Omor calificat Art 175 cod penal. Decizia 55/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr- - Art.174,175 cod penal-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE APEL
DECIZIA PENALĂ Nr. 55
Ședința publică de la 16 Martie 2009
PREȘEDINTE: Mihai Marin JUDECĂTOR 2: Mirela Ciurezu Gherghe
- - - - - Judecător
Grefier - - -
Ministerul Public reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA
Pe rol, judecarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul O l t, inculpatul G și partea civilă, împotriva sentinței penale nr.128 din 21 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns apelantul inculpat OG asistat de avocat care substituie pe avocat - apărător din oficiu și apelanta parte civilă asistată de avocat - apărător ales, lipsind partea civilă Spitalul Județean
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei, a fost audiat inculpatul și întrucât nu se formulează alte cereri, iar reprezentantul parchetului nu are obiecțiuni, în baza disp.art.377 p, se acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Reprezentantul parchetului având cuvântul susține oral motivele scrise de apel, în raport de care solicită admiterea apelului, desființarea în parte a sentinței în sensul reindividualizării pedepsei principale care se apreciază ca fiind prea mică și aplicarea accesorie prev.de art.71 p, în sensul interzicerii numai a drepturilor prev.de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și litera b
Avocat având cuvântul pentru apelanta parte civilă solicită admiterea apelului declarat de parchet și admiterea apelului declarat de partea civilă, înlăturarea disp.prev.de art.73 lit.b p, cu consecința majorării sumelor solicitate cu titlul de despăgubiri materiale. Solicită respingerea apelului declarat de către inculpat.
Avocat având cuvântul pentru apelantul inculpat solicită admiterea apelului declarat de parchet numai în ceea ce privește cel de-al doilea motiv, respingerea apelului declarat de către partea civilă și admiterea apelului declarat de inculpat, desființarea în parte a sentinței și redozarea pedepsei în sensul de a se da o eficiență juridică mai mare dispozițiilor prev.de art.73 lit. p, care să se reflecte în cuantumul pedepsei.
Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingere a apelului declarat de partea civilă și admiterea apelului declarat de inculpat, numai în ceea ce privește aplicarea pedepsei accesorii.
Inculpatul apelant având cuvântul declară că își însușește concluziile apărătorului său.
CURTEA
Asupra apelurilor penale de față;
În aplicarea disp.art.378 p, din actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința penală nr.128 din 21 octombrie 2008, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul O l t, în baza art.174 alin.1 p, rap.la art.175 alin.1 lit.i p, cu aplic.art.73 lit.b p, și art.76 alin.1 lit.a p, a condamnat inculpatul G - fiul lui și, născut la 14 iulie 1985 în localitatea B Județul O, cu domiciliul în comuna, același județ, în prezent deținut preventiv în Penitenciarul d e Maximă Siguranță C, la pedeapsa principală de 8 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art.64 alin.1 lit.a și b p, pe o durată de 4 ani.
În baza art.71 p, au fost interzice inculpatului, pe perioada executării pedepsei, drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a și b
Instanța, în baza art.88 p, a dedus prevenția de la 27 decembrie 2007 la zi, iar în baza art.350 alin.1 p, a menținut arestarea preventivă.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 696,71 lei, despăgubiri civile către Spitalul Clinic de Urgență C, suma actualizată la data plății efective; la plata sumei de 3.500 lei către partea civilă, precum și la plata sumei de 2.140 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 140 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu.
S-a luat act că partea civilă a renunțat la cererea privind obligarea inculpatului la plata prestației periodice către mama sa.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în fapt că în seara zilei de 25 decembrie 2007, victima împreună cu fiul, fratele și ginerele său, respectiv martorii, și, au mers la barul din apropierea locuinței martorului de pe raza comunei Județul O, unde au consumat bere.
După aproximativ o J de oră, în local a intrat și inculpatul G împreună cu vărul său și alte două persoane, ocazie cu care i-a atras atenția să nu provoace scandal, având în vedere comportamentul anterior al acestuia.
La un moment dat, între inculpat și fratele victimei a avut loc un incident, în timpul căruia s-au lovit reciproc, care a încetat la intervenția martorului, după care, i-a introdus pe membrii familiei în bucătărie și ulterior i-a transportat la domiciliu cu autoturismul său.
La revenire, martorul a avut o nouă discuție cu inculpatul, timp în care au apărut în bar victima și fiica acestuia, care au cumpărat bere și au plecat.
În jurul orelor 22,00 martorul le-a sugerat inculpatului și persoanelor care îl însoțeau, respectiv tatăl său și nepotul, să îi transporte la domiciliu pentru a evita un nou scandal, însă a fost refuzat, plecând cu autoturismul martorului -, numai tatăl inculpatului.
În momentul în care a ajuns la 30 m de locuința victimei, inculpatul împreună cu tatăl și nepotul au fost ajunși din urmă de către aceasta, care avea asupra sa o secure și de fratele acesteia, care avea asupra sa o lopată.
Victima a lovit cu securea în zona capului pe tatăl inculpatului, situație în care inculpatul a deposedat-o pe victimă de securea cu care apoi a lovit-o pe aceasta în mai multe rânduri, în zona capului și alte zone anatomice, cauzându-i leziuni traumatice, care în final au condus la decesul acesteia.
Imediat victima a fost transportată la Spitalul de Urgență C, însă în ziua de 29 decembrie 2007 a decedat, din raportul medico legal de necropsie, rezultă că moartea a fost violentă și s-a datorat hemoragiei și dilacelării meningo-cerebrale, urmarea unui traumatism cranio-cerebral forte, cu fracturi multiple ale oaselor bolții și bazei craniului, între acesta și deces existând o legătură de cauzalitate directă.
Trecând la individualizarea judiciară a pedepselor, în aplicarea disp.art.72 și urm.p, instanța de fond a reținut drept criterii condițiile concrete în care a fost săvârșită fapta, cu reținerea incidenței dispozițiilor prev.de art.73 lit.b p, privind scuza atenuantă a provocării, pericolul social al acesteia și consecința produsă, precum și circumstanțele personale ale inculpatului, care nu are antecedente penale și a avut o poziție sinceră în timpul procesului penal.
Probatoriile administrate în cauză, respectiv procesul verbal de cercetare la fața locului, planșele fotografice judiciare, proces verbal de examinare a obiectului contondent - corp delict, raport medico legal de necropsie și avizul comisiei de control, copia actului de deces, chitanțe și facturi, depozițiile martorilor, -, -, și, fișa privind cazierul judiciar al inculpatului, precum și declarațiile acestuia date la urmărirea penală și în timpul cercetării judecătorești, le-a avut în vedere instanța de fond la stabilirea situației de fapt, la încadrarea juridică, la individualizarea pedepselor și soluționarea laturii civile a cauzelor, în condițiile arătate mai sus.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel în termen Parchetul de pe lângă Tribunalul O l t, partea civilă și inculpatul G.
În apelul declarat de către parchet este criticată sentința ca nelegală și netemeinică, motivat de faptul că în mod greșit i-a fost aplicată pedeapsa accesorie a interzicerii tuturor drepturilor prev.de art.64 lit.a p, iar pedeapsa principală este greșit individualizată.
Partea civilă a invocat netemeinicia sentinței, constând în aceea că în mod greșit s-a reținut incidența dispozițiilor prev.de art.73 lit.b p, cu consecințe în latura penală și civilă a cauzei, în dauna sa.
Inculpatul a invocat netemeinicia sentinței vizând greșita individualizare a pedepsei principale, în sensul că aceasta este prea aspră.
Apelurile sunt nefondate.
Analizând probatoriile administrate în cauză și hotărârea pronunțată, în raport de motivele de apel invocate, Curtea reține că instanța de fond a încadrat corect fapta și a aplicat inculpatului o pedeapsă ce este în concordanță cu aceste probatorii și cu criteriile de individualizare avute în vedere.
Vinovăția inculpatului sub forma intenției directe pentru fapta comisă, în condițiile prevăzute de art.73 lit.b p, este stabilită indubitabil cu probatoriile administrate, care se coroborează de altfel cu declarațiile sale date la urmărirea penală și în timpul cercetării judecătorești.
Nu poate fi reținut motivul de apel invocat de către parchet, referitor la pedeapsa accesorie, întrucât gravitatea faptei săvârșite justifică întrutotul interzicerea tuturor drepturilor prev.de art.64 lit.a p, iar pe de altă parte, în speță, a fost aplicată și pedeapsa complementară a interzicerii acestor drepturi.
În ceea ce privește motivele de apel invocate de către parchet și partea civilă, vizând greșita individualizare a pedepsei principale și reținerea dispozițiilor prevăzute de art.73 lit.b p, privind scuza atenuantă a provocării, Curtea reține că acestea sunt neîntemeiate, în speță stabilindu-se cu precizie că inculpatul a acționat sub stăpânirea unei puternice tulburări determinată de către victimă, care a lovit pe tatăl său cu securea și în raport de această situație, pedeapsa de 8 ani închisoare cu executare în regim de detenție, respectă întrutotul dispozițiile prev.de art.72 și urm.p, raportate la speță, și este în măsură să realizeze finalitatea dispozițiilor prev.de art.52
Curtea reține de asemenea că motivul de apel referitor la soluționarea laturii civile în mod greșit, se constată de asemenea că în raport de soluționarea laturii penale și de probele administrate de către partea civilă, instanța de fond a soluționat în mod corespunzător, sumele acordate fiind în concordanță cu probatoriile administrate prin raportare la dispozițiile legale în materie.
Pe cale de consecință, cum susținerile apelanților sunt nefondate, în temeiul dispozițiilor prev.de art.379 pct.1 lit.b p, vor fi respinse apelurile declarate de parchet, partea civilă și inculpatul G.
În baza disp.art.383 p, va fi dedusă în continuare prevenția de la 21 octombrie 2008 la zi, iar în temeiul disp.art.350 p, va fi menținută starea de arest a inculpatului.
Curtea, în temeiul disp.prev.de art.192 p, va obliga partea civilă la plata sumei de 30 lei cheltuieli judiciare către stat, iar inculpatul la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul O l t, inculpatul G și partea civilă, împotriva sentinței penale nr.128 din 21 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-.
Deduce în continuare prevenția de la 21 octombrie 2008, la zi. Menține arestarea preventivă a inculpatului.
Obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției către BA
Obligă partea civilă la 30 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică de la 16 martie 2009.
- - - - -
Grefier
- -
Red.jud/-
F/
S/24 03 2009
Președinte:Mihai MarinJudecători:Mihai Marin, Mirela Ciurezu Gherghe