Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Decizia 263/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr- - Art.2781Cod pr.penală -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ Nr. 263
Ședința publică de la 16 Martie 2009
PREȘEDINTE: Robert Emanoil Condurat JUDECĂTOR 2: Membri Mihai Marin
- - - - judecător
- - - judecător
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror, din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova
Pe rol, soluționarea recursului declarat de petentul împotriva sentinței penale nr. 509 de la 26 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, prin care a fost respinsă ca nefondată plângerea petentului împotriva ordonanței emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, în dosarul nr.188/P/2006, menținută prin rezoluția nr.1089/II/2/2008 a prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj.
La apelul nominal făcut în ședință publică, s-a prezentat avocat, apărător ales pentru petentul lipsă, de asemenea lipsind și intimații și.
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei, s-au depus la dosar motive de recurs de către petent prin apărătorii aleși, după care, constatând recursul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.
Avocat a solicitat admiterea recursului ca fondat, cu consecința casării hotărârii Tribunalului Dolj, iar pe fond, admiterea plângerii și desființarea ordonanței atacate, având în vedere ansamblul probelor administrate la dosarul cauzei și în special certificatul medico-legal deținut de către petent și din care rezultă că acesta a prezentat leziuni traumatice care au necesitat 3-4 zile îngrijiri medicale de la data producerii, leziuni care nu puteau să fie în totalitate rezultatul unei acțiuni a petentului, cât și declarațiile martorilor audiați, în special cea a băiatului care a auzit țipetele din sediul poliției și a prietenei fratelui petentului, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul Parchetului a solicitat respingerea recursului ca nefondat, deoarece soluția pronunțată de Tribunalul Dolj, de menținere a ordonanței Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj este legală și temeinică, acțiunea polițiștilor împotriva petentului fiind legală.
CURTEA,
Asupra recursului de față;
Prin sentința penală nr. 509 de la 26 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul, fiul lui și, născut la data de 17.06.1986, CNP -, domiciliat în C, cartier Roșie, -,.6,.13, județul D, împotriva rezoluției emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj în dosarul nr. 188/P/2006 prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a agenților de poliție, fiul lui și, născut la data de 27.02.1987, cu domiciliul în C,-,. 175 I,.1,.16, jud. D, CNP - și, fiul lui și, născut la data de 12.01.1964, cu domiciliul în C,-, - 46,.2,.1, jud. D, CNP - și trimiterea cauzei în vederea redeschiderii urmăririi penale.
A fost obligat petentul la 50 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
La data de 14 august 2008 a fost înregistrată plângerea formulată de petentul împotriva ordonanței Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj nr. 188/P/2008 din data de 23.06.2008, ordonanță prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de agenții de poliție și pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 și art. 250 Cod penal.
În motivarea plângerii petentul a arătat că starea de fapt reținută în ordonanță este greșită, arătând pe larg cum s-au derulat evenimentele.
Astfel, în timp ce se deplasa cu autoturismul marca - pe o alee din cartierul Roșie s-a întâlnit cu un autoturism marca Wolksvagen Transporter aparținând Secției 3 Poliție în care se aflau agenții și. Deși aceștia aveau loc să treacă pe alee i-au solicitat să dea mașina înapoi pentru a le permite trecerea. A virat dreapta făcându-le și mai mult loc, moment în care aceștia au coborât din mașină și venind la mașina subsemnatului i-au cerut să se legitimeze.
A înmânat acestora cartea de identitate și după ce au plecat cu actele la mașină s-au întors și fără nici un motiv l-au luat la secția 3 Poliție unde a fost încătușat și bătut atât de cei doi agenți cât și de alți 4 colegi ai lor.
În urma leziunilor provocate de agenții de poliție a fost la Spital unde i s-a eliberat un certificat medico-legal în cuprinsul căruia se specifica faptul că a necesitat 3-4 zile îngrijiri medicale.
În momentul în care a oprit mașina și a înmânat cartea de identitate agenților de poliție nu a adresat cuvinte și expresii jignitoare acestora, din contră aceștia i-au adresat cuvinte jignitoare, luându-l forțat la secția de poliție fără a fi înștiințat pentru ce motiv.
A arătat că în cuprinsul ordonanței s-a reținut că "persoana vătămată a continuat să se manifeste agresiv", lucru care nu este conform cu realitatea întrucât în momentul în care a intrat pe ușa camerei în care a fost condus, a fost lovit în cap în urma loviturii dezechilibrându-se și căzând moment în care a și fost încătușat, astfel încât era în imposibilitate să se manifeste, el fiind singur, iar agenții de poliție fiind în număr de șase.
De asemenea, s-a mai reținut că în perioada în care a fost ținut la secția de poliție i-au fost încheiate procese verbale de sancționare contravențională, însă petentul a menționat faptul că lui, personal, nu i-a fost înmânat nici un proces verbal și nu a primit nici acasă prin poștă un astfel de proces - verbal nici până în prezent, astfel încât susținerea că a refuzat să semneze aceste procese verbale nu este conformă cu realitatea.
A arătat că nici un om în deplinătatea facultăților mintale nu se "autolezează" de corpuri dure așa cum se reține în ordonanța parchetului, iar ceastă susținere este una jignitoare la adresa subsemnatului, fiind imposibil să se concluzioneze faptul că și-a produs singur leziuni care să conducă la 3-4 zile de îngrijiri medicale.
De asemenea, a mai arătat că în mod incorect s-a reținut în cuprinsul ordonanței că martorii propuși de petent au dat declarații subiective și că în perioada în care l-au așteptat preț de 4 ore nimic din ce s-a întâmplat în sediul poliției nu le-a atras atenția, iar acest lucru este nereal pentru că fratele său, a încercat de nenumărate ori să intre și să se intereseze de el în sediul poliției însă i-a fost refuzată atât intrarea cât și orice informație despre acesta; în urma scurtei convorbiri telefonice avute cu fratele său acesta a auzit că este bătut, cerându-i ajutor, acesta a insistat să intre în secție însă i-a fost refuzată intrarea, lucru susținut și în declarația sa dată sub jurământ în fața procurorului.
La dosarul cauzei este și declarația martorului care a specificat faptul că l-a auzit când striga după ajutor fapt care i-a atras atenția făcându-l să se alăture fratelui său și prietenei acestuia care îl așteptau.
Astfel, a concluzionat că scoaterea de sub urmărire penală a agenților de poliție este nelegală și netemeinică întrucât atât din declarațiile martorilor cât și din înscrisurile depuse la dosar rezultă că aceștia sunt vinovați de săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 246 și art. 250 Cod penal.
Analizând actele și lucrările dosarului de urmărire penală, instanța a reținut că rin p. plângerea înregistrată la numărul de mai sus, persoana vătămată a sesizat comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 Cp. și purtare abuzivă, prev. de art. 250 alin. 3 Cp., arătând că la data 12.02.2008, în timp ce se deplasa cu autoturismul marca -, cu numărul de înmatriculare B-24-, pe o alee din cartierul Roșie din municipiul C, s-a întâlnit cu un autoturism marca WOLKSVAGEN TRANSPORTER, aparținând Secției 3 Poliție C, care circula din sens opus; întrucât era îngustă și nu permitea trecerea concomitentă a celor două autoturisme, polițiștii i-au solicitat să dea mașina înapoi, pentru a le permite trecerea. eoarece a refuzat să facă manevra solicitată, polițiștii l-au luat fără motiv la Secția 3 Poliție, unde l-au bătut, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 3-4 zile îngrijiri medicale.
În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că la data de 12.02.2008, ora 15,00, în timp ce patrula de siguranță publică formată din agentul șef și agent se deplasau cu autospeciala VW Transporter, MAI -15559, pe strada - - din municipiul C s-au întâlnit cu autoturismul marca -, cu numărul B-24-, înregistrat ca "TAXI, al firmei, condus de către.
Întrucât acesta nu a acordat prioritate autospecialei poliției care urca în rampă, blocând calea de rulare, polițiștii i-au solicitat taximetristului să le acorde prioritate de trecere.
Conducătorul auto a refuzat, proferând cuvinte și expresii jignitoare la adresa polițiștilor. S-a procedat la legitimarea taximetristului. Au fost solicitate permisul de conducere și documentele autovehiculului dar acesta a refuzat motivând că nu lucrează la "circulație".
S-a reținut că refuzul persoanei vătămate este nejustificat, întrucât cei doi polițiști, chiar dacă fac parte din rândul polițiștilor din sectorul de siguranță și ordine publică, au fost investiți prin dispoziția D nr. S/174 din 05.09.2007 să exercite și atribuțiile de polițist rutier cu atribuții de îndrumare, supraveghere și control al respectării normelor privind circulația pe drumurile publice (adresa nr. 2463/ 17.04.2008).
Urmare a refuzului manifestat, a fost transportat la sediul Secției 3 Poliție C, în vederea stabilirii măsurilor legale.
In sediul Secției de poliție, persoana vătămată a continuat să se manifeste agresiv, ceea ce i-a determinat pe polițiști să-l încătușeze.
In prezența sa au fost încheiate procesele-verbale de sancționare contravențională, seria - nr. - și seria - nr. -, prin care a fost sancționat cu amendă contravențională de 100 lei, conformări 35 al. 2 din OUG195/2002 pentru refuzul prezentării documentelor solicitate și amendă contravențională în cuantum de 500 lei, conform art. 2 pct. 1 și art. 3 alin. 1 lit. " b" din Legea 61/1991 pentru atitudinea jignitoare pe care a avut-o la adresa organelor de poliție. a refuzat semnarea ambelor procese- verbale de contravenție.
Din probele administrate a rezultat că, leziunile descrise în certificatul medico-legal au fost produse de cei doi polițiști, cu ocazia încătușării persoanei vătămate, cât și autolezarea prin lovire de corpurile dure din încăpere.
Relatarea derulării evenimentelor, din declarațiile martorilor propuși este subiectivă, fiind fundamentată pe relatările persoanei vătămate.
Astfel, s-a opinat că polițiștii au acționat în limitele legalității, acțiunea lor de conducere cu forța la sediul poliției pe fiind conformă cu prevederile art. 31 lit." b " din legea 218/2002, privind organizarea și funcționarea Poliției Române și art. 43 lit.c din Legea 360/2002 - privind statutul polițistului și s- constatat nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor sesizate, astfel că s-a dispus neînceperea urmăririi penale.
Prin rezoluția nr.1089/II/2/2008 din data de 21 iulie 2008, a Prim Procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Doljs -a respins plângerea formulată de petentul, din probe rezultând că nu există indicii de săvârșire a infracțiunilor reclamate de petent. că actele premergătoare urmăririi penale nu aud emonstrat că acțiunea agenților de poliție s-a desfășurat în afara cadrului legal instituit de prevederile art. 31, 34 din Lg 218/2002 și că s-au constat neconcordanțe majore între natura și poziționarea leziunilor pe corpul victimei, pe de o parte și mecanismul de producere descris în declarația dată procurorului de petent, respectiv " lovit cu pumnii, picioarele și capul, de către toți polițiștii aflai în încăpere" pentru a se putea conclude că există probe temeinice de angajare a răspunderii penale.
Verificând ordonanța atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, Tribunalul Dolja constatat că plângerea este neîntemeiată. Niciuna din probele administrate în cauză nu au confirmat susținerea petentului, în sensul că a fost lovit de cei doi polițiști.
Prin urmare, soluția adoptată în dosarul nr.188/P/2008 de neîncepere a urmăririi penale față de făptuitorii și, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. prev. de art. 246 Cp. și. de art. 250 alin. 3 Cp, s-a constatat legală și temeinică, astfel că plângerea petentului, a fost respinsă.
Totodată, potrivit dispozițiilor art. 192 alin.2 Cpp, "în cazul declarației apelului ori recursului sau al introducerii oricărei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de către persoana căreia i s-a respins ori care și-a retras apelul, recursul sau cererea".
Împotriva acestei sentințe a declarat în termen legal recurs petentul, reiterând, în esență, aceleași critici la adresa ordonanței Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, cât și a sentinței tribunalului, în sensul că în mod eronat s-a stabilit situația de fapt de către procuror, confirmată ulterior de judecător, pe baza unei interpretări greșite a ansamblului probatoriilor administrate în cauză, dându-se relevanță juridică exagerată declarațiilor făptuitorilor intimați în detrimentul certificatului medico-legal existent la dosar și a declarațiilor martorilor propuși de petent în apărare.
Recurentul a mai arătat că, din coroborarea tuturor probelor administrate în cauză, rezultă cu certitudine săvârșirea de către ce doi inculpați a infracțiunilor care au făcut obiectul plângerii, respectiv art.246 Cod penal și art.250 Cod penal, impunându-se astfel, admiterea recursului și casarea hotărârii atacate, iar pe fond, admiterea plângerii și desființarea ordonanței Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de cei doi intimați făptuitori.
Examinând recursul declarat, prin raportare la criticile formulate, Curtea urmează să-l admită, în baza art.2781pct.8 lit.b Cod pr.penală.
Astfel, din cuprinsul ordonanței nr.188/P/2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj din data de 23 iunie 2008, rezultă că în urma administrării probatoriilor în conformitate cu dispozițiile art.200 și art.202 Cod pr.penală, în baza art.228 alin.6 Cod pr.penală rap.la art.10 lit.d Cod pr.penală, s-a impus neînceperea urmăririi penale față de agenții de poliție și, pentru infracțiunile prev.de art.246 Cod penal și art.250 Cod penal.
Pentru a reține această soluție, procurorul a constatat că persoana vătămată, a formulat o plângere cu privire la săvârșirea infracțiunilor prev.de art.246 Cod penal - abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor, și art.250 alin.3 Cod penal - purtarea abuzivă, de către agenții de poliție și, în data de 12 februarie 2008. În esență, partea vătămată a arătat că cei doi agenți de poliție se fac vinovați de săvârșirea celor două infracțiuni, deoarece la data susmenționată, în contextul unei dispute referitoare la acordarea de către autoturismul condus de partea vătămată a unei priorități de trecere autospecialei poliției în care se aflau cei doi agenți, aceștia din urmă, după ce l-au legitimat, l-au condus cu forța la sediul Secției 3 Poliție C, unde, după ce l-au încătușat, împreună cu alți colegi, i-au aplicat mai multe lovituri, producându- leziuni care au necesitat 3-4 zile îngrijiri medicale, conform certificatului medico-legal depus la dosar.
În ordonanța atacată, procurorul reține că în urma administrării probelor, în conformitate cu art.200 și 202 Cod pr.penală, se impune neînceperea urmăririi penale față de cei doi agenți, deoarece polițiștii au acționat în limitele legalității, atât în ceea ce privește acțiunea lor de conducere cu forța la sediul poliției a părții vătămate, fiind respectate astfel prevederile art.31 lit.b din Legea nr.218/2002, privind organizarea și funcționarea Poliției Române, cât și art.43 lit.c din Legea nr.360/2002 - privind statutul polițistului. De asemenea, s-a reținut de către procuror că leziunile descrise în certificatul medico-legal au fost produce de cei doi polițiști, însă cu ocazia acționării într-un cadru legal de către aceștia - respectiv necesitatea încătușării persoanei vătămate, cât și în urma autolezării prin lovirea sa de corpurile dure din încăpere, declarațiile martorilor propuși de partea vătămată și care se aflau în afara sediului poliției, confirmând faptul că nu au auzit nimic în legătură cu presupusele agresiuni asupra părții vătămate. În ceea ce privește declarația martorului -, aceasta nu poate fi considerată relevantă în cauză, deoarece s-a aflat în același loc cu primii doi martori, care la rândul lor au declarat că nu au auzit nimic.
Împotriva acestei ordonanțe a fost formulată plângere la prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, care prin rezoluția nr.1089/II/2/2008 din 21 iulie 2008, a respins plângerea petentului, cu motivarea că din actele premergătoare efectuate în cauză nu rezultă că acțiunea agenților de poliție s-a desfășurat în afara cadrului legal, instituit de prevederile art.31 și 34 din Legea nr.218/2002, iar între natura și poziționarea leziunilor pe corpul părții vătămate, pe de o parte, și mecanismul de producere descris în declarația acesteia, pe de altă parte, există neconcordanțe majore, astfel încât nu se poate concluziona că există probe temeinice de angajare a răspunderii penale a celor doi agenți de poliție.
Împotriva rezoluției prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj și a ordonanței nr.188/P/2008 s-a formulat plângere la Tribunalul Dolj, care prin sentința penală nr.509 din 26 noiembrie 2008, a respins această plângere, cu motivarea că niciuna din probele administrate în cauză nu confirmă susținerea petentului parte vătămată, în sensul că fost lovit de către cei doi polițiști.
Curtea, analizând probele administrate în cauză până la acest moment, constată că atât ordonanța atacată, cât și soluțiile ulterioare, sunt nelegale și netemeinice, pentru considerente care vor fi arătate în continuare:
Potrivit dispozițiilor art.228 Cod pr.penală, organul de urmărire penală sesizat în vreunul din modurile prev.în art.221 Cod pr.penală dispune prin rezoluție începerea urmăririi penale, când din cuprinsul actului de sesizare - în speță, plângerea părții vătămate sau al actelor premergătoare efectuate, nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute în art.10 Cod pr.penală, cu excepția celui de la lit.1Cod pr.penală.
În cauză, se constată că procurorul, având în vedere atât declarația părții vătămate, cât și restul probelor administrate în faza actelor premergătoare, a considerat că există situația de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prev.de art.10 lit.d Cod pr.penală, respectiv faptelor de care sunt acuzați intimații le lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii prev.de art.246 și art.250 Cod penal, dispunând neînceperea urmăririi penale față de cei doi agenți de poliție.
Deși din expunerea stării de fapt reținută de procuror în cuprinsul ordonanței atacate nu rezultă cu claritate care din elementele constitutive ale celor două infracțiuni lipsesc în ceea ce-i privește pe cei doi agenți de poliție, Curtea va constata că soluția pronunțată este netemeinică - sub aspectul stării de fapt reținute, cât și nelegală - sub aspectul soluției de neîncepere pronunțată, fiind în contradicție cu ansamblul probelor administrate în cauză și cu modul legal de interpretare al acestora.
În plângerea formulată, recurentul parte vătămată a prezentat două situații de fapt distincte, în care, după părerea sa, cei doi agenți de poliție au acționat de așa manieră încât faptele lor ar constitui infracțiunile prev.de art.246 Cod penal și art.250 Cod penal. Astfel, prima situație relatată de partea vătămată se referă la modul în care intimații au acționat ulterior momentului în care le-a prezentat cartea de identitate, în sensul că aceștia l-ar fi luat în mod forțat și introdus în autospeciala poliției, deplasându-se ulterior cu el la sediul Secției 3 Poliție.
În ceea ce privește această primă situație de fapt, procurorul, în ordonanța atacată a precizat că ambii polițiști au acționat în limitele legalității, respectiv acțiunea lor de conducere cu forța la sediul poliției a părții vătămate fiind conformă cu prevederile art.31 lit.b din Legea nr.218/2002 și art.43 lit.c din Legea nr.360/2002. Referitor la primul text de lege invocat, se constată că art.31 pct.1 lit.b din Legea nr.218/2002, prevede că în realizarea atribuțiilor care îi revin, conform legii, polițistul este investit cu exercițiul autorității publice și are, printre altele, dreptul să conducă la sediul poliției pe cei care, prin acțiunile lor periclitează viața persoanelor, ordinea publică sau alte valori sociale, precum și persoanele suspecte de săvârșirea unor fapte ilegale, a căror identitate nu a putut fi stabilită în condițiile legii, iar în cazul nerespectării dispozițiilor date de polițist, acesta este îndreptățit să folosească forța. În ceea ce privește cel de-al doilea text de lege, art.43 lit.c din Legea nr.360/2002, prevede că polițistului îi este interzis, în orice împrejurare, să folosească forța, altfel decât în condițiile legii.
Pentru stabilirea situației corecte de fapt în ceea ce privește incidentul reclamat de partea vătămată privitor la deplasarea sa forțată de către agenții de poliție la sediul poliției, în cauză procurorul a avut în vedere declarația părții vătămate, declarațiile celor doi agenți de poliție, declarația martorei - prezentă în autoturismul taxi, alături de partea vătămată, rapoartele făcute de cei doi agenți de poliție în ziua producerii incidentului, procesul-verbal comun întocmit la aceeași dată de cei doi, precum și declarațiile martorilor oculari și, concluzionând că acțiunea celor doi agenți este legală prin raportare la cele două texte de lege menționate anterior.
În cauză, Curtea constată că din coroborarea celor două texte de lege menționate anterior, rezultă că polițistului îi este interzis, în orice împrejurare să folosească forța, altfel decât în condițiile legii și are posibilitatea legală de a conduce la sediul poliției persoană numai dacă aceasta, prin acțiunile sale, periclitează viața altor persoane, ordinea publică sau alte valori sociale, sau este vorba de persoane suspectate de săvârșirea unor fapte ilegale și a căror identitate nu putut fi stabilită conform legii. Altfel spus, conducerea unei persoane la sediul poliției poate reprezenta un drept al polițistului, însă, acesta nu trebuie exercitat în mod abuziv, ci numai în situațiile limitativ enumerate anterior și atunci când există o proporționalitate rezonabilă între gravitatea acțiunii persoanei și interesul pe care trebuie să-l protejeze polițistul.
În cauză, din probele administrate până în prezent, rezultă cu certitudine că între partea vătămată și cei doi polițiști a existat un schimb de cuvinte, în urma căruia polițiștii i-au cerut părții vătămate atât să se legitimeze, cât și să prezinte actele autoturismului și dovada calității de taximetrist. În urma solicitării celor doi polițiști, partea vătămată a prezentat doar cartea de identitate, refuzând să prezinte celelalte acte, motiv pentru care agentul a întocmit procesul-verbal de contravenție seria - nr.- din 12 februarie 2008, ora 15,30, prin care, față de refuzul de a prezenta permisul de conducere și atestatul profesional de taximetrist, au sancționat pe partea vătămată cu o amendă de 100 lei, două puncte amendă și două puncte de penalizare. De asemenea, în aceeași împrejurare, agentul, a întocmit procesul-verbal de contravenție seria - nr.- din 12 februarie 2008, ora 15,30, prin care l-a sancționat contravențional cu amendă de 500 lei pe partea vătămată deoarece a adresat injurii și cuvinte jignitoare organelor de poliție de natură să le lezeze demnitatea.
Curtea, apreciază că cele două procese-verbale de contravenție menționate anterior, chiar și nesemnate de către partea vătămată, constituie, cu privire la starea de fapt pe care o prezintă, argumente în plus față de celelalte probe de la dosar, referitoare la comportamentul și limbajul părții vătămate, însă ele nu se încadrează în niciuna din situațiile limitativ prev.de art.31 lit.b din Legea nr.218/2002, care să justifice dreptul polițistului de a conduce la sediul poliției o persoană. Astfel, chiar în condițiile utilizării unui limbaj injurios și al neprezentării permisului de conducere și al atestatului profesional privind practicarea taximetriei, nu se poate vorbi că atitudinea părții vătămate ar fi periclitat viața unei persoane, ordinea publică sau alte valori sociale sau că ar fi fost suspectă de săvârșirea unei fapte ilegale, iar identitatea sa nu a putut fi stabilită în condițiile în care a prezentat cartea de identitate.
Potrivit dispozițiilor art.246 Cod penal, constituie abuz în serviciu contra interesului persoanelor, fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiunilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane. În cauză, se observă că partea vătămată a formulat plângere împotriva celor doi agenți de poliție, deoarece aceștia și-au îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, în contextul dat, în sensul că l-au condus în mod abuziv la secția de poliție, fără a exista un temei legal, cauzându-i astfel o vătămare prin îngrădirea libertății de mișcare garantată prin Constituție.
În aceste condiții, Curtea urmează a constata că din ansamblul probelor administrate în faza actelor premergătoare până în prezent, rezultă că partea vătămată, fără a-și da acordul, a fost condusă forțat la sediul poliției de către cei doi polițiști, fără ca ea să fi realizat vreo acțiune de natura celor limitativ prevăzute de art.31 lit.b din Legea nr.218/2002, cei doi polițiști folosind forța, fără a exista o acoperire legală, așa cum prevede art.43 lit.c din Legea nr.360/2002, elemente care reprezintă indicii temeinice în sensul dispozițiilor art.681Cod pr.penală, în sensul că cei doi polițiști ar fi săvârșit faptele prevăzute de art.246 Cod penal, astfel încât instanța urmează ca în baza art.2781pct.8 lit.b Cod pr.penală, să desființeze ordonanța atacată și să trimită cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale față de cei doi intimați cu privire la această infracțiune.
Cea de-a doua situație invocată de către partea vătămată în plângere se referă la faptul că în sediul poliției, unde a fost condusă în mod forțat de către cei doi agenți de poliție, a fost agresată atât de aceștia, cât și de alți polițiști aflați în sediu, cauzându-i astfel leziuni care au necesitat 3-4 zile îngrijiri medicale, fapte care ar îmbrăca forma infracțiunii prev.de art.250 Cod penal. În ordonanța atacată, în ceea ce privește această faptă, procurorul a apreciat că nu sunt întrunite în cauză elementele constitutive ale acestei infracțiuni, dispunând neînceperea urmăririi penale în baza art.228 alin.6 Cod pr.penală rap.la art.10 lit.d Cod pr.penală, cu motivarea că leziunile descrise în certificatul medico-legal s-au datorat atât autolezării realizată de partea vătămată prin lovire de corpurile dure din încăpere, iar în ceea ce privește unele dintre aceste leziuni, ele chiar dacă au fost produse de polițiști, au fost realizate cu ocazia încătușării părții vătămate, care devenise violentă. De asemenea, la soluția pronunțată procurorul a mai avut în vedere și declarațiile martorilor propuși de partea vătămată care însă, au relatat că nu au sesizat nimic în legătură cu ceea ce s-a întâmplat în sediul poliției care să le atragă atenția, declarații apreciate ca fiind subiective și având la bază relatările persoanei vătămate.
Și în ceea ce privește această infracțiune, Curtea apreciază că soluția pronunțată de către procuror este netemeinică și nelegală, bazându-se pe o apreciere și interpretare coroborare eronată a probatoriilor administrate în cauză, dându-se relevanță juridică exagerată anumitor probe și neluându-se în considerare altele, în contradicție cu dispozițiile art.63 pct.2 din Cod pr.penală.
Astfel, potrivit dispozițiilor art.250 alin.3 Cod penal, constituie infracțiunea de purtare abuzivă, lovirea sau alte acte de violență săvârșită de către un funcționar public în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu. În conformitate cu dispozițiile art.1 pct.1 din Legea nr.360/2002, privind Statutul polițistului, polițistul este considerat funcționar public civil, cu statut special, înarmat, ce poată, de regulă, uniformă și exercită atribuțiile stabilite pentru Poliția Română prin lege ca instituție specializată a statului.
Atât prin rapoartele prezentate în ziua producerii incidentului de către cei doi polițiști, cât și din declarațiile date în fața procurorului, aceștia recunosc că l-au condus pe recurent la sediul Secției 3 Poliție C, l-au introdus într-o cameră în vederea luării de declarații și, cum acesta a devenit violent în limbaj și atitudine, l-au încătușat și l-au percheziționat corporal, explicând leziunile din certificatul medico-legal al părții vătămate prin aceea că, ea s-a lovit de diferite obiecte existente în cameră, variantă împărtășită și de procuror în motivarea ordonanței.
Curtea, analizând conținutul certificatului medico-legal eliberat de IML C, a doua zi după producerea incidentului, constată că partea vătămată a suferit patru leziuni de dimensiuni cuprinse între 10/3 cm și 3/2 cm în diferite zone ale corpului, respectiv zona coloanei vertebrale, toracale, gamba, zona a capului și zona superioară a mâinii stângi, acestea fiind aproape imposibil a se produce numai prin autolezarea părții vătămate prin lovire de corpurile dure aflate în încăpere. De altfel, din concluziile medicului legist rezultă că aceste leziuni au putut fi produse prin lovire, nu numai de corpuri dure, ci și cu corpuri dure, fiind astfel imposibil ca o parte din leziuni să și le fi produs singură partea vătămată, lovindu-se.
În aceste condiții, se constată că procurorul a realizat analiză superficială a leziunilor menționate în procesul-verbal al părții vătămate, concluzionând în mod eronat că acestea s-au produs prin autolezare sau au fost produse de către cei doi polițiști, cu ocazia încătușării persoanei vătămate. Această din urmă variantă, este cu atât mai neverosimilă cu cât partea vătămată nu a prezentat leziuni la nivelul membrelor superioare, unde se presupune că s-a realizat încătușarea, în condițiile în care s-ar fi opus acesteia.
În ceea ce privește declarațiile martorilor, și -, din coroborarea acestora, Curtea constată că partea vătămată a fost introdusă în sediul Secției 3 Poliție, într-o cameră, a fost refuzat contactul cu aceasta de către lucrătorii de poliție de la sediu, a fost așteptată de către primii doi martori până la finalizarea anchetei, iar martorul - a auzit dintr-o cameră a poliției vocea unui care spunea "nu mai dați" și "au spatele", fapt ce l-a determinat să se deplaseze la intrarea sediului poliției, unde i-a găsit și pe ceilalți doi martori.
În aceste condiții, Curtea apreciază că declarațiile acestor martori referitoare la cele menționate anterior, nu pot fi considerate ca fiind subiective, chiar având în vedere relațiile primilor doi martori cu partea vătămată, atâta vreme cât aceștia nu au relatat decât ceea ce au perceput prin propriile simțuri, și nu ceea ce au perceput de la partea vătămată, aceasta din urmă relatându-le doar aspecte referitoare la ceea ce s-a întâmplat în interiorul sediului poliției.
Din coroborarea declarațiilor martorilor menționați anterior cu conținutul certificatului medico-legal, Curtea concluzionează că soluția procurorului de neîncepere a urmăririi penale față de cei doi agenți de poliție, în baza art.10 lit.d Cod pr.penală, este nelegală și netemeinică, instanța apreciind că la dosarul cauzei există indicii temeinice în sensul dispozițiilor art.681Cod pr.penală, că cei doi intimați ar fi săvârșit fapta de purtare abuzivă prev.de art.250 alin.3 Cod penal față de partea vătămată, impunându-se astfel desființarea ordonanței și sub acest aspect și trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii urmăririi penale față de intimați și cu privire la săvârșirea infracțiunii prev.de art.250 alin.3 Cod penal.
Având în vedere dispozițiile art.2781pct.8 lit.b Cod pr.penală, Curtea urmează ca pe lângă motivele menționate anterior pentru care a trimis cauza procurorului în vederea urmăririi penale față de cei doi intimați pentru infracțiunea prev.de art.246 Cod penal și art.250 Cod penal, să indice și faptele și împrejurările ce urmează a mai fi constatate și prin ce anume mijloace de probă.
Astfel, în ceea ce privește prima situație conflictuală, respectiv aceea în care partea vătămată a fost condusă forțat la sediul poliției, pe parcursul urmăririi penale, procurorul va trebui să încerce să stabilească cu o maximă certitudine starea de fapt reală de la acel moment, prin identificarea întregului comportament al părții vătămate, sub aspectul atitudinii, limbajului și poziției față de agenții de poliție și dacă acest comportament se încadrează sau nu în vreuna din situațiile limitativ prev.de art.31 lit.b din Legea nr.218/2002, iar agenții de poliție se aflau sau nu în vreuna din împrejurările legale care le permitea să folosească forța, sens în care se vor administra suplimentar următoarele mijloace de probă:
- vor fi luate declarații suplimentare detaliate părții vătămate, celor doi inculpați și martorilor, și, astfel încât să se poată stabili cu o cât mai mare certitudine situația de fapt reală de la acel moment;
- în situația în care din declarațiile menționate anterior nu se va putea realiza obiectivul stabilit, se va încerca identificarea și a altor persoane care au perceput nemijlocit incidentul dintre părți, inclusiv, în măsura posibilităților, conducătorii autoturismelor despre care partea vătămată spunea că se aflau în spatele autoturismului său, împiedicându-l astfel să se întoarcă din drum;
- verificarea la dispeceratul firmei de taxi, dacă în ziua de 12 februarie 2008, în jurul orelor 13-15, a fost primit vreun mesaj din partea părții vătămate în care s-au relatat aspecte ale desfășurării conflictului;
- verificarea în evidențele poliției dacă, în afară de cele două rapoarte individuale și raportul comun al celor doi agenți de poliție, aceștia au formulat vreo sesizare penală, în sensul art.221 Cod pr.penală, în ceea ce privește comportamentul părții vătămate în împrejurările arătate anterior.
Referitor la cea de-a doua situație conflictuală reclamată de către partea vătămată, respectiv exercitarea de violențe asupra sa în sediul Secției 3 de Poliție C, procurorul va trebui să efectueze aceleași demersuri ca cele precizate anterior în vederea stabilirii unei cât mai corecte situații de fapt sub aspectul identificării modului în care partea vătămată a fost condusă și introdusă în sediul poliției, camera unde aceasta a fost introdusă pentru a i se lua declarație, ce persoane au realizat activitățile anterioare, dacă în afară de aceste persoane în cameră se mai aflau și alți lucrători de poliție, comportamentul părții vătămate pe această perioadă, modul în care intimații au participat la aceste activități, ce s-a întâmplat în camera în care a fost introdusă partea vătămată în sensul identificării atitudinii acesteia, cât și a tuturor celorlalte persoane care au fost în acea cameră de la momentul intrării și până la cel în care partea vătămată a ieșit din sediul poliției, ce lucrător de poliție i-a pus cătușele părții vătămate și în ce context, posibilele corpuri dure din cameră de care s-ar fi putut lovi partea vătămată, ofițerul de serviciu care se afla în perioada cuprinsă între orele 15-16, în ziua de 12 februarie 2008, dacă acesta a primit vreo solicitare din partea fratelui părții vătămate în vederea discutării cu acesta și, în general, orice alte elemente de fapt care ar putea contribui la justa soluționare a cauzei, sens în care se vor administra următoarele mijloace de probă:
- luarea unor declarații suplimentare părții vătămate și celor doi agenți de poliție, precum și a martorilor, și -, acesta din urmă fiind întrebat și în legătură cu prietenul despre care face vorbire în declarația inițială cu numele "";
- în situația identificării persoanei cu numele "", luarea unei declarații și acesteia, în vederea stabilirii a ceea ce a văzut și a auzit pe data de 12 februarie 2008, când fotbal pe un teren alăturat Secției 3 Poliție;
- pornind de la declarațiile lui - și, eventual numitul "", identificarea și altor persoane care au jucat fotbal pe terenul de lângă Secția 3 Poliție și ar fi putut vedea sau auzi cele relatate de primul martor;
- efectuarea unei adrese către Secția 3 Poliție, pentru ca aceasta să comunice ce lucrători de poliție se aflau în sediul secției la momentul în care partea vătămată a fost adusă la sediu (aproximativ ora 15-15,30) și perioada ulterioară în care aceștia au mai stat la sediu;
- comunicarea de către Secția 3 Poliție, a tuturor actelor întocmite începând cu intrarea în sediul secției a părții vătămate și ieșirea acesteia, inclusiv dacă față de aceasta s-a constituit vreun dosar penal;
- identificarea persoanelor care l-au introdus în sediul secției pe partea vătămată, formalitățile efectuate la intrare, în ce cameră a fost introdus, persoanele care își desfășurau activitatea în acea cameră la acea oră și ce persoane au stat în cameră, în întreaga perioadă sau parțial, cât partea vătămată a fost în sediul poliției, sens în care vor fi audiate toate persoanele existente în sediul poliției la acel moment și care aveau cunoștință despre incident;
- pe baza declarațiilor persoanelor menționate anterior, stabilirea cu un grad cât mai ridicat de certitudine a ceea ce s-a întâmplat în cameră în perioada în care în aceasta s-a aflat partea vătămată, în sensul identificării persoanei care i-a pus cătușele și dacă vreo altă persoană a exercitat violențe asupra sa;
- pe baza declarațiilor persoanelor care își desfășurau activitatea în acel birou, să se identifice bunurile existente și, coroborând celelalte probe, în măsura posibilităților, să se stabilească dacă din acestea există posibilitatea ca unele să fi produs părții vătămate leziuni de natura celor din certificatul medico-legal, în ipoteza în care aceasta s-ar fi autolezat;
- pe baza declarațiilor martorilor și a evidențelor poliției, stabilirea datei și orei la care a părăsit sediul poliției partea vătămată;
- administrarea oricăror alte mijloace de probă considerate pertinente și utile de către procuror în vederea stabilirii unei cât mai corecte stări de fapt.
După administrarea tuturor acestor probatorii, procurorul urmează ca să aprecieze dacă se impune sau nu punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva celor doi agenți de poliție în funcție de existența sau nu în cauză a vreunuia din cazurile limitativ prev.de art.10 Cod pr.penală.
Pentru considerentele expuse anterior, instanța urmează ca în baza art.38515pct.2 rap.la art.2781pct.10 și pct.8 lit.b Cod pr.penală, să admită recursul petentului împotriva sentinței penale nr.509 din 26 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția penală, în dosarul nr-, cu consecința casării hotărârii și pe fond, admiterii plângerii și desființării ordonanței nr.188/P/2008 din 23 iunie 2008, emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj și trimiterii cauzei procurorului în vederea începerii urmăririi penale față de intimații și.
Având în vedere soluția pronunțată, se va înlătura obligația petentului de plată a cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 50 lei, aferentă judecații în primă instanță, în baza art.192 pct.3 Cod pr.penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de petentul împotriva sentinței penale nr. 509 de la 26 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
Casează hotărârea și, pe fond, admite plângerea.
Desființează Ordonanța nr.188/P/2008 din 23.06.2008 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj și trimite cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale față de intimați.
Înlătură obligația petentului de plată a cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 50 lei, aferent judecății în primă instanță.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică de la 16 martie 2009.
- - - - - - -
Grefier,
Red.jud.
IB/15.05.2009
Președinte:Robert Emanoil ConduratJudecători:Robert Emanoil Condurat, Membri Mihai Marin
