incidente privind competența tribunalului ca instanță de fond, Curtea, constată că această instanță nu era competentă să soluționeze cauza și prin urmare excepția de necompetență invocată în motivele de recurs ale Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL PRAHOVA, în condițiile art. 39 al.1 din codul d e procedură penală, este întemeiată.
Așa fiind, pe cale de consecință, Curtea, apreciază că recursurile declarate de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL PRAHOVA și intimata, sunt întemeiate, în cauză fiind incident cazul de casare prev.de art. 385/9 alin.1 pct.1 pr.penală, în sensul că nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie sau după calitatea persoanei.
Pe cale de consecință, în baza art. 385/15 pct.2 lit. pr.penală, se vor admite recursurile, se va casa sentința, urmând ca dosarul să fie trimis spre competentă soluționare Judecătoriei Ploiești.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL PRAHOVA și de către intimata, domiciliată în mun.P, str. -.-, nr.7,.78,.5,.21, județul P, împotriva sentinței penale nr. 660 din 27.11.2007, pronunțată de TRIBUNALUL PRAHOVA, pe care o casează și trimite cauza pentru soluționarea pe fond a plângerii la Judecătoria Ploiești.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.02.2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Ștefan Fieraru, Vasile Mărăcineanu Ion Stelian
Grefier,
Red.
Tehnored.
4 ex./29.02.2008
nr- TRIBUNALUL PRAHOVA
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3113/2006
Președinte:Ștefan FieraruJudecători:Ștefan Fieraru, Vasile Mărăcineanu Ion Stelian