Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 55/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
SENTINȚA PENALĂ NR.55/ DOSAR NR-
Ședința publică din data de 19 Mai 2008
Completul de judecată compus din:
PREȘEDINTE: Alina Constanța Mandu C -
GREFIER - - -
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public -
- procuror șef Secție judiciară
în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra plângerii formulată de petentul, în temeiul art.2781Cod procedură penală, împotriva rezoluției procurorului general din data de 4 aprilie 2008 pronunțată în dosarul nr. 261/II/2/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov și împotriva rezoluției procurorului din data de 10 martie 2008, pronunțată în dosarul nr. 32/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, privind pe făptuitoarea.
Dezbaterile asupra cauzei s-au efectuat în conformitate cu prevederile art. 304 Cod procedură penală, respectiv prin înregistrare pe suport audio-video.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza penală de față au avut loc în ședința publică din data de 12 mai 2008 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 19 Mai 2008, când,
CURTEA
Prin plângerea formulată de petentul s-a solicitat desființarea rezoluției nr. 32/P/2008 din 10.03.2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimata pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 289 Cod penal, soluție menținută prin rezoluția nr. 261/II/2/2008 din 04.04.2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov.
În motivarea plângerii petentul arată că intimata, în calitate de judecătoare care a soluționat Sentința civilă nr. 15128 din 02.12.2002, deși în dispozitivul hotărârii menționează "obligă pe pârâta să plătească reclamantului suma de 491.780.387 lei", în motivarea sentinței menționează "obligarea la plata sultei egalizatoare către reclamant", intimata făcând confuzie între cei doi termeni de sumă de bani și sultă egalizatoare, care în opinia petentului echivalează cu săvârșirea infracțiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 Cod penal.
Din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
În dosarul nr. 8478/P/2001 al Judecătoriei Brașovs -a judecat cererea de partaj formulată de petentul împotriva fostei soții și a numiților și.
Prin sentința civilă nr. 15128/02.12.2002 s-a admis în parte acțiunea civilă, s-a constatat că petentul împreună cu soția au dobândit împreună cota de - a parte din imobilul situat în municipiul B- jud. B, care a fost atribuită în natură pârâtei, aceasta fiind obligată să-i plătească fostului soț suma de 491.780.378 lei.
Pentru a hotărî astfel instanța a ținut cont de faptul că imobilul de la etaj nu poate fi împărțit în două unități locative distincte, iar că relațiile între părți sunt tensionate.
Prin rezoluția nr. 32/P/2008 din 10.03.2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 122 alin. 1 lit. d Cod penal, în sensul că s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimata pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 289 Cod penal, în temeiul art. 228 alin. 1 raportat la art. 10 lit. g Cod procedură penală.
Împotriva acestei rezoluții, în temeiul art. 278 Cod procedură penală petentul a formulat plângere la procurorul general la Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, criticând-o, întrucât în mod greșit procurorul nu a sesizat că fapta săvârșită de intimată este o infracțiune continuată, deoarece cele menționate în hotărârea Judecătoriei Brașova avut efect și în cadrul instanțelor de control judiciar, respectiv atunci când s-au pronunțat Decizia nr. 56/ Ap din 27.01.2004 și Decizia nr. 4/R din 22.01.2006 ale Curții de Apel Brașov, termenul de prescripție calculându-se din momentul epuizării faptei, respective 20.01.2006.
Prin rezoluția nr. 261/II/2/2008 din 04.04.2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașovs -a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petent, motivându-se că dincolo de împlinirea termenului de prescripție stabilit în mod corect de procuror, rezultă cu certitudine că fapta imputată intimatei nu există în materialitatea sa.
Împotriva acestei soluții petentul a formulat plângere în temeiul art. 278/1 Cod procedură penală.
Curtea reține că plângerea petentului este neîntemeiată pentru următoarele motive:
Sentința civilă la care se face referire mai sus și care a fost pronunțată de intimată, în rezolvarea cauzei litigioase existente între petent și fosta sa soție a fost supusă, din punct de vedere al legalități și temeiniciei, instanțelor de control judiciar care au menținut-
În ceea ce privește diferența menționată de petent între "sumă", astfel cum apare în dispozitivul sentinței și "sultă", cum apare în motivarea acesteia, apreciem că în mod corect instanța a reținut în dispozitiv cuvântul "sumă", pentru ca în motivare instanța să explice sensul acestei sume de bani, care are, potrivit terminologiei juridice aplicabile partajului civil, caracterul de sultă, respectiv suma de bani pe care partea căreia i-a fost atribuit imobilul în natură o datorează celuilalt coproprietar, ca și contravaloare a cotei sale de proprietate.
Astfel cum s-a reținut și în decizia nr. 56/Ap din 27.01.2004 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, soția petentului a consemnat la CEC sulta datorată acestuia, materializată în suma de bani stabilită în sentința judecătoriei și anume 491.780.387 lei și care rezultă și din înscrisurile depuse de petent (filele 9-11 dosar nr-).
Față de cele arătate mai sus, fapta imputată intimatei, aceea prevăzută de art. 289 Cod penal nu există în materialitatea sa.
Totodată în mod corect, având în vedere pronunțarea sentinței civile la data de 02.12.2002, termenul de prescripție al răspunderii penale prevăzută de art. 122 alin. 1 lit. d Cod penal și fapta imputată intimatei, care nu este o infracțiune continuată în înțelesul art. 41 alin. 2 Cod penal, s-a dispus de către procuror neînceperea urmăririi penale față de intimată întrucât s-a împlinit termenul de prescripție.
Față de considerentele arătate mai sus, instanța urmează, ca în temeiul prevederilor art. 278/1 alin. 8 lit. a Cod procedură penală să respingă plângerea, ca nefondată.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul cu domiciliul în mun. B, str. -. - - nr. 13, jud. B, împotriva rezoluției nr. 32/P/2008 din 10.03.2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov de neîncepere a urmăririi penale față de intimata pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 289 Cod penal, soluție menținută prin rezoluția nr. 261/II/2/2008 din 04.04.2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov.
În baza art. 278/1 alin. 8 lit. a Cod procedură penală menține soluția dată prin rezoluția atacată.
În baza art. 192 alin. 2 și 4 Cod procedură penală, obligă pe petent la plata sumei de 50 lei, în favoarea statului, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru petent și de la comunicare pentru intimați.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19.05.2008.
PREȘEDINTE GREFIER
- C - - -
Red./09.06.2008
Dact./10.06.2008/2ex.
Președinte:Alina Constanța ManduJudecători:Alina Constanța Mandu