Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Decizia 385/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția penală și pentru cauze cu minori

Dosar nr. -

DECIZIA PENALĂ NR. 385/R/2008

Ședința publică din 03 iulie 2008

PREȘEDINTE: Pantea Nistor

JUDECĂTOR 2: Munteanu Traian

JUDECĂTOR 3: Țarcă Gabriela președinte secție penală

Procuror:

Grefier:

Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio potrivit art. 304 Cod procedură penală.

S-au luat în examinare recursurile penale declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BIHOR și de făptuitorul recurent ,. în, nr. 678, jud. B, împotriva sentinței penale nr. 01 din 08 ianuarie 2008, pronunțată de TRIBUNALUL BIHOR, având ca obiect plângere împotriva actelor procurorului, conform art. 278/1 Cod procedură penală.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă intimatul recurent, asistat de av. în baza împuternicirii avocațiale de la dosar, făptuitorul intimat, pentru petentul intimat, lipsă, se prezintă av. în baza împuternicirii avocațiale nr. 132 din 12.06.2008 emisă de Baroul Bihor - Cabinet avocațial.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, după care:

Nefiind cereri sau chestiuni prealabile, instanța acordă cuvântul asupra recursului.

Procurorul susține recursul parchetului, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și respingerea plângerii. Arată că hotărârea atacată este netemeinică și nu există o legătură de cauzalitate între actele de violență și rezultatul produs. Din nici un act nu rezultă că cei doi au fost la locul săvârșirii faptei iar sentința penală se axează exclusiv pe existența fracturii. Arată că soluția s-a dat in personam și nu se poate dispune începerea urmăririi penale asupra făptuitorilor; chiar dacă ar exista infracțiunea de loviri, soluția atacată este legală și temeinică. De asemenea, și cele dispuse de instanță cu privire la actele medicale sunt neîntemeiate. Nu există contradicție între cele 2 rapoarte medico-legale. Solicită admiterea recursului inculpatului.

Avocatul petentului solicită respingerea recursului ca nefondat, în temeiul art. 385 ind. 15 alin. 1 pct. 1 lit. b Cod procedură penală și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică. Arată că prima instanță a avut în vedere contradicțiile dintre rapoartele de expertiză. La data decesului, victima nu prezenta urme de violență. Ceea ce este firesc datorită timpului scurs. Apreciază că procurorul trebuia să lămurească toate contradicțiile și să se sesizeze comisia medicală superioară.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că nu a bătut victima, nu are legătură cu cauza iar prima dată a fost acuzat fratele defunctului.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului penal de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1/2008 a Tribunalului Bihor, în baza art. 278/1 al.8 lit.b Pr. a admis plângerea petentului,. loc., -. A,.1,.6 și în consecință:

A desființat rezoluția din 4 aprilie 2007 dată de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BIHOR în dosar nr. 545/P/2006 și rezoluția din 11 mai 2007, dată de prim procurorul Parchetului de pe langa TRIBUNALUL BIHOR in dosar nr. 165/VIII.1/2007, și a trimis cauza procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL BIHOR în vederea începerii urmăririi penale față de numiții,. loc., nr. 696, jud. B, și, din loc., nr. 678, jud. B, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 183 Cod penal.

În cursul urmăririi penale a dispus să se efectueze următoarele acte:

- se va solicita de la Spitalul Clinic Judetean BOf oaia de observație nr. 36476/3 septembrie 2006 privitoare la numitul și anexată acesteia radiografia toracică efectuată victimei in data de 3 septembrie 2006, precum și celelalte documente care atestă examenele de specialitate efectuate victimei ( consult ortopedic - dr., rezultat CT nr. 41869/6 septembrie 2006 - dr.; echoabdominală din data de 6 septembrie 2006 - dr. și dr.; consult neurologie din data de 11 septembrie 2006, examen / 12 septembrie 2006);

- se vor efectua noi expertize medico-legale de către institutele de medicină-legală, datorită contradicțiilor existente între rapoartele medico-legale întocmite în cauză;

- dacă se vor impune, reaudierea numiților și, a martorilor, precum și administrarea oricărei alte probe necesare aflării adevărului și justei soluționări a cauzei.

În baza art. 192.Pr. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

În data de 6 septembrie 2006 (fila 67 dosar ), partea vătămată a formulat plângere, în sensul că în seara zilei de 3 septembrie 2006, în timp ce se afla la izvorul aflat în localitatea, pe marginea drumului -, a fost bătut de 2 persoane, dintre care acesta a recunoscut pe numitul.

În urma actelor de violență ce au fost exercitate asupra sa, victima a suferit mai multe leziuni, fiind internat la Spitalul Clinic Județean B - O, în aceeași zi, la orele 20,57, cu diagnosticul "suspect fractură arc costal prin agresiune, traumatism al coloanei vertebrale, hipotermie", astfel cum rezultă din fișa de solicitare nr. 34.975 Serviciului de Ambulanță B (fila 24).

Prin raportul de constatare medico-legală nr.2942/II.a/97 din 11 septembrie 2006, întocmit de Serviciul de Medicină Legală B, s-a concluzionat că victima prezintă o fractură costală V, hemitorace stâng, care s-a putut produce prin lovire cu un corp dur sau lovire cu un corp dur prin cădere, leziuni pentru care s-a apreciat că necesită un nr. de 14 zile de îngrijiri medicale (fila 9 dosar ).

În data de 9 octombrie 2006, numitul a decedat în Spitalul Clinic Județean B - O, Secția Ortopedie II, stabilindu-se prin raportul de constatare medico-legală nr. 2.488/III/374 din 10 octombrie 2006, că moartea acestuia a fost violentă, ea datorându-se "insuficienței respiratorii acute consecutivă unei bronhopneumonii survenită prin evoluția unui accident vascular cerebral ischemic complicat cu tetraplagie la o persoană pluritanată și pluricanțată", precizându-se că pe corp, trunchi și membre nu s-au constatat leziuni de violență posttraumatică, concluzii menținute și prin raportul de expertiză medico-legală.

Ca urmare a contradicțiilor dintre concluziile raportului de constatare medico-legală din 12.09.2006, nr. 2942/II.a/97 al SML B și cele ale raportului de expertiză medico-legală nr. 4356/II.i/88 din 17.12.2006 al SML B, s-a solicitat SML B - O să-și precizeze opinia finală asupra acestei situații. În acest sens, SML B, prin adresa nr. 4356/II.i/88/2006 din 25.03.2007, a precizat că defunctul nu prezenta nici o leziune de violență și că "evident, nu necesita nici o zi de îngrijire medicală", iar motivul pentru care totuși inițial s-a apreciat că erau necesare câteva zile de îngrijiri medicale s-a dovedit nereal.

Verificând aceste aspecte și văzând contradicțiile flagrante dintre actele medico-legale întocmite în cauză, instanța a considerat că pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei ar fi trebuit să se solicite punctul de vedere al institutelor medico-legale superioare SML B, respectiv cel al IML T și chiar cel al IML " Minovici"

În opinia instanței, aceste contradicții, în sensul dacă victima a fost agresată sau nu, dacă a suferit vreo fractură a unui arc costal sau nu, dacă moartea victimei a fost neviolentă sau nu, trebuiau lămurite, cu atât mai mult cu cât pentru existența unor leziuni posttraumatice pledează nu doar o simplă examinare clinică a defunctului, ci rezultatul unor investigații medicale minuțioase. Astfel, din foaia de observație nr.36476 a Spitalului Clinic Județean O - Clinica și Ortopedie 2 rezultă că defunctul a fost internat în intervalul 3 septembrie - 9 octombrie 2006 cu diagnosticul de internare " arc costal V hemitorace stâng, " (dr., medic primar ortoped) - diagnostic ce a fost stabilit prin efectuarea, în data de 3 septembrie 2006 unei radiografii toracice, iar la data de 11 septembrie 2006, victimei i s-a efectuat un consult neurologic, fiind diagnosticat cu "traumatism vertebro-medular cervical. medulară cervicală", iar în data de 12 septembrie 2006 este efectuat -RM coloană cervicală.sag. 1, 2, ax.2 - imagini dificil de interpretat datorită artefactelor generată de mișcările pacientului - concluzie - "probabil edem medular la nivel 3-4 posttraumatic - siringo-hidromielie în curs de constituire, modificări degenerative ale coloanei cervicale (dr. ).

Cu toate acestea, ulterior, cu ocazie efectuării necropsiei, în 10 octombrie 2006 (filele 13-16 ), s-a constatat că "nu se evidențiază calus osos la nivelul coastei V hemitorace stg."; coloana vertebrală cervicală este fără linii de fractură, iar măduva spinării din regiunea cervicală nu prezintă leziuni posttraumatice sau patologice vizibile macroscopic".

Față de toate acestea, pentru a se lămuri în special toate contradicțiile existente între actele medico-legale, instanța, în baza art. 278/1 al.8 lit.b Pr. a admis plângerea petentului,. loc., -. A,.1,.6, și în consecință:

A desființat rezoluția din 4 aprilie 2007 dată de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BIHOR în dosar nr. 545/P/2006 și rezoluția din 11 mai 2007, dată de prim procurorul Parchetului de pe langa TRIBUNALUL BIHOR in dosar nr. 165/VIII.1/2007, și a dispus trimiterea cauza procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL BIHOR în vederea începerii urmăririi penale față de numiții și, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 183 Cod penal.

În cursul urmăririi penale a dispus efectuarea următoarelor acte:

se va solicita de la Spitalul Clinic Judetean BOf oaia de observație nr. 36476/3 septembrie 2006 privitoare la numitul și anexată acesteia radiografia toracică efectuată victimei in data de 3 septembrie 2006, precum și celelalte documente care atestă examenele de specialitate efectuate victimei ( consult ortopedic - dr., rezultat CT nr. 41869/6 septembrie 2006 - dr.; echoabdominală din data de 6 septembrie 2006 - dr. și dr.; consult neurologie din data de 11 septembrie 2006, examen / 12 septembrie 2006);

se vor efectua noi expertize medico-legale de către institutele de medicină-legală, datorită contradicțiilor existente între rapoartele medico-legale întocmite în cauză;

dacă se vor impune, reaudierea numiților și, a martorilor, precum și administrarea oricărei alte probe necesare aflării adevărului și justei soluționări a cauzei.

Împotriva acestor hotărâri, în termenul prevăzut de lege, au declarat recurs Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BIHOR și făptuitorul, solicitând instanței casarea ei ca fiind netemeinică.

În motivarea recursului, Parchetul arată că, pentru a pronunța această sentință trebuiau luate în considerare trei elemente de bază: încadrarea juridică a faptei cu elementele ei constitutive, probele existente în raport de persoanele față de care s-a dispus să se înceapă urmărirea penală și premisele întocmirii actelor de medicină legală.

În primul rând, fapta pentru care s-a dispus neînceperea urmăririi în cauză este cea de loviri cauzatoare de moarte prev. și ped. de art. 183 Cod penal.

Această infracțiune presupune o legătură de cauzalitate între actele de violență și rezultatul mai grav produs-decesul. Or, nici măcar o clipă, nici cel care a depus plângerea și nici instanța de judecată nu au luat în considerare acest aspect.

Acceptând, teoretic că victimei s-a fracturat o coastă ca urmare a violențelor și a avut un traumatism vertebro-medular cervical, oricum în raport de cauza medicală a morții, necontestată de petent și nici pusă în discuție de către instanță, legătura de cauzalitate nu există.

Atât petentul cât și instanța de judecată au considerat discutabile concluziile medico-legale privitoare la inexistența leziunilor traumatice susmenționate nu și a leziunilor cu caracter degenerativ (vechi, cronice), de tipul microramolismentelor cerebrale subcorticale, evidențiate microscopic cu ocazia necropsiei.

Or, acceptând prin absurd existența leziunilor care însă nu au legătură cu moartea victimei, Parchetul consideră că ne-am afla în prezența unei infracțiuni de loviri prev. și ped. de art. 180 Cod penal.

Pornind de la această constatare, trebuie arătat că soluția de netrimitere în judecată s-a dat pentru infracțiunea prev. de art. 183 Cod penal, față de numiții și.

Însă, din nici un act de cercetare penală, mai puțin declarația victimei, nu rezultă că cei doi au fost la locul săvârșirii infracțiunii, fapt neluat în seamă de instanța de judecată atunci când a dispus să se înceapă urmărirea penală împotriva lor.

De fapt, atât plângerea depusă împotriva soluției de netrimitere în judecată cât și sentința penală se axează exclusiv pe existența acelei fracturi costale și a tratamentului cervical, fără a lua în considerare existența celor doi prezumați făptuitori.

Or, soluția s-a dat "in personam" pentru art. 183 Cod penal, aceasta fiind soluția atacată, iar în aceste condiții în care cei doi făptuitori nu pot fi dovediți ca fiind la locul faptei, împrejurarea necontestată nici de petent nici de instanța de judecată, nu se poate dispune începerea urmăririi penale împotriva lor pentru a se putea efectua alte acte medico-legale, aceștia neconstituind cantități neglijabile în cauză.

Și în măsura în care ar exista infracțiunea de loviri prev. și ped. în art. 180 Cod penal, soluția atacată de netrimitere în judecată este legală și temeinică deoarece se referă la infracțiunea prev. în art 183 Cod penal. față de numiții și, în privința infracțiunii prev. în art. 180 Cod penal, putându-se eventual continua cercetările de organul competent, pentru identificarea autorilor, soluție care însă nu este supusă controlul prev. în art 2781Cod procedură penală.

În al doilea rând, menționează că și cele dispuse de instanță cu privire la actele medicale sunt neîntemeiate.

În cauză s-au întocmit trei rapoarte de medicină legală, unul constatator înainte de decesul victimei, unul constatator după deces și unul de expertiză, tot după decesul victimei.

C de constatare medico-legală efectuat înainte de deces a avut ca premisă simptomatologia victimei la internare și examenele medicale efectuale iar celelalte au avut ca premisă necropsia cadavrului.

Pornind de la acest element, Parchetul arătă, în primul rând, că nu pot fi considerate contradicții, diferențele dintre concluziile din constatarea medico-legală dinainte de deces și cele de după deces tocmai datorită premiselor diferite de efectuare.

Este lesne de observat că nu există contradicții între cele două rapoarte de medico-legale de după deces.

Așa cum a mai arătat, raportul de dinainte de deces a avut la bază simptomatologia subiectivă și examenele clinice. În schimb celelalte două rapoarte au avut la bază examinările cadavrului deschis în întregime și verificarea inclusiv microscopică a zonelor presupus lezate, cu ocazia examinărilor paraclinice a bolnavului internat.

Deci, nu există contradicții între concluzii datorită bazei diferite de examinare, despre contradicții putându-se discuta doar în măsura în care examinările consecutive ar fi avut o bază identică.

Mai mult, actele medicale cu privire la care instanța a dispus solicitarea lor de la spital au fost avute în vedere la efectuarea rapoartelor de după deces.

Trecând, astfel, peste faptul ca este inadmisibil să se dispună general, efectuarea de noi expertize medico-legale de către institutele de medicină legală, când se invocă contradicțiilor existente între rapoartele medico-legale întocmite în cauză, consideră că nu se impune efectuarea unor alte acte medico-legale în cauză.

Din aceste considerente, în temeiul art. 2781alin. 10 rap. la art. 3851alin. 3 și art 38515pct. 2 lit. d Cod procedură penală, Parchetul solicită admiterea recursului, casarea sentinței penale susmenționate ca neîntemeiată, reținerea cauzei spre rejudecare și respingerea plângerii petentului.

În motivarea recursului său, făptuitorul arată că este nevinovat și că nu l-a bătut pe defunct.

Curtea, examinând hotărârea atât prin prisma motivelor de recurs invocate cât și din oficiu, în conformitate cu disp. art. 385 ind. 9 alin. 3 Cod procedură penală, combinate cu art. 385 ind. 6 alin. 1 și art. 385 ind. 7 alin. 1 Cod procedură penală, constată că în mod greșit prima instanță a admis plângerea petentului.

În fapt, rezoluțiile Parchetului au vizat săvârșirea de către făptuitorul a infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte, prev. și ped. de art. 183 Cod penal.

Cercetările poliției și ale Parchetului au vizat aspecte ce țin de o presupusă legătură de cauzalitate între actele de violență și rezultatul mai grav produs - decesul.

Or, așa cum rezultă din întreg materialul probator administrat în cauză, o astfel de legătură de cauzalitate nu există.

În fapt, victima a avut o coastă facturată și un traumatism vertebro-medular cervical, în raport de cauza medicală a morții, necontestată de petent și nici pusă în discuție de instanță și aceste leziuni, nu există nici o legătură de cauzalitate.

A rezultat în mod indubitabil, drept cauză a morții, leziuni cu caracter degenerativ (vechi, cronice), de tipul microramolismentelor cerebrale subcervicale, evidențiate microscopic cu ocazia necropsiei.

Nici dispoziția instanței privind efectuarea altor expertize nu are temei.

În cauză s-au impus trei rapoarte de medicină legală:

- unul constatator, înainte de decesul victimei;

- unul constatator, după deces;

- o expertiză după deces.

Nu există contradicții între aceste acte medico-legale, iar actele de la spital solicitate de către instanță, au fost avute în vedere la întocmirea celor 3 acte medicale.

Pentru toate aceste motive, s-a procedat ca mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.385/15 pct. 2 lit."d" Cod procedură penală,

ADMITE recursul penal declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BIHOR și făptuitorul împotriva sentinței penale nr. 1 din 8 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul, pe care o casează și modifică în sensul că:

În baza art. 278 ind. 1 alin. 8 lit. a Cod procedură penală, respinge plângerea petentului împotriva rezoluției din 4 aprilie 2007 Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL BIHOR și a rezoluției din 11 mai 2007 dată de prim-procurorul Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL BIHOR, pe care le menține în întregime.

În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, obligă petentul să plătească statului 100 lei cheltuieli judiciare, în ambele instanțe.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședința publică azi, 03 iulie 2008.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

- - - - - -

(în concediu de

odihnă, semnează

vicepreședintele instanței

, președintele

instanței fiind în concediu

de odihnă)

Red. în concept: - 10.07.2008

Tehnored. - 2 ex. - 11.07.2008

Jud. fond:

Președinte:Pantea Nistor
Judecători:Pantea Nistor, Munteanu Traian, Țarcă Gabriela

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Decizia 385/2008. Curtea de Apel Oradea