Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 54/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
SENTINȚA PENALĂ NR. 54/2008
Ședința publică din 8 mai 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Săndel Macavei
GREFIER: - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ reprezentat prin PROCUROR:
S-a luat spre examinare cauza penală având ca obiect plângerea împotriva rezoluției procurorului formulată de petenții și.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa petenților și și a intimaților, și.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se prezintă avocat, care solicită lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a se prezenta apărătorul ales al petenților.
La a doua strigare, la apelul nominal făcut în cauză se prezintă petenții și, ambii asistați de apărător ales, av. N, cu delegație avocațială la dosar, lipsă fiind intimații, și.
S-a făcut referatul cauzei după care, apărătorul petenților și solicită amânarea judecării cauzei și citarea intimaților de la locul de muncă, respectiv din și nu din B-M cum greșit au fost citați.
Reprezentantul Parchetului, față de lipsa de procedură constată, solicită amânarea judecării cauzei.
Curtea, deliberând, constată viciu de procedură de citare cu intimații, și, raportat la citarea acestora de la locul de muncă, respectiv la IPJ de Frontieră M, dar, în același timp, în funcție de actele depuse la dosar și poziția petenților prin care se învederează instanței că niciunul dintre aceștia nu mai lucrează în poliție, constată îndeplinită procedura de citare prin afișare cu aceștia potrivit art. 177 al.4 proc.pen. raportat la intimații, și constată îndeplinite procedurile de citare și la adresele de domiciliu.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea constată închisă faza de cercetare judecătorească și acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a cauzei.
Apărătorul petenților și arată că susține plângerea formulată de petenți, în completarea căreia, raportat la posibila discuție referitoare la tardivitatea plângerii, arată că legea nu face referire efectiv la ce înseamnă termenul de 1 an. Învederează instanței că inculpaților nu le-a fost comunicată niciodată rezoluția atacată, deși principial termenul de 1 an curge de la momentul luării la cunoștință, ci abia în urma insistențelor repetate ale petenților de a li se comunica soluția s-a înfăptuit acest lucru. Consideră că trebuie acceptat că plângerea este în termenul prevăzut de lege deoarece acesta a curs din momentul comunicării soluției, întrucât în caz contrar s-ar accepta ideea că în condițiile în care soluțiile nu s-ar comunica s-ar ajunge la încălcarea drepturilor procedurale.
Solicită a se avea în vedere că plângerea formulată în cauză vizează modul de efectuare a urmăririi penale, de verificare a sesizării și încălcarea flagrantă a dispozițiilor art. 86.pr.pen. ce stabilesc audierea părților vătămate de către organele de cercetare. Învederează instanței că petenții s-au simțit considerabil vătămați prin maniera de anchetă, respectiv prin faptul că procurorul de caz s-a manifestat mai mult decât prietenos cu intimații. De asemenea, soluția procurorului ierarhic superior nu face referire la aceste aspecte sesizate de părți, soluție care astfel ridică dubii cu privire la modul în care procurorii și-a făcut. Era necesar în opinia sa, a se verifica modul de instrumentare, pentru că în caz contrar ne-am afla în situația unui abuz. Totodată, constată că modul de determinare a rezoluției de neîncepere a urmăririi penale susține în parte cele indicate în memoriu, iar procurorul de caz în analiza purtării abuzive găsește niște argumente călduroase cu privire la persoanele intimate. Mai mult, procurorul de caz nu face referire la percheziția abuzivă efectuată de intimați, la faptul că s-au agresat petenții și că nu s-au respectat anumite cereri ale părților la efectuarea percheziției, ci s-a arătat că modul de comportament al intimaților a fost justificat de natura infracțiunii cercetate. În opinia sa, în aceste condiții, s-ar ajunge la concluzia că în cazul infracțiunilor grave organele de cercetare pot încălca sau nerespecta legea. Este o teorie păguboasă, sancționată de unele legislații europene pentru a proteja dreptul la un proces echitabil și dreptul la administrarea probelor, considerând că prin rigurozitatea normelor procedurale se garantează drepturile procesuale garantate de legiuitor.
Referitor la neaudierea părților vătămate, ce ar fi permis conturarea dinamicii faptelor, consideră că acest aspect duce la concluzia că cercetarea efectuată în cauză este pur formală. Lipsa declaraților este un element de admitere a plângerii, în sensul desființării și trimiterii cauzei la procuror, pentru audierea părților vătămate și a persoanelor cu privire la care s-a instrumentat dosarul pentru infracțiunea de lipsire de libertate. Constată că la dosar există copii xerox de pe pretinsele declarații ale părților vătămate, din care ar rezulta că nu au fost ținute fără voia lor în sediul Poliției, însă consideră că în situația în care procurorul și-a fundamentat rezoluția pe niște probe neconforme, declarațiile nefiind nici măcar cu mențiunea "pentru conformitate" și cu ștampila aplicată.
Totodată, învederează instanței că petenții au formulat plângere pentru modul în care au fost încălcate normele de competență, sens în care arată că la acea dată Poliția de Frontieră nu avea atribuții de verificare a dosarelor în care erau cercetate infracțiuni de natura celei cercetate în cauză. În acest sens solicită a se avea în vedere poziția Înaltei Curți de Casație și Justiție, care în numeroase dosare care au avut ca obiect infracțiunea de trafic de persoane a dispus restituirea dosarelor la Curtea de APEL CLUJ pentru verificarea unor aspecte legate de legalitatea și abuzurile făcute în dosar.
Dintre probele administrate în cauză atrage atenția asupra declarațiilor de martori, care au relevat aspecte referitoare la comportamentul organelor de poliție, declarații care însă nu se regăsesc în dosarul de urmărire penală, lipsa lor fundamentând în opinia sa un pur formalism. Chiar dacă este destul de delicată situația în care persoane puse să păzească legea ajung să fie cercetate și de multe ori unii procurori cunosc polițiștii cercetați și apar astfel elemente de subiectivism, consideră că trebuie să existe valori fundamentale mai mari decât elementele de prietenie și colegialitate ce trebuie respectate, iar în cazul unei eventuale soluții de respingere a plângerii s-ar ajunge la o mușamalizare a petițiilor.
Față de împrejurarea că urmărirea penală efectuată în cauză este incompletă, făcută la limita abuzului, se impune restituirea dosarului la Parchet, chiar dacă s-a scurs un anumit termen de la data comiterii infracțiunii reclamate, având în vedere că, ca urmare a acestor evenimente, viața petenților a fost dată peste cap, deoarece în urma unor petiții s-au trezit anchetați.
Reprezentantul Parchetului constată că în anul 2002 cei doi petenți s-au adresat Parchetului Militar și au solicitat tragerea la răspundere penală a ofițerilor de poliție, în urma cercetărilor efectuate în cauză dispunându-se neînceperea urmăririi penale față de intimați. Împotriva acestei soluții s-a formulat plângere la prim-procuror, care a fost respinsă ca tardiv introdusă. Apreciind că soluțiile pronunțate în cauză sunt temeinice și legale, solicită respingerea plângerii ca nefondată.
Învederează instanței că organe din cadrul Poliției de Frontieră au descins la domiciliul petenților, așa cum rezultă din actele depuse la dosarul de fond, întrucât la acea adresă se desfășurau anumite activități infracționale și organele de poliție care ar fi avut datoria de a efectua verificări în acest sens nu au făcut-
CURTEA
La data de 16.05.2002 petenții și s-au adresat Parchetului Militar pe de lângă Tribunalul Militar Teritorial, solicitând tragerea la răspundere penală a unor ofițeri din cadrul IJP de frontieră M pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art.246 și 250 al.2 pen.
În esență,aceștia au invocat efectuarea abuzivă a unor percheziții la sediul firmelor ce le administrau de către persoanele reclamate ocazie cu care a fost și agresată fizic.
În final, în urma cercetărilor întreprinse, la data de 16.09.2002, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de toți ofițerii reclamați, apreciindu-se că faptele imputate nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor reclamate ori nu există - rezoluția de neîncepere a urmăririi penale din 16 septembrie 2002 emisă în dosar 818/P/2002 ( 82-86, din dosarul de urmărire penală).
Soluția a fost comunicată petenților cu adresa nr.818/P/2002 în data de 8.10.2002.
La acel moment, cadrul procesual penal nu permitea dezbaterea unei astfel de pricini,respectiv aducerea sa, în fața unui organ judiciar independent cum este numai cel al unei instanțe de judecată.
Cu toate acestea, nașterea art.278/1 pr.pen. ce se grefează procesual peste o astfel de speță, instaurând cadrul legal ce permite atacarea unor soluții emise de procuror în fața instanțelor de judecată, a intervenit prin Legea nr.281/2003, așadar ulterior emiterii soluției de neîncepere a urmăririi penale.
Dispozițiile legale adiacente privitoare la acest articol 278/1 pr.pen. pentru a exista o anumită rigurozitate și o ordine judiciară, au vizat și cuprinsul art.9 pct.5 din Legea nr.281/2003,în sensul că, în cazul unor astfel de rezoluții sau ordonanțe date de către procuror până la intrarea în vigoare a legii s-a instaurat un termen de introducere a plângerii care este de 1 an și care curge de la data intrării în vigoare a legii, dacă nu s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale.
Tocmai sprijinindu-se pe instituția juridică nou creată în cuprinsul disp.art.278/1 pr.pen. petenții și au înțeles a formula o astfel de cale de atac specială îndreptată împotriva soluției procurorului, adresându-se în primă fază la nivelul prim procurorului militar la 15 mai 2007 ( 105-113), ce la data de 25 mai 2007,pe calea unei rezoluții, a respins plângerea acestora cu o motivare de ordin formal,respectiv că termenul de 1 an instituit de Legea nr.281/2003 s-a scurs.
Cele evidențiate la nivelul prim procurorului militar sunt de reprodus și de către instanța de judecată civilă competentă de față, în urma continuării demersurilor judiciare din partea petenților.
Astfel, este de evidențiat, după cum s-a arătat, că soluția de neîncepere a urmăririi penale vizează data de 16.09.2002, cu o comunicare a sa la data de 8.10.2002.
Adresarea sub forma unei plângeri exercitate împotriva rezoluției respective, a vizat expres doar intervalul mai 2007, așadar după un timp de aproape 5 ani.
Dispoziția legală cuprinsă în art.9 pct. din Legea nr.281/2003 are incidență, iar termenul de 1 an prevăzut de către legiuitor,cu o publicare prealabilă în Monitorul Oficial al legii, este un termen rezonabil ce trebuia a fi avut în vedere de către petenți, să fie respectat.
Petenții nu s-au conformat acestui termen întrucât legea a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2004, așadar termenul expirase la 1 ianuarie 2005, iar inițierea plângerii s-a făcut abia la în mai 2007, așadar după un interval de aproape 2 ani și J de la data expirării datei înăuntrul căreia trebuiau să se încadreze.
Privitor la acest aspect de ordin formal - cu conotații procedurale și prealabile, vizând tardivitatea plângerii, apărările formulate de către petenți au fost de genul că legea nu face referire efectivă la ce înseamnă termenul de 1 an, că rezoluția nu le-a fost comunicată acestora, că o eventuală dată de începere a curgerii acelui termen ar trebui să privească momentul comunicării soluției în caz contrar s-ar aduce atingere drepturilor procesuale ale acestora. În continuare, s-a trecut peste aceste aspecte și s-au invocat împrejurări de substanță, de fond, vizând o eventuală constatare a nelegalității soluției procurorului.
Evident că aceste apărări,ce vor fi examinate de către instanță doar cu raportare la aspectul de ordin procedural discutat, vizând depășirea termenului de un an înăuntr-ul căruia legal petenții puteau formula plângere, nu sunt de primit.
Dispoziția legislativă este una neechivocă,adusă la cunoștința tuturor cetățenilor, putea fi chiar previzionată de către aceștia, concret chiar, soluția procurorului a fost comunicată petenților în 8.10.2002. Așadar, nu există nici un fel de argument obiectiv, juridic,concret, ce să infirme cele consemnate de către primul procuror, încălcarea dispozițiilor procedurale menționate conduce la aspectul soluționării prezentei plângeri prin respingerea sa și face de prisos orice fel de dezbatere pe substanță a unei astfel de cauze.
Procedural, plângerea urmează a fi respinsă pe considerentele art.278/1 al.8 lit.a pr.pen. cu menținerea rezoluției atacate.
Văzând și disp.art.192 al.2 pr.pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea formulata de petenții și .în u M- jud.M impotriva soluției procurorului emisă în dosarul nr. 818/P/2002 a Parchetului Militar d e pe lângă Tribunalul Militar Teritorial, menținând rezoluția atacată.
Obligă petentii la plata sumei de câte 100 lei cheltuieli judiciare in favoarea statului.
Cu drept de recurs in termen de 10 zile de la pronunțare cu petentii si de la comunicare cu celelalte părți.
Pronunțată în ședința publică din data de 08.05.2008.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
RED.SM/MR
23.05.08/4 EX.
Președinte:Săndel MacaveiJudecători:Săndel Macavei
