Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 6/2010. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
SENTINȚA PENALĂ NR. 6/2010
Ședința publică din data de 19 ianuarie 2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Livia Mango judecător
GREFIER: - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ reprezentat prin PROCUROR:
S-a luat spre examinare cauza penală având ca obiect plângere împotriva ordonanței procurorului de netrimitere în judecată emisă în dosarul nr.170/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, menținută prin rezoluția emisă la data de 05.11.2009 în dosarul nr.899/II/2/2009.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru petenta SC SRL, d-l administrator și apărătorul ales al intimatului, av., din cadrul Baroului C, cu delegație avocațială depusă la dosar, lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentantul petentei învederează instanței că-și menține plângerea formulată.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților asupra plângerii formulate.
Reprezentantul petentei solicită admiterea plângerii cu consecința trimiterii cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de intimat. Astfel, susține că prin faptele săvârșite de intimat i s-au cauzat grave prejudicii. Consideră că rezoluția de neîncepere a urmării penale pentru faptele comise este netemeinică și nelegală, organul de cercetare penală neindicând care sunt probele din dosar care îndreptățesc formarea unei convingeri în acest sens. Arată că intimatul, profitând de lipsa lui de experiență, a premeditat faptele pe care le-a comis ulterior și anume înșelarea societății în vederea obținerii unei sume mari de bani. Pornind de la un singur contract încheiat în vederea recuperării unei creanțe pe procedura somației de plată, acesta a complicat lucrurile în favoarea sa și l-a convins să accepte alte 13 contracte și să-i plătească intimatului suma de peste J de miliard lei vechi, fără a primi chitanțe. Menționează că originalul contractului de asistență juridică nu i-a fost înmânat niciodată, acesta rămâmând în posesia avocatului. Din acest contract se poate observa că acesta a fost alterat în sensul că suma a fost menționată ulterior aplicării ștampilei iar cifra 7 fost transformată în cifra 9. Arată că intimatul, fără a avea mandat, a solicitat Biroului Executorului Judecătoresc punerea în executare a ordonanței comerciale pronunțate de Tribunalul Bihor. Intimatul i-a transmis prin fax contractul de asistență juridică însă văzând suma foarte mare prevăzută ca onorariu, rrspectiv 180.000 lei a refuzat să ștampileze și să semneze acest contract. Cu toate acestea, intimatul a depus cerere de pornire a executării silite, în mod greșit organul de urmărire penală reținând că acesta a început executarea în baza unei împuterniciri avocațiale. Susține plângerea așa cum a fost formulată în scris menținându-și solicitarea de trimitere a cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de intimat.
Apărătorul intimatului, solicită respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea ca temeinică și legală rezoluția atacată. Arată că plângerea inițială vizează trei infracțiuni care au fost analizate în detaliu de organul de urmărire penală și pe baza probelor și înscrisurilor de la dosar s-a constatat că intimatul nu se face vinovat de faptele pentru care a fost acuzat de petent. Actele pretins falsificate în aproximativ 16 dosare de natură civilă, comercială și penală în care a apărat cu succes interesele juridice ale petentei, sunt acoperite de toată legalitatea. Pentru toate motivele expuse pe larg în concluziile scrise de la dosar, solicită respingerea plângerii și obligarea petentei la plata cheltuielilor de judecată conform chitanței de la dosar.
Reprezentantul Parchetului, solicită respingerea plângerii ca neîntemeiate și menținerea rezoluției de neînceperea urmăririi penale față de intimat. Din dosarul de urmărire penală rezultă că nu este vorba de falsificare de înscrisuri și înșelăciune întrucât contractele erau semnate și ștampilate de petentă.
Reprezentantul petentei arată că intimatul a profitat de lipsa lui de necunoaștere a legii și astfel a semnat fără să știe anume ce semnează.
CURTEA
Prin plângerea înregistrată sub nr.de mai sus petenta SC SRL C-N prin administrator a solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună desființarea rezoluției procurorului de la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ din dosar nr.170/P/2009, menținută prin Rezoluția din 5.11.2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ și să se trimiă cauza la procuror în vederea începerii urmăririi penale.
În motivarea plângerii sale petenta a arătat că rezoluția atacată este netemeinică și nelegală, plângerea fiind soluționată în baza declarațiilor numitului, fără luarea în considerare a probelor de la dosar.
Din motivarea rezoluției, în care s-a arătat că lipsește latura subiectivă, rezultă că latura obiectivă a infracțiunii există. Consideră evidentă intenția directă a numitului în alterarea înscrisului reprezentat de Contractul de asistență juridică nr.1170/10.04.2007, acest înscris denaturat prin adăugire fiind folosit ulterior în scopul obținerii în mod nemeritat a unor sume importante de bani. Înscrisul a fost folosit în dosarul execuțional nr.237/2008 al Biroului Executorului Judecătoresc.
Arată că organul de urmărire penală nu s-a pronunțat în nici un fel cu privire la alterarea contractului de asistență juridică prin transformarea cifrei 7 în 9 și nici cu privire la încălcarea prevederilor Legii nr.51/1995 și a Statului profesiei de avocat ce reglementează condițiile de fond și formă ale contractului de asistență juridică și a normelor de drept comun referitoare la modul de încheiere și modificare a contractelor.
Onorariul de succes fiind suma stabilită pentru atingerea de către avocat a unui anumit rezultat, iar la data de 14.06.2007 avocatul obținuse deja rezultatul preconizat, petenta nu mai avea de ce să fie de acord cu onorariul de succes pentru servicii juridice prestate în anii anteriori, iar dacă ar fi dorit să îl gratifice pe avocat pentru serviciile aduse de-a lungul timpului în diverse procese, ar fi plătit direct suma de bani, fără menționarea unei sume de bani într-un contract mai vechi ca reprezentând onorariu de succes.
Petenta învederează că este nemultumită și de modul în care și-a îndeplinit avocatul obligațiile, considerând că acesta a complicat în favoarea sa lucrurile, convingând petenta să accepte alte 13 contracte "ajutătoare", deși petenta dorise un singur contract pentru recuperarea unei sume de bani în procedura somației de plată.
Consideră petenta că prin simpla vizualizare a contractului de asistență juridică nr.1170/10.04.2007 se observă că acesta a fost alterat prin menționarea sumei ulterior aplicării ștampilei și prin transformarea cifrei 7 în 9.
Referitor la infracțiunea de fals în declarații arată petenta că, fără a avea mandat, a solicitat Biroului Executorului Judecătoresc punerea în executare a Ordonanței comerciale nr- a Tribunalului Bihor, dosar nr-, transmițându-i prin fax Contractul de asistență juridică nr.1363/5.12.2007, dar petenta a refuzat să semneze acest contract datorită sumei prea mari, de 180.000 Ron, prevăzută ca și onorariu.
Deși nu avea mandat, a depus cerere de pornire a executării silite.
Greșit a reținut Parchetul, numai pe baza declarațiilor numitului că ambele exemplare ale împuternicirii avocațiale au fost înmânate reprezentantului societății pentru a fi semnate și parafate, având în vedere că acest contract pretins a fi încheiat la data de 5.12.2007 i-a fost comunicat prin fax la data de 9.01.2008.
Consideră petenta că declararea în fața executorului judecătoresc de către că petenta l-a mandatat constituie infracțiunea de fals în declarații.
În consecință petenta solicită trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale.
Verificând rezoluția atacată, pe baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, conform prevederilor art.2781alin.7 pr.pen. curtea constată că plângerea formulată nu este fondată și o va respinge pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Astfel, se constată că în dosarul nr.170/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJs -au efectuat cercetări față de, avocat în Baroul Timiș, sub aspectul comiterii infracțiunilor de înșelăciune, prev.de art 215 alin.1,3 și 5.penal, fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev.de art.290 penal și fals în declarații, prev.de art.292 penal.
Prin rezoluția din data de 29 septembrie 2009 din dosar 170/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJs -a dispus neînceperea urmăririi penale față de în temeiul art.10 lit.a și d pr.pen. reținându-se că fapta de înșelăciune nu există, iar în privința faptelor de fals lipsește latura subiectivă și anume intenția numitului de a întocmi documente cu conținut necorespunzător adevărului.
Procurorul a reținut că petenta îl acuză pe avocatul că după încheierea contractului nr.1170 din 10.04.2007 pentru reprezentarea și asistarea la un proces aflat pe rolul Tribunalulul B, pentru care au convenit un onorariu de 3.000 lei, avocatul ar fi adăugat pe contract mențiunea privind plata unui onorariu de succes în valoare de 92.000 lei și că fără a avea mandat din partea petentei a solicitat punerea în executare a unei hotărâri judecătorești la Biroul Executorului Judecătoresc, solicitând un onorariu de 180.000 lei, deși nu s-a încheiat contract de asistență juridică și că ar fi falsificat și contractul de asistență juridică nr.1376/16.01.2007 prin aceea că în contract se face referire la dosarele nr- și- ale Judecătoriei Oradea, înregistrate în 19.12.2007, astfel că nu se putea încheia contractul în luna ianuarie 2007.
a susținut în declarația dată că onorariul de succes de 92.000 lei a fost trecut în contract cu acordul reprezentantului petentei, numitul, acesta semnând și ștampilând în dreptul rubricii "onorariu" în exemplarul contractului rămas la avocat, reprezentantul petentei spunând că a uitat să aducă propriul exemplar.
Reprezentantul petentei recunoaște că a semnat și ștampilat exemplarul avocatului, însă susține că nu era trecut cuantumul onorariului de succes.
Petenta nu a depus la solicitatea organelor de urmărire penală, exemplarul din contract în care să apară doar ștampila societății și semnătura reprezentantului, fără suma onorariului de succes.
Referitor la contractul de asistență juridică nr.1363 din 5.12.2007 s-a reținut că ambele exemplare și împuternicirea avocațială au fost predate de reprezentantului petentei în vederea semnării și parafării, acesta urmând să să le trimită prin fax, dar i-a transmis numai împuternicirea.
a înregistrat contractul în registrul de contracte de asistență juridică, între contractele nr.1362 și 1364, cu respectarea ordinii cronologice a înregistrărilor, ordine respectată și între seriile - și - ale contractelor, dintre care lipsește contractul cu seria -.
Referitor la contractul de asistență juridică nr.1376/16.01.2007 s-a reținut că acesta este datat și înregistrat cu data de 16.01.2008 în evidențele avocatului, având în vedere că dosarele la care se referă au fost înregistrate în decembrie 2007, primind termene de judecată în ianurie 2008. Contractul menționat are seria - și apare între contractele nr.1375/12.01.2008 cu seria - și nr.1377/21.01.2008 cu seria -.
În anul 2007 avocatul nu avut nici un contract cu nr.1376, astfel că procurorul a concluzionat că este vorba despre o eroare materială în privința anului, fiind trecut anul 2007 în loc de anul 2008.
Plângerea petentei SC SRL împotriva acestei rezoluții a fost respinsă de procurorul general al Curții de APEL CLUJ la data de 5.11.2009, cu motivarea că din actele premergătoare efectuate a rezultat că există mai multe contracte încheiate între petentă și care prevăd și onorariu de succes, iar unele dintre acestea, cum sunt contractele nr.1102 din 17.01.2007, 1256 din 23.07.2007, 1321 din1.10.2007 nu sunt semnate și ștampilate de către reprezentantul SC SRL la rubrica "onorariu", iar altele, cum sunt contractele nr.1167 din 3.04.2007, nr.1168 din 3.04.2007, nr.1170 din 10.04.2007, nr.1171 din 10.04.2007, nr.1172 din 11.04.2007 la rubrica "onorariu" poartă semnătura sau ștampila repreprezentantului petentei, astfel că nu poate fi primită afirmația reprezentantului petentei că a semnat și ștampilat contractul nr.1170 din 10.04.2007 în necunoștință de cauză, câtă vreme a mai semnat și alte contracte care prevedeau onorariu de succes, iar alte contracte nu erau semnate și ștampilate la rubrica onorariu, deși prevedeau și onorariu de succes.
S-a reținut că nu corespunde realități că avocatul a declanșat executarea silită la BEJ fără contract de asistență juridică, deoarece acesta a avut împuternicire avocațială din partea SC SRL.
Referitor la contractul nr.1376/16.01.2007 s-a reținut că este vorba despre o evidentă eroare materială, anul corect fiind 2008 și nu 2007.
Instanța analizând actele din dosarul nr.170/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ constată că soluția adoptată de procuror este temeinică și legală.
Astfel, infracțiunea de înșelăciune nu există deoarece reprezentantul petentei a fost de acord cu onorariul de succes de 92.000 lei, semnând și parafând contractul de asistență juridică, infracțiunea de fals în declarații de asemenea nu există deoarece declanșarea procedurii de executare silită la BEJ s-a făcut în baza împuternicirii avocațiale transmise prin fax, semnată și ștampilată de reprezentanții petentei, iar în ce privește infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată cu referire la falsificarea contractului de asistență juridică nr.1376/16.01.2007 s-a constatat că acesta nu este fals, fiind vorba de o eroare materială, în realitate fiind vorba despre data de16.01.2008.
Contrar susținerilor petentei, soluția dată de procuror nu are la bază doar declarațiile numitului, ci și actele la care a făcut referire petenta, și anume contractele de asistență juridică despre care aceasta a afirmat că ar fi falsificate, registrele de evidență a contractelor încheiate în care apar înregistrate în ordine cronologică contractele, astfel că dacă contractele de asistență juridică nu s-ar fi încheiat nu ar fi fost posibil ca acestea să apară înregistrate cronologic în registrele de evidență ale biroului avocatului, coroborate cu împrejurarea că reprezentantul petentei nu a pus la dispoziția organelor de anchetă contractele solicitate de acestea, pentru a se putea face verificările necesare.
În aceste condiții nefiind probată existența infracțiunilor reclamate, nu poate fi antrenată răspunderea penală a numitului.
Petenta se contrazice în susțineri, afimând cu referire la contractul nr.1170 din 10.04.2007 că suma reprezentând onorariu de succes a fost trecută ulterior convenirii onorariului de 3.000 lei, doar de către avocatul, fără a-i aduce la cunoștință acest aspect, apoi afirmă că cifra 7 fost transformată în 9, ceea ce semnifică cu totul altceva, și anume că petenta ar fi avut conoștință și ar fi fost de acord cu un onorariu de succes de 72.000 lei, dar nu este de acord cu cel de 92.000 lei.
altă parte, chiar dacă ar fi reală susținerea referitoare la scrierea inițială a cifrei 7 care ar fi fost transformată ulterior în 9, se constată că această operațiune este posibil să se fi realizat concomitent cu înscrierea sumei, câtă vreme suma este trecută și în litere, existând scris cu litere "nouăzeci și două mii lei" - fila 144 dosar
Contractul de asistență juridică este semnat și ștampilat de petentă atât în josul paginii, cât și în dreptul onorariului de succes, ceea ce semnifică faptul că onorariul de succes a fost trecut ulterior încheierii contractului de asistență juridică, aspect necontestat de numitul, dar cu acordul petentei, rezultat din ștampilarea și semnarea contractului în dreptul onorariului de succes.
Împrejurarea că numitul ar fi trecut suma reprezentând onorariu de succes după semnarea și ștampilarea în alb a contractului la rubrica menționată pe de o parte nu a fost demonstrată, nefiind susținută de nicio probă, petenta nedepunând exemplarul său din contract și neinvocând o altă probă pentru a-și susține afirmația, iar pe de altă parte, dacă situația ar fi reală, nu își poate invoca propria culpă pentru a obține un efect juridic.
Referitor la infracțiunea de fals în declarații care în opinia petentei ar consta în depunerea de către numitul a unei cereri de pornire a executării silite la executorul judecătoresc, deși nu avea mandat, se constată că această faptă nu există, la dosar fiind transmisă de către BEJ împuternicirea avocațială semnată și ștampilată de petentă cu data de 5.12.2007.
Pentru pornirea executării silite nu este necesară atașarea contractului de asistență juridică, iar refuzul ulterior al petentei de a semna acest contract pe motiv că nu i-a convenit onorariul solicitat de avocat nu prezintă relevanță sub aspectul infracțiunii de fals în declarații reclamate, fiind un litigiu de natură contractuală între client și avocat.
Nu poate fi primită nici susținerea reprezentantului petentei că intimatul a profitat de lipsa lui de necunoaștere a legii și astfel a semnat fără să știe anume ce semnează, deoarece pentru a înțelege un contract de asistență juridică nu se cer cunoștințe de specialitate, fiind suficient ca reprezentantul petentei să fi citit acest contract și să își exprime sau nu acodul în legătură cu onorariul solicitat de avocat. Dacă suma solicitată ca onorariu nu îi convenea, avea posibilitatea de a se adresa altui avocat.
Ori, câtă vreme petenta a semnat și ștampilat contractele de asistență juridică, nu se poate reține că acestea sunt false, ori întocmite fără acordul petentei, aceasta neafirmând că s-ar fi contrafăcut semnătura ori că ștampila ar fi falsă.
Nemulțumirea petentei față de modul în care și-a îndeplinit avocatul obligațiile pe parcursul colaborării cu acesta nu prezintă relevanță sub aspectul elementelor constitutive ale infracțiunilor reclamate.
Pentru considerentele prezentate, n baza art.2781alin.8 lit.a pr.pen. instanța va respinge ca nefondată plângerea formulată de către petenta SC SRL, cu sediul în C-N,-,.29 împotriva rezoluției din data de 29 septembrie 2009 procurorului de la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, dosar nr.170/P/2009.
În baza art.193 pr.pen. va fi obligată petenta să plătească intimatului suma de 2380 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu avocațial 70.
În baza art.192 alin.2 pr.pen. va fi obligată petenta să plătească suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art.2781alin.8 lit.a pr.pen. respinge ca nefondată plângerea formulată de către petenta SC SRL, cu sediul în C-N,-,.29 împotriva rezoluției din data de 29 septembrie 2009 procurorului de la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, dosar nr.170/P/2009.
În baza art.193 pr.pen. obligă petenta să plătească intimatului suma de 2380 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
În baza art.192 alin.2 pr.pen. obligă pe petentă să plătească suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 19 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
Red./
2 ex./4.02.2010
Președinte:Livia MangoJudecători:Livia Mango